Evgheni Zamiatin, Navala apelor, Humanitas, Bucuresti, 2006; 78 pagini; 9.5 RON; nota data de mine: **** (din 5)
Adolfo Bioy Casares, Dintr-o lume in alta, Humanitas, Bucuresti, 2007; 100 pagini; 11 RON; nota data de mine: **** (din 5)
Ieri m-am binedispus cu aceste doua carti foarte scurte. Pe cea de Zamiatin am cumparat-o pentru ca autorul sau a scris si un roman distopic exceptional – Noi (aparut si el la Humanitas in 1991, la Leda in 2005 si in Colectia Cotidanul in 2008). Navala apelor e o carte de o alta factura – critica sociala ramane, dar decorul este altul. Ni se povesteste despre o familie in care nu se nasc copii si in care nu exista dragoste, despre adoptarea unei orfane si despre modul in care o femeie percepe schimbarile din viata ei. Povestea e cruda si suna adevarat si mi s-a parut remarcabil modul in care Zamiatin reuseste sa scrie o poveste atat de vie cu atat de putine cuvinte.
A doua carte – Dintr-o lume in alta – critica si ea societatea in care traia autorul sau. Dar critica e de o alta natura – daca la Zamiatin ea e spusa cutremurator, Adolfo Bioy Casares prefera lejeritatea inselatoare. Cuplul din aceasta poveste e nevoit sa plece pe o alta planeta, pentru ca cei doi indragostiti sa poata fi impreuna. Dar conditiile politice sunt si acolo nefavorabile iubirii, iar cei doi sunt nevoiti sa constate ca nu exista un loc in care dragostea lor sa nu fie conditionata de jucarea unor roluri complicate si inselatoare. Cartea are, indiscutabil, limpezimi de parabola, desi pentru un cititor pasionat de SF s-ar putea sa fie jignitor sfatul exprimat de critic pe coperta a patra – a se ignora recuzita SF si a se descoperi limpezimile acelea.
Amandoua cartile mi-au placut destul de mult, desi cred ca am sa o tin minte mai bine pe cea a lui Zamiatin. Raman totusi cu un dubiu legat de colectia Cartea de pe notiera: desi cele doua carti s-ar putea sa fie romane, as prefera totusi sa le citesc intr-o colectie, nu in cate un volum scris cu litere mari-mari si cu spatii generoase. Prezentarea grafica le face sa para versuri.
Blog de carti 
Ador cărțile scurte și cuprinzătoare 🙂
@Bia – Si eu 🙂 de-aia imi place seria asta, intr-un fel.
Eu as zice ca „Noi” e singurul roman distopic exceptional, e lucru stiut faptul ca George Orwell s-a inspirat din romanul lui Zamiatin. Iata ca, desi in Rusia, la fel ca-n Romania, editurile ii refuzau scrierile, in occident, cartile ii erau foarte cumparate si apreciate.
@dan – Am gasit la un moment dat un articol despre cum l-a influentat Zamiatin pe Orwell; e linkuit aici: https://adinab.wordpress.com/2009/06/11/stiri/.
Bravo! Se pare ca avem blogerri ce se preocupa de aceste amanunte.
@dan – Multumesc 🙂
Am citit Năvala Apelor și am fost crunt dezamăgită. Am avut oare așteptări prea mari? Nu aș vrea să fiu cinică, dar aș întreba retoric: „Ce a fost asta?”
Asta e… nu putem rămâne încântați de toate cărțile…
@Bianca – Dar de ce nu ti-a placut deloc?
Mă mir și eu. Îmi plac cărțile scurte și cu esență, dar asta nu m-a prins deloc. Mi s-a părut că a fost o relatare ca la Știrile de la ora 5, nu a fost nimic povestit așa cum îmi imaginam eu.
A fost prea comprimată, povestea a fost redusă la extrem. Ce să zic? A fost prima întâlnire cu Zamiatin, mă mai așteaptă „Noi” care spre să-l reabiliteze în ochii mei 😀
@Bianca – Noi mi-a placut foarte mult 🙂
Si eu am citit „Dintr-o lume in alta” si m-am simtit ca si cum am citit un rezumat al unei carti…. Nu mi-a placut deloc!!! Cand exact peste situatiile cele mai profrunde sau intrigante trecea cu o foarte mare superficialitate…
PS: Urmeaza sa scriu si eu, cat de curand, despre aceasta „carte”.