Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 27 ianuarie 2010

Indignare

Autor: Philip Roth
Titlu: Indignare
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom. Proza XXI, Iasi, 2009; 272 pagini; 25 RON
Traducere: Radu Pavel Gheo
Titlul original: Indignation (2008)
Nota data de mine: *** spre **** (din 5)

Intr-un fel, titlul acestei carti rezuma multe dintre romanele lui Philip Roth: in ele scriitorul isi exprima indignarea in fata rautatii, a prostiei, a vietilor distruse de ceea ce la el sunt tare ale societatii americane, iar la altii ar putea fi inadaptari.

Tanarul despre care citim in Indignare este, fara indoiala, un inadaptat: evreu, fiu de macelari kosher, ateu si admirator al lui Bertrand Russel, el face greseala de a se incrie la un colegiu fondat si condus de niste crestini pe care el ii considera habotnici.

Indignat de cerinta de-a asista la patruzeci de ore de rugaciune in biserica baptista din campus, indignat de faptul ca el este luat la intrebari pentru ca niste colegi de camera s-au purtat urat cu el, tanarul reuseste sa intre in conflict cu decanul campusului, caruia indrazneste sa ii recite parerile lui Russel despre Dumnezeu.

Cartea ar fi putut sa fie un roman tipic de colegiu, despre un tocilar care-i dispretuieste pe colegii lui blonzi care viseaza doar la gloria sportiva, la cucerirea unei fete blonde si populare si la aventurile nocturne din timpul balului de absolvire. Poveste incheiata de obicei fie cu integrarea tocilarului in fratia cea mai glorioasa, in urma unor fapte de vitejie si de sfidare ale autoritatii care i-au asigurat cucerirea celei mai frumoase fete, umilirea inamicilor de clasa si admiratia colegilor de an.

Pentru baiatul din Indignare aceasta cale e inchisa: el traieste in anii ’50, cand americanii se razboiau in Coreea si cand toti studentii-baieti erau recrutati in armata in momentul in care se inscriau la colegiu. La finalul studiilor (absolvite sau abandonate) baietii erau trimisi pe front, in cazul in care exista unul. Sfidarea autoritatilor devine riscanta, iar tinarul Marcus Messner descopera ca nu-i deloc o idee buna sa se imprieteneasca cu o fata neconventionala.

Indignare ne vorbeste despre apele tulburi ale adolescentei si despre cum maturizarea unor tineri de acum cateva zeci de ani era mult mai putin distractiva decat cea pe care-au experimentat-o generatiile mai fericite. Cheia cartii sta in acest fragment:

[…] astfel a fost pecetluita soarta fiului de macelar, care a murit cu trei luni inainte de a implini douazeci de ani: Marcus Messner, 1932-1952, singurul din promotia lui de la liceu care a avut nesansa sa fie ucis in razboiul din Coreea, razboi incheiat odata cu semnarea unui armistitiu pe 27 iulie 1953, cu unsprezece luni intregi inainte ca Marcus sa fi putut primi diploma de absolvire a colegiului Winesburg, foarte probabil ca sef de promotie – asta daca ar fi fost in stare sa suporte slujba religioasa si sa-si tina gura -, si astfel sa fi amanat asimilarea lectiei pe care taica-su cel fara studii se straduise sa i-o dea in tot acel timp – despre modul teribil si incomprehensibil in care deciziile cele mai banale, cele mai accidentale si chiar comice pot duce la rezultate din cele mai disproportionate.
(pp. 267-268)

Tatal evreu al lui Marcus Messner ajunsese sa isi piarda mintile, incapabil sa mai ia vreo decizie sau sa le accepte pe cele ale oamenilor din jurul sau; Marcus, la randul lui, ajunge sa inteleaga temerile tatalui lui doar cand faptele il lovesc peste bot. Cititorului ii ramane indignarea fata de o societate care isi pedepseste astfel copiii sau cea fata de acei copii idioti care refuza sa joace jocul care trebuie jucat.

Read Full Post »