Autor: Philip Roth
Titlu: Indignare
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom. Proza XXI, Iasi, 2009; 272 pagini; 25 RON
Traducere: Radu Pavel Gheo
Titlul original: Indignation (2008)
Nota data de mine: *** spre **** (din 5)
Intr-un fel, titlul acestei carti rezuma multe dintre romanele lui Philip Roth: in ele scriitorul isi exprima indignarea in fata rautatii, a prostiei, a vietilor distruse de ceea ce la el sunt tare ale societatii americane, iar la altii ar putea fi inadaptari.
Tanarul despre care citim in Indignare este, fara indoiala, un inadaptat: evreu, fiu de macelari kosher, ateu si admirator al lui Bertrand Russel, el face greseala de a se incrie la un colegiu fondat si condus de niste crestini pe care el ii considera habotnici.
Indignat de cerinta de-a asista la patruzeci de ore de rugaciune in biserica baptista din campus, indignat de faptul ca el este luat la intrebari pentru ca niste colegi de camera s-au purtat urat cu el, tanarul reuseste sa intre in conflict cu decanul campusului, caruia indrazneste sa ii recite parerile lui Russel despre Dumnezeu.
Cartea ar fi putut sa fie un roman tipic de colegiu, despre un tocilar care-i dispretuieste pe colegii lui blonzi care viseaza doar la gloria sportiva, la cucerirea unei fete blonde si populare si la aventurile nocturne din timpul balului de absolvire. Poveste incheiata de obicei fie cu integrarea tocilarului in fratia cea mai glorioasa, in urma unor fapte de vitejie si de sfidare ale autoritatii care i-au asigurat cucerirea celei mai frumoase fete, umilirea inamicilor de clasa si admiratia colegilor de an.
Pentru baiatul din Indignare aceasta cale e inchisa: el traieste in anii ’50, cand americanii se razboiau in Coreea si cand toti studentii-baieti erau recrutati in armata in momentul in care se inscriau la colegiu. La finalul studiilor (absolvite sau abandonate) baietii erau trimisi pe front, in cazul in care exista unul. Sfidarea autoritatilor devine riscanta, iar tinarul Marcus Messner descopera ca nu-i deloc o idee buna sa se imprieteneasca cu o fata neconventionala.
Indignare ne vorbeste despre apele tulburi ale adolescentei si despre cum maturizarea unor tineri de acum cateva zeci de ani era mult mai putin distractiva decat cea pe care-au experimentat-o generatiile mai fericite. Cheia cartii sta in acest fragment:
[...] astfel a fost pecetluita soarta fiului de macelar, care a murit cu trei luni inainte de a implini douazeci de ani: Marcus Messner, 1932-1952, singurul din promotia lui de la liceu care a avut nesansa sa fie ucis in razboiul din Coreea, razboi incheiat odata cu semnarea unui armistitiu pe 27 iulie 1953, cu unsprezece luni intregi inainte ca Marcus sa fi putut primi diploma de absolvire a colegiului Winesburg, foarte probabil ca sef de promotie – asta daca ar fi fost in stare sa suporte slujba religioasa si sa-si tina gura -, si astfel sa fi amanat asimilarea lectiei pe care taica-su cel fara studii se straduise sa i-o dea in tot acel timp – despre modul teribil si incomprehensibil in care deciziile cele mai banale, cele mai accidentale si chiar comice pot duce la rezultate din cele mai disproportionate.
(pp. 267-268)
Tatal evreu al lui Marcus Messner ajunsese sa isi piarda mintile, incapabil sa mai ia vreo decizie sau sa le accepte pe cele ale oamenilor din jurul sau; Marcus, la randul lui, ajunge sa inteleaga temerile tatalui lui doar cand faptele il lovesc peste bot. Cititorului ii ramane indignarea fata de o societate care isi pedepseste astfel copiii sau cea fata de acei copii idioti care refuza sa joace jocul care trebuie jucat.
Adina, ai facut o recenzie buna, dar ai spulberat orice urma de suspense, oferind deznodamintul pe tava… Noroc ca am citit cartea.
@C.SÎRB – Pai eu m-am gandit asa: avand in vedere faptul ca tot suspansul e distrus de catre autor undeva in primele 50 de pagini din carte imi pot permite sa-l distrug si eu de tot
Apropo de spoilere, mi-am amintit acum de un numar din revista Lire: redactia primise multe scrisori nervoase in urma tiparirii unei recenzii la ultimul volum din seria Harry Potter. Desi trecusera cateva luni de la aparitia cartii, multi oameni nu o citisera inca si au fost absolut dezgustati sa gasesca un mega-spoiler in recenzie. Raspunsul redactiei: “noi consideram ca publicul nostru este unul adult si, in consecinta, ca el poate fie amana citirea unei recenzii pana dupa lecturarea cartii-pline-de-suspans care a fost recenzata.” In their faces, cum ar veni
@ adinab
Da şi nu. Sunt cazuri în care un om se uită pe o recenzie ca să-şi facă idee dacă l-ar interesa cartea sau nu, atâta cât îţi poţi face o idee citind o opinie care e filtrată prin prisma gusturilor altcuiva. Sigur, nu e cazul cu ultimul roman din seria Harry Potter, ăia care ajunseseră până acolo ştiau sigur că îi interesează cartea, aşa că se puteau abţine de la cititul unor recenzii.
Bine, pe mine nu mă deranjează spoilerele în general: un scriitor bun este ăla care mizează pe recitirea romanului său, nu pe o unică lectură; ca urmare, valoarea scrierilor lui NU este dată exclusiv de elementele de suspans şi de întorsăturile de situaţie, care îşi epuizează bună parte din potenţial odată cu prima citire.
@dreamingjewel – Gand la gand.
[ off topic: noul tau pic ma duce cu gindul la garfield care ma duce cu gindul la cartea aceea de benzi desenate care n-a mai ajuns. au trimis-o de doua ori colegului care-a comandat! si dupa 5 luni de la comanda, pachetele inca zac prin cine stie ce oficii vamale... ]
[ @gingav - de unde e comandata? sa stiu sa ma feresc. ]
[ exact de la site-ul lor, xkcd.com, spre care pusesesi si tu un link dintr-un blog-entry cu news. ]
((:
de ce vorbim in soapta?…
[ @gingav - ah, am vazut si la case mai mari sa trimita cu UPC-ul sau DHL-ul colete la Timisoara, Holland ]
… ca sa nu trezim astfel de amintiri neplacute?
)
heeeei, citesti robin hobb! ~grin~
@gingav – la cererea publicului
Adina, esti putin nedreapta cu cartea lui Roth. E ceva mai mult decit ai povestit tu acolo. Este despre societate in general, despre cit de usor e sa fii bully si cit de greu este sa nu vrei sa fii, despre omul cu ochii deschisi care are multe sanse sa cada fara sa faca nimic.
Adolescenta este aici un pretext, asa cum batrinetea este pretext pentru cam acelasi lucru in “Human Stain”. Este o obsesie dintotdeauna a lui Roth, e in toate romanele lui: omul inteligent, cu ochii deschisi, care refuza sa’si foloseasca inteligenta in scopuri meschine sau dezumanizante, care cade prada habotniciei, de cele mai multe ori doar simulate, comunitatii.
Si mai e o obsesie a lui prezenta aici: evreul prins intre ciocan si nicovala, fortat de comunitatea ne-evreiasca inapoi in tiparul evreiesc din care incearca cu disperare sa scape. Evreii lui sint mereu atei, mereu in conflict ascuns cu ghetto’ul din care vor sa scape. E un razboi interior similar cu cel din sufletul indienilor emigranti ai lui Rushdie.
“Indignation” e mai mult decit povestea unui adolescent evreu ucis in razboi pentru ca nu a acceptat sa ingenuncheze de 40 de ori intr’o biserica baptista. E povestea unei tipologii umane, reluata aici intr’o alta fateta a sa. E Moby Dick al lui Roth iesit inca o data la suprafata la citeva mile in fata vasului.
@MBadragan – Este adevarat ce spui tu; asta am incercat sa exprim (foarte schematic, imi dau seama acum) in primul paragraf al recenziei mele. Si asta-i si motivul pentru care am spus ce se intampla cu bietul baiat evreu.Poate ca ar fi iesit o recenia mai buna daca as fi spus toate aceste lucruri.
Singura problema a fost ca inainte de Indignare am citit Aspidistra sa traiasca! a lui Orwell; luate impreuna, cele doua te indeamna sa te gandesti la sansele omului inteligent al lui Roth in orice societate; eu, sincer vorbind, nu il consider atat de inteligent pe un om care isi provoaca singur pieirea doar pentru ca sa-si dea seama la sfarsit ca ideile marete nu iti imblanzesc decaderea.
PS – Iar ultima fraza din ce-am scris e o glumita referitoare chiar la faptul ca fiind confruntata cu o multime de subiecte dintre ele mai interesante eu am ales sa vorbesc despre cel care m-a interesat pe mine mai mult saptamana trecuta
Glumita pt ca e evident ca un cititor poate sa ramana, citind o carte de Roth, cu mai mult decat cu indignare fata de anumite chestii.
Una din chestiile care imi plac la personajele lui Roth este un soi de rigiditate morala. Ea nu vine de la principii, e mai degraba rezultatul revoltei, a rebeliunii. Oamenii lui Roth refuza adaptarea pentru ca traiesc cu convingerea ca a se mula pe o situatie inseamna decaderea din propriul Paradis cu greu obtinut. Ei sint prea constienti de implicatiile actelor proprii in interiorul sistemului de valori la care adera. Omul obisnuit nu prea intelege inconsistentele astea atunci cind decide sau lasa sa se decida in locul lui.
De aici izvoraste “prostia” personajelor lui Roth. De fapt, cred eu, asta este una din mizele principale ale cartilor lui. Nu’l intereseaza cei asemenea Principelui lui Machiavelli, cei care sint in stare sa rastalmaceasca si sa’si rastalmaceasca sistemul de valori in asa fel incit sa profite de orice situatie. La fel cum nu’l intereseaza nici cei dusi de val. In schimb il intereseaza cei cu genunchii perfect intinsi, pentru care orice indoitura a acestora, oricit de mica, inseamna moarte morala. Ati incercat sa stati vreodata cu genunchii perfect intinsi intr’un tramvai bucurestean fara sa va tineti de bara?
(Asta imi aduce aminte ca trebuie sa recitesc Complexul lui Portnoy, nu’mi mai aduc aminte nimic despre personajul de acolo, a trecut prea mult timp, si mi’e teama ca imi contrazice teoria
)
@MBadragan – Da, bine spus
Eu am citit acum vreo 12 ani “Complexul lui Portnoy”; bietul baiat avea o mama oribila, asta tin minte cel mai bine.
Si la mine a trecut aproape la fel de mult
Eu imi aduc aminte de meciurile de baseball de cartier, descrierile alea, amintire de copil, cu barbati cu minecile la camasa suflecate, puternici si maturi, lovind mingea. Mi’a adus aminte de mine cind eram copil si mi se parea barbatia celor mari ceva suprem, aprope zeesc, invincibil. Intre timp am ajuns si eu acolo si am descoperit cum sta treaba. Ce magnific urma sa fiu cind eram mic…. 
Eu sint in continuare entuziasmat ca mai exista un iubitor de Roth prin preajma
@MBadragan – Haha, eu pe atunci ma enervam zilnic pe familie, probabil ca de aceea tin minte si acum zbaterile evreiasului oropsit
Si eu ma bucur cand mai dau de cate-un admirator de-al lui Roth. Intr-o vreme ma simteam stinghera
Hahahaha… probabil ca nu e printre cele mai bune lecturi la virsta adolescentei, daca imi aduc aminte suficient de bine nebuniile pe care le facea personajul. Mai ales pentru adolescentii masculi
Probabil una dintre cartile pe care Jorge din Burgos, nebunul bibliotecar orb, ar fi ars’o daca o prindea
Sau ii punea otrava pe colturile paginilor. 
@Mbadragan – Comparabila a fost doar “Conjuratia imbecilior”
Am luat pixul in mina si notez: de ciiitit… Con-ju-ra-tia… Iiimbe-ci-li-lor
Mi’a scapat desi am mai auzit de ea si din alte surse. Revin cu pareri cind o sa le am
@Mbadragan – OK
Este un must-read 
Done and… done! In 5 minute ajunge in e-reader si e urmatoarea carte pe lista
@MBadragan – Astept impresii