Autor: Lucian Bâgiu
Titlu: Bestiar. Salata orientala cu universitari inchipuiti
Editura: Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2008; 320 pagini; 26.95 RON
Nota data de mine: * * (din 5)
Cartea aceasta mi se pare ca a fost scrisa pentru a putea spune despre ea “da, mai are si unele calitati…”. E scrisa de un tanar universitar (doctor in Filologie, asistent la Catedra de Limba si Literatura Romana, Universitatea “1 Decembrie 1918″, Alba Iulia), nascut in 1979. Cartea ne e prezentata ca “roman universitar”, iar dedicatia, catre David Lodge, pare sa confirme aceasta speranta.
Personajele lui Bâgiu sunt, mai toate, universitare, si activeaza intr-o universitate de provincie din Romania. Sunt personaje pe care cei care au avut vreodata vreo tangenta cu predarea si le amintesc: Profesorul, titlular de materie vetusta, asistentul care il slujeste, Seful de Catedra perfid, dascali cu diverse grade didactice care se sapa intre ei, poeti betivi. In masura in care cartea are o actiune, ea ii priveste pe ei, universitarii, si ii duce la mare, la vila Uniunii Scriitorilor, apoi la Viena, la un colocviu unde dl. asistent prezinta o lucrare despre anumite “amanunte de ordin lingvistic ce ar lumina fatete inedite ale spiritualitatii si ale interconfluentelor confesionale in evul mediu transilvan”. Spre sfarsitul cartii, universitarii ajung si intr-un anonim castel din Carpati, in cautarea unui manuscris/graal/obiect sacru oarecare. Cam asta e tot ce se intampla notabil in carte.
Din pacate cartea nu include suficient material pentru a sustine pretentia de “roman universitar”: cateva dialoguri, cateva intamplari, vreo doua scrisori. Din 320 de pagini de carte, cele care contin cu adevarat satira universitara ar putea fi incluse intr-o schita. Pentru a obtine intreaga salata, autorul se distreaza cu trimiteri si aluzii la opere ale unor confrati (i-am numarat pe Lodge, Ackroyd, Mateiu Caragiale, C.S Lewis si inca cativa) si la teorii ale criticii literare. Insereaza note de subsol prin care personajele din carte dialogheaza cu cititorii si intre ele si face exercitii de stil mai mult sau mai putin reusite.
Cartea are mult umor, dar mi se pare ca autorul s-a pierdut la un moment dat in exercitii stilistice si a uitat de comicul universitar. Acest lucru ar fi fost scuzabil daca exercitiile de stil erau bine realizate, dar majoritatea ar fi avut nevoie de mult mai multa munca. Dupa parerea mea, Lucian Bâgiu a incercat sa faca prea multe, din punct de vedere al explorarii tehnicilor scriiturii. In plus, vocabularul folosit de autor este suprinzator de limitat (exista, sunt sigura, si sinonime ale cuvantului “preopinent”).
Concluzie: se putea mai rau, dar se putea si mult mai bine. Nu imi pare rau ca am citit cartea, Lucian Bâgiu are, din fericire, suficient talent pentru satira pentru a face din ea o lectura placuta. Impresia pe care o voi pastra, insa, e cea de graba si nedesavarsire. Sper ca autorul va continua sa scrie, dupa parerea mea ar putea sa fie capabil de carti mult mai bune.
Alte pareri:
“Preopinent” – acest cuvant cred ca l-a repetat obsesiv in mod intentionat, insa nu sunt foarte lamurit care a fost scopul.
de acord, asa m-am gandit si eu, dar la un moment dat am inceput sa am dubii…
O fi sunand academic/pretios, iar prin utilizarea repetata o fi intentionat sa ironizeze unii universitari cu un limbaj sfornaitor, dar ingust.
De acord, dar atunci folosesti cuvintul doar “in gura” personajelor respective, nu chiar peste tot.
de acord, din nou
dar mi se pare ca a folosit cuvantul in discutie si in capitole/pasaje in care nu aceea era intentia. s-ar putea sa ai si tu dreptate, insa, si sa fie un banc recurent pe care nu l-am gustat de fiecare data.
Tehnicile narative sunt incalcite in acest roman – naratorul, autorul si personajele se amesteca, iar cuvantul cu pricina apare in diferite contexte, face parte din atmosfera romanului. Eu nu ma refeream la personajele cartii, ci la oameni reali cand spuneam “o fi intentionat sa ironizeze unii universitari cu un limbaj sfornaitor, dar ingust”.
lascaris – incepem sa ne repetam amandoi, dar nu-i nimic
in contextul celor spuse de tine, nu stiu cum se poate face diferenta intre intentia de a crea atmosfera si o tara de limbaj (intentiile autorului nu sunt clare, ai spus-o si tu mai sus).
in cazul in care intentia lui era cea de care vorbesti tu, efortul a fost irosit, in cazul meu. ceea ce nu inseamna ca altii nu au gustat/nu pot gusta pasajele in discutie.