Măreţele maimuţe

Autor: Will Self
Titlu: Măreţele maimuţe
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom. Proza XXI, Iasi, 2009; 472 pagini; 34.95 RON
Traducator: Ciprian Şiulea
Titlul original: Great Apes (1997)
Nota data de mine: * * * si ceva (din 5)

Will Self a publicat pana acum 12 carti de fictiune – romane si colectii de povestiri. Este colaborator al unor ziare britanice importante si a publicat si trei colectii de eseuri si articole. Măreţele maimuţe este cea de-a sasea sa carte de fictiune si ultima scrisa pe cand se droga. Dintre cartile lui au mai aparut in romana Cucul si pupăza (Polirom, 2007 – nu mi s-a parut grozava) si Cum traiesc morţii (Humanitas, 2007).

In Măreţele maimuţe aflam despre Simon Dykes, un pictor renumit care se trezeste intr-o lume straina, dupa o noapte de dezmat (droguri si alcool, combinate cu Prozac si alte cateva medicamente psihotrope). Se culcase alaturi de prietena lui, Sarah, si la trezire constatase ca ea s-a transformat in cimpanzeu. Tipul reactioneaza violent, e internat la psihiatrie, un medic batraior reuseste pana la urma sa-l convinga ca si el e de fapt cimpanzeu, ca intreaga civilizatie a Pamantului e una a cimpanzeilor si ca oamenii sunt doar rudele lor salbatice si deloc inteligente.

Pe masura ce reuseste sa isi accepte “cimpanzeitatea”, Simon descopera toate uzantele societatii cimpanzeice – pupatul in fund ca forma de salut, puricatul reciproc ca instrument al coeziunii sociale, lanturile de imprechere care se formau in urma cimpanzoiacelor in rut, faptul ca familiile de cimpanzei preferau endogamia, faptul ca pentru un copil-cimpanzeu abuzul sexual insemna ca parintii lui nu il acceptau ca partener de imperechere, etc. Lumea pe dos a cimpanzeilor diferea de cea umana de care-si amintea Simon doar prin astfel de aspecte “casnice”. Marile si micile carti ramasesera aceleasi, existau masini, muzee, vernisaje de arta, personajele-cheie ale istoriei erau aceleasi, prietenii lui erau aceiasi. Doar ca toti cei de care isi amintea el erau de fapt cimpanzei. Si ca nu vorbeau, ci foloseau limbajul semnelor pentru a comunica.

Will Self isi propune, in cartea asta, sa ne faca sa ne uitam altfel la obiceiurile noastre, la civilizatia noastra si la relatiile pe care le avem cu alte specii – mai ales cu primatele. Ii reuseste oarecum – exista cateva scene memorabile in carte, printre care una in care Simon descopera cat de stranii sunt multimile de cimpanzei ocupati care se inghesuiau printr-un pasaj pietonal.

Măreţele maimuţe e destul de amuzanta – morga cu care se pupa in fund tot felul de somitati, negocierea permanenta a ierarhiei in relatiile casnice si in cele profesionale, moda cimpanzeilor (goi de la mijloc in jos, pentru ca partile esentiale ale anatomiei lor sa fie la vedere) si alte multe detalii cimpanzeice sunt haioase (desi uneori cam scarboase si cam greu de crezut – aceeasi problema am avut-o si cu descrierea unei alte civilizatii non-umane, cainii din Foc in adanc de Vernor Vinge).

Era sa abandonez lectura dupa primele cateva zeci de pagini – primele doua capitole ale cartii, cele in care Simon e inca om, sunt pornografie curata. Si in urmatoarele capitole sunt scene cam dezgustatoare (capacul e pus de una in care sunt descrise in amanunt placerile coprofiliei). Mi s-a parut ca Self scrie provocator de dragul provocarii – treaba lui in final, dar mi-ar fi placut mai mult cartea daca ar fi fost mai putin icky si daca naratorul n-ar fi revenit atat de des la mintea anilor de gimnaziu.

Concluzie: o satira destul de reusita, cateva idei interesante si imagini care raman, mult haz, o poveste psy cu fundal de lume inversata, un limbaj inventat destul de interesant – toate aceastea la plus. La minus: cateva scene scarboase; lumea cimpanzeilor nu-i pana la urma veridica, cel putin pe mine nu m-a convins (si inteleg faptul ca nu-i roman SF si ca scopul lui Self era sa scrie o satira; dar si de la satire am niste asteptari – printre care e si coerenta); cateva intrigi secundare fara rost; un capitol final roz-bonbon (desi poate ca are dreptate Self, astia suntem de fapt: big softies). Cartea a fost mai interesanta si mai bine scrisa decat Cucul si pupăza, cealalta carte a lui Self pe care am citit-o pana acum.

Bonus:

O recenzie a cartii in Adevarul Literar&Artistic;

Doua interviuri cu Will Self: primul pe LiterNet si aparut si intr-o Dilemateca; al doilea in Cotidianul;

Cartea i-a mai placut si lui isuciu.