Blood Music

Autor: Greg Bear
Titlu: Blood Music
Editura: Gollancz, SF Masterworks, 2001; 265 pagini; 37 RON
Nota data de mine: * * * (din 5)

Blood Music a castigat in 1983 premiul Nebula si in 1984 premiul Hugo, la categoria “best novelette”, si in 1985 Greg Bear a publicat romanul cu acelasi titlu. Si romanul a fost nominalizat la Hugo si Nebula, dar n-a castigat nimic.

In Blood music cercetatorii din 2000 si-un pic incercau sa faca nanoboti semi-vii (un soi de cyborgi microscopici, jumate bacterii – jumate masinarii), pe care se gandeau sa-i foloseasca in scopuri medicale. Unul dintre cercetatorii angajati in proiectele astea, Virgil Ulam, reuseste sa dezvolte o tehnica de manipulare genetica prin care creaza celule inteligente (intai incearca tehnica pe E. coli, apoi pe celule din propriul lui corp). Se afla ce facuse, sefii il pun sa isi distruga experimentele si el decide sa salveze cateva celule, pe care le injecteaza in propriul corp.

Problema e ca celulele acelea sunt mai inteligente decat el si ca dupa ce ajung in interiorul lui la stadiul de civilizatie avansata decid sa exploreze noi orizonturi. Blood music e, pana la un punct, explorarea unei teme recurente in multe carti si filme in care apare ideea nanotehnologiei: cea a roboteilor minusculi si capabili de autoreproducere care folosesc orice resursa la indemana pentru a se inmulti, pana cand consuma intreaga biosfera/planeta/you name it.

In Blood music oamenii se intalnesc cu o forma de viata radical diferita (desi facuta de ei), capabila sa manipuleze universul si, din fericire, binevoitoare. E o poveste a sfarsitului lumii, dar totul se termina cu bine. Considerand imaginile lovecraft-iene din carte sfarsitul e o raza de soare.

Cartea mi s-a parut un pic lungita si anumite teorii din ea sunt cam bizare (mai ales cea care afirma ca existenta unui numar mare de cercetatori schimba legile fizice ale universului; n-am inteles prea bine de ce ar face asta). Mi-a placut in schimb trecerea rapida de la thriller-ul medical la povestea post-apocaliptica si faptul ca Blood music e poate mai relevanta acum decat cand a fost scrisa – dezbaterile despre clonare, inginerie genetica si eugenie nu cred ca vor disparea prea curand.

Bonus: o recenzie in engleza a cartii.