Autor: Kurt Vonnegut
Titlu: Cutremur de timp
Editura: Humanitas, Bucuresti, 2009; 244 pagini; 27 RON
Titlul original: Timequake (1997)
Nota data de mine: * * * * (din 5)
Disclaimer: „Toate persoanele, in viata sau decedate, sunt pure coincidente”. (p.7)
Acesta e ultimul roman scris de Kurt Vonnegut, care a tras la el aproape zece ani. Cutremur de timp seamana mult mai mult cu Un om fara de tara (ultima carte de non-fictiune publicata in timpul vietii lui Vonnegut) decat cu Galapagos sau Leaganul pisicii. Vonnegut a folosit cuvantul „tocanita” pentru a descrie cartea asta si a cam avut dreptate.
Cartea e un amestec de idei science-fiction de prin povestirile lui Kilgore Trout, de autobiografie si de reflexii despre umanism si despre societate. Partile de „actiune” din carte nu sunt terminate, sunt mai mult schite – despre un cutremur de timp care i-ar obliga pe oameni sa retraiasca zece ani din viata lor fara a putea schimba nimic, despre ce se intampla cand ei isi recapata liberul-arbitru, despre buubuulingi, fapturi inteligente care isi pierd imaginatia dupa ce un individ perfid inventeaza televiziunea. Vonnegut e, ca de obicei, lucid si foarte amuzant, nu lasa sa ii scape nimic. Face misto de slabiciunile lui si ale celorlalti, dar nu intr-un mod rautacios. Cugeta si asupra unor propuneri de imbunatatire a vietii tuturor (da, e socialist).
Cutremur in timp mi-a placut mult, dar sunt sigura ca cei care nu il plac pe Vonnegut ar putea sa o considere o prostie. Mi se pare ca e o carte scrisa pentru fani: Vonnegut admite in prefata ca nu a fost in stare, pana la urma, sa scrie un ultim roman si ca le ofera cititorilor o alta carte decat cea pe care si-ar fi dorit sa o scrie. A iesit o carte sincera, cea in care cred ca ajungi sa il cunosti cel mai bine. Mie mi se pare simpatic 🙂
O recenzie mai lunga gasiti in NY Times.
Blog de carti 
[…] ne-au sprijinit si speram sa ne sprijine la fel de puternic si la faza VOTULUI: Biblioteca Babel, AdinaB, Marian Truta, Bujolzi, Feeria, Horia-Nicola Ursu, Michael Haulica, Mircea Pricajan, Tusa Vero, […]
Acum vreo doua saptamani am terminat de citit Galapagos, de altfel prima carte de Vonnegut care imi pica in maini, si trebuie sa recunosc ca n-a fost chiar dragoste la prima vedere. Asta, cred si din pricina traducerii uneori complet aiurea, datorita careia e plin romanul de „care” si „pe care”, de „deoarece” si de „parca”. L-am citit asa cum as asculta, la radio, printre bruiaje, concertul 21 de mozart. Pana la urma insa, a invins literatura si a pierdut bruierea de fundal.
Si ma gandesc ca, iti trebuie al naibii de mult talent sa citesti o carte tradusa asa, „in autobuz”
de altfel, scuze ca am dat buzna:) fara sa ma prezint!
http://www.paulgsandu.wordpress.com
Salut 🙂 Bine-ai venit si mersi de link, te vizitez si eu maine.
Ce editie din Galapagos ai citit? Nu mai tin minte detalii despre cea pe care o am eu, de la Polirom. Dar da, e un talent sa citesti o carte tradusa aiurea si sa iti si placa. Sper ca vei mai avea parte de momente faine cu dl Vonnegut, dupa parerea mea e unul dintre scriitori care merita frecventati.
Varianta pe care am citit-o eu a aparut la Polirom, in colectia cartilor acelora mici, cred ca prin 2003. Imi pare rau ca n-am scos pasajele de-a dreptul hilare, ca sa le pot da aici, bucuros, drept exemplu.
Editia aia o am si eu, dar am citit-o mai demult, nu mai stiu cum era traducerea. Daca iti amintesti de vreun pasaj haios trimite-mi 🙂