Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 12 ianuarie 2010

Antologii

Am citit in paralel urmatoarele doua antologii, de aceea am sa scriu despre ele tot in paralel:

Alte Tarmuri

SRSFF (ed.), Alte tarmuri, Bucuresti, 2009; nota data de mine: *** si ceva (din 5)

Taramurile pustiite,

John Joseph Adams, Taramurile pustiite. Povesti ale apocalipsei, Nemira, Bucuresti, 2009; nota data de mine: *** si altceva (din 5)

O antologie de texte SF romanesti, deci, si una de texte SF traduse din engleza si care ne povestesc despre mersul lumii dupa apocalipsa. In ambele antologii am gasit texte care mi s-au parut excelente, texte OK dar nu mai mult si texte care nu mi-au spus mare lucru. Nimic surprinzator pana aici. Sa le luam pe rand (cu mentiunea ca povestirile carora le dau titlul in romana sunt din antologia SRSFF, iar cele carora le dau titlul in engleza sunt din Taramurile pustiite).

Am sa incep cu textele care mi-au placut cel mai putin:

* Cristian M. Teodorescu, Moartea domnului Teodorescu (**) – o satirizare a obsesiei pentru reciclare din societatea contemporana. Un domn proaspat decedat este disecat, iar diversele lui parti componente servesc binelui tuturor. Idea e oarecum distractiva si e transmisa eficient, desi spre sfarsitul textului apar unele tuse excesiv de ingrosate. Si cam asta e tot.

* George Lazăr, Switch (**) – inca o idee buna – cea a unui magazin in care, pentru multi bani, poti cumpara o super-putere (invizibilitate, de exemplu, sau super-viteza) cu efect temporar. Peste idee e tesuta o intriga cu adolescenti mai mult sau mai putin complexati, indragostiti, curajosi, etc. Povestea decurge clasic; la fel ca si in Moartea domnului Teodorescu avem de-a face cu o idee, una singura, stinghera si izolata. Lipsesc lumea (coerenta) din jurul ideii si lipsesc povestile semnificative (sau memorabile) despre aceasta lume.

* Orson Scott Card, Salvage (1986) (**) – mormoni, barci si temple scufundate; previzibila.

* Mary Rickert, Bread and Bombs (2003) (**) – razboiul din Irak mutat in SUA si interpretat de niste pustani; sfarsit care m-a distrat – cine-ar fi crezut, dupa Imparatul mustelor?

* Jonathan Lethem, How We Got In Town and Out Again (1996) (**) – cyberpunk destul de banal

* Tobias S. Buckell, Waiting for the Zephyr (2002) (**) – text foarte scurt, pare neterminat. Contextul e destul de interesant (vapoare de praf care transporta marfa intre orasele americane izolate unul de altul), povestea ar merita o extindere.

* Cory Doctorow, When Sysadmins Ruled the Earth (2006) (**) – cred ca am mai scris pe undeva ca mi se pare slabuta povestea.

* Catherine Wells Dimenstein, Artie’s Angels (2001) (**) – copii buni care ii ajuta pe cei din jur; poveste moralizatoare.

* Nancy Kress, Inertia (1990) (**) – cei dispretuiti sunt mai minunati decat cei pe care-i dispretuiesc; tot moralizatoare; a fost aproape de-a primi trei puncte, din pacate informatiile interesante strecurate prin text au fost cam putine.

* Carol Emshwiller, Killers (2006) (**) – iarasi razboiul din Irak; societate feminina interesanta

* John Langan, Episode Seven: Last Stand Against the Pack in the Kingdom of the Purple Flowers (2007) (**) – putine aspecte interesante; eroina imi e simpatica.

Trecand la textele OK:

* Balin Feri, Restricţia (***) – povestirea a aterizat in aceasta categorie mai ales datorita a doi factori: in primul rand, teoria exprimata de-un personaj al cartii care spune ca orice calatorie in trecut care e intreprinsa cu scopul de-a schimba prezentul va esua lamentabil. Deci oricine poate incerca sa isi ucida propriul stra-stra-bunic – dar toti cei care incearca asta vor fi impiedicati de circumstante sa comita o astfel de enormitate. Sunt sigura ca am mai intalnit ideea asta undeva, dar nu mai stiu unde, dar important este ca imi place – rezolva discret bla-bla-urile tipice povestilor despre calatoriile in timp. A doua chestie care mi-a placut la textul acesta e eleganta cu care autorul creioneaza contururile si detaliile – in prima parte, mai ales. Obiectia cea mai importanta pe care-o am este legata de numele personajelor (Adam si Eva, trimisi din viitor in preistorie). Nu mi s-a parut amuzant.

* Cristian M. Teodorescu, Big Bing Larissa (***) – ceva mai elaborata decat Moartea domnului Teodorescu si cu un umor mai discret si mai pe gustul meu. In povestire lumea e dominata de femei si toate femeile sunt contabile. Barbatii stau la azil si cate unul mai breaz e uneori ales pentru a ajuta la reproducerea speciei. Femeile din text mi-au amintit de ferengii din Star Trek – aceeasi dragoste pentru bani, pentru frumusetea modurilor in care ei se misca prin lume si se aduna in stoluri. Desi n-am fost niciodata contabila se pare ca am prins din zbor (telepatie?!) limbajul meseriei, pentru ca povestirea nu mi s-a parut dificil de citit. Obiectiile legate de text raman cele exprimate deja mai sus.

* Silviu Genescu, Titanic (***) – mi s-a parut buna alegerea pentru prima povestire a antologiei SRSFF – textul e onorabil, dupa parerea mea, dar promite si deschiderea caii pentru texte mai bune. Ideea e faina, daca am inteles eu bine ce se petrece: exista o gramada de universuri aproximativ identice; in unele dintre ele, vasul Titanic supravietuieste (datorita unei decizii bune a cuiva de pe vas); in altele Titanicul se scufunda (datorita unei decizii nefaste ale cuiva de pe vas); un anumit individ, care traieste intr-un univers in care Titanicul s-a scufundat, reuseste sa apropie acest univers de unul in care vasul aproape scapa, apoi de unul in care daca era cu 5 centimetri mai la dreapta scapa, apoi in altul in care vasul nu se scufunda deloc, si reuseste sa aleaga pentru sine universul cel bun. Domnul in cauza are si el o poveste, spusa pe scurt, pentru ca cea mai mare parte a povestii e ocupata de transmisiuni radio intre Titanic si ale vase.

* Liviu Radu, Ari (***) – o alta povestire despre oamenii exilati in trecutul indepartat. Premisa e oarecum ciudata (parinti care se poarta cu copiii lor ca si cum acestia ar fi caini de companie, aranjati dupa bunul plac al stapanului maniac). Copiii acestia (urati si dispretuiti de semenii lor) devin treptat o comunitate de indezirabili si, in final, sunt indepartati de la sanul societatii-mama. Textul nu e spectaculos – mi s-a parut ca autorul s-a inchis intr-o lume despre care nu prea ar mai fi lucruri de spus.

* Dănuţ Ungureanu, Ultimul mesaj e veşnicia (fara nota) – nu pot sa spun ca am inteles prea bine textul acesta, dar putinul inteles mi-a placut. Nu-i dau inca nota, va trebui sa il mai citesc de cateva ori.

* Neal Barrett Jr., Ginny Sweethips’ Flying Circus (1988) (***) – inventii placute (animale inginerite genetic, bordeluri with a twist); road story. Din pacate intriga propriu-zisa e subtirica.

* Stephen King, The End of the Whole Mess (1986) (***) – un frate bun povesteste despre fratele lui cel rau, care-a ucis intreaga omenire. Prima oara am citit povestea in franceza si tin minte ca am inteles mult mai bine ce zice povestitorul spre sfarsitul textului. Sau mi-am inchipuit ca.

* Jack McDevitt, Never Despair (1997) (***) – suprinde foarte bine modul in care oamenii din viitor ar putea sa inteleaga ce-i cu obiectele din vremea noastra. Este si amuzanta – eroina se intalneste cu o holograma inteligenta si discuta cu ea precum surdul cu mutul.

* James Van Pelt, The Last of the O-Forms (2002) (***) – patronul unei expozitii ambulante de curiozitati descopera ca mutantii lui nu mai prezinta nici un interes, dar gaseste repede o solutie salvatoare. Sfarsitul mi s-a parut urat.

* Gene Wolfe, Mute (2002) (***) – nu am citit-o de doua ori, asa cum ma indemna editorul; povestea e un soi de horror bland cu fantome.

* Dale Bailey, The End of the World as We Know It (2004) (***) – un barbat supravietuieste unei epidemii care-i ucide pe toti cei din jur; se imbata; vorbeste singur; referinte haioase la diverse carti SF.

* David Rowland Grigg, A Song Before Sunset (1976) (***) – un pianist batran si flamand descopera ultimul pian din orasul sau. Tesatura povestii e foarte la vedere, autorul nu a fost deloc discret.

Inchei cu textele care mi-au placut cel mai mult:

* Sebastian A. Corn, A şaptea zi a vînătorului (*****) – aceasta e povestirea mea preferata din antologia SRSFF. Cititorul e aruncat intr-o lume pe care la inceput nu are cum sa o inteleaga – o lume in care infrastructura urbana e vie si in care luptatori din viitorul indepartat se confrunta cu personalitati artificiale si cu oameni care pot sa lupte in lumea virtuala si in afara ei. Cateva chei pentru deslusirea resorturilor acestei lumi aveam deja dintr-o alta povestire a lui Corn citita recent – Epidemia, inclusa in antologia Millenium F&SF 1. Dincolo de aceste considerente, textul e pasionant, iti e usor sa alegi cu care parte sa tii si sa te cufunzi in aventurile personajelor. Un text inteligent, complex si entertaining.

* Marian Truta, A doua venire (****) – inca o povestire buna, aproape perfecta. Imbina istoria alternativa (a unei lumi in care fiecare tara e dominata de cate-un Mare Solomonar, specializat intr-un anumit domeniu – inginerie, finante, alchimie si asa mai departe) cu satirizarea unui gand stramb foarte actual (temerile privind progresul tehnologic, care ne va provoca sigur pieirea). O singura critica am sa ii aduc textului: aflam o multime de amanunte despre un anumit cuplu, dar foarte multe din ele nu au apoi importanta. Nu m-a deranjat sa le citesc, dar cred totusi ca textul ar fi fost mai echilibrat fara ele.

* Elizabeth Bear, And the Deep Blue Sea (2005) (****) – inca un road story, de data aceasta mai inchegat. O fata-curier face un pact cu diavolul, iar acesta nu intarzie sa-si ceara plata.

* George R. R. Martin, Dark, Dark Were the Tunnels (1973) (*****) – Colonistii de pe Luna vin sa vada ce mai fac pamantenii, cu care nu mai discutasera de un numar bun de ani. GRRM este iarasi scriitor, nu doar povestitor. O bogatie de detalii care nu incarca textul, socul contactului cu strainul.

* Richard Kadrey, Still Life with Apocalypse (2002) (****) – o povestire foarte scurta si, dupa mine, desteapta. Cred ca e singura in care aflam exact cum a venit apocalipsa.

* Paolo Bacigalupi, The People of Sand and Slag (2004) (*****) – Bacigalupi este febletea mea, mi-e cel mai simpatic dintre toti scriitori SF tineri. In povestea asta oamenii au evoluat mult dincolo de starea de mamifer, dar unii dintre ei inca mai sunt sensibili la frumusetea unei creaturi inferioare ca inteligenta si ca fiziologie, dar care pare sa aiba suflet. Da, e vorba de o potaie.

* Jerry Oltion, Judgment Passed (2008) (****) – La povestea asta era sa pic de pe scaun: se facea ca se intorc pe Pamant cativa exploratori spatiali. Ei descopera ca in lipsa lor avusese loc A Doua Venire a lui Cristos, si ca toti oamenii fusesera luati la cer. Restul povestii aproape ca n-a mai contat.

* Octavia E. Butler, Speech Sounds (1983) (****) – Un text nesurprinzator ca intriga, dar foarte bine scris si foarte uman. Oamenii sunt loviti de-o oarecare epidemie care le afecteaza creierul; unii isi pierd darul vorbirii, altii pe cel al scrisului, altii alte facultati cerebrale. Fiecare e singur, unic in dizabilitatea lui. Iar cand intamplarea ii aduce impreuna pe doi oameni care se pot intelege si chiar completa unul pe altul tot ea ii poate desparti.

Cateva cuvinte acum despre cele doua antologii:

* In Taramurile pustiite exista cateva povestiri pe care le tineam minte din alte parti: The End of the Whole Mess (Stephen King), citita in Nighmares & Dreamscapes, The People of Sand and Slag (Paolo Bacigalupi), invatata pe dinafara dupa ce-am citit-o prima oara in al treilea Dozois scos de Nemira, When Sysadmins Ruled the Earth(Cory Doctorow), citita in engleza si prezenta si intr-o antologie Millenium Press. Peste povestirea lui Doctorow am sarit pentru ca nu e printre preferatele mele, pe celelalte doua am fost fericita sa le recitesc in acest context.

– Nu prea sunt de acord cu cei care-au zis ca-i o greseala sa introduci in aceeasi antologie doua texte care mizeaza pe aceeasi idee finala (transportarea indezirabililor in trecutul omenirii). E vorba de textul lui Liviu Radu (Ari) si de cel al lui Balin Feri (Restrictia). Mie nu mi se pare o chestie nemaivazuta sa ai variatii pe aceeasi tema intr-o antologie – nu m-a deranjat nici in Taramurile pustiite, in care contextele/rezolvarile din povestiri se intampla sa fie asemanatoare si in care un autor isi permite, chiar, sa rescrie o povestire de-a altui autor din antologie.

– Am stat si m-am gandit, dupa lectura acestor doua carti, ce lipseste din proza SF romaneasca, ce i-ar trebui pentru ca sa fie mai interesanta pentru cititorii din alte parti ale lumii. Probabil ca spun o prostie, dar am sa o spun totusi: din punctul meu de vedere, chestiile la care poate ca ar trebui lucrat sunt cantitatea de literatura SF de calitate scrisa si publicata in Romania (cu 20 de povestiri pasabile publicate intr-un an sansele sunt minuscule ca una din ele sa fie apreciata de vreun editor strain – cu 200 de povestiri statistica arata mai bine) si, eventual, preluarea unor teme/integrarea in niste curente care sunt acum populare in afara. Din cate vad scriitorii romani sunt nonconformisti, daca e sa ii masuram cu colegii lor de pe-afara; asta ar putea sa fie un avantaj, daca reusesc cumva sa combine nonconformismul cu preocuparea pentru gusturile cititorului-tinta.

– Sunt de acord cu Jen, care-a remarcat faptul ca antologia SRSFF nu a prea avut redactor. Cuprinsul e bizar (indica doar numele autorilor, nu si titlurile povestirilor), povestirile sunt redactate dupa gustul fiecarui autor.

– Chestia care mi-a placut cel mai putin la antologia SRSFF a fost hartia. Este alba, mult prea alba, suparator de alba. Este drept ca se putea si mai rau – in cazul Cartii soaptelor a lui Varujan Vosganian cei de la Polirom au optat pentru un font mic si gri pe hartie suparator de alba, fapt pentru care nu pot citi mai mult de o pagina din carte fara sa ma doara capul.

Referinte:

– Despre antologia SRSFF:

Paul Cernat in Observator Cultural
Aspoiu si Jen la Cititor SF
capricornk13

– Despre Taramurile pustiite:

Kyodnb la Cititor SF
Jen, pe blogul ei: partea 1, partea a 2-a, partea a 3-a

Read Full Post »