Autor: Roxana Brînceanu
Titlu: Sharia
Editura: Tritonic, colectia SFFH, Bucuresti, 2005; 222 pagini; 15 RON
Nota data de mine: * * * (din 5)
Roxana Brinceanu s-a nascut in 1969 in Craiova. A debutat in revista Lumi Virtuale (nr. 42-43/2003) cu povestirea Colectionarul de ingeri. I-au aparut povestiri in antologiile Titania (Altum, 2004) si AtelierKult: povestiri fantastice (Millennium Press, 2005). A tradus cateva carti (Raul linistit de Nicola Griffith, Clanurile de pe Alpha de Philip K. Dick, Spectrul lui Phlebas de Iain M. Banks. Carbon modificat de Richard Morgan; sigur nu le-am gasit pe toate). Sharia e romanul ei de debut.
De pe coperta cartii am aflat ca Sharia se incadreaza in genul „hi-tech urban fantasy”, la fel ca Statia Pierzaniei a lui China Mieville. De Mieville nu am citit nimic, in schimb pot compara Sharia cu Neverwhere a lui Gaiman. La romanul lui Gaiman definitia subgenului se aplica ca o manusa (romane fantasy in care intamplarile mai mult sau mai putin magice au loc in medii urbane reale si contemporane). In Sharia intamplarile au loc intr-un oras nenumit si care nu poate fi recunoscut si nu se petrece nimic magic. Poate ca ma voi apuca la un moment dat sa studiez in amanunt toate curentele, increngaturile si subgenurile SF&F, dar cu cunostintele de acum nu stiu de ce Sharia e mai degraba urban fantasy decat cyberpunk.
Roxana Brinceanu creeaza o lume interesanta: Pamantul ajunsese la un moment dat un oras imens, dar natura a reusit sa isi recapete vechile teritorii. Cetatenii Pamantului (oameni, primate, caini – orice individ poate ajunge cetatean daca trece un test IQ) traiesc in ghetouri napadite de buruieni si de insecte sau in orase private, daca sunt destul de bogati si daca fac parte dintr-un clan puternic. Cele mai multe familii sunt mixte (oameni, cimpanzei si dobermani se considera frati si surori). Statul e destul de implicat in viata cetatenilor – le-a implantat cipuri ID pe care sunt stocate toate datele personale posibile, le da de mancare gratis la cei sarmani, etc.
Tehnologiile din carte si societatea sunt destul de interesante – translatoare din gorilica in ham-hamica, baze de date stocate in medii neconventionale, oameni cuplati la retele informatice. Povestea in sine e una politista: are loc o crima si incet-incet aflam motivele, faptasii si victimele. Cartea e foarte putin românească si deloc feminina – luand in considerare personajele, limbajul si intamplarile putea sa fie vorba la fel de bine de o traducere din Marusek, de pilda.
Sharia mi s-a parut un roman de debut onorabil. Era loc de mai bine – pacatul ei cel mai mare cred ca e faptul ca nu prea am ajuns sa-mi pese de vreunul dintre personaje. Ca poveste politista nu functioneaza prea bine – nu am fost curioasa sa aflu cine-i criminalul, pentru ca nu m-a interesat intriga respectiva. Ca si la Vanatoarea de capete a lui Marusek, mai interesanta e lumea in care au loc intamplarile. Cartea a fost, in rest, o lectura destul de placuta – poate ca va aparea si o continuare, au ramas unele lucruri de explicat, printre care si ce-i exact Sharia.
Bonus:
Un fragment din carte la LiterNet.
Alte pareri:
Michael Hăulică la SFera Online
Blog de carti 