Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 8 octombrie 2009

Breaking niuz

* Tocmai s-a anuntat castigatorul pe anul acesta al premiului Nobel pentru literatura: Herta Müller, scriitoare germana de origine romana, nascuta in 1953 in Niţchidorf, judetul Timiş. Ea a publicat pana acum vreo 20 de carti (romane, colectii de povestiri, volume de poezie). Dintre scrierile sale traduse in romana: Încă de pe atunci Vulpea era Vînătorul (Univers, 1995), Este sau nu este Ion (Polirom, 2005), Regele se-nclina si ucide (Polirom, 2005), Animalul inimii (Polirom, 2006), În coc locuieşte o damă (Vinea, 2006).

Salut cu o imensa bucurie patriotica aceasta stire, etc., etc.

Si cateva stiri din ultimele zile:

* Marti s-a anuntat castigatorul premiului Booker: Hilary Mantel, pentru romanul istoric Wolf Hall. Cartea pare faina, trebuie sa o caut.

* Tot marti a aparut numarul pe octombrie al revistei Nautilus, cuprinzand si un articol al mult-stimatului ursulet din coltul hartii: Despre nocivitatea mega-sellerelor.

* Revista scriitorului va publica in fiecare luna cate o povestire, aleasa de juriul revistei si premiata cu 100 de euro.

* O ultima stire, primita pe mail: Miercuri, 14 octombrie, la ora 19.00, la Povestitorii de la Sosea, invitatul serii va fi Radu Cosasu. Moderator – Paul Cernat. Detalii aici.

Read Full Post »

Seducatoarea din Florenta

Autor: Salman Rushdie
Titlu: Seducatoarea din Florenta
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom. Seria de autor „Salman Rushdie”, Iasi, 2009; 376 pagini; 44.95 RON
Traducere: Dana Crăciun
Titlul original: The Enchantress of Florence (2008)
Nota data de mine: *** si jumatate (din 5)

Despre Seducatoarea din Florenta se poate scrie (si s-a scris deja) mult. Cartea-i aparent simpla – un basm cult care vorbeste tocmai despre basme si in care personaje istorice reale se intalnesc cu personaje de poveste.

La curtea imparatului mogul Jalaluddin Muhammad Akbar soseste un ambasador al reginei Elisabeta I, care-i marturiseste imparatului ca el este, de fapt, unchiul sau. Akbar descopera astfel ca una dintre stra-matusile lui traise o vreme in Europa si isi doreste sa afle povestea vietii ei. Ea a fost „seducatoarea din Florenta” – pe rand sclava, regina, amanta de razboinici si vrajitoare ce fuge din calea familiei Medici.

Povestea e frumoasa, la fel si povestioarele secundare, mai putine de o mie si una dar intrepatrunse intr-un mod familiar celor care le-au citit pe acelea. Dar mai interesant e ce se intampa cu aceste povesti dupa ce ele sunt spuse – puterea pe care o capata ele asupra lui Akbar si-a celorlalti ascultatori. O poveste spusa cum trebuie poate sa darame un imperiu sau sa sece un rau.

Una dintre temele lui Rushdie este cea a imaginatiei si-a influentei sale. In Seducatoarea din Florenta imaginatia poate sa creeze lucruri reale – Akbar isi ia ca sotie preferata pe o femeie zamislita de imaginatia sa, iar locuitorii Florentei se vindeca de tot felul de boli doar pentru ca parfumul seducatoareai ii face sa creada ca este o sfanta.

O alta tema interesanta e cea a femeii perfecte. Toate personajele feminine din carte sunt conduse de barbati, meritele lor fiind judecate in functie de cat de fericiti in pot face pe acestia. Concubina imaginara a imparatului Akbar e prima care descopera limitele acestei conditii: desi el o faurise dupa dorintele lui, ea nu e totusi in stare sa-i indeplineasca aceste dorinte. E nevoie de sfaturile unor femei intelepte pentru a-i dezvalui fetei acele lucruri pe care barbatii nu le stiu (si deci nu isi imagineaza ca trebuie sa le aiba o nevasta).

Acestea nu sunt singurele teme care pot sa fie descoperite sub urzeala basmului; personajele lui Rushdie (printre care il gasim chiar si pe Machiavelli) discuta filosofie, politica si etica, unele dintre ele servind drept goarna pentru ideile personale ale autorului. Nu lipseste nici scurta si traditionala rafuiala cu musulmanii habotnici.

In mod bizar, poate, avand in vedere faptul ca-i vorba de un basm si ca bogatia de intamplari, teme si idei e foarte mare, Seducatoarea din Florenta nu a fost o lectura foarte placuta. A trebuit sa ma lupt cu plictiseala si cu somnul ca sa trec de prima jumatate a cartii; cred ca una dintre cauze e extrema finisare a fiecarei fraze si a cartii in totalitatea sa. Rushdie a vrut sa fie rafinat, este foarte pedant si indragostit de modul in care scrie. Iar efortul depus de el la cizelarea frazelor trebuie depus si de cititor la descifrarea lor – problemele aparand daca nu esti la fel de indragostit ca autorul de inteligenta lui remarcabila. Doar dupa ce am terminat de citit cartea am putut sa zic ca mi-a placut ce-am citit.

Doua recenzii faine:

Observator Cultural

The Guardian

Read Full Post »