Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 8 decembrie 2008

Grimus

Grimus

Autor: Salman Rushdie
Titlu: Grimus
Editura: Polirom, seria de autor „Salman Rushdie”, Iasi, 2008; 376 pagini; 39.95 RON
Titlul original: Grimus (1975)
Nota data de mine: * * * (din 5)

Grimus este romanul de debut al lui Salman Rushdie. A fost scris cu cinci ani inaintea cartii care ii va aduce primul succes de critica si de public, Copiii din miez de noapte. Ca gen literar, cred ca cel mai potrivit pentru a plasa Grimus e basmul (dar unul doar pentru adulti), cu cateva elemente science-fiction. Romanul a fost scris cu intentia de a concura pentru premiul „Science Fiction” oferit de editura Victor Gollancz Ltd, dar editura a decis sa promoveze cartea ca literatura mainstream.

Personajul principal este Vultur-in-Zbor, un amerindian care primise la nastere numele de Nascut-din-Moarte, apoi, in copilarie, pe cel de Joe-Sue (pe primul – pentru ca mama sa murise la nastere, pe al doilea – pentru ca parea sa fie hermafrodit). Vultur-in-Zbor primeste in dar de la sora sa doua potiuni, una care da viata vesnica si una care da moarte vesnica, o bea pe prima, iar pe a doua o pierde. Cutreiera lumea pana la varsta de 777 de ani, 7 luni si 7 zile, apoi gaseste mijlocul de a ajunge pe insula Calf, locul de refugiu al celor deveniti nemuritori si locul unde spera sa isi gaseasca sfarsitul.

Pe Calf descopera treptat originea celor doua potiuni si a insulei in sine. Grimus, cel care da titlul cartii, descoperise un obiect numit Trandafirul de Piatra, care ii permitea sa exploreze universul nostru si toate universurile paralele, sa creeze noi Dimensiuni in care sa controleze legile firii si sa manevreze destinele celorlalti. Grimus e descris ca o persoana semi-semitica, din Europa Centrala, supravietuitor al unui lagar, care si-a pierdut acolo capacitatea de a privi ca pe un lucru important viata sa sau pe cea a celorlalti.

Vultur-in-Zbor traieste o vreme alaturi de ceilalti nemuritori de pe insula si hotaraste, pana la urma, ca trebuie sa il confrunte pe Grimus, datorita unor imprejurari care il nelinistesc: locuitorii singurui oras de pe insula Calf, K, incep sa moara, cazuti prada Efectului Trandafirului de Piatra. Acesta ii forta pe toti cei din jurul sau sa cada intr-o stare catatonica, in care spiritul lor trebuia sa isi exploreze dimensiunile interioare si sa lupte cu monstrii produsi de propria imaginatie.

Tema principala din Grimus pare sa fie cea a cautarii identitatii. Vultur-in-Zbor porneste de la alegerea unui nume si a unui sex, si, pe parcursul cartii, exploreaza diverse identitati, in cautarea uneia care sa fie intr-adevar a sa. Receptacul perfect, el este capabil sa accepte identitati oferite lui de oamenii pe care ii intalneste. In Grimus intalnim si o conceptie asupra lui Dumnezeu pe care Rushie o va folosi si in alte romane: ideea ca Dumnezeu nu e exterior lumii, ci e o transcendere a totalitatii vietilor de pe Pamant (exemplu: treizeci de pasari zboara spre varful unui munte, pentru a-l gasi pe Dumnezeu, iar ajunse in varf isi dau seama ca Dumnezeu e in fiecare din ele). Mai exista o multitudine de alte teme si sub-teme filosofice si religioase, care fac din Grimus o lectura destul de complicata (actiunea cartii e adesea intrerupta de o observatie sau o cugetare la care trebuie sa stai si sa te gandesti, si asta se intampla de cateva ori pe fiecare pagina).

Ca stil, Grimus pare sa fie o carte a unui autor care inca nu si-a gasit vocea si care experimenteaza tehnici narative. In combinatie cu ghiveciul de actiuni si idei, schimbarile de ton, stil sau narator fac din Grimus o carte care trebuie citita cu rabdare – daca ai scapat ideea dintr-un paragraf nu mai intelegi nimic din urmatorul.

Ce mi-a placut la carte: concluzia, daca am inteles eu bine, este aceea ca „stiinta fara constiinta este ruina sufletului”*. Perfect de acord. Mi-au mai placut personajele nemuritorilor: incercand sa scape de Efectul Trandafirului de Piatra, ei descopera ca ceea ce functioneaza este sa se dedice, fiecare, unui domeniu de interes, pe care sa il duca pana la obsesie. Partea a doua a cartii e cea mai placuta, nemuritorii sunt adesea rizibili iar societatea creata de ei e disfunctionala intr-un mod placut. Mi-au mai placut si alegoriile si jocurile de cuvinte, folosite cu larghete de Rushdie.

Cred ca Grimus e o alegere destul de proasta pentru cei care n-au mai citit pana acum nimic de Rushdie. In ceea ce priveste mestesugul de a scrie, nu il intalnesti, inca, niciunde in carte pe scriitorul de mai tarziu. Pentru ceilalti poate sa fie interesanta, ca referinta, dar e, in mod cert, mult sub cartile mai recente ale lui Rushdie. Cat despre cititorii de romane filosofice, nu stiu daca le-ar placea neaparat Grimus, pentru ca ideile sunt prezentate extrem de dezorganizat, si, in acelasi timp, au mai fost pritocite de multi alti scriitori si filosofi. Critica literara anglo-saxona a fost destul de dura cu Rushdie la publicarea cartii sale de debut, si cred ca pe buna dreptate.

* „Mais parce que, selon le saige Salomon, sapience n’entre poinct en ame malivole et science sans conscience n’est que ruine de l’ame, il te convient servir, aymer et craindre Dieu, et en luy mettre toutes tes pensées et tout ton espoir, et par foy formée de charité, estre à luy adjoinct, en sorte que jamais n’en soys désamparé par peché.” (Francois Rabelais, Pantagruel, cap. 8, sursa aici)

Alte pareri:

Bookblog
Nautilus: recenzie si discutare a apartenentei cartii la science-fiction/fantasy.

english.emory.edu: cateva informatii despre receptarea cartii in critica literara.
Transfictional identities in Salman Rushdie’s Grimus: un eseu despre identitatile din Grimus.

Read Full Post »