Bun venit printre maimute

Autor: Kurt Vonnegut
Titlu: Bun venit printre maimute
Editura: Humanitas, Bucuresti, 2008; 368 pagini, 34.00 RON
Titlul original: Welcome to the Monkey House (1968)
Nota data de mine: * * * * * (din 5)

Cei de la Humanitas spun asa: „Bun venit printre maimute este o declaratie de dragoste si de razboi facuta de Kurt Vonnegut rasei umane”. Perfect de acord, si autorul care scria in Un om fara de tara ca „toate capodoperele literare vorbesc despre pacostea nepereche de a fi fiinta umana” (pg. 20) cred ca ar fi fost si el multumit de aceasta descriere.

Povestirile din Bun venit printre maimute sunt desprinse din vise si cosmaruri de-ale oamenilor – ce-ar fi, de exemplu, daca am trai intr-o societate perfect egalitara, in care oamenii care au trasaturi sau abilitati ce ii deosebesc de medie ar fi obligati sa foloseasca diverse instalatii care sa anuleze acele deosebiri? Un om ceva mai puternic decat ceilalti ar avea, de exemplu, de carat dupa el greutati, iar un altul, inteligent, ar avea un radio implantat in ureche, care sa ii transmita sunete deranjante de fiecare data cand ii trece vreun gand prin cap (Harrison Bergeron, pp. 20-27).

Sau ce-ar fi daca oamenii ar putea oricand sa se adreseze unor Saloane Federale de Sinucidere Etica, pentru a elibera lumea din ce in ce mai populata de prezenta lor? (Bun venit printre maimute, pp 44-65). Ar duce-o mai bine oamenii daca ar fi amfibieni, si daca ar exista depozite de corpuri umane, care sa ii gazduiasca din cand in cand pe amfibienii care au treburi pe-afara? Ati prefera un corp frumos, atletic, sau v-ar fi indiferent? (Colectia de primavara-iarna, pp. 280-296)

Fie ca sunt intamplari cotidiene sau povesti despre viitor, toate povestirile din carte exploreaza abaterile de la dreapta gandire si excentricitatile rasei umane. Fiecare din ele ofera un punct de vedere din exterior asupra prostiilor, prejudecatilor sau lipsei de gandire de care se pot face vinovati oamenii. Vonnegut are capacitatea de a descoperi si ironiza multe dintre bolile spirituale ale celor din jur, dar, spre deosebire de alti umoristi, adesea mizantropi, el manifesta mereu simpatie si chiar dragoste pentru oameni.

Povestirile din colectie au fost scrie pentru diverse reviste – Playboy, Cosmopolitan, Esquire si inca cateva – si in prefata autorul avertizeaza ca ele au avut rolul de a-l ajuta sa supravietuiasca, deci au fost scrise pentru bani. Diferenta dintre un scriitor bun si unul prost cred ca e si asta – grija cu care produce chiar si mici piese de „prostitutie literara”. Nu toate povestirile sunt de valoare egala, sau nu toate plac la prima citire. Dar volumul ofera o privire de ansablu asupra procuparilor lui Vonnegut ca tanar scriitor si o intelegere mai buna a temelor de care s-a ocupat in romanele sale.

Alte pareri:
Alexandra Olivotto in Cotidianul
Alexandra Coliban la Liternet: traducatoarea cartii; despre autor, despre carte si un fragment.

Read Full Post »

Un an in merde & In ce merde te baga dragostea

Autor: Stephen Clarke
Titlu: Un an in merde
Editura: RAO, Bucuresti, 2008; 320 pagini, 22.99 RON
Titlul original: A Year in the Merde (2005); titluri alternative: A Year In Ze Merde (2005); God save la France (2005)
Nota data de mine: * * * (din 5)

Autor: Stephen Clarke
Titlu: In ce merde te baga dragostea
Editura: RAO, Bucuresti, 2008; 442 pagini, 23.99 RON
Titlul original: Merde Actually (2005); titluri alternative: In the Merde for Love (2005); God save les Françaises (2005)
Nota data de mine: * * * (din 5)

Trecand peste frustrarea resimtita de cei care au cumparat aceeasi carte de mai multe ori, datorita inspiratiei editorilor de a schimba titlurile de la o editie la alta, seria anilor in merde e foarte amuzanta, in special pentru francofili.

Eroul cartii, Paul West, e un britanic care se muta la Paris pentru a coordona lansarea unui lant de ceainarii englezesti. In primul an cunoaste modul de lucru in companiile frantuzesti (saptamana de lucru de 35 de ore, cafelutele, sapaturile, productivitatea), tipicurile cautarii unui apartament bun la Paris (sarcina imposibila, pana cand nu gasesti o frantuzoaica indeajuns de amabila incat sa te primeasca in casa si in patul sau), subtilitatile obtinerii hranei (cum trebuie exact sa i te adresezi unui chelner francez, de ce nu e voie niciodata sa tai salata verde cu cutitul, cum se cumpara painea) si cele ale comunicarii cu localnicii (importanta ridicarii din umeri si a saluturilor).

In al doilea an, Paul incearca sa puna pe picioare propria sa ceainarie englezeasca, la Paris, dupa ce a decis sa treaca pe cont propriu. Este un prilej sa descoperim deliciile Frantei rurale, intr-o excursie a lui Paul in Corrèze, cu prietena sa: dovlecei, alti dovlecei, capsuni, prajituri cu capsuni, fose septice, o soacra exhibitionista si tarani francezi alcoolici, dar intreprinzatori cand vine vorba de jumulit englezi. Scapat din Corrèze, Paul trece si printr-o vancata la malul marii in stil francez, ca apoi sa se intoarca la Paris. Ne sunt prezentati si muncitorii in constructii si amenajari tipici si intarzierile de rigoare (francezii au o bogata literatura pe tema instalatorilor si a altor daunatori – vezi de exemplu Vous plaisantez, monsieur Tanner). Surpriza cea mai mare a cartii este reintoarcerea lui Paul la Londra, unde incearca sa se reacomodeze, de dragul unei femei, si unde descopera ca a devenit aproape francez, si ca manierele conationalior sai ii sunt deja straine.

Relatiile dintre francezi si britanici sunt cel mai bine descrise ca „reci”, si pataniile lui Paul West prin Franta pot fi confirmate de multi turisti sau expati. Aceasta e pana la urma farmecul acestor doua carti: pornind de la o aproape totala incomprehensiune a manierelor si stilului de viata francez, Paul West ajunge sa se integreze perfect la Paris, in asa masura incat Londra i se pare straina.

Umorul cartii nu e menit sa ofenseze Franta, ci mai degraba ii emuleaza pe umoristii francezi, iar cartile lui Clarke au avut succes in Franta tocmai pentru ca francezii gusta din plin auto-deriziunea. Ca obiectie, intriga cartilor nu e deosebit de interesanta, Clarke reuseste mai degraba sa scrie o colectie de anecdote si observatii despre Franta si francezi. Paul West nu mi s-a parut un personaj extrem de simpatic, la inceputul cartii e tipicul britanic cu nasul pe sus, pornit sa ii displaca totul la francezi, iar apoi evolueaza intr-un obsedat sexual cam plangacios. In plus, nu e recomandabil sa cititi aceasta carte ca pe un ghid al Frantei, pentru ca, pe langa observatiile corecte, Clarke caricaturizeaza multe din apucaturile francezilor si sare de multe ori peste cal.

Alte pareri: Pe canapeaua Catiei

Read Full Post »