Autor: J.M.G. Le Clézio
Titlu: Onitsha
Editura: Gallimard, Paris, 1991; 250 pagini; de imprumut
Nota data de mine: * * * (din 5)
Am imprumutat inainte de Craciun cartea asta, eram curioasa cum o sa imi placa Le Clézio acum. Am citit cartea si prin liceu (acum vreo 8-9 ani) si nu mi-a placut in mod special. Nici acum nu m-a impresionat.
Onitsha e o carte semi-autobigrafica. Autorul spune povestea unui baiat de 12 ani, Fintan Allen, care pleaca in 1948 in Nigeria alaturi de mama sa, Maou. Onitsha e orasul nigerian unde se stabilise tatal baiatului, Geoffroy Allen, functionar al companiei United Africa. Fintan nu-si cunoscuse tatal pana la aceasta calatorie (acesta plecase in Africa inainte de nasterea baiatului). Visele despre Africa ale celor trei personaje sunt departe de ceea ce vor gasi.
Geoffroy plecase pentru a cauta urmele unui oras mitic, noul Meroë, unde regina neagra Arsinoë Egipteanca si-ar fi condus poporul dupa ce acesta fusese gonit de asirieni din valea Nilului. Cercetarile lui nu duc la nimic, noul Meroë e doar un mit. Maou spera la o viata mai buna in Africa, alaturi de sotul sau. Gaseste in schimb ploi nesfarsite, caldura, plictiseala, un sot aspru si o societate coloniala nedreapta si cruda. Fintan reuseste sa inteleaga cel mai bine Africa, devine un mic localnic, respectia miturile si credintele locului, dar pana la urma aceasta experienta nu il ajuta cu nimic. Intors in Anglia, el trebuie sa uite tot ce invatase despre viata in Africa.
Ca si celelalte romane de Le Clézio pe care le-am citit, Onitsha e descriptiva, poetica, irealul si simbolicul iau adesea locul realitatii. E o carte de impresii, mai degraba despre peisaj, atmosfera si mituri decat despre niste personaje. Acelasi lucru mi-l amintesc si despre alte carti de Le Clézio. Cam asta e, de fapt, problema mea cu el: nu-mi plac foarte mult descrierile, sunt frumoase cand pun cadrul unor intamplari, dar descrierea de dragul descrierii ma cam plictiseste. Ce nu pricep, insa, e faptul ca imi doresc sa mai citesc carti de Le Clézio dupa Onitsha. Poate e speranta ca n-am dat inca peste cele mai bune.
Bonus:
Luciat scrie despre Africanul, povestea adevarata pe care se bazeaza Onitsha
O discutie Romania Culturala – merita Le Clézio Nobelul sau nu?
Blog de carti 
„Ca si celelalte romane de Le Clézio pe care le-am citit, Onitsha e descriptiva, poetica, irealul si simbolicul iau adesea locul realitatii. E o carte de impresii, mai degraba despre peisaj, atmosfera si mituri decat despre niste personaje.” Mie-mi suna foarte bine asa, chiar daca nici mie nu-mi plac descrierile de dragul descrierilor. dar, daca adun si cu impresiile mele de dupa Africanul, cred ca o sa-mi placa le clezio, dac-o sa apuc vreodata sa citesc
Am incercat sa fiu cat mai obiectiva, chiar daca mie nu mi-a placut atat de mult cartea. Nici poezii nu prea citesc, sunt cam insensibila, admit asta 🙂 O sa continui si eu cu Le Clézio, pana la urma e unul din scriitorii importanti de limba franceza (si era si inainte de Nobel).
nu prea cred ca nu citesti poezii. sau poate n-ai gasit exact ce ti s-ar potrivi? hm… da’ din ce-ai citit ce ti-a placut? de curiozitate intreb
Citesc poezii asa, din intamplare, cand imi mai amintesc de ele. Dar nu le caut in mod activ si cam raman la cele cunoscute. Mult imi plac William Blake, Ambrose Bierce si inubliabilul Jim Morrison, de la englezi, si bunii mei prieteni Rimbaud, Verlaine, Apollinaire & co, de la francezi. Dintre romani preferatul e Toparceanu 🙂 . Cam atat, I’m afraid. Si cam batrani toti.
deci cam cum ma gindeam si eu, adica iti plac unii misto. da’ ia sa incerci tu mircea ivanescu, de exemplu, sa vezi daca-ti place sau nu (eu cred ca o sa-ti placa)
(ambrose bierce n-am citit niciodata)
Ambrose Bierce e un scump si ma amuza 🙂 Aici sunt cateva poezii de-ale lui: http://www.poetryfoundation.org/archive/poet.html?id=81284
Ma bazez pe tine si caut Mircea Ivanescu. Sa vedem cum mi se va parea 🙂
mersi de link, e misto. mai ales decalogul 🙂
enjoy 🙂