Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 5 octombrie 2009

Rant

Rant

Autor: Chuck Palahniuk
Titlu: Rant. O biografie in viu grai a lui Buster Casey
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom. Proza XXI, Iasi, 2009; 344 pagini; 26.95 RON
Traducere: Bogdan Perdivară
Titlul original: Rant: An Oral Biography of Buster Casey (2007)
Nota data de mine: *** (din 5)

Rant e un experiment narativ destul de reusit: un colaj de marturii, adunate de un documentarist necunoscut si grupate tematic si cvasi-cronologic. Ceea ce trebuie descoperit e „cine a fost Buster Casey, cunoscut indeosebi sub numele de Rant”. Cinzeci si sase de personaje care l-au cunoscut sau au auzit vorbindu-se despre Rant isi expun punctele de vedere personale asupra sa, rezultand un ghiveci de prejudecati, mici minciuni, barfe si speculatii, din care cititorul poate incerca sa extraga vreun adevar.

Interesul pentru Rant Casey e justificat de statutul lui de sursa a unei epidemii de turbare cu milioane de victime si de mitul invierii tesut dupa moartea sa. In prima vreo suta de pagini citim despre nasterea si copilaria lui Rant – fiu de tarani americani, nascut din viol, dand semne inca de mic ca va creste pentru a deveni sociopat. Obiceiurile lui din copilarie includeau lipirea pe pereti a unor mici cocolase de muci (yuuuuck), adunarea de pe garduri a tampoanelor si a prezervativelor folosite (re-yuuuuuck), organizarea de tuneluri ale groazei adevarate si, mai ales, pescuitul. Acest ultim obicei (care implica paienjeni si serpi veninosi, coioti, caini de preerie si orice alt animal capabil sa sape o vizuina) ii va prilejui si intalnirea cu rabia.

Aceasta prima parte a cartii mi s-a parut cea mai reusita; e un soi de poveste a unui Huckleberry Finn rau, cu o gramada de episoade la care m-am distrat (cele marcate mai sus cu „yuck” sunt doar cateva dintre ele). A doua jumatate a cartii il urmareste pe Rant-ul citadin. Plecat sa-si traiesca viata, el patrunde intr-o lume divizata in cetateni „de zi” si cetateni „de noapte” (initial oameni obisnuiti, ajunsi treptat sa fie considerati marginali si dezaxati) – avem deci de-a face cu un loc si cu un timp posibile si cu o incercare de distopie. Un alt element SF e faptul ca majoritatea cetatenilor se cuplau (cu ajutorul unei mufe din ceafa) la o retea guvernamentala care le transmitea pseudo-filme, experiente traite de alti oameni si re-procesate pentru a spori toate senzatiile posibile. Aceasta era singura forma de arta tolerata de guvern.

Rant intra intr-o gasca de „vanatori de busituri”, oameni de noapte care se intalneau pe strazi, in masini decorate intr-un anumit fel, si provocau accidente. Scopul – sa se simta vii, respectiv, dupa cum se va vedea mai incolo in carte, sa poata deveni zei. Rant moare intr-un astfel de accident, dar corpul lui nu e gasit, si de-aici nocturinii ajung sa teasa o teorie fabuloasa despre calatoria in timp, insamantarea propriei mame si nemurire. Parerea mea e ca intreaga poveste cu moartea si reinvierea e mult mai interesanta daca o citesti ca pe-o legenda urbana; vreau sa cred ca scopul lui Palahniuk nu era sa ma faca sa cred ca toate lucurile acelea s-ar fi putut intampla si ca naratiunea ca atare ar avea vreo logica.

A doua parte din Rant mi s-a parut o reincalzire a ideilor din Fight Club, condimentate cu un pic de Matrix si cu povestioare mai mult sau mai putin dezgustatoare. Descrierea obiceiurilor „vanatorilor de busituri” are aer de ghid de utilizare mult mai lung decat era necesar, iar episoadele interesante sunt mai putine decat in prima parte a cartii.

Parerea mea e ca din Rant ar fi iesit cateva povestiri foarte bune; exista pagini scrise excelent si episoade greu de uitat, dar si multe pagini de umplutura; in lipsa unei intrigi coerente si a unei idei oarecare care sa merite sa fie descoperita, cartea e mai degraba colaj fara forma si sens decat roman. La plus avem in schimb umorul ticalos al lui Palahniuk si dragostea lui pentru tot ce e socant.

Puteti citi mai multe despre carte in Cotidianul.

Read Full Post »