Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 9 noiembrie 2009

Jocurile foamei

Autor: Suzanne Collins
Titlu: Jocurile Foamei
Editura: Nemira, Nemira Junior, Bucuresti, 2009; 512 pagini; 29.90 RON
Traducere: Ana-Veronica Mircea
Titlul original: The Hunger Games (2008)
Nota data de mine: *** si-un pic (din 5)

Jocurile Foamei e considerata una dintre cele mai bune carti SF pentru young readers din ultimii ani; a fost tradusa in 26 de limbi si e in curs de ecranizare. Cartea e primul volum dintr-o trilogie – a doua carte, Catching Fire, a aparut in 2009, iar a treia va aparea in 2010.

Actiunea are loc intr-o America post-apocaliptica care-si revine dupa o serie de dezastre infricosatoare; devenita Panem si organizata in districte, tara e condusa de Capitoliu, o regiune bogata care-a supus (prin forta armelor) celelalte regiuni. Capitoliul dispune de o multime de politisti, are monopolul tehnologiilor avansate si mentine celalte districte in servitute, saracie si asuprire. Simbolul acestei puteri absolute e evenimentul sportiv anual numit Jocurile Foamei – un soi de lupte de gladiatori in care se intrec cate doi copii (un baiat si o fata, alesi prin tragere la sorti) din fiecare district asuprit. Sunt 24 in total, iar Jocurile se termina cand au murit 23 dintre ei. Al 24-lea castiga o viata lipsita de griji.

Eroina cartii, Katniss Everdeen, are 16 ani si locuieste intr-unul dintre districtele lovite de-o foamete permanenta. Alaturi de-un tanar fiu de brutar, ea va reprezenta districtul ei la Jocurile Foamei din anul in care au loc intamplarile din carte. Povestea seamana cu emisiunile televizate gen Survivor: copiilor li se creaza o imagine (cizelata pana la cliseu) si apoi sunt lasati liberi intr-o arena imensa si cu geografie variata (paduri, lacuri, o zona de stepa), fara bagaje si cu misiunea de-ai elimina din joc pe toti ceilalti. Fiecare se descurca cum poate – isi gasesc sau isi fabrica arme si adaposturi, vaneaza sau fura hrana. Cei care reusesc sa castige dragostea publicului (pentru ca intregul Joc e televizat!) primesc uneori cadouri – medicamente, un castron de supa sau o arma mai buna.

Ce mi-a placut la Jocurile Foamei: povestea e captivanta, te tine in priza; cadrul SF e destul de bine lucrat – mi s-a parut o lume credibila si cu o poveste interesanta; exista personaje de care te poti apropia – sunt descrise succint si coerent, au personalitate; Katniss e o eroina destul de simpatica, no-nonsense, descurcareata, buna la suflet.

Ce mi-a placut mai putin: autoarea recurge prea des la coincidente – de fiecare data cand Katniss are nevoie de ceva acel ceva apare; pentru ca eroina principala sa ramana pe placul cititorilor sai, toti „gladiatorii” draguti sunt ucisi de altii, nu de Katniss; sfarsitul povestii e destul de usor de ghicit de la inceput; eroina nu se confrunta cu dileme prea mari – singura demna sa fie amintita e una sentimentala (de cine sa se indragosteasca – de un prieten din copilarie aflat departe sau de un baiat care-o iubeste acum si aici?).

Dupa parerea mea cei de la Nemira au facut bine ca au publicat acest roman in colectia „Nemira Junior” – constructia Jocurilor Foamei e relativ nesofisticata. Daca e sa critic aceasta carte din punctul de vedere al cititorului de literatura pentru copii as spune ca lipsa dilemelor morale ii scade din punctaj. Mi s-a parut mai slaba decat seria Harry Potter (in care prejudecatile micilor vrajitori sunt daramate cu o regularitate admirabila).

Cred totusi ca Jocurile Foamei merita laudele care i-au fost aduse din cel putin trei puncte de vedere:

– E palpitanta, e greu sa te opresti din citit, efortul de world building merita lectura.

– Suzanne Collins si-a propus sa arate cat de penibile si de nocive sunt emisiunile reality TV – un mesaj meritoriu. Am, totusi, o mica strangere de inima in legatura cu modul in care cititorii tineri vor percepe acest mesaj – nu stiu daca urmarirea actiunii (pasionante) a cartii va fi neaparat urmata de o reflectie asupra celor citite si de o decodare a motivelor pentru care Jocurile Foamei sunt pasionante (incluzand aici doza inevitabila de drama tip reality TV).

– Cred ca cel mai puternic mesaj al cartii e cel legat de puterea unui stat totalitar: la inceput ideea Jocurilor Foamei pare incredibila (si cititorul are impresia ca i se cere sa creada un lucru absurd – anume ca nimeni nu se va revolta impotriva practicii barbare de-a inchide niste copii intr-o arena si de a le filma moartea). Partea nasoala e ca intr-un regim totalitar astfel de lucruri se pot intampla, revolta poate fi imposibila si adultii isi pot privi copii murind din voia statului. Iar acesta e un adevar pe care (din pacate) fiecare generatie trebuie sa il invete cumva.

Bonus: recenzia Jocurilor Foamei scrisa de Stephen King pentru Entertainment Weekly.

Read Full Post »