Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 10 august 2009

M-am înturnat

M-am intors. Dupa doua saptamani la cort intoarcerea la oras a fost destul de dura: e zgomot, aerul e greu, Timisoara are un damf, patul e prea moale si calculatorul e o ciudatenie ciudata (nu nimeresc tastele, mouse-ul face ce vrea el, totul arata bizar). Dupa un dus cald si oblojirea piscaturilor diverse sunt gata deja pentru o noua excursie – dar omul mai trebuie sa si munceasca… O sa scriu un mic jurnal de vacanta, in caz ca intereseaza pe cineva.

Saptamana 1 – Cheile Butii

Din Lupeni sunt microbuze din ora in ora spre Cheile Butii; de la capatul liniei de microbuz (un pod peste Jiul de Vest, la vreo 8 km de Campul lui Neag) se mai fac vreo 15 minute pe jos pana la Complexul Turistic Cheile Butii. Aici am avut prima surpriza: complexul s-a extins in ultimii ani, mai sunt doar cateva locuri de cort; pana la urma am gasit o poienita pe malul drept al Butii, intre doua musuroaie maricele de furnicii rosii (tipul monstruos).

Pe Cheile Butii

Canionul Butii e scurt dar destul de impresionant: pereti inalti, cateva cascade mici, o pestera in capat. Se poate vizita intr-o ora, dar doar pe firul apei (trebuie deci incaltari potrivite – sandale de trekking sau in cel mai rau caz slapi).

Cascada pe valea Marii

Am mai vazut cascadele de pe valea Marii si valea Lazarului: cam 4 ore, cu tot cu pauze lungi pentru mancat zmeure si fragute si pentru fotografiat. Cararile sunt destul de neumblate, in cativa ani nu se vor mai vedea (nu ne-am intalnit, de altfel, cu nici un grup – pustiu si singuratate).

La Fanate

Am mai facut o excursie mica pe valea Rostovanului (drum forestier – cam 30 de minute, apoi fara carare, prin padure; sunt si doua pesteri pe vale, dar anul acesta nu am carat si echipamentul de speo) si o excursie de o zi pe valea Marii (de la Fanate, pe drum forestier – se ajunge aproape de creasta, drumul e neumblat si pe marginile lui sunt zmeure si fragute in cantitati imense).

Pe valea Marii

Din pacate complexul turistic atrage foarte multi „pantofari” si pasionati ai gratarului, care vin pentru o zi „la munte” si tin sa se poarte ca-n codru. Desi exista un panou cu „decalogul montaniardului” nimeni nu-l baga in seama. Il reiau totusi si pe blog, poate baga cineva la cap:

1. Sa nu intreprinzi o ascensiune ce-ti depaseste puterile. Tu trebuie sa invingi muntele, nu el pe tine.
2. Sa pregatesti in amanunt orice excursie, fie ca vei merge singur, ori cu prietenii sau cu ghizii.
3. Sa nu uiti in munti ca esti o fiinta civilizata. Bucuria si puterea nu se confunda cu mitocania, brutalitatea si grosolania.
4. Sa nu profanezi peisajul pe care il strabati si sa nu impodobesti natura cu cioburi de sticla, hartiute, cutii de sardele si alte ramasite.
5. Fii bun camarad ! Daca esti conducator, evita sa fii autoritar si incapatanat, increzut sau ingamfat.
6. Respecta cabana tot asa cum iti respecti propria casa. Ea ti-a iesit in drum ca sa te apere. Nu o transforma in local de noapte, n-o pangari.
7. Nu fura! Nu fura altora nici linistea, nici singuratatea ce-o cauta, nici perspectiva. Nu fura nici florile pe care natura le-a creat pentru toata lumea. Sa vezi in munte un paradis in care te-ai asezat ca un nou Adam, ajuta-l sa-si pastreze originalitatea si sfintenia.
8. Nu minti, nu exagera, nu fi laudaros! Chiar si ascensiunea cea mai dificila este putin lucru fata de alte realizari omenesti. Respecta oamenii si locurile, aminteste-ti mereu ca nu esti decat un oaspete trecator pe aceste meleaguri.
9. Apara onoarea asociatiei tale si nu numai a aceleia a carei insigna o porti, ci si a acelei mari comunitati care ti-a facut accesibila lumea muntilor si care serveste o mare idee, nu numai confortul tau.
10. Nu profana muntii prin mania recordurilor. Intelege-le sufletul!

(Luis Trenker, Meine Berge)

Te doare sufletul sa fii la intrarea in Parcul National Retezat si sa vezi burtosi plimbandu-se pe vale in sus cu doza de bere in mana, sa ii auzi racnind ca apucatii, ascultand manele si alte muzici suave la casetofonul din masina. Am adunat dupa ei o gramada de gunoi (dar sunt sigura ca intre timp e la loc); e totusi bine ca n-au reusit sa dea foc la padure cat am fost pe-acolo. Norocul a fost ca nu erau chiar langa corturile noastre, altfel am fi urcat inspre Buta mai devreme.

Saptamana 2 – Cabana Buta

De la Cheile Butii se urca 30-45 de minute pe o carare abrupta, pana la Fanate (marcaj – cruce rosie; inceputul cararii nu-i marcat, deci 90% din cei ce urcau cu rucsacul spre cabana Buta nu nimereau din prima cararea cea buna). Apoi mai sunt 2 ore – 2 1/2 ore pana la cabana, pe drum forestier. Locurile de campare sunt faine, cu vetre mici, scaune si masute din pietroaie si busteni.

La cabana se poate dormi (n-am intrebat de preturi si locuri) si manca (la pret si calitate de restaurant timisorean bun, dar doar din „meniul zilei”).

Papusa Mica si Papusa, vedere dinspre Custura

Vedere de pe Custura - taul Custurii

Vedere de pe Custura - Saua Custurii, in fundal Papusa si Peleaga

Din pacate vremea nu a mai tinut cu noi si in a doua saptamana: am facut doar un traseu din cele trei pe care ni le propusesem (varful Custura, 2457 m). Traseu frumos, de creasta, cu belvedere inspre creasta principala. La coborarea de pe Custura a inceput si furtuna; a urmat o noapte mai urata, cu ploaie puternica si trasnete. In zilele urmatoare a fost ceata si ploaie, am stat deci pe langa cabana, nu se putea umbla.

Si aici am intalnit, din pacate, un grup care ar fi meritat sa ramana la oras: era 6 dupa-masa, furtuna statea sa inceapa, si toata lumea cobora spre adapost; dar un grup condus de un batran artagos si compus din 3 femei si un copil urca de la Buta inspre Saua Plai Mic (drum de 45 de minute pe vreme buna; camparea nu e permisa in sa). Incarcati cu rucsaci + corturi duse in mana + rucsacei + plase + papornite, certandu-se in timp ce urcau (femeile erau obosite si vroiau sa ramana la Buta; mosul le indemna sa urce). Nu au coborat pe la Buta, sper ca sunt intregi.

Doua intamplari remarcabile:

1. In microbuzul Lupeni-Cheile Butii mai toti calatorii se cunosc (si mai toti sunt amabili). Un dialog intre sofer si un localnic batraior si alcoolic:
– M-as lasa eu de batura, dar nu se lasa ea de mine… Vad eu ca ma roade, nu mai sunt cum eram, dar cand beau ma simt tanar, am chef de munca; m-as duce pe-un varf de munte, sa stau acolo pana cand nu-mi mai trebuie bautura. Altfel nu mai scap de ea.
– Dar la cati bani ai bagat deja in bautura ar fi pacat sa te mai lasi.

2. Intr-o seara, pe la 7, la locul de campare de la Cheile Butii: apare un grup de straini (vreo 7-8 baieti de 20-25 de ani, dupa limba din ceva tara nordica). In dreptul locului nostru de cort era un baraj mic si un loc cu apa mai adanca. Indivizii astia urca pe baraj, apoi se dezbraca toti la fundu’ gol si intra in apa; isi fac poze, pleoscaie, se distreaza de minune; dupa vreun sfert de ora se imbraca si pleaca.

Carti citite in aceste doua saptamani:

* Michael Moorcock, The Dancers at the End of Time, Gollancz, 2003
* Kazuo Ishiguro, Nocturne. Cinci povesti despre muzica si amurg, Polirom, 2009
* Philip K. Dick, Our Friends From Frolix 8, HarperVoyager, 1997
* Jonathan Safran Foer, Totul este iluminat, Humanitas, 2008.

Voi scrie despre ele in zilele urmatoare. Una peste alta a fost o vacanta frumoasa: aer curat, flori, fluturi, drumetii, locuri in care ai tot sta.

Read Full Post »