Copilul 44

Autor: Tom Rob Smith
Titlu: Copilul 44
Editura: Paralela 45, Bestseller, Bucuresti, 2008; 488 pagini; 39 RON
Traducere: Doru Castaian
Titlul original: Child 44 (2008)
Nota data de mine: *** (din 5)

Child 44 a fost publicata in 20 de tari, a fost pe lista lunga a premiilor Booker si a castigat in 2009 premiul Waverton Good Read. E prima carte dintr-o trilogie; urmatorul volum (The Secret Speech) a aparut in 2009.

Cartea e un thriller istoric plasat in URSS-ul anilor ’50; personajul principal al cartii este agent al MGB, politie secreta sovietica precursoare a KGB-ului. El e confruntat cu o serie de crime avand ca victime copii, dar elucidarea misterului e dificila. Principala piedica e data de sistemul juridic sovietic, in care crima era considerata o aberatie imposibil de gasit intr-o tara comunista (mai putin daca era comisa de agenti straini). Politia era nevoita sa puna crimele in carca strainilor sau in cea a nebunilor sau a homosexualilor; orice agent de politie care indraznea sa creada ca un cetatean sovietic ar fi putut sa fie vinovat de vreo omucidere risca sa fie deportat sau ucis, pentru propaganda anti-sistem.

Romanul e inspirat de un caz real, cel al criminalului in serie Andrei Chikatilo, si imprumuta foarte multe detalii din cazul acesta. Ce aduce nou Tom Rob Smith: mutarea cazului in anii terorii staliniste si romantarea motivatiilor criminalului.

Copilul 44 m-a tinut cu sufletul la gura: prima jumatate e cartii e pasionanta, detectivul are o poveste interesanta, desi se inscrie cu usurinta intr-un tipar cunoscut cititorilor de romane politiste (politist cu probleme in familie, dependent de amfetamine, care cerceteaza singur un caz violent si se confrunta cu superiorii sai lipsiti de constiinta). Autorul face si un portret al URSS-ului (incepand cu foametea din Ucraina anilor ’30 si trecand prin anii Gulagului), chestie interesanta intr-un thriller.

Daca in prima carte i-am iertat cu usurinta autorului unele abateri de la realitatea istorica – activitatile politiei secrete, de exemplu, sunt prezentate inexact – in a doua parte problemele au inceput sa se adune. Scenariul vireaza brusc spre Hollywood – evadari spectaculoase si incredibile, confruntari cu oamenii rai si, intr-un final dramatic, marea descoperire cu iz de soap opera.

Copilul 44 e, deci, o carte care incepe bine dar se pierde pe parcurs. Dar avantul dat de prima jumatate a cartii a fost suficient, in cazul meu, pentru a continua lectura pana la sfarsit in ciuda inexactitatilor istorice si a catorva alte scapari are scriitorului – coincidente un pic cam groase si obiecte care apar si dispar din buzunarele detectivului intr-un mod suspect.

Editia romaneasca mi s-a parut excelenta – traducerea e foarte buna, nu exista greseli de tipar, coperta arata bine si e o adaptare a celei originale.

Bonus:

Despre carte pe blogul traducatorului.

Recenzia din Guardian.