Cartea cimitirului

Autor: Neil Gaiman
Titlu: Cartea cimitirului
Editura: Nemira, Nautilus SF, Bucuresti, 2010; 288 pagini; 49 RON
Traducere: Liviu Radu
Titlul original: The Graveyard Book (2008)
Nota data de mine: hai ***** (din 5)

Cartea cimitirului a castigat in 2009 premiile Hugo (cel mai bun roman), Newbery (carte pentru copii) si Locus (cel mai bun roman YA). Lui Gaiman i-a venit inca din 1985 ideea de-a scrie o carte asemanatoare cu cele ale Junglei, dar al carei protagonist sa traiasca intr-un cimitir. Asa s-a nascut Nobody Owens, un baiat care isi pierde parintii si este adoptat de locuitorii cimitirului de pe deal, rezervatie naturala si mandrie a orasului natal.

Cartea se invarte intre groaza (suportabila pentru copii), umor bland, fantastic, actiune si poveste de familie. Nobody (poreclit rapid Bod) creste ocrotit si iubit, desi umbra modului in care si-a pierdut familia il urmareste si ii interzice sa ia parte la viata din afara cimitirului. Aventurile lui aduc pe alocuri cu cele ale lui Mowgli, alteori cu cele ale lui Harry Potter, iar cea mai importanta dintre ele este cea care-l face din pui de om, om, care il invata ce-i viata si ce-i moartea (si unde se intalnesc ele), ce sunt dreptatea, prietenia si dragostea.

Bod traieste alaturi de fantome, ghule si chestii chiar mai rele; se imprieteneste cu o vrajitoare si cu o fata de varsta lui, invata treptat sa le faca pe plac; ajunge, in sfarsit, sa ii confrunte pe cei responsabili de pieirea familiei sale, ajutat de diverse fapturi magice moarte sau nu dar depinzand in principal de curajul, imaginatia si taria sa.

Cartea cimitirului este o carte scrisa pentru copii, o carte care le povesteste despre cum erau cand erau mici si ce pot spera sa fie cand vor fi mari; Bod e un copil usor de indragit si care traieste aventuri usor de inteles si de urmat (e incuiat intr-o debara, coboara sub pamant si da peste chestii de speriat). El e inconjurat de fapturi fantastice care joaca totusi roluri familiare (cel care protejeaza, cea care iubeste, cei care raman un urma). Dincolo de acestea, Cartea cimitirului e poetica si tandra, dar destul de intunecata incat sa le placa celor mai putin romantici.

Pentru adultii amatori de fantezii literare cartea nu e rea deloc; mi s-a parut un pic naiva din punctul de vedere al ocheadelor aruncate inspre ilustrele predecesoare, iar spre sfarsit isi pierde din farmec (autorul se grabeste nitel). Romanele pentru oameni mai mari ale lui Gaiman sunt mai satisfacatoare, din multe puncte de vedere, decat Cartea cimitirului, dar pentru cei dornici sa citeasca o poveste frumoasa nu e de lepadat. Nu as fi votat-o la premiul Hugo pentru roman, e prea putin SF si prea tinereasca, dar pot sa inteleg ca are multi fani.

Editia romaneasca a Cartii cimitirului este perfecta si foarte potrivita cu ceea ce am vazut ca majoritatea recenzentilor numesc “o mica bijuterie literara”: e tradusa impecabila, culegerea e exemplara, coperta e cea originala, cartea e cartonata, ilustrata si bine legata.

Alte pareri:

kyodnb la CititorSF
Nemirabooks
The Guardian
New York Times

Bonus:

Un video cu Neil Gaiman citind Cartea cimitirului (in integralitatea sa) si raspunzand intrebarilor unor tineri cititori.