Autor: Peter F. Hamilton
Titlu: Disfunctia realitatii
Editura: Nemira, Nautilus SF, Bucuresti, 2009; 1720 pagini; 100 RON
Titlul original: The Reality Disfunction (1996)
Nota data de mine: in jur de ** (din 5)
Aceasta carte este prima dintr-o trilogie intitulata Zorii Noptii si nu a castigat nici un premiu SF important. Face parte din subgenul space-opera si introduce cititorul intr-o lume in care oamenii au colonizat numeroase alte planete, s-au intalnit cu numerosi extraterestri si au evoluat, ca specie, in doua directii diferite. Prima i-a dat pe Adamisti, oameni care refuza modificarile genetice si care isi sporesc capacitatile intelectuale si fizice cu ajutorul a tot felul de mini-calculatoare inserate pe te miri unde. A doua e cea a Edenistilor, oameni care si-au cultivat genele telepatiei si care navigheaza printre stele in nave vii pe care le manevreaza cu ajutorul gandurilor.
Intrigile sunt multiple, cel putin la inceput. Cunoastem o multime de personaje, mediile foarte diverse in care traiesc ele si aflam totul despre conflictele mai mici sau mai mari care macina Confederatia umana. Centrale sunt aventurile unui grup de colonisti de pe planeta Lalonde, peripetiile unui cautator de comori ajuns proprietar de nava spatiala si cercetarile asupra motivului pentru care o civilizatie non-umana veche de milenii a ales sa se sinucida.
Povestea curge greu pentru ca autorul a ales sa insereze in ea o multitudine de informatii a caror utilitate nu e deloc clara; in plus, intamplarile evolueaza destul de incet, astfel incat la sfarsitul primului volum (unde am ajuns eu cu lectura) a fost trasat doar cadrul povestilor viitoare.
Interesante in carte sunt inovatiile biologice si tehnologice; dintre ele mi-a placut cea cu navele empatice, care iubesc oamenii si nu prea pot sa traiasca fara ei. Mai intalnisem acest gen de vietati si in Star Trek, dar aici sunt descrise mai in amanunt. In rest, din pacate, mi-au placut prea putine, iar lista cu lucruri care m-au enervat s-a tot lungit. Cateva dintre ele: Hamilton scrie cele mai ridicole scene de sex pe care le-am citit pana acum; pe langa asta, scrie pasaje prostesti despre satanism, care par scrise de un copil de-a 5-a fascinat de aceasta religie; si, peste toate acestea, scrie destul de sec, cu metafore dubioase si un stil greoi.
Nu as recomanda Disfunctia realitatii celor care cauta literatura SF buna; in afara de cateva gaselnite tehnologice si multe batalii si omoruri nu prea am gasit nimic demn de interes in ea. De continuari nu am de gand sa ma apropii, m-a chinuit destul de mult Hamilton deja; am inteles ca la un moment dat se vor intampla chestii fascinante gen posedarea viilor de cei morti, dar interesul mi-a pierit.
Blog de carti 
LoL!!!
Scenele de sex au mai fost „reclamate’ de de alte doamne si domnisoare.
DAR… „gaselnite tehnologice si multe batalii si omoruri” = multe voturi 😀
@Aspoiu – Scenele alea = culmea penibilului, IMHO; despre voturi ce sa mai zic, probabil ca se aplica frumoasa zicala cu muma si cu ciuma 🙂
Eu raman la Pohl.
Ha! De asta m-am apucat si eu in weekend. Am citit vreo 20 de pagini, dupa care am inchis televizorul, am dat lumea afara din camera si le-am citit din nou. Apoi am pus cartea inapoi in raft si m-am intors la Martin. Poate la vara cand o sa fie mai liniste…
@Weird Vision – Poate… desi eu n-as lua-o in concediu, daca nu-mi place nici atunci ce ma fac?!
Ah, pai iau mai multe, ca sa am de unde alege. Si daca raman in pana de carti, pana la urma o citesc si pe asta. 😛
@Weird Vision – Bine, dar sa stii ca e cu satanisti, vezi cine iti citeste peste umar 🙂
OK, am sa am grija sa nu fie bunica prin preajma. Merci pentru sfat. 😉
@Weird Vision – Always ready to help 🙂
Ideea cu navele vii apare in mai multe locuri, printre altele si o povestire dintr-o antologie pe care ai recenzat-o in acest blog: The Ship Who Returned, Anne McCaffrey in Federations. Nu mai tin minte daca era organica sau nu nava respectiva, dar povestirea era foarte buna, dupa parerea mea.
@smn – Da, pai nu e noua ideea; aici e expusa destul de OK.
http://en.wikipedia.org/wiki/Bioship
😛 😉
Da, e cu două treimi prea lungă şi are nişte scene de sex absolut inutile, că altfel ar fi o carte plăcută. Din păcate, omu e grafoman şi asta îl strică.
Eu am ajuns până la faza cu posedaţii; de fapt am terminat-o de citit şi chiar sunt curioasă ce mai urmează, dar strict pe acest fir al poveştii şi îndurând cu greu restul umpluturii.
Plus că, exceptând conflictul dintre edenişti şi adamişti – care nici nu mi se pare că are o utilitate în economia romanului – lumea acestei serii este asemănătoare cu lumea din celălalt ciclu, Steaua Pandorei.
@dreamingjewel – n-am citit Steaua Pandorei… In schimb am in engleza The Neutronium Alchemist si ma pot desparti de ea cu draga inima daca ti-o doresti.
Iti pot spune cum se termina seria, am citit pe wikipedia 🙂
Imagine this: omu’ e insurat. Ba a reusit sa faca si copii. Asta apropo de sex 😀
Cit despre gaselnitele tehnologice, se stie ca Hamilton se inspira din revistele de popularizare a stiintei. Nu sint idei originale ci preluate si puzzluite destul de bine. Nu ca ar fi un lucru rau, dar cam astea sint cam singurele plusuri. In rest… poveste, personaje, tehnica & stil, tratare & executie… ioc.
Dealtfel Misspent Youth, romanul lui ‘de personaje’ (care are, tineti-va bine… f multe scene de sex!) poate fi descris un doua vorbe: epic fail.
Să nu îndrăzneşti! Lasă-mă să fierb de curiozitate, îmi place. Mersi de ofertă, m-ar interesa dar mă gândesc eu aşa dacă măcar seria asta n-ar trebui s-o am într-o singură limbă (spre deosebire de Martin, pe care l-am început în română şi l-am terminat în engleză)…
@dj – Mda, e un pic airea sa treci de la romana la engleza si invers…
@Aspoiu – Or fi avut suficient alcool 🙂
Nu cred ca unul care scrie atat mizer ar putea sa scrie si mult mai stralucitor; Simmons ar putea fi o exceptie minuscula. M-ai facut curioasa cu revistele, am sa cercetez.
pot sa va spun ca in persoana hamilton e un tip retzinut, sobru si perfect frecventabil. dar imensitatea cartilor lui m-a tinut deocamdata departe de oricare op de-al sau. dupa asa o recenzie… cred ca o sa-mi trebuiasca oarece timp pina o sa ma simt tentat.
Eu am luat Steaua Pandorei in original. Am citi un sfert, daca. Si gata. E pe linia moarta si acolo ramane. O vrea cineva?? N-am citi Pohl. Pe Martin il astept cu drag sa revina.
da, taierea morcovilor in cinci e un gest lipsit de eleganta.
@uglybadbear – Eu nu prea te pot indemna sa-l citesti… Srry.
@catalina – Pas, dar multumesc 🙂
@gingav – si de sens.
wow, chiar asa rea e? am terminat ieri de citit Hyperion si ma gandeam sa incet sa citesc Disfunctia realitatii azi, asteptam cu nerabdare si recenzia ta, dar acum parca regret si bani pe care i-am dat pe aceasta carte xD bine ca mai am destule sf-uri necitite in raft .
@Clau_88 – Mie nu mi-a placut deloc. Si am primit-o si premiu la un concurs de la Nemira… Dar eu zic sa incerci totusi sa o citesti, macar stii de-o treaba 🙂
@Adinab-mai, mai da’ ce rea esti! daca mai faci vreo doua trei recenzii d’astea 😀 lasi multi muritori de foame! 😀 please, ai mila! 😉
Hai sa fim seriosi,Disfunctia… este o carte tare superba la fel si Steaua… dar este o chestie de gusturi,asa cum nu-mi place nici mie „destrabalatul” ala de Proust poate asa nu iti place tie Hamilton,dar asta nu inseamna ca trebuie sa tai macaroana oricarui cititor.
Mie mi-a placut si Steaua Pandorei si imi place si asta. Space opera cu toate ingredintele.
Poate recomanda cineva o space opera mai buna?(ma refer la ce s-a tradus la noi)
@voicunike – Pai de-aia ii spuneam lui Clau_88 sa vada cu ochii lui, stiu ca recenziile mele sunt subiective 🙂
@jeje – Poarta?
Poarta nu se pune ca e prea subtire :). Si nici nu e space opera.
@jeje – Dar e in spatiu 🙂
Hyperion e space opera? Multi zic ca da. Cica si Ilion ar fi.
Rama, Lumea inelara… 😀
Vinge!
@Aspoiu – Cred ca poate sa intre si Hyperion, din unele puncte de vedere. Vinge ruleaza 🙂
Rama mi-a placut. Dar nici pe asta nu as incadra-o la space opera (ma rog, nu am citit-o decat pe prima).
Lumea inelara m-a lasat cam nesatisfacut 🙂 Cred ca se putea scoate mai mult din universul ala. Prefer Confederatiile si Commonwealth-urile lui Hamilton.
De Vinge nu m-am apucat ca e prea groasa s-o car cu mine prin tramvaie.Da’ daca ziceti voi, fac un efort.
Nici pe Hiperon nu as pune-o la space opera.E o carte mai speciala. Caderea lui Hiperion da, dar asta nu mai e speciala.Poate tocmai de aia 🙂
bineinteles ii voi da carti o sansa, premisa ramane interesanta, totusi momentan m-am apucat de alceva.
si intradevar, Vinge e superb, cu siguranta favoritul meu cand vine vorba de space opera.
btw sunt un el :p
@Clau_88 – Ha, am corectat 🙂
@jeje – Vinge mi s-a parut misto, is niste idei grozave prin cartile lui si scrie bine.
hmm..daca nici tie nu ti-a placut e cam trista treaba :)) acum stiu ce sa fac cu volumele mele 😀
@kyodnb – eu pe ale mele le-am dus pana la urma la biblioteca de la firma (umpluta de angajati cu ce le prisoseste prin batatura). si-au gasit rapid clienti, si inca unii incantati de ele 😀