Autor: Amin Maalouf
Titlu: Primul secol dupa Béatrice
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom, Iasi, 2004; 200 pagini; 19.95 RON
Traducere: Giuliano Sfichi
Titlul original: Le Premier Siècle après Béatrice (1992)
Nota data de mine: * * si ceva (din 5)
Am tot citit despre Maaluof ca ar fi un scriitor bun, dar aceasta prima incursiune nu m-a convins. Cartea e mai degraba un manifest decat un roman – si desi multe din punctele de vedere ale autorului sunt convingatoare, asta nu face din carte nici roman bun nici eseu bun. E mai degraba o carte care pune niste probleme, interesanta din acest punct de vedere, dar care nu le discuta intr-un mod prea convingator.
Cartea e un soi de roman de anticipatie: candva in anul 2000 iese la iveala faptul ca in tarile din emisfera sudica era vandut un medicament care impiedica nasterea fetelor. Camuflat la inceput ca medicament traditional (praf de scarabeu sau de corn de rinocer sau alte prafuri cu presupuse calitati benefice), medicamentul fusese de fapt descoperit de o echipa de medici europeni si avea efecte sigure si durabile. Barbatii care luau acest medicament nu mai puteau sa fie decat tatici de baieti. Rezulta un deficit tot mai mare de fete, oprit pana la urma in emisfera nordica dar galopant in Sud. Urmeaza revolte, revolutii, Sudul e devastat iar Nordul se inchide in sine si saraceste. Cel care povesteste toate acestea e un batran entomolog, sotul ziaristei care descoperise prima oara existenta medicamentului-minune.
Selectarea genului viitorului copil se face deja in o gramada de parti ale lumii – in China si in India, de exemplu, problema are o amploare destul de mare. Iarasi, cuplurilor europene care recurg la fertilizarea in vitro cred ca nu li se pare aberant sa aleaga un embrion-fata sau un embrion-baiat daca au preferinte puternice intr-un sens sau in celalalt. Maalouf presupune ca oamenii ar actiona irational si egoist daca ar putea sa practice eugenia la domiciliu si cu costuri minime: chiar si confruntati cu nefericirea care-l asteapta pe un baiat intr-o lume dezechilibrata, oamenii care isi doresc neaparat un baiat vor decide sa-l aiba. Povestile din China si India par sa cofirme deocamdata temerile lui Maalouf.
Cartea e puternic ideologizata si mare parte din poveste exploreaza relatia dintre Nord si Sud si o posibila evolutie a acesteia in cazul unei catastrofe globale cu desfasurare lenta. Pacatul cel mai mare al lui Maalouf e, cred eu, faptul ca argumentele „partii adverse” (o dreapta destul de generica) sunt combatute narativ: ei aduc un argument, care e desfiintat de modul cum se vor petrece lucrurile. Dincolo de propriile mele pareri si de cele (cum am spus, coerente) ale autorului, mi se pare miselesc sa prezinti un singur punct de vedere si sa-l desfiintezi pe celalalt sub pretextul ca „asa s-a intamplat de fapt, n-au avut dreptate”.
Sub aspectul ideilor, deci, cartea nu mi se pare stralucitoare; povestea in sine e foarte schematica – naratorul afla de excesul de baieti, se implica intr-o miscare care-si propune sa previna dezastrul, esueaza, se retrage in munti cu nevasta si cu fiica sa Béatrice. Cartea nu era deci multe de oferit nici ca roman – doar personaje si intamplari generice. In concluzie, o carte nu tocmai grozava.
Blog de carti 
In urma cu vreo doi ani m-am lasat convins de un coleg de servici sa citesc ceva de Maalouf. Ii placea foarte mult tipului… Zicea ca are nu stiu ce parfum… In fine. Am citit Samarkand si am prins la oferta alte trei carti de acelasi autor. M-am oprit la Samarkand. Maalouf nu m-a impresionat, asa cum tin minte ca s-a intamplat cand l-am descoperit pe Marquez. Dar, cine stie, poate e doar o problema de gust.
@Costi – Mda, mai am si vreo 2 carti de el, tot de la reduceri. Sunt curioasa cum o sa mi se para; din prezentarile de pe coperta par faine, dar mai stii?
Sunt in mare parte de acord cu ce zici. Mie mi s-a parut ca tema are potential si ca se putea duce foarte departe. Si s-ar fi potrivit de minune niste incursiuni in fantastic; sau niste probleme de etica duse pana la absurd. Nu stiu, ceva, care sa dea sens si profunzime cartii, sa nu fie doar un subiect inedit. Caci nu e suficient, pentru ca pentru mine stilul si – in general – expunerea a facut sa fie o carte mai degraba banala din care n-am castigat mare lucru.
@Arana – Da, ai dreptate. Parca as fi citit un articol de ziar.
Coperta a patra minte de cele mai multe ori. Dar poate ca nu e corect sa judec un scriitor dupa o singura carte. Sau poate am nimerit-o exact pe aia care e in afara gusturilor mele. Merita sa mai trag lozul macar o data.
@costi – pai daca tot le-ai cumparat, merita sa le si citesti 🙂
nici pe mine nu prea m-a convins desi cate ceva interesant am gasit acolo…
Se poate şi mai rău dacă ajungi să citeşti Scările Levantului. M-a dezamăgit groaznic. Dar şi mai bine prin Grădinile luminii. Poate că ultimul roman îţi va schimba in pic părerea. Avantajul Grădinilor luminii: Maalouf este singurul care a ficţionalizat viaţa şi aşa enigmatică a lui Mani, misticul persan. Mai avem acasă, luat la reducere, Periplul lui Baltasare. Trebuie să mă îl lichidez pentru a-mi putea forma judecata de valoare definitivă. Până acum, am tot ezitat…
Scuze pentru „să mă îl lichidez…” „Mă”-ul ăla a apărut aiurea. Sau… poate nu e o greşeală dacă iau cei doi termeni, mă şi îl, disjunctiv…:)
@insemnari din subterana – Inarmata cu toate aceste avertismente cred ca am sa ocolesc o vreme raftul din biblioteca unde-am pus cartile lui Maalouf 🙂 Mi-ar parea totusi rau sa nu-mi placa niciunul; le-am luat pt ca-mi plac romanele istorice – si-am gasit f putine faine in ultima vreme.
imi pare sincer rau ca toti cei de aici au un cui impotriva lui maalouf, un scriitor care mie mi se pare f proaspat. Am citit Scarile Levantului, Gradinile luminii, Periplul lui Baltasare si primul secol dupa Beatrice si pot spune ca mi-au placut toate. apreciez in primul rind calitatea lui de a crea un orient veridic, o imbinare de lumi, religii, natii, contrar a ceea ce inseamna el azi.
Sunt cam in afara subiectului dar vreau sa iti semnalez un articol din Telegraph, legat de HG Wells: 5 din previziunile lui care s-au indeplinit si 3 care inca sunt „in asteptare”; la adresa
http://www.telegraph.co.uk/technology/google/6218219/HG-Wells-on-Google-which-of-his-predictions-came-true.html
@to-morrow – Interesant, multumesc.
alt semnatar din subterană :). Am citit şi eu Primul secol şi sunt de acord că este o carte care putea spune mai multe şi mai ales mai bine; dar Periplul lui Baltasare … o cu totul altă poveste. Aşa că, nu abandonaţi lupta cea mare :).
Marian
[…] roman bun, nici eseu bun este părerea Adinei despre cartea lui Maalouf, Primul secol după Beatrice, şi tind să o cred, nici pe mine nu m-a convins […]