Autor: Michael Collins
Titlu: La vie secrète de E. Robert Pendleton
Editura: Christian Bourgois, Points, Paris, 2008; 444 pagini; 8 EUR
Titlul original: Death of a Writer (2006)
Nota data de mine: * * * si jumatate (din 5)
Nu stiu daca la noi s-a tradus ceva de Michael Collins (nu am gasit nimic de el), desi romanele lui au primit multe premii si au fost nominalizate la altele. La vie secrète de E. Robert Pendleton era recomandata asta-vara prin presa fraceza (una dintre cele mai bune carti in format pocket de anul asta, lectura de vacanta ideala). Cartea e in parte roman politist si in parte roman al vietii universitare.
E. Robert Pendleton e un romancier ratat (cartile lui, scoase de edituri universitare anonime, nu sunt citite de mai nimeni) si preda literatura engleza si creative writing la o universitate de duzina din SUA. Incearca sa se sinucida, nu reuseste, ajunge un soi de leguma semi-constienta. O doctoranda careia ii lasase prin testament hartiile lui descopera in beciul casei lui Pendleton o cutie cu cateva exemplare dintr-un roman publicat pe banii autorului, Le Cri. Pendleton scria acolo despre o crima cu faptas inca necunoscut: uciderea unei fete de liceu. Cartea fusese insa publicata cu cateva luni inainte de descoperirea crimei.
Se deschide o ancheta, toti sunt convinsi ca Pendleton o ucisese pe fata, cartea e reeditata si castiga un premiu literar. Asta e partea care m-a interesat cel mai mult: modul in care presa si juriile literare au interpretat o opera de fictiune scrisa, aparent, de un dezaxat, in care el povestea cum a omorat pe cineva. Le Cri era o carte foarte buna, filozofica, o sfidare adresata unui zeu absent (literatura serioasa). Te poti totusi intreba daca e etic sa legitimezi prin critici favorabile si premii o carte autobiografica a unui criminal nepedepsit.
La vie secrète de E. Robert Pendleton nu functioneaza prea bine ca roman politist – eu am ghicit dupa cateva pagini cine era criminalul, n-a fost nici o surpriza. Nici thriller nu prea i se poate spune (ancheta nu e cine stie ce palpitanta). Personajele sunt antipatice (fara exceptii), iar autorul scrie foarte pompos (de ce sa nu folosesti cuvinte mari, chiar daca nu e nevoie de ele? de ce sa spui in 10 cuvinte ce poti spune in 100?). E in schimb interesanta ca roman de moravuri universitare si scriitoricesti. As spune ca e o carte destul de buna si ca merita sa fie citita, desi nu stiu daca se va publica vreodata la noi.
Blog de carti 