Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for februarie 2010

Poezie de sambata

The Little Lives Of Earth And Form

by Philip Larkin

The little lives of earth and form,
Of finding food, and keeping warm,
Are not like ours, and yet
A kinship lingers nonetheless:
We hanker for the homeliness
Of den, and hole, and set.

And this identity we feel
– Perhaps not right, perhaps not real –
Will link us constantly;
I see the rock, the clay, the chalk,
The flattened grass, the swaying stalk,
And it is you I see.

Read Full Post »

MP2

Editor: Horia Nicola Ursu
Titlu: Millennium Fantasy & Science Fiction 2 – sase ani de Fictiuni
Editura: Millenium Press, Satu Mare, 2009; 300 pagini; 30 RON
Nota data de mine: as inclina spre un ** (din 5)

Spuneam acum ceva vreme despre Millenium 1 ca e o antologie onorabila, cu destul de multe texte bune. Cu toata bunavointa, si cu o adastare indelungata asupra acestei a doua antologii, mi-e foarte greu sa spun si despre ea acelasi lucru. Am izbutit sa citesc aproape toate textele, mai putin ultimele doua, si impresiile placute sunt putine.

Ca prima remarca, as mentiona faptul ca antologia e mult mai mult F decat SF. Ea incepe cu o povestire fantasy scurta si simpatica semnata de Michael Haulica: Anotimpul de praf. In aceasta poveste toti oamenii sunt hidosi, cocosati si diformi, dar din cand in cand se nasc printre ei oameni drepti si frumosi, imediat discriminati de ceilalti. Iar noi aflam cum doi intre acestia reusesc sa schimbe pentru totdeauna lumea lor.

Urmatoarele cateva povestiri, ceva mai putin reusite, sunt de asemea fantastice: in Priveste inainte cu manie (Don Simon) am citit despre niste indivizi vanati prin Delta Dunarii de-un soi de zburatoare carnivore, in Complexul lui Oedip (Liviu Radu) un domn trece de numeroase teste doar pentru a se intalni apoi cu o himera, in Sobolanul (Ladislau Daradici) vrajile facute asupra unui sobolan au efect asupra unui om, in Rayadatis (Ana-Veronica Mircea) avem cateva pasaje destul de interesante despre firele timpului care se unesc si apoi se despletesc, dar cadrul fantastic nu le face cinste. Totusi, aceasta din urma este printre cele mai reusite din volum.

Ce mi-a placut cel mai putin la cele mai multe fantezii din antologie: sunt diluate, mizeaza pe un clenci final pentru care citesti uneori zeci de pagini de mainstream banal, atentia care trebuie sa le fie acordata e mult mai mare decat placerea lecturii lor (fie pentru ca sunt previzibile, fie pentru ca scriitorul amana prea mult introducerea unei intrigi, fie din alte motive).

Povestirile SF din antologie mi-au placut ceva mai mult. Cea mai buna mi s-a parut Cainii nu pot iubi (Radu Pavel Gheo), o poveste de dragoste dintr-o lume in care oamenii pot cu usurinta sa devina animale de companie. Povestea e alerta, scrisa clar, suprinzatoare pe alocuri si umana.

Imparatul de inghetata (Ana-Maria Negrila) e aproape la fel de bun: dupa o glaciatiune, oamenii (unii dintre ei cu puteri paranormale) traiesc in cateva enclave mai calduroase, in turnuri imense. Textul e interesant din punctul de vedere al lumii create, dar nitel confuz in ceea ce priveste intriga.

Ultimul text despre care am ceva de spus e In umbra legii (Costi Gurgu), o satira reusita in care e pusa sub lupa o fateta a mandriei nationale. Ea ii face pe guvernanti sa interzica nu doar exportul operelor de arta (bogatii ale fiecarei natiuni), ci si libera circulatie a artistilor (datori sa creeze acele bogatii). Umorul devine un pic cam fortat in momentul in care autorul alege sa introduca in poveste tot felul de baieti cu ochi albastri, dar, una peste alta, textul mi-a placut.

Ca amestec de texte, antologia se distinge prin abundenta celor care fac apel la grotesc si la scabros si, cum am mai spus mai sus, printr-o selectie net in favoarea fantasticului. Partea buna este ca am avut ocazia sa citesc cateva texte bune care aparusera mai demult si pe care le ratasem atunci.

Read Full Post »

Links si invitatie

Ce am mai citit pe net:

* O multime de scriitori expun aici si aici cele 10 reguli dupa care se ghideaza ei atunci cand scriu fictiune.

* Aici am gasit o dezbatere despre pana unde pot merge oamenii care recenzeaza carti.

* Am citit si o confesiune a unui om care citeste carti piratate, un interviu cu Paolo Bacigalupi, un articol despre romanele de dragoste contemporane si am ascultat partea a doua a unui interviu recent cu Frederik Pohl.

* La final, o invitatie la leapsa de la Dragos: Iubesc clasicii!. Gasiti pe blogul lui cerintele.

Read Full Post »

Poezie de sambata

Three Spring Notations on Bipeds

by Carl Sandburg

1THE DOWN drop of the blackbird,
The wing catch of arrested flight,
The stop midway and then off: off for triangles, circles, loops of new hieroglyphs—
This is April’s way: a woman:
“O yes, I’m here again and your heart
knows I was coming.”

2White pigeons rush at the sun,
A marathon of wing feats is on:
“Who most loves danger? Who most loves wings? Who somersaults for God’s sake in the name of wing power in the sun and blue on an April Thursday.”
So ten winged heads, ten winged feet, race their white forms over Elmhurst.
They go fast: once the ten together were a feather of foam bubble, a chrysanthemum whirl speaking to silver and azure.

3The child is on my shoulders.
In the prairie moonlight the child’s legs hang over my shoulders.
She sits on my neck and I hear her calling me a good horse.
She slides down—and into the moon silver of a prairie stream
She throws a stone and laughs at the clug-clug.

Read Full Post »

alda

Autor: Alan Alda
Titlu: Sa nu-ti impaiezi niciodata cainele si alte lucruri pe care le-am invatat in viata
Editura: Humanitas, Bucuresti, 2009; 272 pagini; 32 RON
Traducere: Alina Popescu
Titlul original: Never Have Your Dog Stuffed: and Other Things I’ve Learned (2005)
Nota data de mine: – (fara)

Asta cred ca este prima autobiografie a unei persoane celebre pe care o citesc. De obicei ocolesc genul – pentru ca nu am simpatii deosebite pentru marea majoritate a celor care le scriu, pentru ca stiu ca de fapt nici nu si le scriu singuri, pentru ca ma enerveaza ca profita de ocazie pentru a-si sapa adversarii. Dar date fiind amintirile placute legate de M.A.S.H. n-am putut rezista sa cumpar aceasta carte.

Imaginea buna pe care o aveam despre Alda (greu de despartit de cea despre Hawkeye Pierce) s-a intarit de-a lungul lecturii. Am aflat intai ca omul e casatorit cu aceeasi femeie din 1957, ca au trei copii si numerosi nepoti; apoi, ca a avut o copilarie zbuciumata, fiind el fiu de actori de vodevil; apoi, ca a militat mult timp pentru introducerea in constitutia SUA a unui amendament care sa garanteze drepturi egale pentru barbati si femei. Am aflat, in sfarsit, ca nici dupa 11 ani de M.A.S.H. si dupa multe alte proiecte nu s-a declarat un actor desavarsit.

Nu m-a suprins faptul ca Alan Alda nu barfeste pe nimeni in cartea aceasta. El scrie mai ales despre el si despre ce a invatat in viata, iar detaliile despre oamenii cu care s-a intalnit sunt putine si, absolut toate, scrise cu simpatie. Despre actorii din M.A.S.H. am aflat ca erau cu totii buni prieteni si ca radeau mult la filmari; despre regizori am aflat ca l-au invatat pe Alda tot ce stie despre actorie.

Cartea in sine a fost o lectura placuta – probabil si pentru ca defectul cel mai mare al lui Alda este, dupa spusele lui, nevoia de-ai face pe oameni sa rada si sa se simta bine. Recomand cartea tuturor celor care-si doresc sa-l cunoasca mai indeaproape. Din cate am citit azi pe ici-colo, ceea ce poveste el se apropie foarte mult de adevar si-i confirma (spre tristetea sa) statutul de persoana cumsecade.

Read Full Post »

Supermen

Autor: Şerban Anghene
Titlu: Viaţa unui şef de departament povestită de fiul său, Supermen
Editura: Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2009; 272 pagini; 27.95 RON
Nota data de mine: 8 (opt) (din 10)

Cartea aceasta a primit in 2008 Premiul pentru Proza la Concursul de manuscrise pentru tinerii sub 35 de ani, organizat de Uniunea Scriitorilor din Romania. Este scrisa de un absolvent de jurnalistica care avea 21 ani atunci cand a predat spre publicare romanul si este al doilea roman al autorului.

Dupa cum titlul o indica, viata unui sef de departament este cea din centrul cartii. Ea e povestita de un fiu iubitor si care totusi isi considera tatal un ratat pana cand se vede si el intrat in lumea cea mare si rea. Pentru Supermen-ul din carte, tatal sau a fost la inceput un supererou (asa cum sunt toti tatii): omul care putea sa faca totul, care stia totul si care-i putea bate pe toti tatii colegilor de la gradinita. Si intreaga carte analizeaza motivele decaderii de la acest statut si incercarile fiului de-a le anula sau macar intelege. Si cele care pana la urma ii repun pe tati pe jiltul care le e harazit.

Cartea lui Şerban Anghene mi-a placut, in primul rand, pentru ca autorul a izbutit sa redea foarte bine genul acela de amintiri despre vremuri pe care nu le-ai trait pe care ti se imprima povestile parintilor despre viata lor de dinainte ca tu sa ai amintiri. Sunt franturi de viata adunate de mintea de copil si puse cap la cap intr-un mod coerent pentru cineva care nu cunoaste toata povestea, completate de fantasmele copilului in cauza si care pot sa se uneasca in naratiuni ireale si frumoase. De-aici apar Supermen, Capitanul Planeta, Omul Liliac si inamicii lor, cunoscuti de copil din desene animate si invitati sa participe la desenarea portretului unui tata crescut sub comunism.

Viaţa unui şef de departament… mi-a mai placut pentru ca ea vorbeste despre tati si despre copiii lor, despre framantarile intime din toate familiile, si pentru ca reuseste totusi sa te faca sa ii intelegi pe un anume tata si pe un anume fiu. Experientele lor seamana cu cele ale multor familii care-au avut onoarea sa se formeze in anii stranii si saraci ai comunismului romanesc, si totusi celula lor (baza a societatii) e unica pe lume.

Recomand cartea cititorilor care pot agreea o poveste neliniara, fantezista, care cere multa atentie si cred ca si multa imaginatie. Uneori autorul se abate cam mult de la povestile principale (si nu e prea clar de ce o face), este deci nevoie de un pic de rabdare pe alocuri. Surpriza pentru cititorii care doresc sa citeasca o carte despre comunism este, probabil, ca Viaţa unui şef de departament… povesteste mult mai multe despre tranzitia din anii ’90 si, mai ales, despre fii si despre tatii lor, despre notele de 9 (noua), despre efectele lor si despre iubirile din copilarie.

Bonus:
Blogul lui Supermen, unde puteti gasi link-uri spre recenzii si interviuri si citi fragmente neincluse in aceasta editie a romanului.

Si un cantec care-i place acestui tata de Supermen:

Read Full Post »

Poezie de sambata

The Cat And The Moon

by William Butler Yeats

The cat went here and there
And the moon spun round like a top,
And the nearest kin of the moon,
The creeping cat, looked up.
Black Minnaloushe stared at the moon,
For, wander and wail as he would,
The pure cold light in the sky
Troubled his animal blood.
Minnaloushe runs in the grass
Lifting his delicate feet.
Do you dance, Minnaloushe, do you dance?
When two close kindred meet.
What better than call a dance?
Maybe the moon may learn,
Tired of that courtly fashion,
A new dance turn.
Minnaloushe creeps through the grass
From moonlit place to place,
The sacred moon overhead
Has taken a new phase.
Does Minnaloushe know that his pupils
Will pass from change to change,
And that from round to crescent,
From crescent to round they range?
Minnaloushe creeps through the grass
Alone, important and wise,
And lifts to the changing moon
His changing eyes.

Read Full Post »

Links

Cateva chestiuni interesante:

Pohl

* Stephen Euin Cobb l-a intervievat luna aceasta pe Frederik Pohl. Cei doi au povestit despre The Futurians, despre calatorii, despre prezicerea viitorului si inca multe alte probleme. Podcast-ul se poate da jos de-aici.

The future!

* O alta parere despre posibilitatile autorilor SF de-a prezice viitorul gasiti aici (David Levine).

* Aici puteti citi parerile catorva scriitori despre recentul scandal dintre Amazon si Macmillan, aici puteti citi impresiile englezilor despre probleme actuale din literele franceze si aici parerile francezilor despre cele din literele engleze.

Read Full Post »

Jem

Jem

Autor: Frederik Pohl
Titlu: Jem – The Making of a Utopia
Editura: Gollancz, UK, 2001; 300 pagini; 30 RON
Titlul original: Jem (1979)
Nota data de mine: *** si ceva (din 5)

Jem a fost nominalizata in 1979 la premiul Nebula si in 1980 la premiile Hugo si Locus. De-a lungul cartii ii urmarim pe cei cativa colonisti pamanteni ajunsi pe planeta Jem, o lume inospitaliera (pentru ca oamenii sunt alergici la orice de pe ea) si populata de trei specii inteligente si certate intre ele. Desi prima jumatate a cartii pare sa fie doar despre extraterestri si despre societatile din care ei fac parte, inspre sfarsit devine clar faptul ca umanitatea e cea pusa sub lupa de Pohl.

Ca in multe alte romane despre excursii pe alte planete, Jem te minuneaza la inceput: peisaje stranii luminate de un soare rosu si aproape stins, oameni-balon care emit uneori substante cu efecte distractive, oameni-cartitia care traiesc doar sub pamant, intr-un frumos matriarhat, oameni-goange cu ciudate ritualuri de imperechere. Incercarile si apoi succesul oamenilor de-a intra in contact cu extraterestrii te fac pe alocuri sa uiti ca si colonistii sunt impartiti in trei tabere concurente: cea a Blocului Alimentelor, cea a Blocului Combustibililor si cea a Blocului Oamenilor. Cele trei tabere importa dusmaniile de pe Pamant si lor le revine sarcina de-a asigura supravietuirea omenirii (adica a partii din ea care-i din Blocul potrivit) in cazul in care se incalzeste brusc conflictul de pe planeta natala.

Jem e tributara epocii in care a fost scrisa, iar problemele puse in carte pot parea ciudate cuiva care nu a trait in anii Razboiului Rece. Ea ne vorbeste de fapt despre un posibil sfarsit al omenirii si despre ce s-ar putea intampla daca oamenii continua sa fie lacomi, xenofobi si dusmanosi. In Jem nu exista nici un pic de speranta pentru evolutia speciei umane; oamenii lui Pohl distrug linistiti ecosisteme, culturi, planete si suflete doar pentru ca unii dintre ei sa aiba putere (politica, economica, militara, spirituala) asupra celorlalti, iar utopia celor dominanti este distopia celorlalti.

Personajele din Jem sunt destul de elaborate; ajungi sa tii cu „cei buni” (desi Pohl iti da peste nas la sfarsitul cartii), dar nu-i chiar simplu sa ii detesti pe cei rai. Pohl m-a suprins de cateva ori de-a lungul cartii si a reusit, mai ales, sa creeze o argumentatie foarte buna si un cadru ingenios pentru ideile lui. O carte destul de buna, deci, mai buna decat altele pe care le-am citit de acelasi autor.

Read Full Post »

Links

Ce-am mai vazut pe net in ultima vreme:

* Un articol din Guardian despre disparitia treptata a marilor scriitori americani.

* Un articol despre hipnoza, despre Avatar si despre de ce sunt oamenii oi.

* Authors can be stupid – o serie de postari de pe blogul lui Michael Stackpole

* O prelegere sustinuta de Kim Stanley Robinson la Universitatea Duke.

* Doua liste discutabile: the sexiest men of sci-fi si the sexiest women in sci-fi (video!).

* Si, la sfarsit, ceva frumos.

Read Full Post »

Older Posts »