Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for septembrie 2010

Poezie de sambata

La complainte du lézard amoureux

par René Char

N’égraine pas le tournesol,
Tes cyprès auraient de la peine,
Chardonneret, reprend ton vol
Et reviens à ton nid de laine.

Tu n’es pas un caillou du ciel
Pour que le vent te tienne quitte,
Oiseau rural ; l’arc-en ciel
S’unifie dans la marguerite.

L’homme fusille, cache-toi ;
Le tournesol est son complice.
Seules les herbes sont pour toi,
Les herbes des champs qui plissent.

Le serpent ne te connaît pas,
Et la sauterelle est bougonne ;
La taupe, elle, n’y voit pas ;
Le papillon ne hait personne.

Il est midi, chardonneret.
Le séneçon est là qui brille.
Attarde-toi, va sans danger :
L’homme est rentré dans sa famille !

L’écho de ce pays est sûr.
J’observe, je suis bon prophète ;
Je vois tout de mon petit mur,
Même tituber la chouette.

Qui, mieux qu’un lézard amoureux,
peut dire des secrets terrestres ?
Ô léger gentil roi des cieux,
Que n’as-tu ton nid dans ma pierre !

Read Full Post »

Zburatorii noptii

Zburatorii noptii

Autor: George R.R. Martin
Titlu: Zburatorii noptii (Nightflyers, 1985)
Editura: Nemira, Nautilus SF, Bucuresti, 2010; 384 pagini; 28 RON
Traducere: Mihai Dan Pavelescu
Nota data de mine: **** (din 5)

Iata ca ajung abia acum sa scriu despre aceasta colectie de povestiri SF – la vreo doua saptamani dupa ce am terminat cartea, un nou record. Scuze celor care asteptau recenzia, motive obiective precum si subiective stau la baza acestei taceri (si-a postarii de „manele”, auzi :)). Trecand la subiect, Zburatorii noptii aduna sase povestiri, aproximativ egale ca valoare. Dupa cea care da titlul volumului s-a facut in 1987 un film de groaza.

Aceasta prima povestire ne prezinta aventurile unui grup de oameni de stiinta care inchiriaza o nava pentru a ajunge la volcryn, un vehicol spatial misterios. Acesta vizitase Pamantul pe vremea cand oamenii erau inca primitivi. Vizitase, se pare, si speciile extraterestre intalnite de omenire. Misterul calatoriei sale: nu s-a oprit niciodata si se indeparteaza constant si lent de centrul universului cunoscut. Misiunea de cercetare a oamenilor e pusa in pericol in momentul in care unul dintre membrii sai moare in mod accidental. Iar cand altii il urmeaza, povestea academica se transforma intr-una despre o nava bantuita de ceva extrem de nervos. Povestea e foarte buna, te face pe nesimtite sa simti teroarea supravietuitorilor, oameni inteligenti care nu mai stiu sa gaseasca o scapare. I-as da 5 puncte din 5.

A doua povestire se intituleaza Comanda prioritara; cele doua personaje pricipale sunt manuitori ai mortilor – comanda, telepatic, cate o echipa de cadavre care se ocupa de recoltarea unor pietre pretioase. Dincolo de context, povestirea ne prezinta relatia tumultoasa a celor doi si o ultima aventura prin pesterile locului. O povestire buna, in ciuda premisei grotesti; i-as da 4 puncte din 5.

Al treila text, Weekend intr-o zona de razboi, mi s-a parut cel mai slab al volumului. Tema e modul in care razboiul (simulat, aici) poate crea monstri inarmati pana in dinti. Doi barbati participa in weekend la un joc de-a impuscaturile presupus a fi amuzant, dar complexele lor de inferioritate/superioritate/etc sunt exacerbate de joc, iar unul dintre ele o ia razna de-a binelea. Textul mi s-a parut oarecum schematic si destul de lipsit de anvergura. 3 din 5.

Urmatoarea povestire se intitluleaza „De om nu te atinge”. Pe planeta jaenshilor aterizeaza navele Ingerilor de Otel, o secta a omenirii care il venereaza pe copilul Bakkalon, cel care a venit sa ii ajute pe oameni sa abandoneze viata de victime si sa o imbratiseze pe cea de razboinici. In practica, doctrina aceasta ii incurajeaza pe Ingeri sa cotropeasca orice teritoriu de care au nevoie si sa fie cat mai cruzi cu cei care le stau impotriva. Jaenshii au insa unele mijloace de aparare la care Ingerii nu s-ar fi gandit. O poveste despre colonizare, deci, si despre credinta inflacarata, teme interesante si tratate onorabil. 4 si jumatate din 5.

Nici flacarile multicolore ale unui inel stelar e o povestire ceva mai didactica despre cercetatorii spatiului si despre modurile in care ei pot schimba lucrurile pe care le observa. Un inel stelar e gazda unui numar de oameni de stiinta care incearca sa isi dea seama ce e Niciunde – la prima vedere un spatiu imens in care nu se afla nimic. Nu seamana cu nici o alta parte a galaxiei si nici cu spatiul dintre galaxii, in care exista totusi un pic de lumina. Si, pentru a complica lucrurile, personajele sunt constiente de faptul ca este posibil ca ele sa fi calatorit si in timp pentru a ajunge in acest loc. Deznodamantul si morala sunt un pic trase de par. 3 si jumatate din 5.

Ultima povestire mi s-a parut foarte buna. Se numeste Un cantec pentru Lya si ne prezinta drama colonistilor umani de pe Shkeea, o planeta locuita de o specie prietenoasa dar destul de inapoiata compusa din indivizi foarte vag umanoizi. Acestia au o religie aparent barbara, care le impune adeptilor trecuti de prima tinerete sa accepte sa fie devorati de niste paraziti uriasi. Problemele oamenilor incep atunci cand tot mai multi dintre ei trec la aceasta religie bastinasa si se apropie de varsta sacrificiului. Guvernatorul planetei ii cheama in ajutor pe doi telepati in speranta ca il vor putea ajuta sa desluseasca motivele pentru care oamenii si-ar putea dori sa se supuna unor ritualuri oribile si sa moara intr-un mod hidos. Adevarul va iesi la iveala, in final, dar pretul platit pentru el e enorm. Un text excelent, cu personaje complexe si cu o intriga fascinanta. 5 din 5.

Volumul luat ca intreg e foarte bun, in ciuda unor povestiri mai slabute. Poate fi incadrat in subgenul space opera dar are toate ingredientele necesare pentru a-i multumi si celor care nu sunt deosebit de incantati de nave spatiale si de warp engines.

* * *

Pentru ca nu am mai scris de ceva vreme aici, raportez si ce am mai citit:

* Scott McBain, Jocul stapanirii, Nemira, 2010 – un thriller care mi-a placut si despre care am scris aici.

* Anthony Berkeley, Cutia cu bomboane otravite, Curtea Veche, Jurnalul National, 2010 – un roman politist clasic construit destul de original si despre care voi scrie in numarul pe octombrie al revistei Suspans.ro

* Luminita Voina-Raut, Traducerile din poveste, Vellant, 2010 – un volum de memorii si insemnari semnat de una dintre traducatoarele noastre de limba spaniola. Autoarea volumului povesteste despre intalnirile ei cu cativa mari scriitori europeni si sud-americani si ofera chiar si fragmente din corespondenta ei cu acestia. Voi scrie mai pe larg zilele urmatoare despre carte, mie mi s-a parut ca e un document valoros.

Read Full Post »

Poezie de sambata

„Oh God, she cried
I never knew what
it meant to be real
I thought all this was a joke,
I never let the horror, or
the sweetness & the dignity
penetrate my brain”

„Let me up to see
the window. Dark Riders
pass in the sunset
coming home from
raiding parties.
The taverns will be
full of laughter, wine,
& later dancing, later
dangerous knife throws.

Antonio will be there
& that whore, Blue Lady
playing cards w/ silver
decks & smiling at the night,
& full glasses held aloft
& spilled to the moon.
I’m sad, so full of sadness”

(Jim Morrison)

Read Full Post »

Poezie de sambata

Momma Welfare Roll

by Maya Angelou

Her arms semaphore fat triangles,
Pudgy hands bunched on layered hips
Where bones idle under years of fatback
And lima beans.
Her jowls shiver in accusation
Of crimes clichéd by
Repetition. Her children, strangers
To childhood’s toys, play
Best the games of darkened doorways,
Rooftop tag, and know the slick feel of
Other people’s property.

Too fat to whore,
Too mad to work,
Searches her dreams for the
Lucky sign and walks bare-handed
Into a den of bereaucrats for
Her portion.
‘They don’t give me welfare.
I take it.’

Read Full Post »

Doua anunturi

SRSFF va invita zilele astea la doua intruniri sefistice:

* Azi la ora 18 la cenaclul Prospectart.

prospectart-sept

* Marti (14 septembrie) la un dublu eveniment: lansarea volumului SF Doi al scriitorului Cristian M. Teodorescu (ed. Bastion, 2010) si vernisajul expoziţiei de grafica Other Worlds: Dragoş Jieanu, Alex Popescu şi Ioan Dumitrescu.

other worlds

Mai multe detalii aici.

Read Full Post »

14 postcards in full colour

Ne-am strans de data asta 14, porniti sa scriem despre cate-o cladire deosebita sau nu.

Eu am ales o vila din zona Printul Turcesc (in partea de nord a cartierului timisorean Fabric). Locul e departe de a fi turistic – marginas, plin de conlocuitori colorati si lipsit de placute maronii care sa-ti indice vreun aspect istoric/arhitectural interesant. Nu ai insa cum sa nu fii curios cand ajungi acolo si vezi, la un loc, cladiri cu arhitectura maura, cladiri vag vieneze si tipice pentru Timisoara secolelor 17-18 si care o cladire care desfide astfel de clasificari.

Curiozitatea fiind starnita, am incercat sa gasesc date despre cladire si zona. Dar in afara de detalii precum faptul ca si in anii 1500 acolo era mlastina si ca prin 1700 zona (tiganeasca si atunci) a fost incendiata nu am gasit mare lucru. Pana la urma m-am lamurit de unde vine numele de Printul Turcesc (un hotel prevazut si cu prostituate din piata Traian se numea La Imparatul Turcesc, iar populatia a preluat si modificat denumirea), m-am lamurit si ca zona a fost locuita la inceputul secolului 20 de evrei habotnici si ca nu a fost niciodata analizata cu mare curiozitate de istoricii orasului.

Negasind nimic despre casa aceasta care-mi atrasese atentia am hotarat sa apelez la istoria orala a cartierului, concretizata in amintirile catorva mosnegi din vecinatate. De la ei am aflat o parte din povestea acestei cladiri.

Casa

Construita la inceputurile cartierului Fabric din Timisoara, se spune, cu un destin partial neaflat: de pe la 1920 se stie ca a fost vila unui farmacist evreu foarte bun la suflet, ca avea o curte mare si plina de tei si ca peste acea curte au fost construite bine dupa 1950 casutele de pe partea drapta a strazii Inocentiu Micu Klein, ca dupa confiscarea de comunisti si fuga/vinderea in Israel a familiei farmacistului a fost locuita de orfanii unui institut, care au ars tot parchetul pentru a se incalzi, si ca apoi a fost si e locuita de familia unui notar, ca este monument istoric si ca actualii locatari o tot renoveaza de 20 de ani.

Nu am ce sa mai adaug la prezentarea aceasta, in afara de faptul ca mi se pare oarecum jenanta lipsa de lucrari despre aceasta zona, cu atat mai mult cu cat in ea se afla unele monumente arhitectonice despre care nu afla nimeni nimic. Si cu cat despre restul cartierului Fabric exista date numeroase.

–-

[zamboni – Helsinki, Finlanda]

tlon

..intotdeauna m’am intrebat daca vikingii au descalecat sau, mai degraba, au debarcat in Finlanda.

[voroncas – Gent, Belgia]

voroncas

vignette neintamplatoare cu nouvelle vague in ea.

[teodora – Sibiu, Romania]

teodora

Foisorul din parcul Sub Arini e un loc care îmi place mult. După cum se poate vedea, e un loc-umbrelă, evazat şi protector, pe care l-aş lua cu mine şi pe vreme de ploaie, şi de soare puternic. Cum nu pot face asta, mă ia el pe mine de fiecare dată când trec prin Sub Arini. Foişorul se ridică mult deasupra “blatului negru” al parcului, cum zice Moni Stănilă. Dat fiind că nu am postat poemul de sâmbătă, profit de ocazia acestei “sesiuni” pentru a introduce fragmentul din primul poem al vol. Postoi Parovoz, intitulat am re(de)venit, care mi-a şi inspirat, de altfel, postarea:

sunt puternică
stânca din mijlocul camerei sunt eu
şi umbrela pe care o arunc deasupra capului
ca pe un lasou mă va purta spre turnul înalt
în care doarme Voronin

[dragos c – Constanta, Romania]

dragos c

dupa 10 zile de concediu la Constanta, de’acum o saptamana, constat ca pentru mine orasul nu mai reprezinta nimic, in afara ca aici sunt mama si tata. am iesit din casa rar, am stat mai mult in vizuina camerei mele construita demult – singura sinonima copilariei si studentiei pierdute. noi sunt calculatorul, filmele fara numar, postarile pe blog si lecturile rahitice. numai cateodata briza mirosind a mare furisata pe geam aducea constanta la mine. trecerea intamplatoare pe langa cazinoul de pe faleza descuamat si batut de valuri rezuma stadiul prezent al orasului – toate vestigiile trecutului ce’amintesc cele cateva clipe de glorie stau in paragina. la fel, clipele de glorie ale copilariei si tineretii mele. acum orasul e altul, unul de tranzitie, plin de oameni neinteresa(n)ti, venetici familisti cu burti si masini si copii si buleli si viata trista, in contrapondere cu cativa ciocoi tineri fericiti in masini decapotabile – asa cum viata mea e alta, de bucurestean intelectual frustrat in cautarea multumirii de sine. doar ca, spre deosebire de oras, ce si’a lasat trecutul in urma, uitandu’l, eu il duc tot timpul cu mine, fericit undeva pe’acolo.

[diacritica – dintr-un codru germanic]

diacritica

casuta lu’ Alba–ca–Zapada. sau a lu’ mamaia lu’ Scufita Rosie. sau poate a lu’ tanti care poftea la Hansel si Gretel, mai stii… de poveste, oricum.

[caligraf – Québec, Canada]

caligraf

Bureau du Registraire, Université Laval – quoi d’étonnant, si la prison ressemble aux usines, aux écoles, aux casernes, aux hôpitaux, qui tous ressemblent aux prisons?

[utopia balcanica – Undeva intre Tunisia si Algeria]

utopia balcanica

mersul prin soare te invata sa iubesti spatiile inchise, prin urmare dumnezeul beduinilor sta la garsoniera si e foarte fericit.

[surorile marx – Orléans, Franta]

surorile marx

Hôtel Cabu, mic bijou al celei de–a doua Renaissance française – perioada puternic marcata de stilul magnanimului rege Henri II – si prima cladire de acest gen din Orléans. edificiul a fost ridicat in 1548 de arhitectul Jacques Androuet du Cerceau pentru un avocat, maitre Philippe Cabu, al carui blazon e vizibil pe fatada. dupa legenda [sau dupa gurile rele] hotelul ar fi gazduit’o prin 1549 pe Diane de Poitiers, favorita regelui timp de vreo doua decenii..

[zum – Berlin, Germania]

zum

HU Berlin, Institutul de Fizica – la marginea orasului, aproape nestiuta (ajungi acolo daca ai prieteni matematicieni, fizicieni sau psihologi, daca ai treaba la biblioteca din zona – foarte misto, apropo – sau daca te incumeti o data pe an, in noaptea lunga a stiintelor), cladirea asta a primit ceva premii si a starnit admiratie si ura. Daca aveti drum la Schoenefeld opriti-va cu vreo doua statii inaintea aeroportului si plimbati-va un pic, e un ‘orasel’ ciudat si ultra-modern pe care foarte putini vizitatori ai Berlinului ajung sa-l vada.

[klara – undeva, in Sud]

klara

less is more.

[delaskela – Bucuresti, Romania]

delaskela

1927: atenuat, lipsit de chef, purtat de apele unui plictis fara iesire, imi beau cafeaua privind de pe balcon aceasta cladire veche, anonima, tacuta, de o solemnitate usor ponosita.

[khronos – Cluj, Romania]

khronos

pare tipul de cladire in gradina careia stau pentru totdeauna pe post de ingrasamant pentru trandafiri negri o duzina de afrodite plinute proaspat deflorate si ce are drept paznic un dobermann lucios cu ochi aprinsi si bale insangerate. stapanul trebuie sa fi avut o familie completa, trei fii, o fiica si o consoarta cerebrala cu infatisare de vampa care sa se infrupte ziua dintr’o biblioteca selecta si noaptea din prunci fragezi.

[zamolxis – Toronto, Canada]

zamolxis

Biblioteca Robarts @ U of T. cladirea impozanta de vreo 20 de etaje este cea mai mare din campus si totodata singura deschisa 24 de ore, ceea ce o face nu numai un excelent obiectiv turistic, dar si terorist. studentii care o impanzesc sunt cu ochii’n patru pentru atacurile din Newfoundland cu deltaplanul. a aparut atat in “Friends” in episodul “The One Where Joey Speaks French” cat si in “Numele Trandafirului”, nuvela scrisa de Eco la U of T.

Cam asta ar fi. Multi dintre participanti au pus pe blogurile proprii si alte poze si povesti.

Read Full Post »

Poezie de sambata

Le rêve de Marguerite

par Georges Schéhadé

J’avance merveilleuse et abandonnée
En protégeant mes pas
Comme si j’étais noisette au corps léger.
L’ombre ici est une seconde lumière
Qui double tout ce que je vois
Ainsi l’ombre de la rose est une rose plus
légère.
Voici que le jour me quitte en me laissant
Ses mains et ses pas de violettes
Dans un jardin.
L’eau n’a pas de bruit.
Et je serais morte de faim dans ce lieu de
lumière
N’était la mangeoire d’un cheval
Pleine de bleuet et de pain.

Read Full Post »