Am ajuns înapoi și din Retezat – excursie frumoasă, vreme remarcabil de bună, marmote dolofane și vesele.
Ce am mai citit:
August Strindberg, Insula Preafericiților, Humanitas, București, 2008. Nota: *** (din 5)
O carte foarte foarte scurtă despre căderea din rai a unui grup de foști pușcăriași suedezi expediați să colonizeze Lumea Nouă și eșuați pe țărmul unei insule unde nu lipsește nimic: apă limpede e din belșug, fructe sunt la tot pasul, vremea e mereu bună, de muncit nu e nevoie.
Când erupe vulcanul din centrul insulei, însă, locuitorii săi sunt nevoiți să se mute; găsesc un alt țărm, dar unul mult mai aspru și trec, într-un timp relativ scurt, prin diferitele etape crude ale evoluției societății omenești.
Strindberg plătește multe polițe în cărticica aceasta – notabilă printre victime e școala, văzută ca un pat al lui Procust menit să distrugă gândirea, inițiativa și dorința de cunoaștere. Recomand cartea amatorilor de fabule politice; singurul defect pe care i l-am găsit e relativul schematism.
John Irving, Trying to save Piggy Sneed, Black Swan, London, 1994. Nota: **** (din 5)
Un volum de povestiri mai noi și mai vechi, incluzând și un fragment din Lumea văzută de Garp. Prima povestire, cea care dă și titlul volumului, e o mărturisire a motivului pentru care Irving a devenit scriitor (pentru a-l putea învia, în imaginație, pe un bărbat sărman); ultima e o declarație a admirației pentru Charles Dickens.
Între cele două avem povești despre urologi înzestrați cu o etică remarcabilă, despre abandonarea unui copac drag, despre relația tandră dintre un bărbat și automobilul său, despre discriminarea oamenilor cu coșuri, despre urși pe bicicletă și câte și mai câte. Caleidoscopul acesta de fapte cotidiene extraordinare mi-a plăcut mereu la Irving, la fel ca și împletirea măiastră a deriziunii și-a empatiei.
Recomand cartea celor care îl cunosc deja pe Irving; în povestiri e concentrat tot ce e bun în romanele sale. Pentru începători probabil că e mai bine totuși să înceapă cu Garp, care e mai amuzantă și cu un subiect garantat să suscite interesul (relațiile tulburi dintre femei și bărbați).
Ca notă asupra ediţiei, volumul cu acelaşi titlu apărut în 1997 la Ballantine Books cuprinde câteva texte în plus, inclusiv o mini-autobiografie de 160 de pagini; îmi pare rău că nu am ştiut acest lucru înainte să cumpăr ediția Black Swan.
Stephen King, Under the Dome, Simon & Schuster, New York, 2010. Nota: spre *** (din 5)
O nouă încercare de-a mă împăca cu Stephen King, din păcate nu în totalitate reușită. Premisa poveștii e incitantă: un orășel american e acoperit brusc de un dom impenetrabil care se extinde în sus și în jos zeci de kilometri. Oamenii prinși astfel în capcană trebuie să se descurce pe cont propriu (nu pot primi nimic din afară) și să aibă grijă cum gestionează resursele locului, inclusiv aerul, care pătrunde foarte greu prin dom.
Ceea ce ar fi putut fi un roman interesant despre supraviețuirea unor oameni obișnuiți ținuți sub sticlă de o entitate oarecare cade însă destul de repede în derizoriu: domul va rămâne fixat peste ei prea puțin timp pentru a explora cum trebuie problema supraviețuirii unui grup izolat de oameni, orășelul cade rapid în stăpânirea unor gangsteri ce împart un total de trei neuroni, iar oamenii buni, păstrători ai neuronului singuratic rămas, se învârt ca găinile prin localitate și se calcă unii pe alții în picioare fără vreun motiv.
Cel mai slab punct al romanului e, după cum încercam să sugerez mai sus, prostia crâncenă a tuturor protagoniștilor. Intrigi fără rost se fac și se desfac, se duc războaie inutile și se dă aiurea foc la copaci, “cei buni” merg pe rând, ca oile, să le fie tăiat gâtul de gangsteri și așa mai departe, la nesfărșit.
La fel de slabă mi s-a părut și explicația apariției domului (entități…) și morala poveștii, parcă luată din poeziile Elenei Farago (nu călcați în picioare gâzele, și pe ele le doare…). Mi-a plăcut însă mult descrierea modului în care corupția a pătruns în inima forțelor de poliție ale orășelului și critica neîncetată adusă republicanilor. Una dintre principalele nemulțumiri ale cititorilor cu păreri de dreapta a fost tocmai priceperea lui King de a creea situații și întâmplări care să ilustreze în mod viu derivele dreptei americane; mie mi s-a părut că marea majoritate a acestor construcții fictive au corespondențe clare în realitatea societății americane contemporane, artificială fiind mai degrabă reunirea lor într-un spațiu geografic atât de mic.
Per total, romanului nu îi lipsește suspansul, miezul de critica politică și socială e valid, dar realizarea scârțâie din trei puncte de vedere: personajele sunt suprinzător de prost construite, recuzita SF (cu inserții horror întâmplătoare și fără vreo miză) e destul de ridicolă, iar scurtimea intervalului petrecut sub dom de protagoniști anulează posibilitatea vreunei explorări semnificative a temei romanului.
Închei aici această postare, și așa destul de lungă; voi încerca să scriu zilele viitoare despre ce am mai citit în ultimele două săptămâni. Până atunci vă invit să citiți trei recenzii publicate de mine prin alte părți:
* În numărul pe septembrie al revistei Nautilus am scris despre Tronul de jad (Naomi Novik)
* În cel mai recent număr al revistei Suspans.ro – despre După faptă şi răsplată (Kate Atkinson) și Omul cu cercurile albastre (Fred Vargas).
Lectură plăcută!
[...] despre o carte a lui Stephen King, Under the Dome, scrie Adina Barvinschi pe Blog de cărți. Veți descoperi în însemnarea respectivă și cîteva rînduri despre Insula prefericiților, de [...]
Am citit Insula Preafericitilor, dar nu tin minte sa ma fi marcat in vreun fel.
Cred ca am cumparat-o in speranta unui Cast Away, dar cartea este de cu totul si cu totul o alta factura.
Pentru ca are doar 96 de pagini, nici nu putea sa fie altfel decat schematica.
Usor ironica la adresa orandurilor economice timpurii este descrierea sistemelor de clasificare a nasturilor si a conurilor…
Una peste alta, a incercat sa cuprinda o istorie intreaga intr-un fel de sumar (pare un fel de ‘haiku’…)
@Viorel – Nu stiu sa fie una dintre cartile mari ale lui Strindberg; e mai degraba o nuvela si i-ar fi stat mai bine intr-o antologie, dar ma rog.
“O nouă încercare de-a mă împăca cu Stephen King” – n-am urmarit cu atentie, ce “incercari mai vechi” ai bifat? King e in primul rind un povestitor (mare, dupa parerea mea), creionarea delicata a personajelor e de multe ori lasata de izbeliste.
…si, dupa cum stii, e foarte inconstant.
ideea cu domul care izoleaza un ‘town’ e veche, am citit-o intii intr-un roman tradus in franceza (“scorpion” era titlul traducerii) al carui nume original l-am uitat dar care, fiind printre primele carti in alte limbi intrate in biblioteca UVT dupa 89, m-a extaziat (alaturi de pornografia lui Philip Jose Farmer, si ea tradusa in franceza). “domul” ca lectura de vacanta a fost foarte tentant, dar, dupa chinuitoare contemplari, am preferat the long walk, care nu-i horror, are o nuanta sf aproape imperceptibila, si caruia ii dau patru stele. hmmm… si jumatate.
dar, ma rog, ce stiu eu?…
@gingav – Mda, cam autobiografica afirmatia mea… De cand am deschis blogul am abandonat, pe rand, Different Seasons, Cell si Duma Key; n-am scris pe blog despre niciuna pentru ca nu am terminat-o pe niciuna. Cand eram mai tinerica mi-a placut tot ce am citit de el (vreo 6-7 carti), iar acum la batranete nu ma mai incanta deloc, fapt care ma irita.
O sa caut The Long Walk, poate-poate
Am remarcat si eu acelasi lucru despre Stephen King: fiorul si atractia pe care le simteam acum 20 de ani s-au dus.
Nu stiu unde.
Inca (ma) mai caut.
@Viorel – Inca mai am sperante de la seria Dark Tower, pe care am strans-o cu dedicare de harciog si pe care o pastrez pentru o vacanta mai lunga.
hihi, ai strins dark tower si n-ai inceput-o inca…
(in engleza, sper)
iti tin pumnii sa te-apuci si de volumul doi.
interesanta marturisirea lui viorel. ma gindesc ca intotdeauna voi incerca fiorul anticiparii, cind voi tine in mina o carte noua de stephen king.
@gingav – In romana… Dar pare OK tradusa, am citit prefata de la Pistolarul si capitolul 1 (in librarie, inainte de a le cumpara si ingropa sub un vraf de achizitii mai recente) si mi s-au parut frumos curgatoare.
Am uitat sa te intreb mai devreme – pe unde ai mai umblat? Te-am cautat pe la capricoarna si prin celelalte locuri obisnuite si nimic… Hibernati vara?
n-am umblat pe nicaieri.
mi s-a facut lene…
@gingav – Uman, de inteles.
Am incercat si eu diverse carti de Stephen King, dar nu prea e pe gustul meu. Domnul scrie chiar foarte bine, dar personajele si intamplarile din cartile lui nu-mi plac mai deloc…stiu ca unii il considera cel mai bun autor de carti horror/thriller, dar eu il prefer pe John Saul.