Mierle si gugustiuci

Autor: Walter Tevis
Titlu: Mockingbird
Editura: Gollancz, UK, 2007; 30 RON
Nota data de mine: ***** (din 5)

Despre cartea aceasta am aflat de la dreamingjewel, careia ii multumesc pe aceasta cale pentru ca, datorita ei, am citit o carte extraordinara.

Mockingbird este un roman SF scris in anii ’80 de un autor cu putine carti la activ si care a murit destul de tanar. Din cate am inteles aceasta carte e putin cunoscuta si putin citita, mai ales in Romania. Eu n-am avut insa dificultati sa o gasesc, cred ca zana mea cea buna le semnalase anumitor librari ca e cazul sa o comande.

Cartea povesteste viata a trei personaje, locuitori ai Pamantului de pe la 2300 si ceva, daca tin bine minte. Ei sunt Bentely, un profesor de colegiu care gaseste din intamplare niste casete video foarte foarte vechi cu ajutorul carora invata sa citeasca, Mary Lou, o femeie antisociala care refuza sa munceasca sau sa ia Valium si Spofforth, un robot teribil de inteligent si de sensibil care se straduie sa tina sub control intregul New York.

Cele trei personaje sunt atipice, pentru ca ele traiesc intr-o epoca in care omenii invata inca din scutece regulile Individualitii si ale Intimitatii. Una dintre aceste reguli interzice cititul – pentru ca, citind, aflii gandurile si ideile altor persoane, in loc sa iti vezi de Individualitatea ta. Alte reguli le interzic oamenilor sa locuiasca mai mult de doua saptamani cu aceeasi persoana, sa se uite direct la alti oameni, sa vorbeasca cu alti oameni mai mult decat e strict necesar si asa mai departe.

Oamenii au la dispozitie pentru a se distra programe TV hipnotizante sau de tipul sex-si-violenta, medicamente variate si eficiente si tigari cu droguri. Oamenii traiesc singuri, desi sunt incurajati sa isi gaseasca uneori parteneri temporari, tinand minte dictonul „Quick sex is best”. Roboti mai mult sau mai putin inteligenti au grija ca omenilor sa nu le lipseasca nimic, iar acestia din urma nu au alta misiune decat sa fie fericiti si sa nu gandeasca.

Problemele apar cand robotii incep sa se defecteze si cand singurul care-i poate repara ajunge sa fie robotul Spofforth – din pacate nitel psihopat. Salvarea ar putea sa vina de la cei doi oameni care-au scapat din sistem – pentru ca nu mai iau medicamente psihotrope si pentru ca invata treptat ca omenirea si ei insisi au o poveste a lor, cei doi incep sa faca conexiuni intre ceea ce vad zilnic pe strada (absenta oricarui copil, de exemplu) si soarta oamenilor.

Chestia care mi-a placut cel mai mult in carte a fost trezirea la realitate a lui Bentley; acesta a prins, din carti si din filmele mute pe care a ajuns sa le cerceteze, notiuni ciudate pentru el – „familie”, „prietenie”, „1918” si inca multe altele. A aflat ca exista ceva numit „an”, ca inainte de existenta lui au existat multi, foarte multi alti oameni si multi, foarte multi ani; a aflat apoi ca se poate indragosti, ca-si poate dori sa traiasca alaturi de altii. Pe masura ce aceste concepte au ajuns sa ii fie familiare, el a invatat sa gandeasca si sa-si puna intrebari despre ceea ce se intampla in jurul lui. Aceasta evolutie se vede foarte bine din jurnalul sau intim – din modul in care-si construieste frazele, exemplu.

Mi-a mai placut (si mi s-a parut foarte convingatoare) povestea decaderii oamenilor pana la inteligenta unor lemingi: cultul Individualitatii, adaptarea oricarui produs cultural la dorintele pe care toti indivizii needucati (adica educati doar inspre descoperirea propriului buric) le au in comun, abandonarea oricarei pretentii de-a produce ceva care nu se adreseaza acestor dorinte, crearea unui sistem care poate, in principiu, sa ii scuteasca pe oameni de-a mai face orice altceva decat sa isi satisfaca aceste dorinte. Rezultatul darii in folosinta a acestui din urma sistem e, cum era de asteptat, prostirea crunta a oamenilor si dependenta lor absoluta fata de mecanisme pe care nu le mai inteleg.

Dintre romanele science-fiction pe care le-am citit in ultimul timp Mockingbird e unul dintre cele mai pesimiste si, in acelasi timp, mai usor de crezut. Desi eu sunt optimista din fire, descrierea aceasta a decaderii unei societati tip fast-food n-are cum sa nu te puna pe ganduri. Si nu prea ai cum sa nu iti pui intrebari, cand dupa lectura acestei carti ajungi sa degusti unele produse (semi) culturale cu tendinta spre tampeala [eu una sunt inca in soc dupa ce-am vizionat zilele astea filmul Sherlock Holmes (2009). gross].

Doua recenzii:

dreamingjewel (thanks again)
Aspoiu la CititorSF