Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 27 octombrie 2009

Aspidistra sa traiasca

Autor: George Orwell
Titlu: Aspidistra sa traiasca!
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom. Clasicii modernitatii, Iasi, 2009; 336 pagini; 28 RON
Traducere: Mihnea Gafita
Titlul original: Keep the Aspidistra Flying (1936)
Nota data de mine: *** (din 5)

Aspidistra sa traiasca! e unul dintre romanele mai putin cunoscute ale lui Orwell; autorul insusi declara ca regreta publicarea acestei carti – o considera imperfecta si acceptase sa o vada tiparita doar pentru ca avusese nevoie de bani.

Cartea e o satira a relatiilor de clasa din Marea Britanie si a capitalismului dezlantuit personificat de oamenii care lucreaza in firmele de publicitate. Exista in carte multe elemente de autobiografie – episoade din viata lui Orwell repovestite din punctul de vedere al personajului principal al romanului, Gordon Comstock.

Comstock e un tanar educat si oarecum inteligent; el incearca sa puna in practica un ideal – renuntarea la zeul-ban, cel caruia i se roaga toti membrii claselor superioare. Renunta la o „slujba din cele bune” – cea de copywriter – si devine librar, acceptand un salariu care abia ii permite sa supravietuiasca. Planul lui e sa scrie versuri; i se publica un volum „promitator”, dar care nu se vinde. Apoi descopera ca muritul de foame nu il ajuta deloc pe un tanar poet sa-si gaseasca muza si ca mizeria duce la mai multa mizerie, nu la inspiratie.

Aspidistra elatior

Aspidistra elatior - planta de apartament.
Ea da titlul acestui roman.
Caracteristica sa principala e perseverenta - poate supravietui timp indelungat fara apa, lumina si ingrijire devotata.
La Orwell ea devine un simbol al clasei medii inferioare (mici slujbasi si rentieri scapatati), pentru ca ei erau cei care preferau aceasta planta.

Revolta lui Comstock e de fapt personajul principal din carte: tanarul se comporta ca un monomaniac, tot ceea ce se petrece in viata lui e interpretat ca aducand noi dovezi in sprijinul ideii ca „banii sunt totul”; pana la sfarsitul cartii, Comstock nu reuseste sa isi dea seama ca a emis o profetie din genul celor care se indeplinesc singure (pentru ca el e obsedat de bani, banii devin totul pentru el).

Aspidistra sa traiasca! ne povesteste in amanunt toate detaliile decaderii lui Comstock. Personajul mi s-a parut enervant – se inchide in propriile iluzii, face totul pentru a esua si apoi da vina pe ceilalti pentru ca nu au reusit sa-l impiedice sa esueze, ii raneste pe toti cei din jur prin incapatanarea lui. Iluziile tineretii (viata boema de poet, renuntarea la bani ca singura modalitate de a te intoarce la valorile cele adevarate) sunt parca parodiate, duse la extrem.

Cartea e pe alocuri amuzanta; Orwell pune bine diagnosticul publicitarilor (si, prin extensie, capitalistilor) – oameni care vand adesea lucruri care nu exista si care, mai mult, se folosesc pentru ca sa vanda un produs de acele laturi ale oamenilor pe care toti le avem si de care e bine sa ne jenam uneori. Din pacate solutia pe care incearca sa o ofere e desfiintata – involuntar – de idiosincraziile propriului personaj. Recomand totusi cartea oricui simte nevoia sa se intalneasca cu un om care stie sa scrie: Orwell e un povestitor iscusit, te prinde in mreje si nu iti mai da drumul; in carte sunt cateva capitole care mi s-au parut perfecte (cel care-mi vine acum in minte descrie o plimbare plin imprejurimile Londrei).

Romanul poate fi citit gratis aici (in engleza).

Read Full Post »