Oryx and Crake

Autor: Margaret Atwood
Titlu: Oryx and Crake
Editura: Anchor Books, New York, 2003; 448 pagini, $7,99*
Titlul original: Oryx and Crake (2003)
Nota data de mine: * * * (din 5)

*Aparuta si in romana: Oryx si Clarke, Leda, Bucuresti, 2008; 568 pagini, 45.00 RON.

Cartea a fost pe lista scurta a Man Booker Prize in 2003. Unii au scris despre aceasta carte ca e o distopie, si ca ii detroneaza pe clasicii genului – Orwell, Huxley, sau chiar pe Atwood in Povestirea Cameristei. Mie nu mi se pare ca Oryx and Crake ar fi o distopie, pentru ca acest termen presupune o descriere a unei societati, ca si utopia. In Oryx and Crake intr-o situatie nasoala se afla o singura persoana (Snowman), ca ultim supravietuitor al Apocalipsei*.

Snowman trebuie sa traiasca din resturile ramase din civilizatia oamenilor, el fiind singurul crutat de boala care i-a ucis semenii. Treptat aflam despre originea bolii respective (umana) si despre motivul pentru care el a fost crutat. El convietuieste cu o noua rasa de oameni, Craker-ii, perfect adaptati traiului in salbaticie, care se hranesc doar cu frunze si fac sex doar in perioadele, rare, de imperechere, cand practica poliandria.

Atwood nu inventeaza mai nimic, ci isi imagineaza ce s-ar intampla daca ingineria genetica ar progresa in asa masura incat sa devina domeniul de activitate cel mai dinamic dintr-o societate si principalul determinant al statutului social (cei bogati sunt cei care se pricep la inginerit genetic si care reusesc sa isi gaseasca o slujba la una dintre marile firme de asa ceva). Bogatii traiesc in complexe pe langa firmele lor, unde au locuinte, scoli, magazine si paza armata. Restul lumii traieste cum poate, in vechile orase, exploatand pietele infloritoare ale pornografiei si violentei.

Ingineria genetica da nastere la tot felul de creaturi – pigoons, un soi de purcei, folositi initial pentru cresterea organelor umane pentru transplante, rakunks, hibrizi de ratoni cu sconcsi, populari ca animale de casa, sau wolvogs, o combinatie de caini si jderi, care, bineinteles, te mananca.

Ce e frumos la carte: bine scrisa, destul de coerenta, interesanta pe alocuri, exploratorie a psihicului personajelor, pentru cei interesati de acest gen de fictiune, te face sa intelegi mai bine de ce e nevoie de dezbateri si legi in privinta manipularilor genetice. Ce e mai putin frumos: motivatiile personajelor si scopul lor in constructia cartii sunt adesea obscure – cel mai bun exemplu e Oryx, care, desi prezenta in titlul cartii, e pana la urma un personaj cam de umplutura. Odata ce ai aflat povestea (de ce e Snowman ultimul om de pe Pamant si cum s-a ajuns aici) esti un pic dezamagit, parca te asteptai la mai mult decat ce iti poate spune vreun oarecare articol de ziar despre cat de rau ar fi sa putem clona oameni.

Alte pareri: Bookblog.

* smn ma informeaza ca pasajul cu distopia nu este clar si ca par a bate campii, deci explicitez:

Definitii:
A dystopia (from the Greek δυσ- and τόπος, alternatively, cacotopia, kakotopia, cackotopia, or anti-utopia) is the vision of a society that is the opposite of utopia. A dystopian society is one in which the conditions of life are miserable, characterized by human misery, poverty, oppression, violence, disease, and/or pollution.

Utopia is a name for an ideal community, taken from the title of a book written in 1516 by Sir Thomas More describing a fictional island in the Atlantic Ocean, possessing a seemingly perfect socio-politico-legal system. The term has been used to describe both intentional communities that attempted to create an ideal society, and fictional societies portrayed in literature. „Utopia” is sometimes used pejoratively, in reference to an unrealistic ideal that is impossible to achieve, and has spawned other concepts, most prominently dystopia.
(sursa: en.wikipedia.org).

In Oryx and Crake avem doua fire narative: unul prezinta lumea dinainte de sfarsitul omenirii, cealalta lumea de dupa, ambele povesti fiind narate de acelasi personaj, Snowman. Societatea de dinaintea sfarsitului omenirii nu este una distopica, dupa parerea mea, pentru ca ea nu e rezultatul implementarii unei ideologii (nu a existat un program de schimbare a societatii care sa dea nastere conditiilor descrise in carte). Conditiile de viata descrise de Atwood sunt o posibila evolutie, tocmai in lipsa unei ideologii, a conditiilor de viata actuale . Dupa sfarsitul omenirii nu mai putem vorbi de societate, ci doar de o persoana, deci definitia distopiei nu se mai aplica.