Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 5 noiembrie 2008

Absurdistan

Autor: Gary Shteyngart
Titlu: Absurdistan
Editura: Humanitas, Bucuresti, 2008; 398 pagini, 35.99 RON
Titlul original: Absurdistan (2006)
Nota data de mine: * * si jumatate (din 5)

Autorul cartii este un evreu rus care traieste in SUA de la varsta de 7 ani, din 1979, ceea ce nu il impiedica, se pare, sa poata empatiza cu imigrantii rusi de data recenta. Eroul cartii sale este Misa Borisovici Vainberg, un evreu rus de 30 de ani si 150 de kile, fiul celui de-al 1 238-lea bogatan al Rusiei. Misa a petrecut cativa ani in SUA, la Accidental College din New York, unde a devenit adeptul multiculturalismului si al hip-hop-ului, precum si prietenul tuturor celor din ghetouri. E destul de imprudent incat sa mearga in Rusia intr-o vacanta, prilej cu care tatal sau, oligarh de meserie, ucide un partener de afaceri american. Cererile de viza ale lui Misa sunt apoi respinse si e condamnat sa ramana la St. Petersburg. Pornind pe urmele unui pasaport belgian, el ajunge in Absurdistan, mica tara la Marea Caspica, bogata in petrol, de unde va avea mari dificultati sa mai scape.

Dupa cum titlul o sugereaza, cartea este pe alocuri extrem de amuzanta, si duce absurdul si auto-ironia spre noi zari. Umorul seamana mult cu cel din Borat, iar personajele sunt asemanatoare: oligarhi, femei usoare, politicieni corupti sau de-a dreptul criminali, pseudo-intelectuali care obisnuiau sa toarne la servicii si altii ca ei.

Desi cartea e despre rusi si alte popoare din fosta URSS, asemanarile cu romanii sunt uneori uluitoare. De exemplu, calatoria cu avionul pe ruta Viena – Svani (capitala Absurdistanului) incepe asa:

„Imediat ce zborul a fost anuntat, cei mai multi dintre maslinii din jur au tasnit ca la un semn, impingandu-se de mama focului spre poarta. Curand, asupra personalului austriac s-a napustit o masa de mustaciosi tuciurii, secondati de frumoasele lor neveste, toti purtand cu mandrie pungile marca Century 21, centru comercial new-yorkez, faimos mai ales pentru reduceri. Si uite ca asa am facut eu cunostinta cu absurzii – care imi pareau o copie fidela a cozilor la carnati din fostele soviete, animate-n plus de instinctele primare ale bazarului oriental.
– Doamnelor si domnilor, linistiti-va! am strigat eu, in timp ce niste tineri parosi se impingeau in mine de parca ar fi vrut sa-si ia avant. Ce credeti? C-o sa ramaneti fara locuri in avion?
Nici nu s-au imbarcat bine in avion, si barbatii absurzi au inceput sa se laude cu noile achizitii: proband cravate scumpe sub ochii nevestelor si pasand cumparaturile dintr-o parte in alta a coridorului. ” (pg. 135)

Acum cateva saptamani am zburat de la Bologna la Bucuresti, intr-un avion plin cu romani care se intorceau acasa, si imbarcarea a decurs exact asa 🙂 inclusiv pungile de la supermarket, ingramadeala fanatica si manierele alese.

Ce m-a deranjat la carte a fost stilul foarte naturalist, singurul termen de comparatie la care ma duce gandul acum fiind Vlad Musatescu, in Aventuri Aproximative: o pipaiala constanta a burtilor imense, gusilor multiple si a altor colacei, care pana la urma trece de la amuzant la scarbos. Foarte exacte sunt si descrerile scenelor de amor si a celor gastronomice, cu diverse lichide siroind de te miri unde, parti anatomice private in toate ipostazele si procese digestive complexe.

In rest, am ras la multe dintre scene, dar pana la urma cartea iti ofera exact aceeasi placere ca o calatorie lunga cu un personal de CFR, model vechi, sau ca vizitarea site-urile de genul hai6.net: sunt chestii de care poti sa razi, oamenii sunt penibili, situatile la fel, dar nu te poti opri sa te intrebi de ce te supui singur unor asemenea privelisti.

Alte pareri:
acaile.blogspot.com
Liternet: prezentare a autorului si un fragment din carte.

Read Full Post »

Oryx and Crake

Oryx and Crake

Autor: Margaret Atwood
Titlu: Oryx and Crake
Editura: Anchor Books, New York, 2003; 448 pagini, $7,99*
Titlul original: Oryx and Crake (2003)
Nota data de mine: * * * (din 5)

*Aparuta si in romana: Oryx si Clarke, Leda, Bucuresti, 2008; 568 pagini, 45.00 RON.

Cartea a fost pe lista scurta a Man Booker Prize in 2003. Unii au scris despre aceasta carte ca e o distopie, si ca ii detroneaza pe clasicii genului – Orwell, Huxley, sau chiar pe Atwood in Povestirea Cameristei. Mie nu mi se pare ca Oryx and Crake ar fi o distopie, pentru ca acest termen presupune o descriere a unei societati, ca si utopia. In Oryx and Crake intr-o situatie nasoala se afla o singura persoana (Snowman), ca ultim supravietuitor al Apocalipsei*.

Snowman trebuie sa traiasca din resturile ramase din civilizatia oamenilor, el fiind singurul crutat de boala care i-a ucis semenii. Treptat aflam despre originea bolii respective (umana) si despre motivul pentru care el a fost crutat. El convietuieste cu o noua rasa de oameni, Craker-ii, perfect adaptati traiului in salbaticie, care se hranesc doar cu frunze si fac sex doar in perioadele, rare, de imperechere, cand practica poliandria.

Atwood nu inventeaza mai nimic, ci isi imagineaza ce s-ar intampla daca ingineria genetica ar progresa in asa masura incat sa devina domeniul de activitate cel mai dinamic dintr-o societate si principalul determinant al statutului social (cei bogati sunt cei care se pricep la inginerit genetic si care reusesc sa isi gaseasca o slujba la una dintre marile firme de asa ceva). Bogatii traiesc in complexe pe langa firmele lor, unde au locuinte, scoli, magazine si paza armata. Restul lumii traieste cum poate, in vechile orase, exploatand pietele infloritoare ale pornografiei si violentei.

Ingineria genetica da nastere la tot felul de creaturi – pigoons, un soi de purcei, folositi initial pentru cresterea organelor umane pentru transplante, rakunks, hibrizi de ratoni cu sconcsi, populari ca animale de casa, sau wolvogs, o combinatie de caini si jderi, care, bineinteles, te mananca.

Ce e frumos la carte: bine scrisa, destul de coerenta, interesanta pe alocuri, exploratorie a psihicului personajelor, pentru cei interesati de acest gen de fictiune, te face sa intelegi mai bine de ce e nevoie de dezbateri si legi in privinta manipularilor genetice. Ce e mai putin frumos: motivatiile personajelor si scopul lor in constructia cartii sunt adesea obscure – cel mai bun exemplu e Oryx, care, desi prezenta in titlul cartii, e pana la urma un personaj cam de umplutura. Odata ce ai aflat povestea (de ce e Snowman ultimul om de pe Pamant si cum s-a ajuns aici) esti un pic dezamagit, parca te asteptai la mai mult decat ce iti poate spune vreun oarecare articol de ziar despre cat de rau ar fi sa putem clona oameni.

Alte pareri: Bookblog.

* smn ma informeaza ca pasajul cu distopia nu este clar si ca par a bate campii, deci explicitez:

Definitii:
A dystopia (from the Greek δυσ- and τόπος, alternatively, cacotopia, kakotopia, cackotopia, or anti-utopia) is the vision of a society that is the opposite of utopia. A dystopian society is one in which the conditions of life are miserable, characterized by human misery, poverty, oppression, violence, disease, and/or pollution.

Utopia is a name for an ideal community, taken from the title of a book written in 1516 by Sir Thomas More describing a fictional island in the Atlantic Ocean, possessing a seemingly perfect socio-politico-legal system. The term has been used to describe both intentional communities that attempted to create an ideal society, and fictional societies portrayed in literature. „Utopia” is sometimes used pejoratively, in reference to an unrealistic ideal that is impossible to achieve, and has spawned other concepts, most prominently dystopia.
(sursa: en.wikipedia.org).

In Oryx and Crake avem doua fire narative: unul prezinta lumea dinainte de sfarsitul omenirii, cealalta lumea de dupa, ambele povesti fiind narate de acelasi personaj, Snowman. Societatea de dinaintea sfarsitului omenirii nu este una distopica, dupa parerea mea, pentru ca ea nu e rezultatul implementarii unei ideologii (nu a existat un program de schimbare a societatii care sa dea nastere conditiilor descrise in carte). Conditiile de viata descrise de Atwood sunt o posibila evolutie, tocmai in lipsa unei ideologii, a conditiilor de viata actuale . Dupa sfarsitul omenirii nu mai putem vorbi de societate, ci doar de o persoana, deci definitia distopiei nu se mai aplica.

Read Full Post »