Bestiar

Autor: Julio Cortázar
Titlu: Bestiar
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom. Proza XX, Iasi, 2009; 208 pagini; 22.95 RON
Traducere: Tudora Şandru Mehedinţi
Titlul original: Bestiario (1951)
Nota data de mine: * * * * (din 5)

Stiu ca am anuntat ca citesc Intoarcere la Brideshead, dar combinatia Cortázar + iepurele de camp al lui Dürer de pe coperta Bestiarului a fost mai puternica decat Waugh. Bestiar e prima colectie de povestiri pe care Cortázar a semnat-o cu numele lui si reuneste opt povestiri: Casa ocupata, Scrisoare catre o domnisoara din Paris, Cea de departe, Omnibuz, Cefalee, Circe, Portile paradisului, Bestiar.

Intreaga colectie nu te duce deloc cu gandul la un debut: Cortázar e deja sigur pe el si povestirile sunt literatura fantastica de prima clasa. Preferatele mele au fost Scrisoare catre o domnisoara din Paris (povestea unui barbat care naste – pe gura – iepurasi pufosi si frumosi si foarte blanzi), Cea de departe (jurnalul unei tinere care traieste si viata unei femei din celalalt capat al lumii), Cefalee (povestea unei familii dependente de remedii homeopatice) si Bestiar (scrisoarea catre casa a unei fetite care isi petrece vacanta de vara intr-o casa in care exista si un tigru). Si celelalte povestiri din volum sunt frumoase, dar nu sunt atat de memorabile ca acestea patru – principala mea obiectie ar fi, pentru toate, ca iti cam dai seama din titlu si din prima pagina exact ce se va intampla in ele.

Ingredientele povestirilor sunt tipice literaturii fantastice: o trecere lina din lumea adevarata intr-o lume in care extraordinarul se poate petrece – schimbari de trup si de personalitate, cosmaruri sau doar vise care se implinesc, case cu ocupanti stranii. E altceva decat realismul magic al lui Marquez: personajele lui Cortázar sunt constiente de faptul ca au intrat intr-o lume paralela; unele dintre ele reusesc sa iasa din ea sau sa se foloseasca de noile circumstante, altele raman prizoniere ale unei realitati pe care nu o mai inteleg pe deplin.

Mi-a placut mult Bestiar, desi Cortázar nu se ridica in aceasta carte chiar pana la inaltimea unor maestrii ca Poe si Borges. Dar se apropie de ei, iar stilul lui propriu e placut, cu sclipiri de umor si cu o bucurie a scrisului si-a jocului cu cuvintele care i se transmite si cititorului.

Ma reintorc la Brideshead acum, daca nu zaresc iarasi prin biblioteca o carte mai promitatoare 🙂