Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for octombrie 2010

Poezie de sambata

Baby’s Way

by Rabindranath Tagore

If baby only wanted to, he could fly up to heaven this moment.
It is not for nothing that he does not leave us.
He loves to rest his head on mother’s bosom, and cannot ever
bear to lose sight of her.
Baby know all manner of wise words, though few on earth can
understand their meaning.
It is not for nothing that he never wants to speak.
The one thing he wants is to learn mother’s words from
mother’s lips. That is why he looks so innocent.
Baby had a heap of gold and pearls, yet he came like a beggar
on to this earth.
It is not for nothing he came in such a disguise.
This dear little naked mendicant pretends to be utterly
helpless, so that he may beg for mother’s wealth of love.
Baby was so free from every tie in the land of the tiny
crescent moon.
It was not for nothing he gave up his freedom.
He knows that there is room for endless joy in mother’s little
corner of a heart, and it is sweeter far than liberty to be caught
and pressed in her dear arms.
Baby never knew how to cry. He dwelt in the land of perfect
bliss.
It is not for nothing he has chosen to shed tears.
Though with the smile of his dear face he draws mother’s
yearning heart to him, yet his little cries over tiny troubles
weave the double bond of pity and love.

Read Full Post »

Postarea numarul 354 – aniversara

happy 2

Iata dragi prieteni ca se implinesc astazi doi ani de cand am inaugurat acest blog. Este deci, din nou, vremea bilantului. Pentru inceput, cateva statistici:

Total views: 103,897
Ziua cea mai aglomerata: 22 iunie 2009 (391 de vizitatori)
Comentarii: 2,173 + 2,463 spam

Am scris in ultimul an despre vreo 50 de carti, la asta adaugandu-se un numar de recenzii publicate in Suspans.ro, Nautilus si Galileo Online. E ceva mai putin decat anul trecut, dar macar am citit mai multe carti care mi-au placut (nu, nu au scazut standardele de notare :D). Iata si un preafrumos grafic cu distributia cartilor pe edituri:

Tot anul acesta mi-a aparut un articolas in Dilemateca, intr-o ancheta despre cartile romanesti preferate de bloggeri. Am colaborat si la cateva sesiuni de dat cu parerea pricinuite de tlön si am intanit cativa noi prieteni virtuali.

Pentru urmatorul an – more of the same. Inca mi se pare ca insemnarile de pe blog ma ajuta sa imi structurez lecturile si ma impiedica, intr-un fel, sa citesc neatent o carte sau alta, deci deocamdata e bine.

Multumiri, la final, cititorilor si interlocutorilor; am invatat multe de la ei, ne-am si distrat pe cinste, ne-am mai si certat, dar una peste alta mi se pare o comunitate frumoasa.

Felicitarile, masa si dansul – la Gaudeamus 😀

Read Full Post »

Leapsa cu comunisti?

Discutam acum cateva zile cu dreamingjewel despre pozitia Hertei Muller in privinta vinovatiei intelectualilor romani in problema stabilitatii regimului comunist in Romania. In cursul discutiei a aparut ideea de a scrie fiecare pe blog despre

un episod în care am contribuit în felul nostru la complicitatea generală întru insinceritate, fără să ne căutăm scuze, chiar dacă e vorba de ceva inofensiv ca participarea la Cântarea României, faza pe judeţ. Asta doar ca să realizăm cât de insidios funcţiona sistemul. Şi apoi să povestim un episod – întâmplat nouă sau altora – în urma căruia am devenit conştienţi de absurditatea sistemului (ca sistem represiv, nu la modul că nu erau curent, carne, lapte, portocale, cărţi în librării – deşi şi asta era nasol).

Imi e destul de greu sa evoc intamplari cu talc din acea perioada, poate pentru ca in luna decembrie a lui ’89 tocmai implinisem opt anisori; eram destul de verde si avusesem putine ocazii sa particip la manifestari comuniste de tot felul.

cutezatorii

Complicitatea mea directa probabil ca tine de faptul ca am fost soim al patriei (un statut care m-a incantat) si apoi, pentru mai putin de doua luni, pionier. Nu am participat la Cantarea Romaniei si nici la alte manifestari de gen, in schimb faceam multe teme la matematica si la scriere, ma jucam o gramada si citeam tot ce prindeam. La scoala eram luata la ochi pentru ca invatasem un pic de franceza, pentru ca mergeam cu parintii la Opera si pentru ca nu vroiam sa recit poezii patriotice – la ceremonia prin care am fost facuta pionier am recitat o chestie neutra despre floricele – dar privind in urma la toti anii de scoala la care am fost supusa acest gen de preocupari si dubii mi-au adus deservicii chiar si mult dupa caderea regimului.

mihaela

In aceea ce priveste absurdul, cea mai pregnanta amintire e legata de Revolutie. Locuind in Timisoara am asistat pe viu la primele sale zile; dupa ce s-a tras dupa un vecin, om in varsta care iesea de la cor, si dupa ce pe strada mea au fost plasati din cinci in cinci metri militari inarmati cu un soi de arme automate cu care trageau periodic in cladiri (umblam prin casa doar aplecati), parintii au hotarat sa ne expedieze pe mine si pe fratiorul mai mic la bunici, la tara. Iar cand trenul arhi-plin a ajuns in Gara de Est, o multime care pe atunci mi se parea infricosatoare ne-a facut in toate felurile pe noi, dezertorii. Pana cand ajunsesem la Rosiori trenul era complet acoperit de desene si lozinci facute de manifestanti prin gari. Nu am inteles nici atunci si nu pricep nici acum ce-ar fi putut sa faca doi copii mici, in afara de-a muri sub vreun tanc, dar alaturi de nedumerire am simtit si rusinea pe care o cereau de la noi toti oamenii aceia.

carti de joc

Absurditatea sistemului in sine am inteles-o mai tarziu, mai ales prin contactul cu oamenii pe care el ii deformase. Si l-am blestemat pentru fiecare profesor pentru care conformitatea era de preferat cunoasterii, pentru fiecare vanzator care nu putea comunica decat intr-o perfecta limba de lemn, pentru fiecare omulet atotputernic si increzut care mi-a iesit in cale.

Urmarile, consecintele comunistului sunt poate la fel de grave ca si manifestarile sale. Faptul ca romanii prefera sa uite ce s-a intamplat sub comunism – de la inchisori politice la epurari, deportari, asasinate si abuzuri psihice incredibile pana la infometarea oamenilor si construirea unui mod barbar de relationare cu lumea si cu cei din jur – ii poate feri de sentimente neplacute, dar le rapeste posibilitatea de-a intelege ce s-a intamplat, ce se intampla acum si ce e de facut. E usor sa spui ca oamenii din Romania sunt mai coruptibili si mai agresivi decat multi altii, dar primul pas spre o solutie e, dupa parerea mea, asumarea motivelor care i-au facut asa. Poate ca aceste povesti personale (pe care sper ca le vor mai spune si altii) vor aduce un pic de lumina asupra acestor probleme.

Read Full Post »

Poezie de sambata

Hooray Say The Roses

by Charles Bukowski

hooray say the roses, today is blamesday
and we are red as blood.

hooray say the roses, today is Wednesday
and we bloom wher soldiers fell
and lovers too,
and the snake at the word.

hooray say the roses, darkness comes
all at once, like lights gone out,
the sun leaves dark continents
and rows of stone.

hooray say the roses, cannons and spires,
birds, bees, bombers, today is Friday
the hand holding a medal out the window,
a moth going by, half a mile an hour,
hooray hooray
hooray say the roses
we have empires on our stems,
the sun moves the mouth:
hooray hooray hooray
and that is why you like us.

Read Full Post »

am ceva sa-ti spun

Autor: Hanif Kureishi
Titlu: Am ceva sa-ti spun (Something to Tell You, 2008)
Editura: Humanitas, Raftul Denisei, Bucuresti, 2010 ; 384 pagini ; 36 RON
Traducere: Ariadna Gradinaru
Nota data de mine: *** si un pic (din 5)

Acesta e cel mai recent roman publicat de Hanif Kureishi, autor recompensat in 1990 cu premiul Whitbread pentru cel mai bun roman de debut (Buddha din suburbie, aparut la noi la Humanitas in 2007). Temele tratate in aceasta carte sunt familiare deja celor care au mai citit ceva de Kureishi: rasism, identitate, islam, sexualitate si pervertirea ei.

Naratorul din Am ceva sa-ti spun se numeste Jamal, e psihanalist si a trecut de 50 de ani; este de origine pakistaneza, dar nu il leaga mai nimic de tara aceea de departe pe care a vizitat-o o singura data, in adolescenta. Ajuns la un soi de varsta a bilantului, Jamal isi povesteste viata intr-un mod destul de dezordonat. Amintirile sunt intrerupte de episoade din prezent: Jamal observa idila dintre sora sa, Miriam, si prietenul sau cel mai bun. Miriam e o femeie care-a trecut dincolo de nonconformism. Nu e o viata neaparat buna – femeia traieste alaturi de nenumarati copii pe care i-a facut cu tot felul de parteneri de ocazie, vinde droguri si obiecte furate, colectioneaza animale de companie, e imens de grasa si are indeajuns de multi cercei infipti peste tot pe fata incat sa isi poata monta pe figura, la nevoie, o perdea de dus.

Partenerul ei, Henry, e un regizor aclamat si iubit care descopera intr-o zi ca il atrag iubitele fiului lui, femei care il considera pe buna dreptate un mosneag. Cautand pe undeva o farama din usurinta tineretii, el da de Miriam si incepe cu ea o calatorie in lumea biciurilor si-a schimburilor de parteneri. Idila ar putea sa fie scabroasa daca nu le-am intelege nelinistea si speranta intr-o oarecare pasuire din partea batranetii si-a sfarsitului vietii. Acest portret al unei idile e, dupa parerea mea, aspectul cel mai reusit din roman; cu finete si simpatie, Kureishi scrie o poveste de dragoste cu siguranta nu preafrumoasa, dar cu atat mai semnificativa.

A doua mare naratiune din roman il priveste in mod mai direct pe Jamal; ea ii bantuie trecutul si ajunge sa ii ameninte si prezentul. In anii ’70 el era student si se intalnise la facultate cu Ajita, o tanara cu o istorie personala asemanatoare cu a sa. Cei doi devenisera iubiti, iar despartirea lor l-a sfasiat pe Jamal, mai ales ca el a fost cel care a provocat-o. Povestea e trista si sordida, implicand un tata abuziv si o crima nepremeditata. Furia in fata prostiei proprii, rusinea, teama de consecinte au amenintat sa distruga psihicul lui Jamal si l-au adus pana la urma la gasirea vocatiei sale de psihanalist. Firea analitica si dorinta de-a intelege mecanismele comportamentului uman si-a incurcaturilor sexuale in care oamenii sunt atrasi fara scapare il ajuta cat de cat sa puna in context proprii demoni, mai ales in momentul in care totul pare sa i se prabuseasca in cap.

Cartea e impanata cu personaje si situatii insolite (a se citi promiscue), de la petreceri are celebritatilor pop pana la comunitatile inchise din Pakistan si la cercurile de studenti anarhisti. Am regretat putin faptul ca naratorul nu intra mai deloc in descrierea Londrei din anii ’70, aveam oarescari sperante. Exista vreo doua referiri la Rolling Stones si vreo doua la Queen, altfel autorul ne da impresia ca muzica rock nu exista inca.

Criticile pe care le pot aduce acestui roman sunt legate de faptul ca autorul pare sa se fi impotmolit in niste teme si situatii despre care a tot scris, neaducand multe lucruri noi cu aceasta carte. Faptul ca in prima jumatate a cartii ea nu prea are nici un fel de intriga nu il ajuta prea mult sa savureze lectura pe cititorul nemotivat sau lipsit de chef. La plus as pune lipsa de insemnatate a naratorului, care, ca adesea in viata, e interesant mai degraba pentru ca povesteste lucrurile fascinante care li s-au intamplat altora. Tot pozitiva mi s-a parut distanta pe care Jamal o ia intre el si evenimentele din lume, preocuparea lui continua pentru lucrurile care ii motiveaza (sau aduc la pamant) pe oameni si acceptarea, in final, a unei concluzii deloc spectaculoase privind rostul tuturor acestor lucruri.

Cateva recenzii in engleza:

*Guardian unu si doi
* New York Times
* Independent

Read Full Post »

Poezie de sambata

Amis soyez toujours

par Henri Tachan

Amis soyez toujours ces veilleuses qui tremblent
Cette fièvre dans l’air comme une onde passant
Laissez fumer longtemps la cendre des paroles
Ne verrouillez jamais la vie à double tour

Je suis là cœur battant dans certains soirs d’été
A vous imaginer, à vous réinventer

Amis soyez toujours ces voix sur l’autre rive
Qui prolongent dans moi la fête et la ferveur
Des fois vous le savez il fait encore si froid
Le voyage est si long jusqu’aux terres promises
Je suis là cœur battant dans tous les trains de nuit
Traversant comme vous tant de gares désertes

Amis soyez toujours l’ombre d’un bateau ivre
Ce vieux rêve têtu qui nous tenait debout
Peut-être vivrons-nous des lambeaux d’avenir
Et puis nous vieillirons comme le veut l’usage
Je suis là cœur battant à tous les carrefours
A vous tendre les mains dans l’axe du soleil.

Read Full Post »

Poezie de sambata

The Tree Is Here, Still, In Pure Stone

by Pablo Neruda

The tree is here, still, in pure stone,
in deep evidence, in solid beauty,
layered, through a hundred million years.
Agate, cornelian, gemstone
transmuted the timber and sap
until damp corruptions
fissured the giant’s trunk
fusing a parallel being:
the living leaves
unmade themselves
and when the pillar was overthrown
fire in the forest, blaze of the dust-cloud,
celestial ashes mantled it round,
until time, and the lava, created
this gift, of translucent stone.

Read Full Post »

Da!

llosa

Castigatorul premiului Nobel pentru literatura pe anul acesta este Mario Vargas Llosa. Hip hip hooray! 😀

Read Full Post »

memoriile unei supravietuitoare

Autor: Doris Lessing
Titlu: Memoriile unei supravietuitoare (The Memoirs of a Survivor, 1974)
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom, Iasi, 2010; 280 de pagini; 35 RON
Traducere: Mihaela Negrila
Nota data de mine: ***** (din 5)

Acesta este al saselea roman al lui Doris Lessing, o scriitoare de origine iraniana despre care se stie mai bine ca a copilarit in Africa si ca in anul 2007 a devenit cea mai batrana persoana distinsa vreodata cu premiul Nobel pentru literatura (88 de ani). Este in general vazuta ca o scriitoare feminista (desi tot incearca sa scape de aceasta eticheta) si socialista. Memoriile unei supravietuitoare ne-o prezinta pe o femeie care a supravietuit inceputului Dezastrului, o catastrofa care nu ne e descrisa in amanunt.

Nici femeia aceasta nu are un nume si nici o istorie personala prea bine dezvoltata; intuim ca ar avea vreo 40-50 de ani si ca este bine instruita. Inainte de Dezastru a trait, aparent singura, intr-un apartament de bloc mic dar confortabil, intr-un oras mare si frumos. Dupa Dezastru cartierul ei a decazut, desi nu atat de repede ca altele; intai au venit zvonurile despre prapadul din alte parti, apoi decaderea canalelor de stiri, penuria si, in cele din urma, triburile de tineri refugiati. Vestile despre distrugere au fost confirmate odata cu sosirea in oras a armatelor de copiilor orfani plasati pe la familii mai instarite.

Femeia noastra primeste intr-o zi de la un barbat necunoscut o fetita despre care el ii spune ca de-acum e in grija ei. Emily e un copil foarte dulce, foarte cuminte, mereu dornic sa faca pe plac si sa-si castige asa un loc la masa stapanului. Aduce cu ea un animal mic si galben pe nume Hugo; companionul acesta inteligent si iubitor e totusi foarte ciudat: figura ii e o combinatie intre caine si pisica, picioarele ii sunt cam strambe, toarce cand e mangaiat si merge ca un caine.

El va fi insa, pana la urma, personajul central al cartii. Devotamentul lui fara limite, inteligenta remarcabila si felul in care isi exprima emotiile o vor influenta pe Emily mai mult decat orice se intampla in lumea de afara. Tema principala a cartii asta e: dragostea pentru cineva sau ceva e cea care ne poate face oameni; dragostea nu invinge mereu, dar da mereu sens existentei si o imbogateste mai mult decat orice altceva. Partea buna aici e ca povestea nu da niciodata in patetic; e dificil sa nu o faci cand vorbesti despre iubirea dintre un copil si un catel.

Pe masura ce Emily creste, oamenii isi dau seama cat de putin va mai dura modul lor de viata si cat de repede se va prabusi sistemul lor de valori. Cuiul in mormantul acestor chestii invechite e batut de un trib de copii salbaticiti: orfani sau abandonati, foarte tineri, criminali, copiii acestia le demonstreaza celor ramasi in oras faptul ca nu oricine este educabil si deci pasibil de-a fi salvat. Groaza si neputinta unora si lipsa de ratiune si de mila a altora va duce la distrugerea rapida a ultimelor urme ale civilizatiei tehnologice de pe acele meleaguri.

Discutarea psihologiei si-a comportamentului copiilor acestora constituie o a doua tema a cartii; sunt prezente aspecte diverse, de la disputa natura vs. educatie pana la cea a adecvarii la norme. Ultimul lucru care trebuie amintit e relatia dintre fabulatie si realitate. Pazitoarea lui Emily incepe sa aiba pe la inceputul cartii halucinatii de tot felul; ea pare sa treaca din lumea adevarata intr-una de vis, in care timpul si spatiul sunt flexibile si in care descopera intamplari poate adevarate din trecutul pupilei ei, face curatenie in casa acesteia sau vede tot felul de oameni facand tot soiul de activitati ciudate (o copila care tot matura frunzele cazute prin ruinele fostei ei case, dar care e ingropata de ele, si tot asa). Trecerea aceasta din realitate intr-o lume a fanteziei e, intr-un fel, o metafora a modului in care lumea schimba ratiunea pe imaginatie si pe dorinte.

Am asteptat cu nerabdare sa citesc aceasta carte si n-am facut-o degeaba. Lessing scrie SF fara sa se ascunda dupa deget, fara sa considere ca integrarea intr-un gen literar cica mic ar putea sa o impiedice sa scrie literatura mare. Rezultatul e excelent: o poveste completa, complexa, inteligent spusa de un personaj care imbina un soi de nelamurire permanenta in fata vietii cu taria convingerii ca facand bine vei primi bine, o explorare a locurilor intunecate din sufletul oamenilor si a modului in care ele pot distruge o societate.

***

nobel

Si daca tot a venit vorba: se apropie anuntul privind castigatorul de la Nobelul literar de anul acesta. Pariurile si discutiile sunt in toi, iar in ultimele zile clasamentul s-a schimbat de cateva ori. Pariorii si fanii stau cu ochii pe lista de la Ladbrokes, pentru ca se stie ca in anii precedenti au existat acolo indicii despre castigator si despre existenta unei surse din interiorul comitetului Nobel.

Pana joi la pranz inca putem discuta despre sansele de anul acesta ale scriitorilor americani (mici, conform unora, pentru ca nu s-au facut inca 25 de ani de cand n-au mai luat premiul), despre canadience, cu sanse bune anul acesta, despre Mario Vargas Llosa si sansele sa mai ia premiul dupa atatia ani si tot asa.

Eu sper, ca in fiecare an, sa iasa castigator unul dintre scriitorii mei preferati; cu Lessing au nimerit-o, apoi mai putin. Favoritul meu de anul acesta este tot Philip Roth, desi presimt ca o sa iasa la sfantul asteapta.

Read Full Post »