Autor: Walter Tevis
Titlu: Mockingbird
Editura: Gollancz, UK, 2007; 30 RON
Nota data de mine: ***** (din 5)
Despre cartea aceasta am aflat de la dreamingjewel, careia ii multumesc pe aceasta cale pentru ca, datorita ei, am citit o carte extraordinara.
Mockingbird este un roman SF scris in anii ’80 de un autor cu putine carti la activ si care a murit destul de tanar. Din cate am inteles aceasta carte e putin cunoscuta si putin citita, mai ales in Romania. Eu n-am avut insa dificultati sa o gasesc, cred ca zana mea cea buna le semnalase anumitor librari ca e cazul sa o comande.
Cartea povesteste viata a trei personaje, locuitori ai Pamantului de pe la 2300 si ceva, daca tin bine minte. Ei sunt Bentely, un profesor de colegiu care gaseste din intamplare niste casete video foarte foarte vechi cu ajutorul carora invata sa citeasca, Mary Lou, o femeie antisociala care refuza sa munceasca sau sa ia Valium si Spofforth, un robot teribil de inteligent si de sensibil care se straduie sa tina sub control intregul New York.
Cele trei personaje sunt atipice, pentru ca ele traiesc intr-o epoca in care omenii invata inca din scutece regulile Individualitii si ale Intimitatii. Una dintre aceste reguli interzice cititul – pentru ca, citind, aflii gandurile si ideile altor persoane, in loc sa iti vezi de Individualitatea ta. Alte reguli le interzic oamenilor sa locuiasca mai mult de doua saptamani cu aceeasi persoana, sa se uite direct la alti oameni, sa vorbeasca cu alti oameni mai mult decat e strict necesar si asa mai departe.
Oamenii au la dispozitie pentru a se distra programe TV hipnotizante sau de tipul sex-si-violenta, medicamente variate si eficiente si tigari cu droguri. Oamenii traiesc singuri, desi sunt incurajati sa isi gaseasca uneori parteneri temporari, tinand minte dictonul „Quick sex is best”. Roboti mai mult sau mai putin inteligenti au grija ca omenilor sa nu le lipseasca nimic, iar acestia din urma nu au alta misiune decat sa fie fericiti si sa nu gandeasca.
Problemele apar cand robotii incep sa se defecteze si cand singurul care-i poate repara ajunge sa fie robotul Spofforth – din pacate nitel psihopat. Salvarea ar putea sa vina de la cei doi oameni care-au scapat din sistem – pentru ca nu mai iau medicamente psihotrope si pentru ca invata treptat ca omenirea si ei insisi au o poveste a lor, cei doi incep sa faca conexiuni intre ceea ce vad zilnic pe strada (absenta oricarui copil, de exemplu) si soarta oamenilor.
Chestia care mi-a placut cel mai mult in carte a fost trezirea la realitate a lui Bentley; acesta a prins, din carti si din filmele mute pe care a ajuns sa le cerceteze, notiuni ciudate pentru el – „familie”, „prietenie”, „1918” si inca multe altele. A aflat ca exista ceva numit „an”, ca inainte de existenta lui au existat multi, foarte multi alti oameni si multi, foarte multi ani; a aflat apoi ca se poate indragosti, ca-si poate dori sa traiasca alaturi de altii. Pe masura ce aceste concepte au ajuns sa ii fie familiare, el a invatat sa gandeasca si sa-si puna intrebari despre ceea ce se intampla in jurul lui. Aceasta evolutie se vede foarte bine din jurnalul sau intim – din modul in care-si construieste frazele, exemplu.
Mi-a mai placut (si mi s-a parut foarte convingatoare) povestea decaderii oamenilor pana la inteligenta unor lemingi: cultul Individualitatii, adaptarea oricarui produs cultural la dorintele pe care toti indivizii needucati (adica educati doar inspre descoperirea propriului buric) le au in comun, abandonarea oricarei pretentii de-a produce ceva care nu se adreseaza acestor dorinte, crearea unui sistem care poate, in principiu, sa ii scuteasca pe oameni de-a mai face orice altceva decat sa isi satisfaca aceste dorinte. Rezultatul darii in folosinta a acestui din urma sistem e, cum era de asteptat, prostirea crunta a oamenilor si dependenta lor absoluta fata de mecanisme pe care nu le mai inteleg.
Dintre romanele science-fiction pe care le-am citit in ultimul timp Mockingbird e unul dintre cele mai pesimiste si, in acelasi timp, mai usor de crezut. Desi eu sunt optimista din fire, descrierea aceasta a decaderii unei societati tip fast-food n-are cum sa nu te puna pe ganduri. Si nu prea ai cum sa nu iti pui intrebari, cand dupa lectura acestei carti ajungi sa degusti unele produse (semi) culturale cu tendinta spre tampeala [eu una sunt inca in soc dupa ce-am vizionat zilele astea filmul Sherlock Holmes (2009). gross].
Doua recenzii:
dreamingjewel (thanks again)
Aspoiu la CititorSF
Iupiiii! Ce bine-mi pare că ţi-a plăcut! Oricum, trebuie să-i mulţumim amândouă lui Aspoiu, că eu de la el am aflat de carte!
@dj – Foarte faina cartea 🙂 Multumiri si lui Aspoiu, atunci!
Ohoo.. cinci stelute, asta e rar! Ma bucur ca ti-a placut, mi-a placut si mie. Daca tin bine minte spre final sint niste chestii ceva mai bizare (de exemplu chestia cu Spoffort aruncat de pe cladire), dar una-peste-alta e o carte excelenta.
@smn – Nu mi s-a parut bizara chestia cu robotelul. De ce ti s-a parut asa?
Parca tin minte ca nu avea foarte multa logica. Adica el singur nu putea sari ca-i interzicea programul, dar il putea ruga pe om sa-l impinga. Does not compute.
@smn – Eu am gasit un soi logica – robotelul spune ca el e cel mai bun din seria Make Nine, pentru ca fratii lui au luat-o razna/s-au aruncat de pe bloc. Dar la el au schimbat inginerii programul cand au vazut ce se petrece cu restul. Probabil ca inginerii aia nu s-au gandit sa-l programeze si pt ca sa dizabiliteze orice om care incearca sa-l arunce de pe bloc.
Face vreun sens ce zic?
Me very happy that you like it! No, le mai nimeresc din cind in cind. 😀
Si acum poate ma intelegeti: dupa ce citesc o carte ca asta imi e cam greu sa nu devin un „mean sun of a beach” cu alte… opere.
@smn
Treaba cu aruncatul de pe cladire e cam asa: robotelu’ e inteligent si are libertate de gindire, altfel nu ar putea invata, nu s-ar putea adapta si nu ar fi capabil de a lua decizii. Ce il opreste sa se arunce este un protocol secundar, un failsafe care trece peste puterea lui de decizie, daca vrei. De fapt este o chestie care tine de legile roboticii inventate de Asimov:
1. sa nu faci rau fiintelor umane prin actiune sau inactiune
2. sa nu-si faca rau de unul singur, asta daca nu contravine punctului 1
In cazul asta, dorinta robotelului contravine clar punctului 2. Si prin deductie contravine si punctului 1: fiind singurul care tine cit de cit in viata orasul, in cazul in care se autodistruge, oamenii sint condamnati.
Citate aproximative, la repezeala.
@Aspoiu – Deci s-a ramas la „sun a beach”? 😀 Eu te-am inteles de la inceput. Ce mai stii ca este atat de fain? Recomandari?
Hehehe! Nu prea ma omor cu recomandarile, mai ales dupa ce ai citit cartea de fata 😀
In principiu toata seria SF Masterworks de la Gollancz e buna, unele mai ‘grele’ precum asta, altele mai ‘enterteining’ cum e „Grass”. Sincer cred ca sint lecturi care deschid oricui ochii asupra ce inseamna SF scris bine.
Dintre cei care nu sint cuprinsi acolo… hmmm… Simmons, Atwood, Wilson, Brin…
Toate astea sub rezerva faptului ca „Mockingbird” este inca nr.1 in listutza mea 🙂
@Aspoiu – Pai daca ce-i mai bun a trecut atunci am sa citesc Sherlock Holmes 🙂 Din SF Masterworks am cumparat tot ce am gasit (mai putin „Grass”, care m-a abrutizat cu tipurile alea de iarba). Planul e sa le iau pe toate din serie, in masura bugetului existent. Deci mersi de incurajare, my mischievous plan has some merit I see.
Stai o tzara! Nu am zis ca am citit toate alea. Poate printre ele gasesti alte ‘diamante’, plus ca lectura e un proces pur subiectiv.
Impactul lui Tevis a fost asa de mare pentru ca pe vremea aia mi-am cam pierdut timpul cu prostioare.
Btw, daca vrei seria asta poti sa le iei on line de la bookdepository.com.
Adina incearca sa citesti seria The Entire of The Rose a lu’ Kay Kenyon! Iar daca vrei ceva foarte misto seria The Uplift War si New Uplift a lu’ David Brin! Iar ca desert The Dying Light a lu’ Martin!Parerile tale dupa! 😀
@voicunike – Mersi, le caut, impresiile dupa 🙂
@Aspoiu – Lasa ca pana la pensiile respective le citim 😉
hm. cinci stele la tine, mai rar.
hm.
[ recomandari?!?
hobb! ~grin~
(vad ca-ti plac pasarile.) ]
@gigav – Imi plac vietuitoarele in genere. Si nu is convinsa ca am nimerit-o la fix cu mierla.
Bine, am sa citesc Hobb. Soon 🙂
@Aspoiu – Hai sa despicam firul in patru.
Asimov era fara indoiala inteligent, despre inginerii din Mockingbird am unele dubii. Din ce treaba buna au facut cu ceilalti roboti Make Nine eu am avut impresia ca inginerii aceea se dedau unui robot engineering by committee: vad ca un surubel se misca, il scot, observa ca robotului ii pica nasul; baga surubelul la loc, dar ala tot se misca; pun o piulita; observa ca prin insurubarea piulitei au distrus un condensator; o scot; surubelul se misca; redo from start.
Mi se pare ca explicatia prostiei e mai potrivita lumii din carte decat cea a istetimii. Sau exista in carte vreun pasaj care sa indice existenta unor reguli a la Asimov? Nu tin minte.
Poate ca inginerii aia nu l-au citit pe Asimov si nici nu exista ceva care sa te duca cu gindul al Asimov (in afara de cuvintul „robot”) 😀
Cit despre prostie, se pare ca oamenii au facut robotii dupa chip si asemanare. Tare faza cu fabrica aia de prajitoare de paine sau ce erau alea.
@Aspoiu – Da 😀
@adinab – m-ai cam convins (cred ca erau absolventi de la Poli Timisoara); prezumtia ta se incadreaza destul de bine in spiritul cartii
@Aspoiu – daca ar fi fost sa asculte de ceva similar cu legile roboticii ale lui Asimov, atunci, stiind ca urma sa fie impins de pe cladire n-ar fi trebuit sa urce acolo; dar cred ca despic firul in patru fara rost, pentru ca problema asta nu are nici un fel de relevanta pentru carte
@smn – Despicarea firului in 4 = fun. Sau phun?
@aspoiu
Da, prăjitoare de pâine defecte.
@adina: excelenta recenzie plus cinci stele, clara treaba! multumesc si eu pe aceasta cale tie, lui aspoiu si dj, ca e clar ca tre’ sa mi-o iau! 🙂
@capricornk13 – Da da da, you must! 🙂
Nu e cazul de multumiri, me happy that I could share the good stuff.
Cu ocazia asta mi-am adus aminte de cintecul ala imbecil:
„Ma iubeste femeile…” 😀
@Aspoiu – Spre youtube cu mine 🙂 Nu stiu cantecul. Shame on me, much shame.
[…] adinab.wordpress.com Share and Enjoy: […]