Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 2 noiembrie 2009

Muzica pentru cameleoni

Autor: Truman Capote
Titlu: Muzica pentru cameleoni
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom. Proza XX, Iasi, 2009; 320 pagini; 26.95 RON
Traducere: Iulia Gorzo
Titlul original: Music for Chameleons (1980)
Nota data de mine: **** (din 5)

Aceasta colectie a fost publicata de Capote dupa 14 ani de inactivitate; cartile lui cele mai vestite fusesera deja publicate, iar scriitorul o luase de cativa ani pe panta consumului de droguri si-a internarilor la dezintoxicare. Stiind toate acestea, e uimitor cat de tonica e prefata Muzicii pentru cameleoni: intalnim in ea un scriitor mandru de el, incantat de ce a scris si increzator in primirea buna pe care aceasta carte urma sa o aiba din partea cititorilor.

Capote a incercat, in povestirile si mini-romanul incluse in aceasta carte, sa combine toate tehnicile de scriitura pe care le aprecia (tehnicile jurnalismului, ale scrierii de romane nonfictionale si cele, mai cuminti, ale prozatorului asezat).

Muzica pentru cameleoni reuneste sase povestiri, un roman scurt (Cioplitorul de sicrie) si sapte „portrete conversationale”. Capote (sau un barbat care-i serveste drept paravan) face parte dintre personajele acestor texte. Detaliile autobiografice sunt combinate frumos cu cele fictionale, de aceea exista si astazi dezbateri despre ce-i adevarat si ce-i inventat in cartea aceasta.

Cioplitorul de sicrie, de exemplu, pare sa fie un roman nonfictional in filiatia cartii Cu sange rece; Capote participa la o ancheta si incearca sa gaseasca dovezi privind vinovatia unui personaj antipatic banuit ca i-a ucis (folosind metode foarte creative) pe cativa dintre vecinii sai. E o poveste greu de uitat, credibila si tulburatoare chiar daca-i scrisa „jurnalistic”. Dar Capote a facut cateva greseli – unele date nu se potrivesc. Una dintre victime, de exemplu, intinereste in mod neasteptat: are 44 de ani cand se intalneste cu Capote, dar e ucisa cand avea 36 de ani.

Lui Capote ii place activitatea de name-dropping – in doua dintre textele din carte se intalneste, de exemplu, cu Marlyn Monroe si cu Lee Harvey Oswald, asasinul lui John F. Kennedy. In ambele texte cititorii atenti au detectat inconsecvente. Pe mine nu m-a interesat foarte mult aspectul acesta, mi s-a parut mai degraba distractiv cum jongleaza Capote cu fantezia si cu adevarul.

Dintre toate textele din Muzica pentru cameleoni doar trei mi s-au parut slabute – cel despre intalnirea cu Oswald, un text cu o batranica amabila si psihopata si ultimul portret conversational, in care auto-admiratia este un pic jenanta. Celalalte au, fiecare, cate-un ceva care le face interesante: un detaliu neasteptat, un strop de tandrete (ca-n cazul portretului lui Marlyn Monroe, fermecatoare) sau un bisturiu neasteptat de ascutit.

Muzica pentru cameleoni este, dupa parerea mea, o carte scrisa bine; are ce oferi admiratorilor lui Capote si-a altor persoane cu care el a fost contemporan, iar celorlalti cititori s-ar putea sa le placa constructia multi-etajata a textelor si umorul scriitorului, alaturi de celelalte atribute (placute) ale prozei de care am pomenit deja.

O recenzie din 1980 gasiti aici.

Read Full Post »