Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 31 august 2009

Prin Suedia

Hej hej! M-am intors si din Suedia. A fost o saptamana frumoasa. Am sa postez cateva impresii si poze, pentru cei interesati.

1. Nordul

Primele cateva zile le-am petrecut la Umeå (cel mai mare oras din landul Norrland si capitala regiunii Västerbotten; la vreo 600 de km de Stockholm). Umeå e un orasel universitar pasnic, cu vreo 75 de mii de locuitori. In 1888 a avut loc ultimul incendiu mare de aici, care a devastat mare parte din oras; deci nu prea exista cladiri istorice.

Malul stang la raului Ume

Orasul merita vizitat mai ales daca va plac excursiile in aer liber, prin paduri si pe dealuri. Mai toate obiectivele turistice din regiune sunt la o oarecare departare de Umeå si e greu de ajuns la ele fara masina. In Umeå am vizitat centrul orasului (cladiri mici, multe din caramida rosie sau din lemn, masini putine, piste de biciclete peste tot, parcuri si parculete, o biserica frumoasa). Am fost si la muzeul in aer liber Gammlia – un soi de muzeu al satului de pe la noi, cu case mai vechi si mai noi aduse din toata regiunea si cu animatori imbracati traditional care ciopleau, impleteau, etc. + muzeu al regiunii Västerbotten (cu expozitii despre viata si obiceiurile oamenilor din partea locului, din preistorie si pana in anii ’80) + muzeu al navigatiei si pescuitului.

Gammlia - sanie

Gammlia - sanie

Profitand de bunavointa celor de la hotelul Scandic (in general foarte scump, am avut noroc sa prindem super-oferta, altfel dormeam la cort 🙂 ), am facut si o excursie de o zi cu bicicletele pana la Marea Baltica (adica vreo 20 de km pana in satul Holmsund, care serveste drept port al orasului Umeå).

Holmsund

Holmsund

Suedezii au pastrat zonele naturale cat mai neatinse, oriunde nu au construit. In jurul orasului sunt paduri mari, cu carari pentru biciclisti si pietoni. La malul marii e foarte fain – padurea de brazi se termina chiar pe plaja, iar la nivelul marii e vegetatie pe care la noi o gasesti la peste 1000 de metri (afine, zmeure, fragute – la discretie).

Lacul Nydalasjon

Lacul Nydalasjon

De altfel si in Umeå exista zone mari de paduri si lacuri, lasate neatinse. Una peste alta, e un oras in care mi-ar placea sa locuiesc.

2. Sudul

Restul vacantei l-am petrecut la Stockholm. Orasul e intins pe 14 insule, dar eu am ajuns doar pe 6 dintre ele.

Din Stockholm

Din Stockholm

Pe una dintre insule e centrul vechi (Gamla Stan), o zona frumusica, cu strazi inguste, case frumoase si mici piete. Aici sunt si palatul regal si alte cladiri regale, muzeul Nobel si alte cateva puncte de interes turistic.

Gamla Stan

Gamla Stan

Gamla Stan 2

Gamla Stan 2

Gamla Stan 3

Gamla Stan 3

Zona e destul de mica, se poate bate intr-o jumatate de zi.

Doua poze din cartierul Norrmalm:

Parada pe Artillerigatan

Parada pe Artillerigatan

Strada din cartierul Norrmalm

Strada din cartierul Norrmalm

Alte cateva poze, facute de pe Fjälgatan, loc de promenada si belvedere:

Insula Skepps-Holmen

Insula Skepps-Holmen

dsc_1804

Baloane peste insulele Skepps-Holmen si Djurgarden

Baloane peste insulele Skepps-Holmen si Djurgarden

Mi-a placut mult insula Skepps-Holmen, mica dar plina de parcuri.

Vedere spre Djurgarden - muzeul Vasa

Vedere spre Djurgarden - muzeul Vasa

Vedere spre Sodermalm

Vedere spre Sodermalm

Vedere spre palatul regal + tunuri indreptate spre acelasi

Vedere spre palatul regal + tunuri indreptate spre acelasi

Insula Skepps-Holm

Nordiska museet si turnul televiziunii

Nordiska museet si turnul televiziunii

In ultima zi m-am plimbat pe insula Djurgården, o insula frumoasa pe care sunt cateva muzee, un parc de distractii si o padure de explorat la pas.

Pod spre Sjurgarden

Carare pe Djurgarden

Caprioara pe Djurgarden

Caprioara pe Djurgarden

Conac pe malul drept al bratului Djurgardsbrunnsviken

Am vizitat si cateva muzee: cel al instrumentelor muzicale (micut dar interactiv, am avut voie sa zdranganim la cateva instrumente si am putut asculta inregistrari cu toate instrumentele muzicale expuse); cel de arta moderna (destul de modest), Aquaria vattenmuseum (un muzeu mic cu cateva ecosisteme transportate in Suedia si conservate in starea lor naturala – jungla, recif de corali, o zona nordica); Skansen – piesa de rezistenta: cel mai vechi muzeu in aer liber din Europa, deschis in 1891.

Cladire lapona

Ferma suedeza

Skansen a fost modelul pentru muzeele satului pe care le gasim acum prin tot felul de parti ale Europei, inclusiv pentru cele din Romania. E un muzeu viu, cu cladiri aduse din toate partile Suediei si cu exemplificari ale vietii din vechime: fabricute vechi dar care functioneaza si acum (fierarie, fabrica de sticla, fabrica de cherestea, etc), magazine vechi in care poti intra si de unde poti cumpara produse facute la fabricile din muzeu, cofetarii in care vezi procesul de fabricatie al prajiturelelor traditionale, pe care le poti apoi degusta, suedezi imbracati in costume traditionale care iti explica cum functiona o ferma, cum se faceau hainele de lana si in, si tot asa.

In doar o saptamana nu prea am putut sa-mi fac o impresie exacta despre viata in Suedia. Orasele sunt curate, dar nu impecabil de curate (mai vezi hartiute, amblaje si sticle de bere aruncate pe jos). Suedezii par relaxati si fericiti, sunt zambitori si amabili. O gramada de oameni fac sport (mers pe jos, ciclism, calarie, role, etc.), dar au si piste pentru mers/alergat/biciclit, pentru tot prin orase si in afara lor.

3. Carti si lecturi

N-am citit mare lucru in saptamana care a trecut; mi-am luat cu mine doar volumul 1 din seria Millenium (deh). Am vazut doar putine librarii, probabil ca nu am ajuns in zonele favorabile. Cea mai frumoasa a fost libraria de SF&F gasita in centrul vechi:

Libraria SF

Aveau o gramada de carti in engleza (erau mai multe decat cele in suedeza). De-aici mi-am cumparat Anathem de Neal Stephenson, Mind Over Ship de Marusek si antologia Federations editata de John Joseph Adams. Mai erau multe goodies.

Am mai dat, tot in centrul vechi, peste o librarie cu carti in engleza, dar mi s-au parut prea scumpe; oricum aveau doar un raft minuscul cu ce cautam eu – literatura suedeza tradusa in engleza.

Am vizitat si Kulturhuset, un soi de „casa de cultura” cu acces liber – o ditamai cladirea (cam urata pe dinafara) in care au loc concerte, vizionari de filme, reprezentatii diverse. Cel mai mult mi-a placut mediateca – un etaj intreg, cu acces liber la raft. Au o colectie destul de mare de benzi desenate in engleza si suedeza, o colectie de ziare si reviste in tot felul de limbi si o biblioteca cu carti din domenii diverse (literatura, dar si economie, filosofie, biologie si tot asa). Plus o colectie babana de CD-uri si DVD-uri cu filme si muzica. Oricine poate merge la mediateca, nu ti se cere nici un act de identitate si nu are nimeni treaba cu tine.

Una peste alta mi-a placut mult in Suedia, sper ca voi mai avea ocazia sa o vizitez.

Read Full Post »