Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for august 2009

Prin Suedia

Hej hej! M-am intors si din Suedia. A fost o saptamana frumoasa. Am sa postez cateva impresii si poze, pentru cei interesati.

1. Nordul

Primele cateva zile le-am petrecut la Umeå (cel mai mare oras din landul Norrland si capitala regiunii Västerbotten; la vreo 600 de km de Stockholm). Umeå e un orasel universitar pasnic, cu vreo 75 de mii de locuitori. In 1888 a avut loc ultimul incendiu mare de aici, care a devastat mare parte din oras; deci nu prea exista cladiri istorice.

Malul stang la raului Ume

Orasul merita vizitat mai ales daca va plac excursiile in aer liber, prin paduri si pe dealuri. Mai toate obiectivele turistice din regiune sunt la o oarecare departare de Umeå si e greu de ajuns la ele fara masina. In Umeå am vizitat centrul orasului (cladiri mici, multe din caramida rosie sau din lemn, masini putine, piste de biciclete peste tot, parcuri si parculete, o biserica frumoasa). Am fost si la muzeul in aer liber Gammlia – un soi de muzeu al satului de pe la noi, cu case mai vechi si mai noi aduse din toata regiunea si cu animatori imbracati traditional care ciopleau, impleteau, etc. + muzeu al regiunii Västerbotten (cu expozitii despre viata si obiceiurile oamenilor din partea locului, din preistorie si pana in anii ’80) + muzeu al navigatiei si pescuitului.

Gammlia - sanie

Gammlia - sanie

Profitand de bunavointa celor de la hotelul Scandic (in general foarte scump, am avut noroc sa prindem super-oferta, altfel dormeam la cort 🙂 ), am facut si o excursie de o zi cu bicicletele pana la Marea Baltica (adica vreo 20 de km pana in satul Holmsund, care serveste drept port al orasului Umeå).

Holmsund

Holmsund

Suedezii au pastrat zonele naturale cat mai neatinse, oriunde nu au construit. In jurul orasului sunt paduri mari, cu carari pentru biciclisti si pietoni. La malul marii e foarte fain – padurea de brazi se termina chiar pe plaja, iar la nivelul marii e vegetatie pe care la noi o gasesti la peste 1000 de metri (afine, zmeure, fragute – la discretie).

Lacul Nydalasjon

Lacul Nydalasjon

De altfel si in Umeå exista zone mari de paduri si lacuri, lasate neatinse. Una peste alta, e un oras in care mi-ar placea sa locuiesc.

2. Sudul

Restul vacantei l-am petrecut la Stockholm. Orasul e intins pe 14 insule, dar eu am ajuns doar pe 6 dintre ele.

Din Stockholm

Din Stockholm

Pe una dintre insule e centrul vechi (Gamla Stan), o zona frumusica, cu strazi inguste, case frumoase si mici piete. Aici sunt si palatul regal si alte cladiri regale, muzeul Nobel si alte cateva puncte de interes turistic.

Gamla Stan

Gamla Stan

Gamla Stan 2

Gamla Stan 2

Gamla Stan 3

Gamla Stan 3

Zona e destul de mica, se poate bate intr-o jumatate de zi.

Doua poze din cartierul Norrmalm:

Parada pe Artillerigatan

Parada pe Artillerigatan

Strada din cartierul Norrmalm

Strada din cartierul Norrmalm

Alte cateva poze, facute de pe Fjälgatan, loc de promenada si belvedere:

Insula Skepps-Holmen

Insula Skepps-Holmen

dsc_1804

Baloane peste insulele Skepps-Holmen si Djurgarden

Baloane peste insulele Skepps-Holmen si Djurgarden

Mi-a placut mult insula Skepps-Holmen, mica dar plina de parcuri.

Vedere spre Djurgarden - muzeul Vasa

Vedere spre Djurgarden - muzeul Vasa

Vedere spre Sodermalm

Vedere spre Sodermalm

Vedere spre palatul regal + tunuri indreptate spre acelasi

Vedere spre palatul regal + tunuri indreptate spre acelasi

Insula Skepps-Holm

Nordiska museet si turnul televiziunii

Nordiska museet si turnul televiziunii

In ultima zi m-am plimbat pe insula Djurgården, o insula frumoasa pe care sunt cateva muzee, un parc de distractii si o padure de explorat la pas.

Pod spre Sjurgarden

Carare pe Djurgarden

Caprioara pe Djurgarden

Caprioara pe Djurgarden

Conac pe malul drept al bratului Djurgardsbrunnsviken

Am vizitat si cateva muzee: cel al instrumentelor muzicale (micut dar interactiv, am avut voie sa zdranganim la cateva instrumente si am putut asculta inregistrari cu toate instrumentele muzicale expuse); cel de arta moderna (destul de modest), Aquaria vattenmuseum (un muzeu mic cu cateva ecosisteme transportate in Suedia si conservate in starea lor naturala – jungla, recif de corali, o zona nordica); Skansen – piesa de rezistenta: cel mai vechi muzeu in aer liber din Europa, deschis in 1891.

Cladire lapona

Ferma suedeza

Skansen a fost modelul pentru muzeele satului pe care le gasim acum prin tot felul de parti ale Europei, inclusiv pentru cele din Romania. E un muzeu viu, cu cladiri aduse din toate partile Suediei si cu exemplificari ale vietii din vechime: fabricute vechi dar care functioneaza si acum (fierarie, fabrica de sticla, fabrica de cherestea, etc), magazine vechi in care poti intra si de unde poti cumpara produse facute la fabricile din muzeu, cofetarii in care vezi procesul de fabricatie al prajiturelelor traditionale, pe care le poti apoi degusta, suedezi imbracati in costume traditionale care iti explica cum functiona o ferma, cum se faceau hainele de lana si in, si tot asa.

In doar o saptamana nu prea am putut sa-mi fac o impresie exacta despre viata in Suedia. Orasele sunt curate, dar nu impecabil de curate (mai vezi hartiute, amblaje si sticle de bere aruncate pe jos). Suedezii par relaxati si fericiti, sunt zambitori si amabili. O gramada de oameni fac sport (mers pe jos, ciclism, calarie, role, etc.), dar au si piste pentru mers/alergat/biciclit, pentru tot prin orase si in afara lor.

3. Carti si lecturi

N-am citit mare lucru in saptamana care a trecut; mi-am luat cu mine doar volumul 1 din seria Millenium (deh). Am vazut doar putine librarii, probabil ca nu am ajuns in zonele favorabile. Cea mai frumoasa a fost libraria de SF&F gasita in centrul vechi:

Libraria SF

Aveau o gramada de carti in engleza (erau mai multe decat cele in suedeza). De-aici mi-am cumparat Anathem de Neal Stephenson, Mind Over Ship de Marusek si antologia Federations editata de John Joseph Adams. Mai erau multe goodies.

Am mai dat, tot in centrul vechi, peste o librarie cu carti in engleza, dar mi s-au parut prea scumpe; oricum aveau doar un raft minuscul cu ce cautam eu – literatura suedeza tradusa in engleza.

Am vizitat si Kulturhuset, un soi de „casa de cultura” cu acces liber – o ditamai cladirea (cam urata pe dinafara) in care au loc concerte, vizionari de filme, reprezentatii diverse. Cel mai mult mi-a placut mediateca – un etaj intreg, cu acces liber la raft. Au o colectie destul de mare de benzi desenate in engleza si suedeza, o colectie de ziare si reviste in tot felul de limbi si o biblioteca cu carti din domenii diverse (literatura, dar si economie, filosofie, biologie si tot asa). Plus o colectie babana de CD-uri si DVD-uri cu filme si muzica. Oricine poate merge la mediateca, nu ti se cere nici un act de identitate si nu are nimeni treaba cu tine.

Una peste alta mi-a placut mult in Suedia, sper ca voi mai avea ocazia sa o vizitez.

Read Full Post »

Vacanta, din nou

Dupa doua saptamani de munca asidua (ha!) e timpul pentru o noua vacanta. Maine dimineata voi pleca spre Suedia; ma voi intoarce in 31 august.

Stockholm
(Stockholm; sursa imaginii)

Dincolo de cele 65 de muzee din Stockholm, de centrul vechi si de rezervatia naturala din interiorul orasului (20 de kilometri patrati de padure, unde poti vedea cerbi, iepuri, vulpi si tot felul de zburatoare), sunt incantata de racoarea de la ei (sub 20 de grade ziua, sub 10 noaptea).

Dupa cum bine zice Josep Pla, unora nu le place vara:

Imi place mult mai mult un camp verde dintr-o regiune mustoasa, decat unul sterp si galben. Imi doresc mai mult sa vad un cer cenusiu decat unul sticlos. Imi place mai mult burnita decat soarele orbitor, impermeabilul decat tricoul […]. Prefer sa vad plutind in aer o usoara ceata alburie, decat sa-l simt plin de praf si inabusitor sub un cer senin precum cristalul […] Horatiu vorbea despre lumina furioasa a verii, iar Mallarmé, despre iarna lucida, si sunt perfect de acord cu aceste epitete. Daca as dezvolta o conceptie proprie despre vara, ar fi cu siguranta mai apropiata de cea a predecesorilor mei decat de cea contemporana. Cu nici un chip n-as pleca sa-mi petrec vacantele aiurea, numai ca sa sufar si mai abitir de caldura si sa port ochelari fumurii; mai degraba as incerca sa ma acopar cu o patura.
(Josep Pla, Strada ingusta, Rao, Bucuresti, 2008; p. 90)

Aceastea fiind spuse, va salut 🙂 O saptamana frumoasa tuturor.

Read Full Post »

Iuresul sabiilor

Autor: George R. R. Martin
Titlu: Iureșul săbiilor
Editura: Nemira, Nautilus Fantasy, Bucuresti, 2009; 1784 pagini; 99.90 RON
Traducere: Laura Bocancios
Titlul original: A Storm of Swords (2000)
Nota data de mine: * * * * * (din 5)

A treia carte din seria asta mi s-a parut cea mai faina de pana acum; daca pe primele doua le-am citit relaxat, de Iureșul săbiilor nu m-am putut indeparta. Am retrait senzatiile lecturilor de aventuri din copilarie, cand citeam cat e ziua de lunga si apoi ma intristam cand gatam cartea. Nu inteleg cum a putut cartea asta sa rateze premiul Hugo in favoarea lui Harry Potter; si aia e OKish, dar mult, mult mai modesta.

Cateva impresii (atentie la spoilere; nu-s multe, dar nu vreau sa fiu injurata):

* Cartea e structurata la fel ca primele doua, cu cativa povestitori care alterneaza la cuvant. Apar doi povestitori noi, Jaime Lannister si Sam Tarly.

* N-am avut nici de data asta probleme cu numarul personajelor; e destul de clar care-i care si le-am tinut destul de bine minte povestile.

* Nu stiu cat de atasat e GRRM de personajele lui (am citit ca i-a fost destul de dificil sa scrie capitolul cu Nunta Rosie), dar pe la mijlocul volumului 3 ma intrebam daca o sa mai lase pe cineva in viata; eu sunt incantata ca personajele mele preferate au reusit cumva sa se strecoare si au scapat toate (ma rog, cu Cainele e mai discutabil, dar eu sunt convinsa ca e OK).

* Dupa cum spune si Balin Feri aici, Iureșul săbiilor pare rupta din viata: uneori shit happens, indiferent cat de inteligent sau de bun si drept esti. Uneori personajele si-o fac cu mana lor (a se vedea clanul Stark, a caror tampenie continua sa ma uimeasca); dar altele cad victime unor imprejurari idioate si imposibil de prezis. Cel mai mult m-a uimit cum a scapat GRRM de Tywin; omul parea sa se fi asezat confortabil in scaunul de regent, toata lumea era a lui, si apoi paf!

* Mi-a mai placut faptul ca oamenii din carte se schimba, sau ajungi sa ii intelegi cand li se da cuvantul. Jaime Lannister a fost o surpriza, la ceilalti a fost mai previzibila evolutia. Mi-a mai placut si ca GRRM creeaza o lume completa, pana la cele mai mici detalii: dincolo de batalii si de intrigi, aflam cum traiau popoarele din lumea asta medievala, obiceiuri, stiluri de viata, sisteme economice, legende si cantece.

* Este deja destul de clar de unde vine numele seriei si ce-i cu „focul” si (partial) cu „gheața”. Deocamdata cei cu focul par servitorii maleficului; dar e posibil ca si ceilalti sa fie servitorii aceluiasi.

* Epilogul e sinistru; din nou, GRRM m-a surprins – credeam ca ii placea de Cat.

* Traducerea mi s-a parut cea mai buna de pana acum; n-am mai gasit urma de greseala si inconsecventa, textul curge frumos, se pastreaza atmosfera din textul original (mi-am aruncat un ochi peste o editie in engleza).

Odata cu Iureșul săbiilor intru si eu in clubul select al celor care asteapta cu nerabdare crescanda sa apara A Dance with Dragons si urmatoarele doua carti din serie. Ar fi frumos ca macar de data asta sa respecte GRRM datele pe care le-a dat – pana cand apare la noi A Feast for Crows ar aparea la ei A Dance with Dragons si s-ar putea purcede la traducerea ei. Si sper sa nu avem de asteptat inca 10 ani pentru ultimele doua din serie…

Read Full Post »

Ajung abia acum sa predau tema de casa data de zum. Tema era „o poezie care pomeneste de vreo stiinta sau e influentata in vreun fel de una”.

Amoeba
by John Hegley

hello amoeba I wish you were my pet
but you’re not really big enough to be seen by the vet
are you?
you’re a little blob of jelly
you’ve got no skin and bone
you’re not a boy you’re not a girl
and you’re not on the telephone
I cannot get in touch with you
I cannot pull your leg
you look a bit like a fried egg
you’re a long way down the ladder
that evolution trod
but you can eat with your feet
or to be more discreet
obtain food with your pseudopod
and you don’t have to have a partner
to start a family
you can multiply by dividing
tra-la-la-la-lee
you don’t get up in the morning
because you never go to bed
you’ve not got any genitalia
but you’ve got other bits instead
I saw you down the microscope
when I was just a lad
I told my mum about you
and then I told my dog
you’re not heterosexual bisexual
transvestite transsexual
lesbian or gay
but you seem to do okay
it isn’t rude to be an amoeba
in the nude
is it eh?
you’re not so simple
you little protoplasmic pimple

(sursa)

Am trisat, stiu.

Read Full Post »

Teatru, din nou

* Sambata asta Humanitas organizeaza iarasi o reprezentatie in vitrina librariei Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45, Bucuresti); in 15 august, deci, la ora 20:30, Raluca Urea, Denisa Badea si Stefan Ruxanda vor juca intr-o dramatizare a povestirii Fata care cade de Dino Buzzati. Va participa la eveniment si dna Mara Chiritescu, traducatoare a prozei lui Dino Buzzati.

* Am primit un premiu 🙂 capricornk13 mi-a pasat urmatorul trofeu:

blogul de aur

Blogul de aur, cum ar veni. Conventia e ca trebuie sa pasez mai departe chestia la inca 10 bloggeri, dar am sa trisez si-am sa trimit 10XBlogul de aur inspre bebe&nicu, ‘cause I like them thaaaaaat much. Sper ca asta nu inseamna ca vor fi nevoiti sa-l trimita mai departe la inca 100 🙂

Read Full Post »

Privirea contesei Hahn-Hahn

Autor: Péter Esterházy
Titlu: Privirea contesei Hahn-Hahn – coborand pe Dunare
Editura: Paralela 45, Fictiune fara frontiere, Pitesti, 2009; 268 pagini; 20 RON
Traducere: Anamaria Pop
Titlul original: Hahn-Hahn grófnő pillantása (1991)
Nota data de mine: * * * * (din 5)

Aceasta e prima carte de Péter Esterházy pe care am cumparat-o & citit-o. Autorul e unul dintre autorii maghiari importanti – publicat in vreo 20 de limbi, castigator ale catorva premii literare internationale si multora maghiare. Privirea contesei Hahn-Hahn a fost scrisa in 1989-1990 si e o combinatie de jurnal de calatorie, colectie de texte pe teme felurite (istorie, folclor, filosofie, matematica), pagini de autobiografie si de fictiune. Miza cartii e meditatia asupra existentei si-a destinului Europei Centrale, unita de fluviul care-o traverseaza, Dunarea.

Nu stiu daca a fost cea mai potrivita prima lectura a unui autor despre stiam doar foarte putine lucruri. Au fost multe pasaje care nu mi-au spus nimic, sau in cazul carora am intuit ca ar fi mult mai interesante daca as avea un minim de cultura legat de Esterházy si de alte carti ale sale. A fost deci o lectura pe-alocuri incalcita; sunt sigura ca Privirea contesei Hahn-Hahn o sa capete alte intelesuri la o recitire mai „cultivata”.

Calatorul inchiriat care povesteste drumul sau pe Dunare e subiectiv; unele portiuni ale cursului fluviului sunt survolate rapid (Slovacia, Croatia, Serbia si Bulgaria), asupra altora Calatorul se opreste indelung (Germania, Austria, Ungaria si Romania). Impresia mea a fost ca Esterházy incearca sa-si structureze cartea astfel incat aceasta sa reflecte curgerea Dunarii (cartea e deci mai incalcita atunci cand citim despre izvoarele Dunarii, rausoare zglobii dar cu albii adesea incerte; la Viena si Budapesta, in schimb, Dunarea curge mai linistit, iar imaginatia Calatorului e si ea mai potolita, trece mai greu de la una la alta; urmeaza apoi o revenire scurta la stilul foarte fragmentat de la inceput, in momentul in care Dunarea si Calatorul ajung la Cazane).

Privirea contesei Hahn-Hahn mi-a placut chiar si la aceasta prima citire naiva. M-au incantat bogatia de povestioare „de pe la noi” si de paranteze uneori fara legatura cu nimic, spuse doar de dragul povestii, m-am bucurat sa citesc despre locuri prin care am fost si sa regasesc in carte detalii pe care le remarcasem si eu, mi-au placut glumitele lui Esterházy. Mi s-a parut interesanta dezbaterea dintre Esterházy si un Kundera imaginat, pe tema necesitatii si-a justificarii folosirii conceputului de „Europa Centrala”. Dar cel mai mult mi-a placut ca am descoperit inca un scriitor foarte bun; Esterházy se joaca cu intamplarile si cu vorbele, il citesti cu aceeasi placere cand scrie despre lipoveni, despre vrajitoarele din Padurea Neagra sau despre sinusoide.

Doua fragmente:

Incerc sa citesc. Jonathan Harper (Bram Stoker: Dracula) imi intareste convingerea ca incepe Estul. Cercetez caninii tovarasilor mei de calatorie. Persoana masculina a cuplului ma instruieste cu bunavointa. Ca-i mai bine sa ma adresez unui necunoscut in nemteste decat in limba maghiara. „Poate fi riscant”. Dar in Regat sau in Delta Dunarii pot vorbi linistit ungureste, acolo nu mai inseamna nimic. Nimic. Nu vrea sa ma sperie, ci sa ma ajute. „Nu-i indicat”.
Povestesc despre revelatii avute la Budapesta. Vorbesc cum o faceam noi prin anii ’70 despre Viena. Femeia da din cap a mirare, nu intelege cum isi poate dori cineva mai mult decat este in magazinul Sugár din Budapesta. „Nu-i normal mai mult de atat.”
Picotesc, apoi adorm. Fireste, amandoi viseaza acelasi lucru, pentru ca-si aseaza deodata – fiecare separat – mainile-n poale. (pp. 222-223)

Orasele si dorul. 5
Dupa sase zile si sase nopti omul soseste la Budapesta. Orasul alb straluceste invaluit in razele Lunii, strazile se sucesc si rasucesc asemenea unui fir dintr-un ghem. Despre fondarea orasului se spun urmatoarele: dupa oamenii paleoliticului, despre prezenta carora pe aceste teritorii exista mai multe dovezi, fiind vorba, printre altele, de descoperirile arheologice de la pestera Remete, triburile de celti-evaristi au intemeiat mai multe asezari pe locul unde e azi Budapesta. S-a intamplat ca intr-o noapte celtii-evaristi sa aiba cu totii acelasi vis: o femeie alergand in pielea goala, noaptea, intr-un oras necunoscut, cu spatele la ei, cu parul lung, despletit. Au visat c-o urmaresc. Au inconjurat-o din toate partile, dar au pierdut-o cu totii din fata ochilor.

Orasele si semnele. 4
Trezindu-se din somn, au pornit cu totii sa caute acel oras; nu l-au gasit, dar au hotarat ca vor zidi unul aidoma celui pe care-l visasera. Cand au ajuns sa pozitioneze strazile, au parcurs din nou cu totii traseul urmaririi; dar acolo unde pierdusera urmele fugarei au aranjat astfel spatiul si peretii, ca femeia sa nu mai poata evada din fata lor.
Acesta a devenit orasul Budapesta. (p. 160)

Alte doua recenzii ale cartii sunt aici si aici, iar aici este un interviu cu Péter Esterházy.

Read Full Post »

* Intai leapsa, furata de la Cinabru.

1. Ce carte ai recomanda si de ce unui dezamagit din dragoste?

Alice Sebold, Minunatele oase; motivatie: sa vada ca tristetea lui s-ar putea sa fie de fapt minuscula.

2. Ce carte ai recomanda si de ce iubitului/iubitei?

Ii recomand orice carte care mi-a placut. In particular i-as recomanda sa se reapuce de Orbirea (Elias Canetti); e faina, chiar daca lui nu-i place atat de mult 😛

3. Ce carte ai recomanda si de ce celui mai bun prieten?

Vezi mai sus, punctul 2.

4. Ce carte ai recomanda si de ce unui copil de 10 ani?

Depinde de copil… Eu la 10 ani citisem deja Dumas, Ciresarii, trecusem de Regii Blestemati si ajunsesem la Dune. Probabil ca i-as recomanda carti asemanatoare cu cele care-i plac, apoi carti care se indeparteaza putin de ele (daca-i plac romanele istorice i-as spune de Ivanhoe, apoi de Robin Hood, apoi de Hobbitul, de ex.).

5. Ce carte ai recomanda și de ce unui mare aventurier/călător?

Georges Simenon, La mauvaise étoile. Cred ca l-as distra pe orice om obisnuit cu drumul.

6. Ce carte ai recomanda si de ce unui dusman cunoscut?

DEX-ul? Ca sa aiba ce sa-si scape pe picior?

7. Ce carte ai recomanda si de ce unei persoane care nu iubeste lectura?

Povestirile lui Mark Twain. Scurte, frumoase, umor si istorie, pilde, aventuri.

8. Ce carte ai recomanda si de ce unuia „cu nasul pe sus”?

Intr-o vreme le recomandam Ghidul misoginului, doar ca sa-i enervez.

9. Ce carte ai recomanda si de ce celui care apare primul in lista ta de bloguri?

Primul pe lista de bloggeri cititori e Ameer. Cred ca i-ar placea Shilf de Juli Zeh.

10. Ce carte ai recomanda si de ce unuia care crede ca le-a vazut pe toate in viata?

Chemarea strabunilor. Ca sa-si aminteasca.

Expediez chestionarul spre Dreaming Jewel si spre Capricornk13; daca il mai vrea cineva il poate lua, e de furat.

* Si anuntul tardiv: in numarul 25 (iunie 2009) al revistei Noua Literatura a aparut un articol despre blogul meu. Eu abia ieri am gasit revista; cu voie de la autoarea lui, Elena Drăgichi, atasez o poza cu minunatia:

articol NL

(se vede toata poza daca dati View image; de mai multe nu sunt in stare; regret). Poza am primit-o de la white noise, care-i mai abila la pozat decat mine si careia ii multumesc 🙂

* Am adaugat site-ul in blogroll, dar il semnalez si aici: http://awfullibrarybooks.wordpress.com/. Bibliotecarii sunt invitati sa trimita descrierile cartilor celor mai jenante din bibliotecile de care se ocupa. Carti datate, carti despre „cum sa supravietuiesti perioadelor in care pisica ta e in calduri”, carti despre pocnirea elevilor sau despre fabricarea sicrielor la domiciliu – le gasiti pe toate pe site.

* Later edit: am vazut acum ca cei de la Nemira organizeaza un nou concurs. Trebuie scris un text de maxim 2000 de caractere pe tema “Ce credeţi că face Diavolul în acest moment?”. Premiul: cartea Evanghelia după Satana.

Read Full Post »

Our friends from Frolix 8

Autor: Philip K. Dick
Titlu: Our Friends From Frolix 8
Editura: HarperVoyager, London, 1997; 216 pagini; 7.99 GBP
Nota data de mine: * * (din 5)
Cat e de potrivita pentru vacanta: * * * (din 5): scrisa compact, usoara, poti alunga furnicile si alte daunatoare si nu-ti pare rau ca intrerupi lectura, cat de cat interesanta, jumatate din creier se poate odihni cat cealalta proceseaza.

Un Philip K. Dick micut si destul de dezamagitor. Prima editie a cartii a aparut in 1970 si nu a castigat nici un premiu SF. Premisa e interesanta: intr-un viitor nu foarte indepartat – secolul 22 – omenirea a inceput sa evolueze. Au aparut doua subspecii noi: New Men, oameni cu creierul supra-dezvoltat si IQ imens si Unusuals – oameni care dispun de tot felul de talente neobisnuite (telepatie, telekinezie, precogntie). Omenii de tip vechi nu mai au acces la actul guvernarii; infuriat, un individ fuge cu o nava spatiala, in cautarea unei rase extraterestre care sa-i ajute pe oamenii vechi sa isi reintre in drepturi. Se intoarce dupa cateva zeci de ani, cu un extraterestru care risca sa ii manance pe toti.

Din pacate tocmai am rezumat singurele chestii care mi s-au parut interesante. In rest avem cateva personaje sablon, cateva intamplari cliseistice si un final dezamagitor prin arbitrarul cruzimii si prin lasarea in aer a aproximativ tuturor firelor narative. Dick a ales situatii si personaje tipice pentru distopii (cetateanul obisnuit care descopera treptat ca lumea in care traieste e mai putin buna decat credea el; trecerea in afara legii a cetateanului; intalnirea cu o femeie cu care va impartasi revolta si aventurile). Dar de la Noi si 1984 incoace am mai citit nshpe distopii croite pe acelasi sablon – devine deja monoton.

Impresia pe care mi-a dat-o cartea a fost de SF pentru copii – idei putine si explicate raspicat, rai-rai si buni-buni, simplitate a intrigilor; intr-un fel e bine ca sfarsitul cartii e ciudat – putea sa fie si mai rau, cu reuniri inlacrimate si monumente ridicate in onoarea eroilor zilei. A fost cea mai slaba carte de Dick pe care am citit-o pana acum – nu o recomand deci decat pasionatilor.

Read Full Post »

Nocturne

Autor: Kazuo Ishiguro
Titlu: Nocturne. Cinci povesti despre muzica si amurg
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom. Proza XXI, Iasi, 2009; 300 pagini; 24.95 RON
Traducere: Vali Florescu
Titlul original: Nocturnes. Five Stories of Music and Nightfall (2009)
Nota data de mine: * * * si ceva (din 5)
Cat de potrivita e cartea pentru vacanta: * * * (din 5): am citit-o in vreo 4 ore, raportul gramaj/timp de lectura nu-i rentabil pentru excursiile cu rucsacul in spate 🙂

Am asteptat cu nerabare sa citesc cartea aceasta – Ishiguro e unul dintre autorii mei favoriti si eram curioasa cum o sa ii iasa trecerea la proza scurta. Cele „cinci povesti despre muzica si amurg” sunt exact asta: povesti despre muzica si despre cei care o creeaza, aflati cu totii in semi-intuneric – in situatii in care mai exista un pic de lumina, dar noaptea e mai aproape decat miezul zilei.

Mi s-a parut ca din cele cinci povesti doua ies in evidenta: Malvern Hills si Nocturna. In amandoua scena e interesanta – in prima intamplarile au loc pe dealurile din Herefordshire, domoale, impadurite si strabatute la pas de drumeti; in a doua personajele se intalnesc intr-un imens hotel de lux, labirint nocturn plin de farmec si pericol. Fiecare poveste e o variatiune pe tema sperantei si-a naruirii ei, dar in acestea doua exista parca mai mult – peisajul adauga niste sub-teme distincte, in care am gasit de fapt ceea ce mi-a placut cel mai mult la Ishiguro pana acum (nu stiu cum sa-i spun – e vorba de o senzatie de real, de cunoastere si intelegere).

Fiecare poveste are in centru o intalnire: intre un cantaret altadata vestit si un tanar care canta prin restaurante (Un baladist de altadata), intre doi fosti prieteni care au nevoie de imaginea deformata a celuilalt pentru a se simti mai bine in pielea lor (Fie ploaie, fie soare), intre un tanar compozitor si doi veterani care renuntasera demult la visul de a canta piese proprii (Malvern Hills), intre o fosta sotie-trofeu operata estetic si un muzician convins de anturaj ca succesul va veni doar dupa ce isi va schimba chipul (Nocturna), intre un violoncelist si o femeie care ar fi una dintre cele mai mari instrumentiste ale lumii, daca ar putea canta la vreun instrument (Violocelisti).

Nocturne nu mi-a placut la fel de mult ca Ramasitele zilei si Never Let Me Go. In afara de cele doua povestiri laudate deja, exista putine pagini memorabile, iar repetarea aceleiasi teme mi-a lasat impresia unei carti mult mai pasnice si mai lipsite de mize decat cele cu care ma obisnuise Ishiguro. A fost totusi placuta reintalnirea cu autorul; sper sa se apuce in curand de vreun nou roman.

O alta recenzie puteti gasi la Ameer.

Read Full Post »

M-am înturnat

M-am intors. Dupa doua saptamani la cort intoarcerea la oras a fost destul de dura: e zgomot, aerul e greu, Timisoara are un damf, patul e prea moale si calculatorul e o ciudatenie ciudata (nu nimeresc tastele, mouse-ul face ce vrea el, totul arata bizar). Dupa un dus cald si oblojirea piscaturilor diverse sunt gata deja pentru o noua excursie – dar omul mai trebuie sa si munceasca… O sa scriu un mic jurnal de vacanta, in caz ca intereseaza pe cineva.

Saptamana 1 – Cheile Butii

Din Lupeni sunt microbuze din ora in ora spre Cheile Butii; de la capatul liniei de microbuz (un pod peste Jiul de Vest, la vreo 8 km de Campul lui Neag) se mai fac vreo 15 minute pe jos pana la Complexul Turistic Cheile Butii. Aici am avut prima surpriza: complexul s-a extins in ultimii ani, mai sunt doar cateva locuri de cort; pana la urma am gasit o poienita pe malul drept al Butii, intre doua musuroaie maricele de furnicii rosii (tipul monstruos).

Pe Cheile Butii

Canionul Butii e scurt dar destul de impresionant: pereti inalti, cateva cascade mici, o pestera in capat. Se poate vizita intr-o ora, dar doar pe firul apei (trebuie deci incaltari potrivite – sandale de trekking sau in cel mai rau caz slapi).

Cascada pe valea Marii

Am mai vazut cascadele de pe valea Marii si valea Lazarului: cam 4 ore, cu tot cu pauze lungi pentru mancat zmeure si fragute si pentru fotografiat. Cararile sunt destul de neumblate, in cativa ani nu se vor mai vedea (nu ne-am intalnit, de altfel, cu nici un grup – pustiu si singuratate).

La Fanate

Am mai facut o excursie mica pe valea Rostovanului (drum forestier – cam 30 de minute, apoi fara carare, prin padure; sunt si doua pesteri pe vale, dar anul acesta nu am carat si echipamentul de speo) si o excursie de o zi pe valea Marii (de la Fanate, pe drum forestier – se ajunge aproape de creasta, drumul e neumblat si pe marginile lui sunt zmeure si fragute in cantitati imense).

Pe valea Marii

Din pacate complexul turistic atrage foarte multi „pantofari” si pasionati ai gratarului, care vin pentru o zi „la munte” si tin sa se poarte ca-n codru. Desi exista un panou cu „decalogul montaniardului” nimeni nu-l baga in seama. Il reiau totusi si pe blog, poate baga cineva la cap:

1. Sa nu intreprinzi o ascensiune ce-ti depaseste puterile. Tu trebuie sa invingi muntele, nu el pe tine.
2. Sa pregatesti in amanunt orice excursie, fie ca vei merge singur, ori cu prietenii sau cu ghizii.
3. Sa nu uiti in munti ca esti o fiinta civilizata. Bucuria si puterea nu se confunda cu mitocania, brutalitatea si grosolania.
4. Sa nu profanezi peisajul pe care il strabati si sa nu impodobesti natura cu cioburi de sticla, hartiute, cutii de sardele si alte ramasite.
5. Fii bun camarad ! Daca esti conducator, evita sa fii autoritar si incapatanat, increzut sau ingamfat.
6. Respecta cabana tot asa cum iti respecti propria casa. Ea ti-a iesit in drum ca sa te apere. Nu o transforma in local de noapte, n-o pangari.
7. Nu fura! Nu fura altora nici linistea, nici singuratatea ce-o cauta, nici perspectiva. Nu fura nici florile pe care natura le-a creat pentru toata lumea. Sa vezi in munte un paradis in care te-ai asezat ca un nou Adam, ajuta-l sa-si pastreze originalitatea si sfintenia.
8. Nu minti, nu exagera, nu fi laudaros! Chiar si ascensiunea cea mai dificila este putin lucru fata de alte realizari omenesti. Respecta oamenii si locurile, aminteste-ti mereu ca nu esti decat un oaspete trecator pe aceste meleaguri.
9. Apara onoarea asociatiei tale si nu numai a aceleia a carei insigna o porti, ci si a acelei mari comunitati care ti-a facut accesibila lumea muntilor si care serveste o mare idee, nu numai confortul tau.
10. Nu profana muntii prin mania recordurilor. Intelege-le sufletul!

(Luis Trenker, Meine Berge)

Te doare sufletul sa fii la intrarea in Parcul National Retezat si sa vezi burtosi plimbandu-se pe vale in sus cu doza de bere in mana, sa ii auzi racnind ca apucatii, ascultand manele si alte muzici suave la casetofonul din masina. Am adunat dupa ei o gramada de gunoi (dar sunt sigura ca intre timp e la loc); e totusi bine ca n-au reusit sa dea foc la padure cat am fost pe-acolo. Norocul a fost ca nu erau chiar langa corturile noastre, altfel am fi urcat inspre Buta mai devreme.

Saptamana 2 – Cabana Buta

De la Cheile Butii se urca 30-45 de minute pe o carare abrupta, pana la Fanate (marcaj – cruce rosie; inceputul cararii nu-i marcat, deci 90% din cei ce urcau cu rucsacul spre cabana Buta nu nimereau din prima cararea cea buna). Apoi mai sunt 2 ore – 2 1/2 ore pana la cabana, pe drum forestier. Locurile de campare sunt faine, cu vetre mici, scaune si masute din pietroaie si busteni.

La cabana se poate dormi (n-am intrebat de preturi si locuri) si manca (la pret si calitate de restaurant timisorean bun, dar doar din „meniul zilei”).

Papusa Mica si Papusa, vedere dinspre Custura

Vedere de pe Custura - taul Custurii

Vedere de pe Custura - Saua Custurii, in fundal Papusa si Peleaga

Din pacate vremea nu a mai tinut cu noi si in a doua saptamana: am facut doar un traseu din cele trei pe care ni le propusesem (varful Custura, 2457 m). Traseu frumos, de creasta, cu belvedere inspre creasta principala. La coborarea de pe Custura a inceput si furtuna; a urmat o noapte mai urata, cu ploaie puternica si trasnete. In zilele urmatoare a fost ceata si ploaie, am stat deci pe langa cabana, nu se putea umbla.

Si aici am intalnit, din pacate, un grup care ar fi meritat sa ramana la oras: era 6 dupa-masa, furtuna statea sa inceapa, si toata lumea cobora spre adapost; dar un grup condus de un batran artagos si compus din 3 femei si un copil urca de la Buta inspre Saua Plai Mic (drum de 45 de minute pe vreme buna; camparea nu e permisa in sa). Incarcati cu rucsaci + corturi duse in mana + rucsacei + plase + papornite, certandu-se in timp ce urcau (femeile erau obosite si vroiau sa ramana la Buta; mosul le indemna sa urce). Nu au coborat pe la Buta, sper ca sunt intregi.

Doua intamplari remarcabile:

1. In microbuzul Lupeni-Cheile Butii mai toti calatorii se cunosc (si mai toti sunt amabili). Un dialog intre sofer si un localnic batraior si alcoolic:
– M-as lasa eu de batura, dar nu se lasa ea de mine… Vad eu ca ma roade, nu mai sunt cum eram, dar cand beau ma simt tanar, am chef de munca; m-as duce pe-un varf de munte, sa stau acolo pana cand nu-mi mai trebuie bautura. Altfel nu mai scap de ea.
– Dar la cati bani ai bagat deja in bautura ar fi pacat sa te mai lasi.

2. Intr-o seara, pe la 7, la locul de campare de la Cheile Butii: apare un grup de straini (vreo 7-8 baieti de 20-25 de ani, dupa limba din ceva tara nordica). In dreptul locului nostru de cort era un baraj mic si un loc cu apa mai adanca. Indivizii astia urca pe baraj, apoi se dezbraca toti la fundu’ gol si intra in apa; isi fac poze, pleoscaie, se distreaza de minune; dupa vreun sfert de ora se imbraca si pleaca.

Carti citite in aceste doua saptamani:

* Michael Moorcock, The Dancers at the End of Time, Gollancz, 2003
* Kazuo Ishiguro, Nocturne. Cinci povesti despre muzica si amurg, Polirom, 2009
* Philip K. Dick, Our Friends From Frolix 8, HarperVoyager, 1997
* Jonathan Safran Foer, Totul este iluminat, Humanitas, 2008.

Voi scrie despre ele in zilele urmatoare. Una peste alta a fost o vacanta frumoasa: aer curat, flori, fluturi, drumetii, locuri in care ai tot sta.

Read Full Post »