Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 7 decembrie 2009

Mostenitorii

Autor: William Golding
Titlu: Mostenitorii
Editura: Leda, Bucuresti, 2009; 224 pagini; 35.9 RON
Traducere: Adina si Gabriel Ratiu
Titlul original: The Inheritors (1955)
Nota data de mine: *** si ceva (din 5)

The Inheritors e al doilea roman scris de Golding; cartea a aparut la un an dupa Imparatul mustelor, cea mai citita si vestita carte a autorului. Din cate am citit pe ici-colo, si acest al doilea roman e iubit de profesorii de engleza din lumea anglo-saxona, care il plaseaza cu regularitate pe listele de lecturi suplimentare ale elevilor de liceu.

Premisa romanului mi s-a parut interesanta: intamplarile au loc candva in paleolitic si au in centru o familie de oameni ai cavernelor care isi paraseste adapostul de iarna si se indreapta spre padurea in care-si petreceau vara. Ei se intalnesc, intamplator, cu un grup de oameni ai cavernelor dintr-o specie diferita. Acestia au la dispozitie o tehnologie mai avansata – sageti, lanci, barci cu panze si apa de foc. Intalnirea dintre cele doua specii nu decurge prea bine.

Intamplarile sunt povestite din punctul de vedere al speciei mai putin avansate, pentru care oamenii cei noi sunt intai frati, apoi magicieni, apoi inamici. E frumos cum scrie Golding din perspectiva unor semi-animale: povestitorii dispun de foarte putine cuvinte cu care sa descrie ceea ce vad (pentru ei o barca e, de exemplu, un bustean scobit), gandesc incet (au nevoie sa vada de multe ori acelasi lucru pentru ca se prinda ce-i cu el) si sunt stapaniti de instincte si de emotii. Mi s-a parut ca in Mostenitorii e prins foarte bine modul de-a percepe si intelege lumea al unor fapturi diferite de om. Din pacate pentru cititorul care gandeste un pic mai iute decat un om de Neanderthal romanul e extrem de repetitiv: oamenii acestia alearga cale de vreo suta de pagini de la o stanca la un rau si inapoi, pentru ca sunt dezorientati si speriati. Si tot alearga incolo, si tot alearga incoace, si nu pricep nimic. Cartea nu exceleaza deci prin actiune ci mai degraba prin atomosfera creata si prin descrierea detaliata a sentimentelor personajelor.

Ce mi s-a mai parut interesant in Mostenitorii a fost ultimul capitol, in care perspectiva se schimba si avem prilejul sa-i intalnim pe ceilalti oameni. Aflam cum ii vedeau ei pe oamenii de Neanderthal – chestie care-i de fapt o transcriere in proza a unei teorii antropologice care mie mi se pare simpatica si care spune ca povestile cu bau-bau si capcauni au izvorat din intalniri nefaste prin paleolitic.

Imi este destul de clar de ce din punct de vedere didactic acest roman e frumos: e foarte tehnic, are la baza o anumita idee despre natura lui Homo Sapiens si-a violentei care ii e specifica, contine date inca acceptate despre perioada istorica in care au loc faptele, iar autorul insereaza discret in poveste tezele sale despre relatiile dintre femei si barbati sau despre dragostea care-i leaga pe membrii unei familii. Exista deci o multime de aspecte care pot fi discutate si in patru impartite. Pentru cei care cauta insa un roman placut s-ar putea sa nu fie cea mai buna recomandare, dat fiind faptul ca mai bine de jumatate din carte este extrem de repetitiva, dand pana la urma impresia ca Golding a tinut musai sa ajunga la numarul de pagini necesar pentru un roman.

Read Full Post »