
Autor: Simon Liberati
Titlu: Jayne Mansfield 1967
Editură: Grasset, Paris, 2011; 208 pagini; 16 EUR
Nota dată de mine: *** și ceva (din 5)
Laureatul din 2011 al premiului Femina construiește în Jayne Mansfield 1967 o poveste a contrastelor: cel dintre bust și IQ, cel dintre striptease și tandrețe, cel dintre prestațiile de bâlci și festivalurile de prestigiu.
Jayne Mansfield a fost, la un moment dat, unul dintre simbolurile star system-ului american. Mai puțin cunoscută decât Marilyn Monroe, Jayne a avut o carieră destul de asemănătoare cu a acesteia și un sfârșit la fel de trist: în dimineața zilei de 29 iunie 1967 mașina în care se afla s-a ciocnit cu un tir, astfel găsindu-și sfârșitul actrița, amantul ei, șoferul mașinii și vreo doi câini chihuahua. Au supraviețuit trei copii și încă vreo trei câini.
Simon Liberati a adunat cu grijă și răbdare toate informațiile referitoare la acest accident și s-a străduit să aducă răspunsuri la întrebările care i-au frământat pe fanii actriței – dacă bijuteriile ei fuseseră într-adevăr furate de cineva din echipa de descarcerare, dacă capul femeii ajunsese să fie despărțit de trup în urma impactului, etc. Pe mine m-au interesat destul de puțin aceste aspecte; mult mai interesantă mi s-a părut recapitularea ultimelor luni din viața lui Jayne Mansfield, emblematice pentru modul în care America și-a tratat starurile, le-a făcut și le-a desfăcut.
La începutul lui 1967 Jayne Mansfield era deja, în mare măsură, pe ducă. I se ofereau doar filme proaste și spectacole deocheate și ajunsese să inaugureze măcelării pentru că astfel primea carne gratis, nu mai era primită la reuniunile cinematografice cu pretenții, se zvonea că chelise și se vedea cu ochiul liber că se îngrășase considerabil. În spatele acestei decăderi publice, însă, Jayne continua să fie o femeie inteligentă (cu un IQ peste 160) și o mamă bună, sordidul vieții ei publice nereușind să o văduvească de calitățile umane mulțumită cărora ea a meritat să devină o eroină de roman. Scopul romanului lui Simon Liberati e acela de a umaniza biografia scandaloasă a starletei, de a ne face să înțelegem cum s-a putut ca ea să aleagă acea viață, să devină una dintre cele mai bine plătite actrițe din lume și apoi să asiste la prăbușirea întregii afaceri. Scop care e îndeplinit cu brio.
Reproșurile pe care i le-aș aduce romanului sunt legate de nevoia autorului de a introduce în roman elemente senzaționale care puteau lipsi. Nu m-a interesat niciodată câte miligrame de creier au fost proiectate pe parbrizul automobilului accidentat și nici câte sticle de votcă obișnuia să bea actrița în zilele de marți. Poate că pentru fanii absoluți contează și informațiile astea, dar mie mi-au dat impresia că autorul și-a tabloitizat nițel cam mult romanul.
Concluzionând, mi s-a părut că Jayne Mansfield 1967 e un roman destul de bine realizat și cât se poate de necesar, mai ales în contextul vâlvei făcute în jurul aniversării a 50 de ani de la moartea celeilalte mari starlete americane, Marilyn Monroe. E un prilej de a ne aminti de generozitatea și de bucuria de a trăi și de frumusețea unor femei care au dat mult din ce era mai frumos în ele pentru a-i face fericiți pe cei din jurul lor, precum și de a încerca să punem în context sordidul și concupiscența de pe fața cealaltă a medaliei vieților lor.





Îmi place cum ai încheiat, i-ai păstrat o notă pozitivă. Pentru mine, acel aspect tabloidizat l-ar fi îndepărtat de şanse mai bune
Pentru ca scrii ca citesti ceva (Reamde) si ne povestesti despre altceva, inducindu-ne in eroare, trebuie sa fii pedepsita cu observatii pedante si rautacioase: cred ca un “de” in ultima fraza este stingher si vrea sa plece de acolo.
[...] la dulcele vers: celucrufrumos vania gabrielasavitsky adinab cella ShareLike this:LikeBe the first to like this post. This entry was posted in literatura [...]
@oc – Încă nu m-am apucat de Reamde… Cenușă, cap, etc.
Sunt în dezacord în privința “de”-ului – “prilej de a ne aminti” [...] “și de a încerca”, sounds legit to me
Sau era vorba de un alt “de”?
Eu mă împoticnisem aici: “și de concupiscența”.
Ne putem aminti de ea, de concupiscență, dar până am ajuns acolo, uitasem că trebuie să îmi amintesc. Dar poate că e bine și îți mai rămâne ceva cenușă și pentru mine.
@oc – Aha! Văzut acum, corectez mintenaș. Cenușă avem la ofertă, în caz că ai vreodată nevoie să te căiești
Ești cenușăreasa? I take my Anna everywhere. She is so beautiful
She can break a man’s heart with a look The proud thrust of her shoulder. She tells me she will die young I tell her all beautiful women have the same premonition. Brevity is the stamp of beauty, sealing it in the mouth of men.
I take my Anna everywhere. She has the unpitying gaze of a goddess
All the men who see her Want to live their wrecked lives forever. Poezia de miercuri.
@oc – Frumos