Chestionarul lui Cătălin

De la Dragos – un chestionar facut de un prieten tinerel de-al lui. O sa raspund la toate intrebarile, desi la unele din ele ar fi tentant sa spun „depinde”.

1. Care este cea mai bună carte citită de tine?
Orbirea de Elias Canetti.

2. Ai făcut cadou cărţi?
Da, cam in toate cadourile pe care le fac exista si carti.

3. Care este viitorul literaturii?
Ca si trecutul ei? 🙂 Cred ca vor exista schimbari mai mari sau mai mici (ale tehnicilor de editare, literaturi de nişă care vor ajunge in mainstream, poate o evolutie a literaturii participative), dar nu cred ca se va produce vreo ruptura mai semnificativa decat au fost cele din trecut.

4. În ce limbi ai citit cărţi?
In cele pe care le stiu – romana, franceza, engleza si olandeza; si o carte intr-una nu prea stiuta – italiana (Trei intr-o barca de Jerome K. Jerome, citita cu dictionarul).

5. Ce cărţi „celebre” nu ţi-au plăcut?
„Celebre” in sensul apartenentei la canonul vestic: orice de Chretien de Troyes, Mizerabilii (Hugo), Oliver Twist (Dickens), Wuthering Heights (Bronte), Moby-Dick (Melville), Ulysses (Joyce). „Celebre” in sensul succesului de public: Codul Da Vinci (Dan Brown), Balzac si micuta croitoreasa chineza (Dai Sijie), Memoriile unei gheise (Arthur Golden).

6. Ce ţară a produs cea mai buna literatură?
America Latina nefiind o tara, am sa aleg Rusia.

7. Iei notiţe din cărţile pe care le citeşti?
Nu. Nici la cartile de specialitate.

8. Cam câte cărţi ai citit până acum?
Am facut un calcul 🙂 Estimand ca de pe la 10 ani citesc (in medie) 2-3 carti de fictiune pe saptamana rezulta ca am citit pana acum (la 27 de ani) cam 2210 carti. Presupunand ca un sfert din lecturi sunt recitiri rezulta cam 1657.5 carti unice citite (da, sunt tocmai la jumatatea unei carti). Aici se adauga un numar oarecare de carti de non-fictiune (habar n-am cate, astea se mai citesc si pe sarite).

9. Cu ce cărţi ai dormit în braţe de plictiseală?
Aseara, cu Zanzibar de John Brunner. De-a lungul timpului – cu multe. Vezi si intrebarea nr. 5. Doresc sa mentionez si ca de fiecare data cand adorm cu o carte in brate la un moment dat o scap si ma pocneste peste nas. Cred ca au un sistem de protectie.

10. Ce înseamnă cărţile pentru tine?
Cele mai dezirabile obiecte.

11. Care este cea mai scumpă carte pe care ai cumpărat-o?
Nu stiu – cartile mai scumpe de obicei le fac sau primesc cadou. Prefer vanatoarea prin anticariate si pot astepta mult timp pana cand gasesc o carte pe care o vreau la un pret pe care il pot plati.

12. Care este cel mai tare final la o carte citită?
Cel de la Imparatul-zeu al Dunei de Frank Herbert.

13. Care este cea mai influentă carte citită de tine?
Care m-a influentat pe mine sau care a influentat lumea? In primul caz – cred ca Dune si continuarile (datorita lor am devenit cititoare); in al doilea caz – poate Organonul?

14 Care scriitor te-a influenţat cel mai mult ?
Voltaire.

15. Cât de repede citeşti o carte?
In romana – cam 75-100 de pagini pe ora, daca nu ma bate nimeni la cap; in engleza si franceza – cam 55-65; in olandeza – maxim 10. Iar in italiana maxim una 🙂

16. Poate literatura să schimbe lumea?
Da, a facut-o si presupun ca o va mai face.

Trimit leapsa mai departe catre Nilu si catre Dreaming Jewel.

Read Full Post »

Cutremur de timp

Autor: Kurt Vonnegut
Titlu: Cutremur de timp
Editura: Humanitas, Bucuresti, 2009; 244 pagini; 27 RON
Titlul original: Timequake (1997)
Nota data de mine: * * * * (din 5)

Disclaimer: „Toate persoanele, in viata sau decedate, sunt pure coincidente”. (p.7)

Acesta e ultimul roman scris de Kurt Vonnegut, care a tras la el aproape zece ani. Cutremur de timp seamana mult mai mult cu Un om fara de tara (ultima carte de non-fictiune publicata in timpul vietii lui Vonnegut) decat cu Galapagos sau Leaganul pisicii. Vonnegut a folosit cuvantul „tocanita” pentru a descrie cartea asta si a cam avut dreptate.

Cartea e un amestec de idei science-fiction de prin povestirile lui Kilgore Trout, de autobiografie si de reflexii despre umanism si despre societate. Partile de „actiune” din carte nu sunt terminate, sunt mai mult schite – despre un cutremur de timp care i-ar obliga pe oameni sa retraiasca zece ani din viata lor fara a putea schimba nimic, despre ce se intampla cand ei isi recapata liberul-arbitru, despre buubuulingi, fapturi inteligente care isi pierd imaginatia dupa ce un individ perfid inventeaza televiziunea. Vonnegut e, ca de obicei, lucid si foarte amuzant, nu lasa sa ii scape nimic. Face misto de slabiciunile lui si ale celorlalti, dar nu intr-un mod rautacios. Cugeta si asupra unor propuneri de imbunatatire a vietii tuturor (da, e socialist).

Cutremur in timp mi-a placut mult, dar sunt sigura ca cei care nu il plac pe Vonnegut ar putea sa o considere o prostie. Mi se pare ca e o carte scrisa pentru fani: Vonnegut admite in prefata ca nu a fost in stare, pana la urma, sa scrie un ultim roman si ca le ofera cititorilor o alta carte decat cea pe care si-ar fi dorit sa o scrie. A iesit o carte sincera, cea in care cred ca ajungi sa il cunosti cel mai bine. Mie mi se pare simpatic 🙂

O recenzie mai lunga gasiti in NY Times.

Read Full Post »

Gaura din steag. Povestea unei reveniri si a unei revolutii

Autor: Andrei Codrescu
Titlu: Gaura din steag. Povestea unei reveniri si a unei revolutii
Editura: Curtea Veche, Bucuresti, 2008; 264 pagini; 28 RON
Titlul original: The Hole in The Flag. A Romanian Exile’s Story of Return and Revolution (1991)
Nota data de mine: * * * * (din 5)

Gaura din steag a fost scrisa pentru cititorii americani, ca incercare de a explica, din perspectiva unui exilat, revolutia din 1989. Andrei Codrescu a plecat din Romania in 1965 si s-a intors, ca reporter al NPR, in ultimele zile din 1989. Aceasta editie a cartii corecteaza anumite date si contine note de subsol adaugate de autor in 2008 (prima editie romaneasca a cartii a ajuns, de altfel, la putini cititori – autorul presupune ca vremurile erau pe-atunci indeajuns de tulburi incat niste baieti cu epoleti sa simta nevoia sa o cumpere masiv si sa o dea la tocat).

Codrescu scrie despre revolutia din 1989 asa cum a fost ea vazuta de occidentali si de reporterii straini veniti in Romania. Nebunia zilele acelora a fost alta pentru cei care nu traisera in Romania. Gaura din steag e un portret al Romaniei in zilele revolutiei si in lunile care au urmat, obiectiv, in masura in care autorul realizeaza o cronologie a faptelor si isi pune intrebari in legatura cu lucrurile care au ramas neclare.

Gaura din steag este o carte de memorialistica care merita citita de cei care au uitat cum traiam in 1989. O carte ca asta e cu atat mai utila cu cat vremurile despre care vorbeste sunt atat de straine cuiva de acum (chiar si celor care le-au trait) incat nu mi se pare de mirare ca un tanar nascut dupa 1990 le trece la capitolul „legende”.

Nu am gasit in carte multe lucruri de care nu imi aminteam (desi sunt multumita ca memoria mea nu a fost contrazisa). Eu abia implinisem 8 ani cand s-a pornit revolutia si nu am trait „pe viu” decat cateva dintre evenimentele de la Timisoara, pe restul le tin minte de la televizor. Tin minte seara cand a inceput sa se traga (un vecin a ajuns acasa mort-copt, adus de un tinerel – se trasese inspre ei in parcul din spatele Catedralei), tin minte impuscaturile pe care le-am auzit din casa si ca ne era frica sa stam in picioare in camera. Mai tin minte ca apa nu era otravita (se zvonise, si la Timisoara, ca „teroristii” doreau sa ii omoare pe toti cei din oras si ca fie otravisera apa, fie aveau de gand sa bombardeze orasul cu armament de razboi). Si ca pe mijlocul strazii erau soldati cu mitraliere, iar parintii mei plecau de-acasa si nu stiam daca se vor mai intoarce. Frica e sentimentul de care imi aduc cel mai bine aminte – si acum mi-e teama de pocnitori, artificii si petarde.

Mai tin minte si fervoarea cu care dezbateam ce se intampla, teoriile de tot felul, neincrederea si debusolarea, personajele ciudate care ne vorbeau la TV. Toate astea sunt prezente si in Gaura din steag, alaturi de intrebarile ramase fara raspuns (cine a tras? cum a fost organizata „lovilutia”, cand si de catre cine?). Cred ca e bine sa pastram in memorie ceea ce am trait atunci si in anii infioratori care au urmat – au fost anii fondatori ai Romaniei de-acum, cu bunele si relele ei.

Bonus:
Prezentarea cartii si un interviu cu autorul, in Romania Libera.

Read Full Post »

And now for something completely different…

Total offtopic – cei de la Monthy Python s-au hotarat sa le arunce un tort cu frisca in fata tuturor celor care le-au piratat filmele si le-au pus pe YouTube: they are now giving them away for free 🙂 Se pare ca manevra a functionat, cei de la Boingboing scriu ca vanzarile DVD-urilor cu Monty Python au crescut cu 23 000%. de cand le-a venit ideea asta.

Au pus deja online cantecelul meu preferat:

(Galaxy Song, de pe The Meaning Of Life)

Versuri:

Just remember that you’re standing on a planet that’s evolving
And revolving at nine hundred miles an hour,
That’s orbiting at nineteen miles a second, so it’s reckoned,
A sun that is the source of all our power.
The sun and you and me and all the stars that we can see
Are moving at a million miles a day
In an outer spiral arm, at forty thousand miles an hour,
Of the galaxy we call the ‘Milky Way’.
Our galaxy itself contains a hundred billion stars.
It’s a hundred thousand light years side to side.
It bulges in the middle, sixteen thousand light years thick,
But out by us, it’s just three thousand light years wide.
We’re thirty thousand light years from galactic central point.
We go ‘round every two hundred million years,
And our galaxy is only one of millions of billions
In this amazing and expanding universe.

The universe itself keeps on expanding and expanding
In all of the directions it can whizz
As fast as it can go, at the speed of light, you know,
Twelve million miles a minute, and that’s the fastest speed there is.
So remember, when you’re feeling very small and insecure,
How amazingly unlikely is your birth,
And pray that there’s intelligent life somewhere up in space,
‘Cause there’s bugger all down here on Earth.

Read Full Post »

Exploratorul

Autor: Jack McDevitt
Titlu: Exploratorul
Editura: Nemira, colectia Nautilus SF, Bucuresti, 2008; 544 pagini; 30 RON
Titlul original: Seeker (2005)
Nota data de mine: * * * (din 5)

Exploratorul a castigat in 2006 premiul SESF si in 2007 Premiul Nebula. E a treia carte din seria Alex Benedict – e precedata de A Talent for War (1989) si Polaris (2004) si urmata de The Devil’s Eye (2008). Nu stiu de ce cei de la Nemira au inceput seria cu ea sau daca le vor publica pe celelalte.

Intamplarile din carte au loc cam la 10.000 de ani in viitor. Alex Benedict si singura angajata a firmei lui sunt arheologi, cauta si vand obiecte antice de prin portiunea de galaxie colonizata de oameni. Istoria colonizarilor e lunga (incepuse pe la sfarsitul anilor 2700) si istoria vremurilor de demult e plina de gauri. Cei doi arheologi sunt rugati sa evalueze o cana de ceramica despre care afla ca dateaza de pe vremea primelor incercari de colonizare. Nava de pe care provenea cana e Exploratorul, una din cele doua nave care transportasera cateva mii de colonisti spre o planeta necunoscuta careia i s-a spus Margolia. Colonistii decisesera sa se exileze datorita guvernamantului teocratic si destul de tiranic de pe Pamant si nu spusesera nimanui unde plecau. Nu se mai auzise nimic de ei pana la descoperirea canii de pe Exploratorul.

Urmeaza cautarea de dovezi despre unde e nava, unde e colonia pierduta si ce s-a intamplat cu amandoua. Oamenii isi imaginasera tot felul de scenarii legate de Margolia (o civilizatie avansata sau disparuta, ostila sau prietenoasa, care infiltrase sau nu coloniile oamenilor), poate si datorita faptului ca galaxia era cam goala: singura specie extraterestra intalnita era una telepatica, urata la infatisare si vag ostila.

Nu cred ca e cazul sa spun cum se termina cartea, desi asta e una din putinele chestii interesante. Dar am primit astazi un banc care se potriveste ca manusa moralei cartii (si celei a cartii cu care se poate face cel mai usor o paralela, Last and First Men):

„O explozie nucleara distruge toata populatia globului. Ramine doar o pereche de gorile.
– Ce mincam azi? intreaba masculul.
Femela intra-n pestera care le servea drept adapost fericita cu un mar in mina.
– Ah, nu! striga el, nici nu ma gindesc sa luam povestea de la inceput.”

Lumea in care traiesc personajele lui Jack McDevitt e foarte asemanatoare cu a noastra, exceptand calatoria hiperluminica si alte cateva noi tehnologii. Spatiul cosmic e, in continuare, foarte mare si destul de infricosator. Nu e genul de carte science-fiction care te da peste cap, atmosfera si problemele sunt familiare (chiar si actiunea e una politista si destul de clasica).

Ce nu mi-a placut la Exploratorul au fost personajele – poate ca e altceva daca citesti cartile in ordine, dar aici sunt cam de carton, nu au personalitate. Jack McDevitt scrie, de altfel, destul de calm si plat chiar si cand se intampla lucruri spectaculoase. Intamplarile sunt pe alocuri previzibile (desi interesante). Per total as spune ca Exploratorul e cam la nivelul unui episod bunicel din Star Trek. Interesant, you boldy go, afli despre new life and new civilization care pana la urma, ca prin minune, nu te mananca, apoi bei linistit un ceai si pleci mai departe fara sa mai cercetezi.

Alte pareri:

Ziarul Financiar
Nemira Books

Si o recenzie la Polaris, precedenta din serie:

Cititor SF – acolo se poate si vota pentru Premiile Cititor SF pe anul 2008.

Read Full Post »

Lucruri frumoase

* Frederik Pohl si-a facut blog. Omul are 89 de ani, nu prea mai poate sa scrie de mana si s-a gandit (ca antrenament pentru o autobiografie sau, daca nu iese, de dragul scrisului) sa ne povesteasca despre alti autori de science-fiction, despre el si despre orice altceva il mai intereseaza. The Way the Future Was, autobiografia lui din 1978, nu se mai gaseste demult decat cu mare noroc si sapaturi prin anticariate, eu sunt deci incantata de ideea pe care a avut-o 🙂

* Ieri s-a inscaunat Obama. Am gasit un interviu despre el cu Russel Banks (sceptic) si o postare pe blogul lui Saramago (in extaz). Primul se gaseste aici (in franceza), a doua aici, iar traducerea ei in franceza aici.

* Am mai gasit un interviu scurt cu Salman Rushdie (despre fatwa).

Read Full Post »

Scurta si minunata viata a lui Oscar Wao

Autor: Junot Díaz
Titlu: Scurta si minunata viata a lui Oscar Wao
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom.Proza XXI, Iasi, 2008; 336 pagini; 27 RON
Titlul original: The Brief Wondrous Life of Oscar Wao (2007)
Nota data de mine: * * * * (din 5)

Scurta si minunata viata a lui Oscar Wao e a doua carte a lui Junot Díaz si a castigat in 2007 National Book Critics Circle Award si in 2008 premiul Pulitzer. A avut multe critici laudative in presa din SUA, a fost pe locul 1 in topurile de „best books of 2007” la cateva reviste. In carte se pot gasi cateva paralele cu povestirea de Hemingway in cinstea careia si-a primit titlul (Scurta viata fericita a lui Francis Macomber).

Oscar Wao e fiul unei dominicane fugita in SUA, negricioasa si purtatoare a unui blestem ereditar (fukú) pe care il transmite copiilor ei. Oscar e tocilar, pasionat de cartile si filmele SF si fantasy si de Dungeons and Dragons si alte jocuri asemanatoare, grasuliu, timid, fara abilitati de comunicare si relationare. E chinuit toata viata de dorinta de a ajunge scriitor de SF-uri si de cea de a avea o prietena. Pana la urma moare; una dintre dorinte i s-a implinit, cealalta nu (am presupus ca de aceea e viata lui minunata, una din doua nu e atat de rau; altceva bun nu prea i se mai intampla, bietul de el).

Mai degraba decat poveste a lui Oscar Wao cartea e una despre vietile dominicanilor, cei fugiti in strainatate si cei ramasi in tara. Cartea aminteste de cele ale lui Mario Vargas Llosa si ale altor sud-americani vestiti si intamplarile sunt familiare celor care i-au citit: dictatura, inchisori, saracie, cruzime, intamplari tragice banalizate si gandire magica. A doua lume, cea a americanilor din prima generatie, nascuti in familii de emigranti, este si ea asa cum ma asteptam: frustrari, discriminare, gandire de ghetou, ezitare in valorile celor de-acasa si cele dominante.

Ce face diferenta e, cred, stilul scriitorului. Romanul e pe alocuri bilingv, are fraze intregi, expresii sau doar cuvinte in spaniola sau in patois. E un stil proaspat de-a scrie, viu, plin de umor, detasat. Mi s-a parut extraordinara traducerea in romana a cartii – nu cred ca a fost usor sa traduci o astfel de carte si sa ii pastrezi vioiciunea. Impresia pe care mi-a dat-o lectura a fost una a unui observator lucid, neimplicat in poveste (desi naratorul e unul dintre personajele cartii).

Au fost putine lucruri care m-au deranjat la carte. Desi nu stiu spaniola n-au fost multe pasaje pentru care am avut nevoie de dictionar (cred ca m-a ajutat totusi faptul ca stiu franceza bine si italiana cat de cat). Cartea e foarte macho, sunt multe obscenitati de stadion, dar majoritatea sunt in spaniola, deci chiar daca le intelegi nu au acelasi impact. Cel mai putin mi-a placut modul in care sunt tratate referintele geek: autorul nu pare sa fi citit prea mult science-fiction, arunca la gramada nume de carti, autori si filme si nu descrie convingator pasiunea lui Oscar pentru SF (cartile alea chiar merita citite, nu sunt prostii. Chit ca le citesc si oameni ciudati).

Cel mai trist lucru din carte: Oscar ajunge la maturitate si isi da seama intr-o zi ca pasiunile lui ciudate nu sunt impartasite de ciudatii mai tineri. Jocurile de roluri s-au schimbat, au aparut alte filme si carti, dintr-un loser a ajuns un loser demodat.

Alte pareri:

Pas cu pas
Cotidianul
www.clubliteratura.ro

Read Full Post »

La vie secrète de E. Robert Pendleton

Autor: Michael Collins
Titlu: La vie secrète de E. Robert Pendleton
Editura: Christian Bourgois, Points, Paris, 2008; 444 pagini; 8 EUR
Titlul original: Death of a Writer (2006)
Nota data de mine: * * * si jumatate (din 5)

Nu stiu daca la noi s-a tradus ceva de Michael Collins (nu am gasit nimic de el), desi romanele lui au primit multe premii si au fost nominalizate la altele. La vie secrète de E. Robert Pendleton era recomandata asta-vara prin presa fraceza (una dintre cele mai bune carti in format pocket de anul asta, lectura de vacanta ideala). Cartea e in parte roman politist si in parte roman al vietii universitare.

E. Robert Pendleton e un romancier ratat (cartile lui, scoase de edituri universitare anonime, nu sunt citite de mai nimeni) si preda literatura engleza si creative writing la o universitate de duzina din SUA. Incearca sa se sinucida, nu reuseste, ajunge un soi de leguma semi-constienta. O doctoranda careia ii lasase prin testament hartiile lui descopera in beciul casei lui Pendleton o cutie cu cateva exemplare dintr-un roman publicat pe banii autorului, Le Cri. Pendleton scria acolo despre o crima cu faptas inca necunoscut: uciderea unei fete de liceu. Cartea fusese insa publicata cu cateva luni inainte de descoperirea crimei.

Se deschide o ancheta, toti sunt convinsi ca Pendleton o ucisese pe fata, cartea e reeditata si castiga un premiu literar. Asta e partea care m-a interesat cel mai mult: modul in care presa si juriile literare au interpretat o opera de fictiune scrisa, aparent, de un dezaxat, in care el povestea cum a omorat pe cineva. Le Cri era o carte foarte buna, filozofica, o sfidare adresata unui zeu absent (literatura serioasa). Te poti totusi intreba daca e etic sa legitimezi prin critici favorabile si premii o carte autobiografica a unui criminal nepedepsit.

La vie secrète de E. Robert Pendleton nu functioneaza prea bine ca roman politist – eu am ghicit dupa cateva pagini cine era criminalul, n-a fost nici o surpriza. Nici thriller nu prea i se poate spune (ancheta nu e cine stie ce palpitanta). Personajele sunt antipatice (fara exceptii), iar autorul scrie foarte pompos (de ce sa nu folosesti cuvinte mari, chiar daca nu e nevoie de ele? de ce sa spui in 10 cuvinte ce poti spune in 100?). E in schimb interesanta ca roman de moravuri universitare si scriitoricesti. As spune ca e o carte destul de buna si ca merita sa fie citita, desi nu stiu daca se va publica vreodata la noi.

Read Full Post »

Carti primite & alte lucruri mici

* Am fost adaugata la prietenii blog-ului Nemira (multumesc!) si am gasit acolo o insemnare draguta incheiata printr-o leapsa. Vlad Puescu scrie despre cartile primite de Craciun si despre tristetea dependentului de carti care nu primeste niciuna cadou – pentru ca poate o are deja.

Eu am reusit Craciunul asta sa primesc carti si sa ii scap de griji pe cei dragi: am primit cadou doua pachete de carti, unul de la Polirom si unul de pe Amazon.fr (ajuns cu intarziere). Cartile le-am ales eu si le-au platit altii 🙂 In 23 decembrie n-am rezistat si mi-am cumparat singura inca o carte, cadou de la mine pentru mine (Albert Hourani, A History of the Arab Peoples, Belknap Press, 2003).

* Frédéric Biegbeder se enerveaza luna aceasta pe criticii-comercianti care scriu doar despre drepturile de autor si despre vanzarile de carte.

* A aparut o carte noua de Kurt Vonnegut, Cutremur in timp. Si unul de J.M. Coetzee. Am pe ce sa dau banii 🙂

Read Full Post »

Cavalerul inexistent

Autor: Italo Calvino
Titlu: Cavalerul inexistent
Editura: Polirom, colectia Biblioteca Polirom.Clasicii modernitatii, Iasi, 2008; 208 pagini; 19.95 RON
Titlul original: Il cavaliere inesistente (1959)
Nota data de mine: * * * * * (din 5)

Aveam chef sa citesc ceva frumos si demodat si pastrasem de ceva vreme in rezerva Cavalerul inexistent. Calvino e unul dintre scriitorii mei preferati si mi-a placut tot ce am citit de el (preferatele sunt Baronul catarator si Orasele invizibile). In cartea asta e vorba de un cavaler, Agilulfo, intruchiparea idealurilor cavaleresti (credinta, curaj, onoare, fapte vitejesti, salvarea fecioarelor). Problema lui e ca nu e nimic mai mult – e doar o armura fara trup in interior, care isi pierde coeziunea in momentul in care idealul pe care il reprezinta dispare.

Cartea e prea frumoasa ca sa fie povestita, de aceea aceasta o sa fie o insemnare scurta. Ca si alte carti de Calvino, Cavalerul inexistent mi-a placut pentru ca e foarte neactuala, fantezista, escapism pur. E interesanta la nivelul ideilor (satira a omului-robot care nu exista dincolo de sarcinile lui sau a celui lipsit de identitate, care prinde din zbor toate ideile posibile despre el), e plina de simboluri si referinte, ludica, fermecatoare, o poveste spusa de dragul povestii de un povestitor bun.

Alte pareri:

Bookblog
Terorista
Taraba cu carti

Read Full Post »