A circulat mai demult o „leapsa cu biblioteci”. Eu inca n-aveam blog pe-atunci, dar profit acum de faptul ca am facut un pic de ordine ca sa prezint bibliotecile mele. Sunt trei la numar, maximul pe care l-am putut inghesui intr-o garsoniera pentru ca sa mai incapa si doi oameni in ea (consideratiile privind spatiul ocupat de carti si modul optim de stivuire al acestora sunt o tema recurenta de discutie intre mine si scumpul colocatar – si dau oarecum tonul descrierii ce urmeaza).
Numarul 1:
Design: n-are (rama+ 7 rafturi, scandura). Continut: multe carti in format mic (Biblioteca Polirom, Cartea de pe noptiera, cate ceva de la Leda, Nemira); raftul de SF-uri – cateva au migrat pe rafturile de jos; cateva carti de autori romani; carti mai vechi (Univers, Romanul de dragoste, BPT); pe ultimul raft sunt carti ingineresti, de sah si de fotografie.
Cartile sunt puse pe un rand si completez cel de-al doilea rand pe masura ce mai cumpar carti. Deocamdata cele doua rafturi de jos sunt pline-pline, pe restul mai e ceva loc.
Dintre preferatii mei aici sunt Hasek, Philip Roth, Saul Bellow, Henry James, Graham Greene, Salman Rushie, Saramago, Canetti, W. Somerset Maugham, Ishiguro.
In poza se insinueaza gratios si ficusul, mandria casei – e mai inalt decat mine si avem cam aceeasi varsta.
Numarul 2:
Design: n-are (rama+10 rafturi, scandura vopsita in alb; corpul e suspendat). Continut: in mijloc carti format mai mare – albume, dictionare, atlase, benzi desenate, cateva reviste). In rest, carti pe doua randuri (Biblioteca Polirom, Humanitas – format mai mare, Art, Nemira, Leda, Curtea Veche, Trei, in spate exista si cateva de la Rao).
Pe-aici se gasesc Margaret Atwood, Vonnegut, Bulgakov, Romain Gary, Julian Barnes si multi sud-americani.
Numarul 3:
Design: n-are (rama+7 rafturi, scandura). Continut: sus de tot sunt cateva carti de invatat limbi straine si cateva dictionare. Apoi raftul de literatura in engleza (multi clasici, cativa contemporani). Apoi doua rafturi de literatura in franceza (mai mult contemporani, plus cateva manuale de istoria literaturii franceze). Mai jos – doua rafturi de carti de socio-umane (politologie, sociologie, antropologie, ceva filosofie, istorie, eseistica) + Le Petit Larousse, cinstea noastra si mandria. Pe ultimul raft – o colectie mica de reviste (New Scientist si La Recherche; am strans si numerele din Dilemateca si National Geographic, dar sunt dosite; colectia Lire am donat-o) si colectia Cotidianul + cateva carti de la Polirom pe care le-am exilat.
Cartile sunt puse pe doua randuri si acum completez la randul al treilea. Sunt inghesuite bine – aproape toate cele din Cotidianul sunt in spatiul ala mic de jos, de exemplu.
Asta-i biblioteca cea mai „a mea” din cele trei – cu Henry James (din nou), Mark Twain, Paul Auster si tot felul de francezi mai mult sau mai putin faimosi.
In total sunt in jur de 1000 de carti, cumparate mai ales in ultimii 4-5 ani. Criteriile de organizare au fost, in ordinea importantei: tematica; limba in care sunt scrise cartile; editura; colectia; daca am citit deja cartea (daca da – pe randul din spate; daca nu – in fata). E o biblioteca consultata des, acum arata ordonat pentru ca statea cuminte la pozat.
Cartile copilariei le-am lasat acasa (am pastrat Habarnam, doctorul Aumadoare si alte cateva). Am mai ales autori contemporani; clasicii, autorii romani, poezia, albumele de arta, critica si istoria literara si inca multe altele sunt la parintii mei si la cei ai printului consort si le imprumutam de la ei. Am inceput sa lucrez si la un inventar (am gasit un programel de management al colectiilor destul de fain – Tellico).
Din poze nu cred ca pare nu stiu ce colectie (fotograf prost + poate ca nu e cine stie ce colectie; e mai degraba un puiet deocamdata), dar sunt cartile pe care mi le-am dorit cel mai mult si-mi place sa le am in jurul meu. Prima carte din biblioteca mea a fost Conjuratia imbecililor de John Kennedy Toole (Nemira, 1995) – am facut economii serioase ca sa mi-o iau – iar cea mai recenta achizitie e Baietii si alte povestiri de Mario Vargas Llosa (Humanitas, 2009).