Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 8 septembrie 2010

14 postcards in full colour

Ne-am strans de data asta 14, porniti sa scriem despre cate-o cladire deosebita sau nu.

Eu am ales o vila din zona Printul Turcesc (in partea de nord a cartierului timisorean Fabric). Locul e departe de a fi turistic – marginas, plin de conlocuitori colorati si lipsit de placute maronii care sa-ti indice vreun aspect istoric/arhitectural interesant. Nu ai insa cum sa nu fii curios cand ajungi acolo si vezi, la un loc, cladiri cu arhitectura maura, cladiri vag vieneze si tipice pentru Timisoara secolelor 17-18 si care o cladire care desfide astfel de clasificari.

Curiozitatea fiind starnita, am incercat sa gasesc date despre cladire si zona. Dar in afara de detalii precum faptul ca si in anii 1500 acolo era mlastina si ca prin 1700 zona (tiganeasca si atunci) a fost incendiata nu am gasit mare lucru. Pana la urma m-am lamurit de unde vine numele de Printul Turcesc (un hotel prevazut si cu prostituate din piata Traian se numea La Imparatul Turcesc, iar populatia a preluat si modificat denumirea), m-am lamurit si ca zona a fost locuita la inceputul secolului 20 de evrei habotnici si ca nu a fost niciodata analizata cu mare curiozitate de istoricii orasului.

Negasind nimic despre casa aceasta care-mi atrasese atentia am hotarat sa apelez la istoria orala a cartierului, concretizata in amintirile catorva mosnegi din vecinatate. De la ei am aflat o parte din povestea acestei cladiri.

Casa

Construita la inceputurile cartierului Fabric din Timisoara, se spune, cu un destin partial neaflat: de pe la 1920 se stie ca a fost vila unui farmacist evreu foarte bun la suflet, ca avea o curte mare si plina de tei si ca peste acea curte au fost construite bine dupa 1950 casutele de pe partea drapta a strazii Inocentiu Micu Klein, ca dupa confiscarea de comunisti si fuga/vinderea in Israel a familiei farmacistului a fost locuita de orfanii unui institut, care au ars tot parchetul pentru a se incalzi, si ca apoi a fost si e locuita de familia unui notar, ca este monument istoric si ca actualii locatari o tot renoveaza de 20 de ani.

Nu am ce sa mai adaug la prezentarea aceasta, in afara de faptul ca mi se pare oarecum jenanta lipsa de lucrari despre aceasta zona, cu atat mai mult cu cat in ea se afla unele monumente arhitectonice despre care nu afla nimeni nimic. Si cu cat despre restul cartierului Fabric exista date numeroase.

–-

[zamboni – Helsinki, Finlanda]

tlon

..intotdeauna m’am intrebat daca vikingii au descalecat sau, mai degraba, au debarcat in Finlanda.

[voroncas – Gent, Belgia]

voroncas

vignette neintamplatoare cu nouvelle vague in ea.

[teodora – Sibiu, Romania]

teodora

Foisorul din parcul Sub Arini e un loc care îmi place mult. După cum se poate vedea, e un loc-umbrelă, evazat şi protector, pe care l-aş lua cu mine şi pe vreme de ploaie, şi de soare puternic. Cum nu pot face asta, mă ia el pe mine de fiecare dată când trec prin Sub Arini. Foişorul se ridică mult deasupra “blatului negru” al parcului, cum zice Moni Stănilă. Dat fiind că nu am postat poemul de sâmbătă, profit de ocazia acestei “sesiuni” pentru a introduce fragmentul din primul poem al vol. Postoi Parovoz, intitulat am re(de)venit, care mi-a şi inspirat, de altfel, postarea:

sunt puternică
stânca din mijlocul camerei sunt eu
şi umbrela pe care o arunc deasupra capului
ca pe un lasou mă va purta spre turnul înalt
în care doarme Voronin

[dragos c – Constanta, Romania]

dragos c

dupa 10 zile de concediu la Constanta, de’acum o saptamana, constat ca pentru mine orasul nu mai reprezinta nimic, in afara ca aici sunt mama si tata. am iesit din casa rar, am stat mai mult in vizuina camerei mele construita demult – singura sinonima copilariei si studentiei pierdute. noi sunt calculatorul, filmele fara numar, postarile pe blog si lecturile rahitice. numai cateodata briza mirosind a mare furisata pe geam aducea constanta la mine. trecerea intamplatoare pe langa cazinoul de pe faleza descuamat si batut de valuri rezuma stadiul prezent al orasului – toate vestigiile trecutului ce’amintesc cele cateva clipe de glorie stau in paragina. la fel, clipele de glorie ale copilariei si tineretii mele. acum orasul e altul, unul de tranzitie, plin de oameni neinteresa(n)ti, venetici familisti cu burti si masini si copii si buleli si viata trista, in contrapondere cu cativa ciocoi tineri fericiti in masini decapotabile – asa cum viata mea e alta, de bucurestean intelectual frustrat in cautarea multumirii de sine. doar ca, spre deosebire de oras, ce si’a lasat trecutul in urma, uitandu’l, eu il duc tot timpul cu mine, fericit undeva pe’acolo.

[diacritica – dintr-un codru germanic]

diacritica

casuta lu’ Alba–ca–Zapada. sau a lu’ mamaia lu’ Scufita Rosie. sau poate a lu’ tanti care poftea la Hansel si Gretel, mai stii… de poveste, oricum.

[caligraf – Québec, Canada]

caligraf

Bureau du Registraire, Université Laval – quoi d’étonnant, si la prison ressemble aux usines, aux écoles, aux casernes, aux hôpitaux, qui tous ressemblent aux prisons?

[utopia balcanica – Undeva intre Tunisia si Algeria]

utopia balcanica

mersul prin soare te invata sa iubesti spatiile inchise, prin urmare dumnezeul beduinilor sta la garsoniera si e foarte fericit.

[surorile marx – Orléans, Franta]

surorile marx

Hôtel Cabu, mic bijou al celei de–a doua Renaissance française – perioada puternic marcata de stilul magnanimului rege Henri II – si prima cladire de acest gen din Orléans. edificiul a fost ridicat in 1548 de arhitectul Jacques Androuet du Cerceau pentru un avocat, maitre Philippe Cabu, al carui blazon e vizibil pe fatada. dupa legenda [sau dupa gurile rele] hotelul ar fi gazduit’o prin 1549 pe Diane de Poitiers, favorita regelui timp de vreo doua decenii..

[zum – Berlin, Germania]

zum

HU Berlin, Institutul de Fizica – la marginea orasului, aproape nestiuta (ajungi acolo daca ai prieteni matematicieni, fizicieni sau psihologi, daca ai treaba la biblioteca din zona – foarte misto, apropo – sau daca te incumeti o data pe an, in noaptea lunga a stiintelor), cladirea asta a primit ceva premii si a starnit admiratie si ura. Daca aveti drum la Schoenefeld opriti-va cu vreo doua statii inaintea aeroportului si plimbati-va un pic, e un ‘orasel’ ciudat si ultra-modern pe care foarte putini vizitatori ai Berlinului ajung sa-l vada.

[klara – undeva, in Sud]

klara

less is more.

[delaskela – Bucuresti, Romania]

delaskela

1927: atenuat, lipsit de chef, purtat de apele unui plictis fara iesire, imi beau cafeaua privind de pe balcon aceasta cladire veche, anonima, tacuta, de o solemnitate usor ponosita.

[khronos – Cluj, Romania]

khronos

pare tipul de cladire in gradina careia stau pentru totdeauna pe post de ingrasamant pentru trandafiri negri o duzina de afrodite plinute proaspat deflorate si ce are drept paznic un dobermann lucios cu ochi aprinsi si bale insangerate. stapanul trebuie sa fi avut o familie completa, trei fii, o fiica si o consoarta cerebrala cu infatisare de vampa care sa se infrupte ziua dintr’o biblioteca selecta si noaptea din prunci fragezi.

[zamolxis – Toronto, Canada]

zamolxis

Biblioteca Robarts @ U of T. cladirea impozanta de vreo 20 de etaje este cea mai mare din campus si totodata singura deschisa 24 de ore, ceea ce o face nu numai un excelent obiectiv turistic, dar si terorist. studentii care o impanzesc sunt cu ochii’n patru pentru atacurile din Newfoundland cu deltaplanul. a aparut atat in “Friends” in episodul “The One Where Joey Speaks French” cat si in “Numele Trandafirului”, nuvela scrisa de Eco la U of T.

Cam asta ar fi. Multi dintre participanti au pus pe blogurile proprii si alte poze si povesti.

Read Full Post »