Strada Îngustă

Autor: Josep Pla
Titlul: Strada Îngustă
Editura: Rao, Bucuresti, 2008; 250 pagini; 22 RON
Traducator: Christina Anghelina
Titlul original: El carrer Estret (1951)
Nota data de mine: * * * * * (din 5)

Am stiut ca o sa imi placa cartea aceasta inca de cand am citit despre ea; nu stiam inca nimic despre autor (ziarist si scriitor catalan, nascut in 1897, cu o cariera destul de agitata, contestat si astazi pentru ca l-a sustinut pe Franco, desi s-a dezis ulterior de el), dar reclama facuta pe coperta a patra m-a convins ca e o carte pe care-i musai sa o citesc („Micile intrigi de provincie capata noi reliefuri in acest roman captivant al celui mai citit autor catalan al secolului XX”).

Trecand peste faptul ca Pla scrie in prefata ca Strada Îngustă nu-i de fapt un roman (ba isi exprima chiar temerea ca aceasta carte va fi considerata „un roman ca atatea altele”), macar prezentarea facuta de Rao mi-a atras atentia. Cartea a fost scrisa dupa ce autorul a vizitat oraselul catalan Torreles si e, de fapt, o suita de descrieri ale oamenilor si locurilor care i-au atras atentia lui Pla. Cartea nu are intriga; exista un pretext – sosirea in oraselul de provincie a unui tanar medic veterinar care observa noul sau mediu. Strada Îngustă e un soi de jurnal, in care medicul scrie despre locurile remarcabile pe care le-a vazut si, mai ales, despre remarcabilii lui vecini de pe Strada Îngustă.

Aceasta straduta, importanta in economia orasului, gazduieste tot felul de oameni – mici meseriasi, patroni de localuri, burghezi si servitori. Acestia se observa permanent unul pe celalalt si participa macar prin barfa la toate intamplarile notabile (si din acestea sunt multe – un barbat care incepe sa nu-i mai vorbeasca sotiei, o tanara cu suspect de multi pretendenti, o soacra care confisca salteaua buna atunci cand vin in vizita copiii preferati – o bogatie de povesti mici si nici o alta miza decat cea de a le scrie).

Mi-a placut mult cum scrie Pla: epurat de orice efuziune emotionala, de lirisme, de citate din clasici si de cugetari. Scrie exact, precis si totusi frumos – fiecare cuvant e la locul lui, descrierile sunt scurte si sugestive, iar senzatiile personajului-narator sunt puse pe hartie doar cand imbogatesc povestea. La sfarsitul cartii senzatia e cea de la intoarcerea dintr-o calatorie: ii cunosti pe cei de pe Strada Îngustă, ai vazut cum si unde traiesc si, mai ales, stii to ceea ce cred bucataresele despre ei.

Un fragment:

Pe mijlocul strazii – care e pardosita cu placi cu model de ochi de sarpe – poate sa treaca cu usurinta un car sau o trasurica. Se intelege, un car plin pana la refuz cu fan sau cu lucerna, caruia trotuarele ii ofera un plus de spatiu ca sa strecoare incarcatura, de unde deduc ca asta a si fost unitatea de masura a latimii strazii: un car incarcat cu fan. Cata vreme carele un constituit mijlocul cel mai important de transport, socoteala a fost perfecta. Astazi insa, acest calcul e anacronic si evident insuficient. Daca un camion modern indrazneste s-o apuce pe aici, trebuie sa-si urce rotile pe trotuar, lucru deloc usor, ce provoaca protestele aprinse ale celor care locuiesc in case, dar si ale pietonilor, expusi unui pericol sigur.
(p. 42)

A scris despre carte si Dragos, aici.

Read Full Post »