Domnişorul Georgie

Autor: Beryl Bainbridge
Titlu: Domnişorul Georgie
Editura: Leda, Bucuresti, 2007; 288 pagini; 28.5 RON (eu am luat-o cu 10 RON de la targul de carte de saptamana trecuta)
Traducator: Cornelia Marinescu; prefata: Cosana Nicolae
Titlul original: Master Georgie (1998)
Nota data de mine: * * si jumatate (din 5)

Dame Beryl Bainbridge (n. 1934. Liverpool) e considerata una dintre scriitoarele britanice contemporane de prima marime: a scris pana acum 17 romane, din care cinci au fost nominalizate pentru premiul Booker (nici unul nu a castigat); romanele sale au castigat in schimb doua premii Whitbread (Injury Time, 1977; Every Man for Himself, 1996). Domnişorul Georgie a fost nominalizata la Booker in 1998 si a castigat in 1999 WH Smith Literary Award.

Domnişorul Georgie este al treilea roman istoric scris de Bainbridge (l-au precedat un roman despre expeditia lui Robert Falcon Scott in Antarctica si unul despre scufundarea Titanicului). Intamplarile din prima parte a cartii au loc in Liverpool, intre 1846 si 1854, si pregatesc cadrul pentru mutarea actiunii in Crimeea (unde, la sfarsitul lui 1853, izbucnea un razboi in care britanicii nu au facut figura prea buna).

Personajul in jurul caruia graviteaza intamplarile din carte e George Hardy, un tanar medic din Liverpool care hotaraste sa plece in Crimeea in speranta ca acest lucru il va pregati pentru viata pe care ar vrea sa o duca. Trei naratori alterneaza la cuvant – Myrtle, o fata orfana adoptata de familia Hardy, Pompey Jones – un baiat sarac care invata de la George arta fotografiei si doctorul Potter, sotul uneia dintre surorile lui George. Fiecare dintre naratori e legat trainic de George – Myrtle il iubeste neconditionat, Jones ii datoreaza un statut social mai bun si ii este ocazional amant, iar doctorul Potter e legat pe viata de sora lui George.

Cei trei povestitori sunt oglinzi imperfecte ale personajului principal, iar Bainbridge se foloseste de analogiile cu fotografia pentru a exprima incapacitatea cuiva de a oferi o imagine a personalitatii reale ale cuiva apropiat (fotografia fixeaza doar o imagine, iar sub un exterior sobru se poate ascunde orice gand). Cele sase parti ale cartii isi primesc numele de la sase fotografii in care au ramas fixate momentele-cheie ale existentei personajelor.

Domnişorul Georgie mi s-a parut o carte in care demne de admirat sunt tehnicile narative – e o carte de citit pentru modul cum e scrisa si mai putin una de citit pentru intamplarile povestite. O caracteristica a stilului lui Bainbridge e epurarea cartilor de emotii – personajele povestesc doar faptele asa cum le-au vazut, iar personalitatile lor sunt vizibile mai degraba la nivelul prejudecatilor care le umbresc obiectivitatea. Rezulta de-aici o proza sub anestezie care nu mi-a placut prea mult – e clinica, iar explorarea aceasta clinica a relatiillor dintre oameni nu ajunge la concluzii zguduitoare.

Temele cartii – influenta modului cum ii percepem pe cei din jur asupra destinului nostru, atacarea mitului geniului militar englez si explorarea relatiilor domestice din epoca victoriana – sunt interesante, dar la sfarsit am inchis cartea cu propriile-mi prejudecati neclintite: eram de acord cu autoarea de la inceput.

Despre editie: traducerea mi s-a parut onorabila; am gasit doar o exprimare neindemanatica: „I didn’t care for this arrangement” e tradus prin „Nu-mi pasa de acest aranjament” (p. 45). Eu zic ca suna bine asa: „Nu-mi convenea acest aranjament”. Mi-a placut prefata scrisa de Cosana Nicolae – foarte la obiect.