Autor: Muriel Barbery
Titlu: Eleganţa ariciului
Editura: Nemira, colectia Babel, Bucuresti, 2009; 400 pagini; 36.9 RON
Traducere: Ion Doru Brana
Titlul original: L’Élégance du hérisson (2006)
Nota data de mine: nu stiu (poate 2/5, poate 4/5, sa zicem 3).
Eleganţa ariciului e una dintre cartile frantuzesti recent publicate de care a auzit cam toata lumea: a iesit in putine exemplare, a ajuns best-seller si long-seller dupa ce librarii francezi au promovat-o (si premiat-o in 2007 cu Prix des libraires), s-au vandut pana la urma mai mult de un milion de exemplare in Franta si 400.000 in Italia. In aprilie 2009 cartea era pe locul 30 in topul vanzarilor de carte din Franta (cf. Lire, nr. 374). Muriel Barbery a fost profesoara de filosofie si e casatorita cu un sociolog (caruia ii e dedicata cartea, pe care se pare ca au scris-o impreuna). E indragostita de Japonia, unde traieste acum; maruturiseste ca in Eleganţa ariciului si-a transcris „iubirea pentru plăcerile cotidiene, pentru artă, pentru Japonia, pentru anumite fiinţe, pentru întâlnirea dintre aceste fiinţe, pentru unele emoţii estetice” (sursa citatului).
In Eleganţa ariciului avem urmatoarele:
* o portareasa inteligenta si cultivata (Renée Michel, 54 ani): aspect exterior sleampat; a hotarat ca dorinta ei cea mai adanca e sa fie lasata in pace, fapt pentru care nu a aspirat la o conditie sociala la care poate o indreptatea inteligenta ei, ci a acceptat-o pe cea impusa de originile ei modeste; ocupatii preferate: ganditul, cititul, mersul la film, conversatiile cu cei cativa alesi.
* o pre-adolescenta inteligenta si cultivata (Paloma Josse, 12 ani): aspect exterior de tocilara; isi ascunde inteligenta pentru a avea liniste; a hotarat ca viata e o capcana si ca a ajunge la maturitate echivaleaza cu caderea in acea capcana; decide sa se sinucida cand termina anul scolar curent, daca nu se intampla nimic care sa-i schimbe parerea; provine dintr-o familie ce apartine elitei (tatal – om politic important; mama – obiect de decor cu pareri de stanga si studii de literatura; sora: studenta eminenta la École normale supérieure, cu comportamente obsesiv-complusive si prieten dobitoc.
* personaje secundare: Kakuro Ozu (un japonez trecut de prima tinerete, inteligent si cultivat); Manuela (menajera la cei bogati, dar o aristocrata daca o judeci dupa sufletul si purtarile ei); un numar de vecini (locatari ai imobilului situat la numarul 7, rue de Grenelle, zona plina de oameni bogati si snobi – elita societatii franceze); cateva pisici, un cocker si un whippet; cersetori, comisionari, muncitori, public.
Naratoarele Eleganţei ariciului sunt Renée si Paloma, cartea fiind, de fapt, o alaturare a jurnalelor intime ale celor doua personaje. Desi la inceput nu se cunosc, cele doua au preocupari asemanatoare: fiinte ascunse, care proiecteaza inspre lume o imagine tepoasa menita sa le apere de cei din jur, monologurile lor pornesc de la nevoia de a se explica pe ele insele, trecand prin intelegerea vietii, a mortii, a artei, a cockerilor, s.a.m.d.
Eleganţa ariciului e, in primul rand, o carte fermecatoare: scrisa elegant (cu unele caderi inspre pedanterie), plina de sentimente frumoase si de interogatii asupra vietii cotidiene sau asupra unor chestiuni mai elevate, poveste de dragoste intre doi oameni maturi care descopera sufletul-pereche acolo unde nu se asteptau. Cartea este, de altfel, „prescrisa” depresivilor: la fel ca Impreuna a Annei Gavalda, vorbeste cu blandete si umor despre lucruri care ii framanta pe toti oamenii (interogatia din centrul cartii este pentru ce merita viata sa fie traita, ce-i da sens). Autoarea mizeaza, in plus, pe o cultura bogata pe care-o „popularizeaza”: cartea a fost comparata de unii critici cu Lumea Sofiei si asimilata romanelor filosofice pentru nespecialisti.
Suma a doua discursuri interioare, cartea are foarte mult umor: cele doua personaje principale simt o mare placere cand diseca apucaturile celorlalti (si uneori pe cele proprii, dar cu o mai mare ingaduinta). Umorul cartii sta si in limbaj: pe langa consideratii savuroase si exacte asupra formelor limbii utilizate de personajele secundare ale cartii, autoarea are o mare placere a cuvintelor, prefera forma agreabila celei practice si exprimarea sagalnica celei clare.
Eleganţa ariciului mi-a placut si nu mi-a placut, mi-e foarte greu sa-i dau o nota. De altfel recenziile cititorilor editiei frantuzesti sunt foarte impartite: unii au adorat-o, altii au urat-o. Am o oarecare neincredere in cartile care mizeaza pe melodramatic, pe sentimente frumoase si pe descoperirea sensului vietii in frumusetea din aceasta lume. N-am fost de acord cu unul dintre crezurile autoarei – convingerea ca filozofia „de buzunar”, adica reflexia domului Oricine asupra maruntisurilor cotidiene sau reflexia aceluiasi domn asupra sensului vietii ar fi mai valoaroase decat exercitiul (profesional) al stiintei filozofiei. Nu mi-a placut nici abundenta de clisee (bogatii prosti si tampiti, singuraticii superiori).
Carte intelectuala pentru oameni sensibili, Eleganţa ariciului m-a convins mai mult in partile satirice decat in cele intelectuale si sentimentale. Sigur merita citita – are parti savuroase. Mai departe nu stiu ce sa spun – senzatia mea e ca nu e o carte de raftul 1. Despre editie: traducerea e excelenta (n-am citit inca vreo traducere proasta semnata de Ion Doru Brana); cartea e redactata bine, iar poza de pe coperta se potriveste bine cu povestea.
Despre carte:
Simona Brînzaru in Romania Literara
Blogul Nemira
Cafeneaua retro
Alexandra
Nota: cei de la Nemira au anuntat ca vor premia recenziile scrise pana in 15 mai la cartile din colectia Babel (la paritatea o carte pentru o recenzie); sper ca voi primi si eu o carte pentru recenzia aceasta (desi m-a confuzat cartea :D).
Blog de carti 