Apocalypse bébé

Autor: Virginie Despentes
Titlu: Apocalypse bébé
Editura: Grasset, Paris, 2010; 342 pagini; de imprumut
Nota data de mine: *** si jumatate (din 5)

Acest al saselea roman lui lui Virginie Despentes i-a adus si primul premiu literar important – premiul Renaudot pe 2010. Autoarea a fost favorita si pentru Goncourt, pe care l-a pierdut in fata lui Michel Houellebecq.

Parerea mea despre Despentes nu era neaparat buna, desi pana la Apocalypse bébé o cunosteam doar dupa reputatie. Daca am inteles bine, pana acum s-a ocupat cu scrierea de romane semi-porno, cateva dintre ele fiind si ecranizate in regia autoarei. Nu mica mi-a fost mirarea sa descopar, cu cartea aceasta, o scriitoare destul de frecventabila, matura si stapana pe sine.

Tema romanului e cautarea unei adolescente fugite de acasa. O cheama Valentine, are 15 ani, e fiica unui scriitor cat de cat cunoscut si a crescut fara mama. Ingrijorata din cauza comportamentului tot mai provocator, chiar violent, al adolescentei, bunica acesteia angajeaza un detectiv pentru a o urmari. Descoperirile sunt sumbre: alcool, batai, acte sexuale aberante, absente de la scoala, indepartarea de prieteni si pana la urma fuga.

Romanul ne poarta pe urmele Valentinei intai prin Paris si apoi la Barcelona, unde locuieste mama fetei. Portretul mediului social al tinerei se creeaza prin marturiile celor care au cunoscut-o – tatal, mama vitrega, bunica, rudele mamei sale dezertoare, prietenii. Cele doua femei care incearca sa dea de Valentine sunt si ele personaje importante ale romanului: Lucie, modelul frantuzoaicei ratate, grasune, lipsite de farmec si de dragoste de viata si respectiv Hiena, o anchetatoare dura, cinica, care fluiera femeile pe strada si care o taraste pe Lucie pe la partuze gay. Modul in care cele doua femei ajung sa se cunoasca, sa isi conteste una alteia suprematia si pana la urma sa se accepte ocupa o parte buna din roman.

Diferitele etape ale anchetei ii dau prilejul autoarei sa analizeze cu destul de multa luciditate caracteristicile societatii franceze contemporane, de la viata de cuplu la cea a tinerilor fii de imigranti si pana la incercarile de rezistenta ale grupurilor de stanga. Valentine a fost modelata si de tatal ei (si de mama absenta, cea care a preferat sa o abandoneze pentru bani), si de tinerii ei prieteni betivi, drogati si lipsiti de vointa de-a face ceva cu viata lor, si de cei care o recunosc pentru ceea ce este, o tanara fara personalitate si fara repere, si o iau la sanul lor protector.

Finalul romanului e deosebit de puternic: Valentine revine acasa, dar nu mai poate fi salvata de nimeni. Destinul ei devine unul exemplar in momentul in care fata decide sa aplice invataturile grupului care-a convins-o ca viata are totusi un scop, iar actiunile ei contribuie hotarator la instituirea unei noi ordini sociale.

Roman de calatorii, roman politist, analiza psihologica si sociologica, Apocalypse bébé e o carte densa si merita sa fie citita cu atentie. Virginie Despentes se leaga de foarte multe aspecte, si o face cu inteligenta si sensibilitate. Subiectul noilor tehnologii, de exemplu, care se va dovedi pana la urma cheia tuturor intamplarilor din roman, e dupa parerea mea foarte bine tratat: utilizarea fara cap a web-ului le da tuturor acces la informatiile personale ale unei mari parti ale umanitatii, o chestie care nu e buna deloc, dar problema cea mai mare e de fapt ca epoca web-ului liber ar putea sa apuna in curand, daca guvernele lumii continua sa preia controlul asupra a ceea ce se poate spune si face online. De-aici pana la manipularea informatiilor, inchiderea site-urilor nedorite (si-a proprietarilor lor) si revenirea la vremurile bune ale semi-obscuritatii mai e un numar mic de pasi, pe care multe guverne sunt pregatite sa-i faca.

Ce nu mi-a placut la carte a fost introducerea cam fara rost a numeroase episoade sordide, dar presupun ca un scriitor trebuie sa isi pastreze reputatia. Titlul este si el destul de putin reusit. Ma bucur insa ca am putut sa dau peste cartea aceasta. E aproape la fel de buna ca si La carte et le territoire a lui Houellebecq (despre care voi scrie in curand, trebuie sa imi iau un oarecare avant), si cred ca ambele merita cu prisosinta premiile pe care le-au primit anul acesta.