Hanul zburator

Autor: G.K. Chesterton
Titlu: Hanul zburator
Editura: Art, colectia Art Clasic, Bucuresti, 2008; 296 pagini; 29 RON
Titlul original: The Flying Inn (1914) – gratis aici
Nota data de mine: * * * * (din 5)

Hanul zburator nu e cel mai bun roman al lui Chesterton, dar e totusi o carte placuta. Chesterton s-a folosit de romanele sale pentru a ilustra concepte filosofice despre care a scris si carti serioase. In Hanul zburator sunt ironizate cateva curente „progresiste” care se raspandisera in Anglia inceputului de secol XX: vegetarianismul, prohibitia, teozofia. Chesterton face de asemenea haz de pretentia aristocratilor si a politicienilor de a sustine in pofida evidentei ca ei stiu ce e mai bine pentru oamenii de rand.

In mod surprinzator, nici un han nu isi ia zborul in carte. Hanul „La Vechea Corabie” o ia, in schimb, la picior si calatoreste pe jos, cu masina si cu caruta printr-o buna parte a Angliei. Acest lucru e datorat unei legi propuse de un aristocrat, lordul Ivywood: vanzarea bauturilor alcoolice e interzisa, cu exceptia hanurilor aprobate de Parlament. Toate hanurile sunt inchise, cu exceptia celor care primesc patalama. Oamenii pot cumpara alcool doar din hanurile autorizate, pe care le pot recunoaste dupa firma. Patronul hanului „La Vechea Corabie”, insotit de Patrick Dalroy, un irlandez, fost capitan de vas, smulge din pamant firma hanului sau si o porneste la drum, luand cu el un butoias cu rom si o roata de braza cedar. Respectand intrutotul legea prohibitiei, cei doi infig firma hanului oriunde au chef si isi vand romul in perfecta legalitate.

Cei doi au prilejul sa faca numeroase farse: oriunde apare firma hanului „La Vechea Corabie” apar si multimi care cer de baut, inclusiv la o galerie de arta, o farmacie sau o sala de dezbateri. Politia nu reuseste sa opreasca hanul mobil din drumul sau de-a lungul si de-a latul Angliei iar lordul Ivywood ajunge sa vada in cei doi intreprinzatori hangii adversarii sai cei mai aprigi.

Legea prohibitiei e doar prima etapa din planul lui Ivywood de schimbare radicala a Angliei. Aceasta lege are rolul de a combate ravagiile alcoolismului in randul claselor de jos, dar sunt si alte lucruri de schimbat. Fermecat de ideile unui auto-proclamat guru islamist, Profetul Lunii (un batranel turc cu idei ciudate, adoptat de aristocratii din anturajul lui Ivywood), lordul doreste sa interzica si carnea de porc, pricina a multor rele, si sa creeze o Anglie vegetariana. Pentru saraci, desigur, pentru ca la masa lui are si carne, si alcool. E convins de Profetul Lunii ca islamul a avut mereu o influenta benefica asupra culturii engleze si ca e din multe puncte de vedere superior crestinismului (poligamia, de exemplu, e un lucru foarte bun, iar femeile sunt extrem de fericite intr-un harem). E chiar pe cale de a propune inlocuirea crucilor de pe biserici cu semiluni.

Fiecare din ideile lui Ivywood e ironizata de hangii ambulanti: cei doi descopera, de exemplu, ca baturile alcoolice sunt ideale pentru un regim vegetarian, fiind produse din plante. Sunt descoperite si consecintele prohibitiei: alcoolul e vandut pe ascuns, farmaciile vand whiskey pe reteta, iar saracii abuzeaza de alcool atunci cand il gasesc. Iar ideile despre influenta milenara a islamului asupra Angliei sunt ridiculizate chiar de inconsecventa si lipsa lor de logica.

Hanul zburator mi-a placut mult pentru ca am regasit in ea pasiunea pentru ireverenta din Napoleon din Notting Hill. Regulile absurde, fie ele legi sau cutume, trebuie contestate chiar si doar prin umor. Recunosc insa ca in acest caz parerea mea despre carte e foarte subiectiva. In primul rand, sunt de acord cu parerile lui Chesterton. Admit ca Hanul zburator ii poate enerva pe cei care nutresc alte pareri. In al doilea rand, imi place cum scrie Chesterton, ceea ce poate ca nu e cazul tuturor: cartea poate sa fie plictisitoare pentru cei care cauta doar actiune sau personaje bine inchegate. Eroii cartii sunt mai degraba infatisari ale ideilor lui Chesterton, iar miza cartii e explorarea unor idei. Si, in al treilea rand, cartea e extrem de amuzanta, dar nu te face sa razi la fiecare pagina. Nu te tine cu sufletul la gura, o poti lasa din mana ca sa mergi la o plimbare. E o carte asezata, de citit pentru placerea cuvintelor si a ideilor.

Un citat, fragment dintr-un discurs al Profetului Lunii, care incerca sa demonstreze ca toate numele de hanuri din Anglia au origini islamice:

„- As dori sa va intreb, incepu din nou Lady Joan, cum explicati denumirea hanului „La Omul Verde”, care se gaseste chiar dincolo de sirul acela de case?
– Tocmai! Tocmai! striga Profetul Lunii cu un entuziasm aproape demential. Cautatorul adevarului nici c-ar putea gasi un exemplu mai potrivit. Prieteni dragi, cum ar putea sa existe un om verde? Sunteti familiarizati cu iarba verde, cu frunza verde, branza verde, lichiorul verde. Dar va intreb pe dumneavoastra, oricat de larg ar fi cercul de cunostinte pe care il aveti, ati intalnit vreodata un om verde? Fara indoiala, dragi prieteni, e evident ca avem de-a face cu o versiune corupta, cu o versiune abreviata a expresiei originare, a expresiei rationale, a expresiei de importanta istorica, si anume: „Omul cu turban verde”, o aluzie la bine-cunoscuta uniforma a descendentilor Profetului. „Turban” este, desigur, exact genul de cuvant, exact notiunea straina si nefamiliara voua, care putea fi mai intai prescurtata si apoi suprimata cu totul.
– Exista prin partile astea o legenda, o tinu mortis Lady Joan, anume ca un erou cutezator, auzind cum e insultata culoarea sacra a patriei sale dragi, l-a vopsit cu ea, din cap pana-n picioare, pe vrajmasul sau.
– O legenda! O fabula! striga omul cu fes, insotindu-si cuvintele cu o noua extensie cuprinzatoare si graitoare a bratelor. E limpede ca asemenea lucru nu s-ar fi putut intampla in realitate.
– Ba da… s-a intamplat in realitate, respunse fata pe un ton calm. Pe lumea asta nu exista prea multe lucruri incurajatoare – dar unele tot mai sunt. O, da, s-a intamplat in realitate”. (pp. 29-30).