Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for ianuarie 2010

Poezie de sambata

yes is a pleasant country… (XXXVIII)

by e. e. cummings

yes is a pleasant country:
if’s wintry
(my lovely)
let’s open the year

both is the very weather
(not either)
my treasure,
when violets appear

love is a deeper season
than reason;
my sweet one
(and april’s where we’re)

Read Full Post »

Chestiuni

* SRSFF organizeaza doua evenimente saptamana aceasta:

– Astazi, de la ora 18, are loc o noua sedinta a cenacului ProspectArt. Locul: Observatorul Astronomic, Bd. Lascar Catargiu, nr. 12, Bucuresti.

– Sambata 30 ianuarie, incepand cu ora 9:30, se va desfasura colocviul „Alte tarmuri, aceeasi lume”. Programul complet il puteti citi la capricornk13.

* Cateva linkuri gasite de curand: un articol despre o carte pentru copii interzisa in Texas, un eseu despre de ce nu ne moare SF-ul, un interviu cu Orson Scott Card, confesiunile unui diabolic pirat al cartilor si site-ul Physics Games Online (incercati 99 bricks 🙂 ).

Read Full Post »

Indignare

Autor: Philip Roth
Titlu: Indignare
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom. Proza XXI, Iasi, 2009; 272 pagini; 25 RON
Traducere: Radu Pavel Gheo
Titlul original: Indignation (2008)
Nota data de mine: *** spre **** (din 5)

Intr-un fel, titlul acestei carti rezuma multe dintre romanele lui Philip Roth: in ele scriitorul isi exprima indignarea in fata rautatii, a prostiei, a vietilor distruse de ceea ce la el sunt tare ale societatii americane, iar la altii ar putea fi inadaptari.

Tanarul despre care citim in Indignare este, fara indoiala, un inadaptat: evreu, fiu de macelari kosher, ateu si admirator al lui Bertrand Russel, el face greseala de a se incrie la un colegiu fondat si condus de niste crestini pe care el ii considera habotnici.

Indignat de cerinta de-a asista la patruzeci de ore de rugaciune in biserica baptista din campus, indignat de faptul ca el este luat la intrebari pentru ca niste colegi de camera s-au purtat urat cu el, tanarul reuseste sa intre in conflict cu decanul campusului, caruia indrazneste sa ii recite parerile lui Russel despre Dumnezeu.

Cartea ar fi putut sa fie un roman tipic de colegiu, despre un tocilar care-i dispretuieste pe colegii lui blonzi care viseaza doar la gloria sportiva, la cucerirea unei fete blonde si populare si la aventurile nocturne din timpul balului de absolvire. Poveste incheiata de obicei fie cu integrarea tocilarului in fratia cea mai glorioasa, in urma unor fapte de vitejie si de sfidare ale autoritatii care i-au asigurat cucerirea celei mai frumoase fete, umilirea inamicilor de clasa si admiratia colegilor de an.

Pentru baiatul din Indignare aceasta cale e inchisa: el traieste in anii ’50, cand americanii se razboiau in Coreea si cand toti studentii-baieti erau recrutati in armata in momentul in care se inscriau la colegiu. La finalul studiilor (absolvite sau abandonate) baietii erau trimisi pe front, in cazul in care exista unul. Sfidarea autoritatilor devine riscanta, iar tinarul Marcus Messner descopera ca nu-i deloc o idee buna sa se imprieteneasca cu o fata neconventionala.

Indignare ne vorbeste despre apele tulburi ale adolescentei si despre cum maturizarea unor tineri de acum cateva zeci de ani era mult mai putin distractiva decat cea pe care-au experimentat-o generatiile mai fericite. Cheia cartii sta in acest fragment:

[…] astfel a fost pecetluita soarta fiului de macelar, care a murit cu trei luni inainte de a implini douazeci de ani: Marcus Messner, 1932-1952, singurul din promotia lui de la liceu care a avut nesansa sa fie ucis in razboiul din Coreea, razboi incheiat odata cu semnarea unui armistitiu pe 27 iulie 1953, cu unsprezece luni intregi inainte ca Marcus sa fi putut primi diploma de absolvire a colegiului Winesburg, foarte probabil ca sef de promotie – asta daca ar fi fost in stare sa suporte slujba religioasa si sa-si tina gura -, si astfel sa fi amanat asimilarea lectiei pe care taica-su cel fara studii se straduise sa i-o dea in tot acel timp – despre modul teribil si incomprehensibil in care deciziile cele mai banale, cele mai accidentale si chiar comice pot duce la rezultate din cele mai disproportionate.
(pp. 267-268)

Tatal evreu al lui Marcus Messner ajunsese sa isi piarda mintile, incapabil sa mai ia vreo decizie sau sa le accepte pe cele ale oamenilor din jurul sau; Marcus, la randul lui, ajunge sa inteleaga temerile tatalui lui doar cand faptele il lovesc peste bot. Cititorului ii ramane indignarea fata de o societate care isi pedepseste astfel copiii sau cea fata de acei copii idioti care refuza sa joace jocul care trebuie jucat.

Read Full Post »

Poezie de sambata

i sing of Olaf glad and big (XXX)

by e. e. cummings

i sing of Olaf glad and big
whose warmest heart recoiled at war:
a conscientious object-or

his wellbelovéd colonel(trig
westpointer most succinctly bred)
took erring Olaf soon in hand;
but–though an host of overjoyed
noncoms(first knocking on the head
him)do through icy waters roll
that helplessness which others stroke
with brushes recently employed
anent this muddy toiletbowl,
while kindred intellects evoke
allegiance per blunt instruments–
Olaf(being to all intents
a corpse and wanting any rag
upon what God unto him gave)
responds,without getting annoyed
„I will not kiss your fucking flag”

straightway the silver bird looked grave
(departing hurriedly to shave)

but–though all kinds of officers
(a yearning nation’s blueeyed pride)
their passive prey did kick and curse
until for wear their clarion
voices and boots were much the worse,
and egged the firstclassprivates on
his rectum wickedly to tease
by means of skilfully applied
bayonets roasted hot with heat–
Olaf(upon what were once knees)
does almost ceaselessly repeat
„there is some shit I will not eat”

our president,being of which
assertions duly notified
threw the yellowsonofabitch
into a dungeon,where he died

Christ(of His mercy infinite)
i pray to see;and Olaf,too

preponderatingly because
unless statistics lie he was
more brave than me:more blond than you.

Read Full Post »

Navala apelor

Evgheni Zamiatin, Navala apelor, Humanitas, Bucuresti, 2006; 78 pagini; 9.5 RON; nota data de mine: **** (din 5)

Dintr-o lume in alta

Adolfo Bioy Casares, Dintr-o lume in alta, Humanitas, Bucuresti, 2007; 100 pagini; 11 RON; nota data de mine: **** (din 5)

Ieri m-am binedispus cu aceste doua carti foarte scurte. Pe cea de Zamiatin am cumparat-o pentru ca autorul sau a scris si un roman distopic exceptional – Noi (aparut si el la Humanitas in 1991, la Leda in 2005 si in Colectia Cotidanul in 2008). Navala apelor e o carte de o alta factura – critica sociala ramane, dar decorul este altul. Ni se povesteste despre o familie in care nu se nasc copii si in care nu exista dragoste, despre adoptarea unei orfane si despre modul in care o femeie percepe schimbarile din viata ei. Povestea e cruda si suna adevarat si mi s-a parut remarcabil modul in care Zamiatin reuseste sa scrie o poveste atat de vie cu atat de putine cuvinte.

A doua carte – Dintr-o lume in alta – critica si ea societatea in care traia autorul sau. Dar critica e de o alta natura – daca la Zamiatin ea e spusa cutremurator, Adolfo Bioy Casares prefera lejeritatea inselatoare. Cuplul din aceasta poveste e nevoit sa plece pe o alta planeta, pentru ca cei doi indragostiti sa poata fi impreuna. Dar conditiile politice sunt si acolo nefavorabile iubirii, iar cei doi sunt nevoiti sa constate ca nu exista un loc in care dragostea lor sa nu fie conditionata de jucarea unor roluri complicate si inselatoare. Cartea are, indiscutabil, limpezimi de parabola, desi pentru un cititor pasionat de SF s-ar putea sa fie jignitor sfatul exprimat de critic pe coperta a patra – a se ignora recuzita SF si a se descoperi limpezimile acelea.

Amandoua cartile mi-au placut destul de mult, desi cred ca am sa o tin minte mai bine pe cea a lui Zamiatin. Raman totusi cu un dubiu legat de colectia Cartea de pe notiera: desi cele doua carti s-ar putea sa fie romane, as prefera totusi sa le citesc intr-o colectie, nu in cate un volum scris cu litere mari-mari si cu spatii generoase. Prezentarea grafica le face sa para versuri.

Read Full Post »

Links

Am gasit pe net cateva chestii interesante:

* Un clip cu Vernor Vinge discutand despre Superhuman intelligence si despre Singulariate. Intreg site-ul in cauza e palpitant, de fapt.

* Un interviu cu Neil Gaiman in The New Yorker.

* Niste filmulete in care pot fi zariti cativa dintre mosntrii sacri ai SF-ului.

* O discutie pe blogul editurii Tor despre the SF reading protocols

Read Full Post »

Mockingbird

Autor: Walter Tevis
Titlu: Mockingbird
Editura: Gollancz, UK, 2007; 30 RON
Nota data de mine: ***** (din 5)

Despre cartea aceasta am aflat de la dreamingjewel, careia ii multumesc pe aceasta cale pentru ca, datorita ei, am citit o carte extraordinara.

Mockingbird este un roman SF scris in anii ’80 de un autor cu putine carti la activ si care a murit destul de tanar. Din cate am inteles aceasta carte e putin cunoscuta si putin citita, mai ales in Romania. Eu n-am avut insa dificultati sa o gasesc, cred ca zana mea cea buna le semnalase anumitor librari ca e cazul sa o comande.

Cartea povesteste viata a trei personaje, locuitori ai Pamantului de pe la 2300 si ceva, daca tin bine minte. Ei sunt Bentely, un profesor de colegiu care gaseste din intamplare niste casete video foarte foarte vechi cu ajutorul carora invata sa citeasca, Mary Lou, o femeie antisociala care refuza sa munceasca sau sa ia Valium si Spofforth, un robot teribil de inteligent si de sensibil care se straduie sa tina sub control intregul New York.

Cele trei personaje sunt atipice, pentru ca ele traiesc intr-o epoca in care omenii invata inca din scutece regulile Individualitii si ale Intimitatii. Una dintre aceste reguli interzice cititul – pentru ca, citind, aflii gandurile si ideile altor persoane, in loc sa iti vezi de Individualitatea ta. Alte reguli le interzic oamenilor sa locuiasca mai mult de doua saptamani cu aceeasi persoana, sa se uite direct la alti oameni, sa vorbeasca cu alti oameni mai mult decat e strict necesar si asa mai departe.

Oamenii au la dispozitie pentru a se distra programe TV hipnotizante sau de tipul sex-si-violenta, medicamente variate si eficiente si tigari cu droguri. Oamenii traiesc singuri, desi sunt incurajati sa isi gaseasca uneori parteneri temporari, tinand minte dictonul „Quick sex is best”. Roboti mai mult sau mai putin inteligenti au grija ca omenilor sa nu le lipseasca nimic, iar acestia din urma nu au alta misiune decat sa fie fericiti si sa nu gandeasca.

Problemele apar cand robotii incep sa se defecteze si cand singurul care-i poate repara ajunge sa fie robotul Spofforth – din pacate nitel psihopat. Salvarea ar putea sa vina de la cei doi oameni care-au scapat din sistem – pentru ca nu mai iau medicamente psihotrope si pentru ca invata treptat ca omenirea si ei insisi au o poveste a lor, cei doi incep sa faca conexiuni intre ceea ce vad zilnic pe strada (absenta oricarui copil, de exemplu) si soarta oamenilor.

Chestia care mi-a placut cel mai mult in carte a fost trezirea la realitate a lui Bentley; acesta a prins, din carti si din filmele mute pe care a ajuns sa le cerceteze, notiuni ciudate pentru el – „familie”, „prietenie”, „1918” si inca multe altele. A aflat ca exista ceva numit „an”, ca inainte de existenta lui au existat multi, foarte multi alti oameni si multi, foarte multi ani; a aflat apoi ca se poate indragosti, ca-si poate dori sa traiasca alaturi de altii. Pe masura ce aceste concepte au ajuns sa ii fie familiare, el a invatat sa gandeasca si sa-si puna intrebari despre ceea ce se intampla in jurul lui. Aceasta evolutie se vede foarte bine din jurnalul sau intim – din modul in care-si construieste frazele, exemplu.

Mi-a mai placut (si mi s-a parut foarte convingatoare) povestea decaderii oamenilor pana la inteligenta unor lemingi: cultul Individualitatii, adaptarea oricarui produs cultural la dorintele pe care toti indivizii needucati (adica educati doar inspre descoperirea propriului buric) le au in comun, abandonarea oricarei pretentii de-a produce ceva care nu se adreseaza acestor dorinte, crearea unui sistem care poate, in principiu, sa ii scuteasca pe oameni de-a mai face orice altceva decat sa isi satisfaca aceste dorinte. Rezultatul darii in folosinta a acestui din urma sistem e, cum era de asteptat, prostirea crunta a oamenilor si dependenta lor absoluta fata de mecanisme pe care nu le mai inteleg.

Dintre romanele science-fiction pe care le-am citit in ultimul timp Mockingbird e unul dintre cele mai pesimiste si, in acelasi timp, mai usor de crezut. Desi eu sunt optimista din fire, descrierea aceasta a decaderii unei societati tip fast-food n-are cum sa nu te puna pe ganduri. Si nu prea ai cum sa nu iti pui intrebari, cand dupa lectura acestei carti ajungi sa degusti unele produse (semi) culturale cu tendinta spre tampeala [eu una sunt inca in soc dupa ce-am vizionat zilele astea filmul Sherlock Holmes (2009). gross].

Doua recenzii:

dreamingjewel (thanks again)
Aspoiu la CititorSF

Read Full Post »

Poezii de sambata

Rondelul crizantemei

de Alexandru Macedonski

O crizantemă în mişcare
E-mpărăteasa strălucită
Printre roşatica-nserare
Peste grădină răspândită.

Minune-abia închipuită,
Şi mai mult mică decât mare,
O crizantemă în mişcare
E-mpărăteasa strălucită.

Îi este faţa zugrăvită
Spre-a fi aceeaşi arătare
De tinereţe neclintită,
Ş-a fi crezută de oricare
O crizantemă în mişcare.

Rondelul morii

de Alexandru Macedonski

Şoptiri şi cântece vrăjite
O-mpăciuire torc sub plute,
Ca flaute şi alăute
La scocul morii părăsite.

Amărăciunile trăite
În stinse zări rămân pierdute.
Şoptiri şi cântece vrăjite
O-mpăciuire torc sub plute.

Mucigăirile-nverzite
Îmbracă jgheaburile mute
Cu florile lor nentrecute,
Iar peste apele-adormite,
Şoptiri şi cântece vrăjite.

Rondelul oraşului mic

de Alexandru Macedonski

Oraşul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade,
Cu oameni proşti, dar cumsecade,
Ce nici nu ştiu că sunt poet.

Cu centrul intim şi cochet,
Şi fără case cu arcade;
Oraşul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade.

Prin umbra parcului discret,
Nu se strecoară mascarade
Şi nu s-aud în el tirade
Despre-al politicii secret.
Oraşul mic te fură-ncet.

Read Full Post »

Leapsa lecturistica

Am primit de la Bia un chestionar:

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Semne de carte; ma gandesc ca vor mai citi poate si altii cartea aceea.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă „da” care a fost aceasta?

Mi le cam cumpar singura. Fapt pentru care nici nu prea primesc. Am capatat recent niste carti de-alea mari cu poze, dar cred ca nu se pun.

3. Citiţi în baie?

Nu nu. Crescut in familie numeroasa & cu o singura tauleta. Nu adastat.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă „da” care ar fi fost aceasta?

Drept sa spun, nu.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Citesc multe carti din colectiile Biblioteca Polirom, Raftul Denisei si Nautilus. Dar nu am remercat sa existe vreo colectie de carte pe care sa imi doresc sa o am completa.

6. Care este cartea preferată?

Popa de rosu (prietenii stiu de ce). Dintre cele cu mai multe pagini am cateva carti preferate, despre care am mai tot vorbit aici pe blog.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Recitesc uneori cartile preferate (vezi punctul 6). Estimez ca urmatoarea recitire va fi a Povestirii cameristei (Margaret Atwood).

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Sansele ca unul dintre autorii mei preferati sa ma bage in seama sunt minime, chiar si in cazul unei intalniri. Cei in viata intalnesc probabil zilnic oameni care ii admira; ceilalti au scapat de aceasta placere. Daca m-as afla, deci, in apropiere de un scriitor preferat cred ca as fi o prezenta atenta dar tacuta.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Da, imi place; aici pe blog vorbesc despre carti mai putin decat in viata de zi cu zi, cand dezbat probleme arzatoare ale literaturii cu prietenul, cu parintii, cu fratele, cu rudele, cu prietenii si cu pisoiul. Niste sfinti.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Recenzii in reviste, cheful meu din librarie, recenzii pe web, recomandari ale prietenilor.

11. Care credeţi că este o lectură „obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Nu mai stiu daca am zis sau nu – dar raspunsul de-aici incolo va fi „Abecedarul”.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

In fund pe scaun la birou/in fund pe scaun pe canapea.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

In liniste, daca citesc nu aud muzica si apoi mi-e ciuda ca s-a terminat albumul cel frumos.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Da, destul de des si destul de multe.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Mai ales cumparate si, respectiv, imprumutate de la biblioteca. Mai rar de la prieteni, mi-a frica mereu sa nu le murdaresc sau indoi.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

42 e bine?

Nu transmit leapsa mai departe nimanui, dar daca o vrea cineva atunci este binevenit.

Read Full Post »

Antologii

Am citit in paralel urmatoarele doua antologii, de aceea am sa scriu despre ele tot in paralel:

Alte Tarmuri

SRSFF (ed.), Alte tarmuri, Bucuresti, 2009; nota data de mine: *** si ceva (din 5)

Taramurile pustiite,

John Joseph Adams, Taramurile pustiite. Povesti ale apocalipsei, Nemira, Bucuresti, 2009; nota data de mine: *** si altceva (din 5)

O antologie de texte SF romanesti, deci, si una de texte SF traduse din engleza si care ne povestesc despre mersul lumii dupa apocalipsa. In ambele antologii am gasit texte care mi s-au parut excelente, texte OK dar nu mai mult si texte care nu mi-au spus mare lucru. Nimic surprinzator pana aici. Sa le luam pe rand (cu mentiunea ca povestirile carora le dau titlul in romana sunt din antologia SRSFF, iar cele carora le dau titlul in engleza sunt din Taramurile pustiite).

Am sa incep cu textele care mi-au placut cel mai putin:

* Cristian M. Teodorescu, Moartea domnului Teodorescu (**) – o satirizare a obsesiei pentru reciclare din societatea contemporana. Un domn proaspat decedat este disecat, iar diversele lui parti componente servesc binelui tuturor. Idea e oarecum distractiva si e transmisa eficient, desi spre sfarsitul textului apar unele tuse excesiv de ingrosate. Si cam asta e tot.

* George Lazăr, Switch (**) – inca o idee buna – cea a unui magazin in care, pentru multi bani, poti cumpara o super-putere (invizibilitate, de exemplu, sau super-viteza) cu efect temporar. Peste idee e tesuta o intriga cu adolescenti mai mult sau mai putin complexati, indragostiti, curajosi, etc. Povestea decurge clasic; la fel ca si in Moartea domnului Teodorescu avem de-a face cu o idee, una singura, stinghera si izolata. Lipsesc lumea (coerenta) din jurul ideii si lipsesc povestile semnificative (sau memorabile) despre aceasta lume.

* Orson Scott Card, Salvage (1986) (**) – mormoni, barci si temple scufundate; previzibila.

* Mary Rickert, Bread and Bombs (2003) (**) – razboiul din Irak mutat in SUA si interpretat de niste pustani; sfarsit care m-a distrat – cine-ar fi crezut, dupa Imparatul mustelor?

* Jonathan Lethem, How We Got In Town and Out Again (1996) (**) – cyberpunk destul de banal

* Tobias S. Buckell, Waiting for the Zephyr (2002) (**) – text foarte scurt, pare neterminat. Contextul e destul de interesant (vapoare de praf care transporta marfa intre orasele americane izolate unul de altul), povestea ar merita o extindere.

* Cory Doctorow, When Sysadmins Ruled the Earth (2006) (**) – cred ca am mai scris pe undeva ca mi se pare slabuta povestea.

* Catherine Wells Dimenstein, Artie’s Angels (2001) (**) – copii buni care ii ajuta pe cei din jur; poveste moralizatoare.

* Nancy Kress, Inertia (1990) (**) – cei dispretuiti sunt mai minunati decat cei pe care-i dispretuiesc; tot moralizatoare; a fost aproape de-a primi trei puncte, din pacate informatiile interesante strecurate prin text au fost cam putine.

* Carol Emshwiller, Killers (2006) (**) – iarasi razboiul din Irak; societate feminina interesanta

* John Langan, Episode Seven: Last Stand Against the Pack in the Kingdom of the Purple Flowers (2007) (**) – putine aspecte interesante; eroina imi e simpatica.

Trecand la textele OK:

* Balin Feri, Restricţia (***) – povestirea a aterizat in aceasta categorie mai ales datorita a doi factori: in primul rand, teoria exprimata de-un personaj al cartii care spune ca orice calatorie in trecut care e intreprinsa cu scopul de-a schimba prezentul va esua lamentabil. Deci oricine poate incerca sa isi ucida propriul stra-stra-bunic – dar toti cei care incearca asta vor fi impiedicati de circumstante sa comita o astfel de enormitate. Sunt sigura ca am mai intalnit ideea asta undeva, dar nu mai stiu unde, dar important este ca imi place – rezolva discret bla-bla-urile tipice povestilor despre calatoriile in timp. A doua chestie care mi-a placut la textul acesta e eleganta cu care autorul creioneaza contururile si detaliile – in prima parte, mai ales. Obiectia cea mai importanta pe care-o am este legata de numele personajelor (Adam si Eva, trimisi din viitor in preistorie). Nu mi s-a parut amuzant.

* Cristian M. Teodorescu, Big Bing Larissa (***) – ceva mai elaborata decat Moartea domnului Teodorescu si cu un umor mai discret si mai pe gustul meu. In povestire lumea e dominata de femei si toate femeile sunt contabile. Barbatii stau la azil si cate unul mai breaz e uneori ales pentru a ajuta la reproducerea speciei. Femeile din text mi-au amintit de ferengii din Star Trek – aceeasi dragoste pentru bani, pentru frumusetea modurilor in care ei se misca prin lume si se aduna in stoluri. Desi n-am fost niciodata contabila se pare ca am prins din zbor (telepatie?!) limbajul meseriei, pentru ca povestirea nu mi s-a parut dificil de citit. Obiectiile legate de text raman cele exprimate deja mai sus.

* Silviu Genescu, Titanic (***) – mi s-a parut buna alegerea pentru prima povestire a antologiei SRSFF – textul e onorabil, dupa parerea mea, dar promite si deschiderea caii pentru texte mai bune. Ideea e faina, daca am inteles eu bine ce se petrece: exista o gramada de universuri aproximativ identice; in unele dintre ele, vasul Titanic supravietuieste (datorita unei decizii bune a cuiva de pe vas); in altele Titanicul se scufunda (datorita unei decizii nefaste ale cuiva de pe vas); un anumit individ, care traieste intr-un univers in care Titanicul s-a scufundat, reuseste sa apropie acest univers de unul in care vasul aproape scapa, apoi de unul in care daca era cu 5 centimetri mai la dreapta scapa, apoi in altul in care vasul nu se scufunda deloc, si reuseste sa aleaga pentru sine universul cel bun. Domnul in cauza are si el o poveste, spusa pe scurt, pentru ca cea mai mare parte a povestii e ocupata de transmisiuni radio intre Titanic si ale vase.

* Liviu Radu, Ari (***) – o alta povestire despre oamenii exilati in trecutul indepartat. Premisa e oarecum ciudata (parinti care se poarta cu copiii lor ca si cum acestia ar fi caini de companie, aranjati dupa bunul plac al stapanului maniac). Copiii acestia (urati si dispretuiti de semenii lor) devin treptat o comunitate de indezirabili si, in final, sunt indepartati de la sanul societatii-mama. Textul nu e spectaculos – mi s-a parut ca autorul s-a inchis intr-o lume despre care nu prea ar mai fi lucruri de spus.

* Dănuţ Ungureanu, Ultimul mesaj e veşnicia (fara nota) – nu pot sa spun ca am inteles prea bine textul acesta, dar putinul inteles mi-a placut. Nu-i dau inca nota, va trebui sa il mai citesc de cateva ori.

* Neal Barrett Jr., Ginny Sweethips’ Flying Circus (1988) (***) – inventii placute (animale inginerite genetic, bordeluri with a twist); road story. Din pacate intriga propriu-zisa e subtirica.

* Stephen King, The End of the Whole Mess (1986) (***) – un frate bun povesteste despre fratele lui cel rau, care-a ucis intreaga omenire. Prima oara am citit povestea in franceza si tin minte ca am inteles mult mai bine ce zice povestitorul spre sfarsitul textului. Sau mi-am inchipuit ca.

* Jack McDevitt, Never Despair (1997) (***) – suprinde foarte bine modul in care oamenii din viitor ar putea sa inteleaga ce-i cu obiectele din vremea noastra. Este si amuzanta – eroina se intalneste cu o holograma inteligenta si discuta cu ea precum surdul cu mutul.

* James Van Pelt, The Last of the O-Forms (2002) (***) – patronul unei expozitii ambulante de curiozitati descopera ca mutantii lui nu mai prezinta nici un interes, dar gaseste repede o solutie salvatoare. Sfarsitul mi s-a parut urat.

* Gene Wolfe, Mute (2002) (***) – nu am citit-o de doua ori, asa cum ma indemna editorul; povestea e un soi de horror bland cu fantome.

* Dale Bailey, The End of the World as We Know It (2004) (***) – un barbat supravietuieste unei epidemii care-i ucide pe toti cei din jur; se imbata; vorbeste singur; referinte haioase la diverse carti SF.

* David Rowland Grigg, A Song Before Sunset (1976) (***) – un pianist batran si flamand descopera ultimul pian din orasul sau. Tesatura povestii e foarte la vedere, autorul nu a fost deloc discret.

Inchei cu textele care mi-au placut cel mai mult:

* Sebastian A. Corn, A şaptea zi a vînătorului (*****) – aceasta e povestirea mea preferata din antologia SRSFF. Cititorul e aruncat intr-o lume pe care la inceput nu are cum sa o inteleaga – o lume in care infrastructura urbana e vie si in care luptatori din viitorul indepartat se confrunta cu personalitati artificiale si cu oameni care pot sa lupte in lumea virtuala si in afara ei. Cateva chei pentru deslusirea resorturilor acestei lumi aveam deja dintr-o alta povestire a lui Corn citita recent – Epidemia, inclusa in antologia Millenium F&SF 1. Dincolo de aceste considerente, textul e pasionant, iti e usor sa alegi cu care parte sa tii si sa te cufunzi in aventurile personajelor. Un text inteligent, complex si entertaining.

* Marian Truta, A doua venire (****) – inca o povestire buna, aproape perfecta. Imbina istoria alternativa (a unei lumi in care fiecare tara e dominata de cate-un Mare Solomonar, specializat intr-un anumit domeniu – inginerie, finante, alchimie si asa mai departe) cu satirizarea unui gand stramb foarte actual (temerile privind progresul tehnologic, care ne va provoca sigur pieirea). O singura critica am sa ii aduc textului: aflam o multime de amanunte despre un anumit cuplu, dar foarte multe din ele nu au apoi importanta. Nu m-a deranjat sa le citesc, dar cred totusi ca textul ar fi fost mai echilibrat fara ele.

* Elizabeth Bear, And the Deep Blue Sea (2005) (****) – inca un road story, de data aceasta mai inchegat. O fata-curier face un pact cu diavolul, iar acesta nu intarzie sa-si ceara plata.

* George R. R. Martin, Dark, Dark Were the Tunnels (1973) (*****) – Colonistii de pe Luna vin sa vada ce mai fac pamantenii, cu care nu mai discutasera de un numar bun de ani. GRRM este iarasi scriitor, nu doar povestitor. O bogatie de detalii care nu incarca textul, socul contactului cu strainul.

* Richard Kadrey, Still Life with Apocalypse (2002) (****) – o povestire foarte scurta si, dupa mine, desteapta. Cred ca e singura in care aflam exact cum a venit apocalipsa.

* Paolo Bacigalupi, The People of Sand and Slag (2004) (*****) – Bacigalupi este febletea mea, mi-e cel mai simpatic dintre toti scriitori SF tineri. In povestea asta oamenii au evoluat mult dincolo de starea de mamifer, dar unii dintre ei inca mai sunt sensibili la frumusetea unei creaturi inferioare ca inteligenta si ca fiziologie, dar care pare sa aiba suflet. Da, e vorba de o potaie.

* Jerry Oltion, Judgment Passed (2008) (****) – La povestea asta era sa pic de pe scaun: se facea ca se intorc pe Pamant cativa exploratori spatiali. Ei descopera ca in lipsa lor avusese loc A Doua Venire a lui Cristos, si ca toti oamenii fusesera luati la cer. Restul povestii aproape ca n-a mai contat.

* Octavia E. Butler, Speech Sounds (1983) (****) – Un text nesurprinzator ca intriga, dar foarte bine scris si foarte uman. Oamenii sunt loviti de-o oarecare epidemie care le afecteaza creierul; unii isi pierd darul vorbirii, altii pe cel al scrisului, altii alte facultati cerebrale. Fiecare e singur, unic in dizabilitatea lui. Iar cand intamplarea ii aduce impreuna pe doi oameni care se pot intelege si chiar completa unul pe altul tot ea ii poate desparti.

Cateva cuvinte acum despre cele doua antologii:

* In Taramurile pustiite exista cateva povestiri pe care le tineam minte din alte parti: The End of the Whole Mess (Stephen King), citita in Nighmares & Dreamscapes, The People of Sand and Slag (Paolo Bacigalupi), invatata pe dinafara dupa ce-am citit-o prima oara in al treilea Dozois scos de Nemira, When Sysadmins Ruled the Earth(Cory Doctorow), citita in engleza si prezenta si intr-o antologie Millenium Press. Peste povestirea lui Doctorow am sarit pentru ca nu e printre preferatele mele, pe celelalte doua am fost fericita sa le recitesc in acest context.

– Nu prea sunt de acord cu cei care-au zis ca-i o greseala sa introduci in aceeasi antologie doua texte care mizeaza pe aceeasi idee finala (transportarea indezirabililor in trecutul omenirii). E vorba de textul lui Liviu Radu (Ari) si de cel al lui Balin Feri (Restrictia). Mie nu mi se pare o chestie nemaivazuta sa ai variatii pe aceeasi tema intr-o antologie – nu m-a deranjat nici in Taramurile pustiite, in care contextele/rezolvarile din povestiri se intampla sa fie asemanatoare si in care un autor isi permite, chiar, sa rescrie o povestire de-a altui autor din antologie.

– Am stat si m-am gandit, dupa lectura acestor doua carti, ce lipseste din proza SF romaneasca, ce i-ar trebui pentru ca sa fie mai interesanta pentru cititorii din alte parti ale lumii. Probabil ca spun o prostie, dar am sa o spun totusi: din punctul meu de vedere, chestiile la care poate ca ar trebui lucrat sunt cantitatea de literatura SF de calitate scrisa si publicata in Romania (cu 20 de povestiri pasabile publicate intr-un an sansele sunt minuscule ca una din ele sa fie apreciata de vreun editor strain – cu 200 de povestiri statistica arata mai bine) si, eventual, preluarea unor teme/integrarea in niste curente care sunt acum populare in afara. Din cate vad scriitorii romani sunt nonconformisti, daca e sa ii masuram cu colegii lor de pe-afara; asta ar putea sa fie un avantaj, daca reusesc cumva sa combine nonconformismul cu preocuparea pentru gusturile cititorului-tinta.

– Sunt de acord cu Jen, care-a remarcat faptul ca antologia SRSFF nu a prea avut redactor. Cuprinsul e bizar (indica doar numele autorilor, nu si titlurile povestirilor), povestirile sunt redactate dupa gustul fiecarui autor.

– Chestia care mi-a placut cel mai putin la antologia SRSFF a fost hartia. Este alba, mult prea alba, suparator de alba. Este drept ca se putea si mai rau – in cazul Cartii soaptelor a lui Varujan Vosganian cei de la Polirom au optat pentru un font mic si gri pe hartie suparator de alba, fapt pentru care nu pot citi mai mult de o pagina din carte fara sa ma doara capul.

Referinte:

– Despre antologia SRSFF:

Paul Cernat in Observator Cultural
Aspoiu si Jen la Cititor SF
capricornk13

– Despre Taramurile pustiite:

Kyodnb la Cititor SF
Jen, pe blogul ei: partea 1, partea a 2-a, partea a 3-a

Read Full Post »

Older Posts »