Autor: Doris Lessing
Titlu: Memoriile unei supravietuitoare (The Memoirs of a Survivor, 1974)
Editura: Polirom, Biblioteca Polirom, Iasi, 2010; 280 de pagini; 35 RON
Traducere: Mihaela Negrila
Nota data de mine: ***** (din 5)
Acesta este al saselea roman al lui Doris Lessing, o scriitoare de origine iraniana despre care se stie mai bine ca a copilarit in Africa si ca in anul 2007 a devenit cea mai batrana persoana distinsa vreodata cu premiul Nobel pentru literatura (88 de ani). Este in general vazuta ca o scriitoare feminista (desi tot incearca sa scape de aceasta eticheta) si socialista. Memoriile unei supravietuitoare ne-o prezinta pe o femeie care a supravietuit inceputului Dezastrului, o catastrofa care nu ne e descrisa in amanunt.
Nici femeia aceasta nu are un nume si nici o istorie personala prea bine dezvoltata; intuim ca ar avea vreo 40-50 de ani si ca este bine instruita. Inainte de Dezastru a trait, aparent singura, intr-un apartament de bloc mic dar confortabil, intr-un oras mare si frumos. Dupa Dezastru cartierul ei a decazut, desi nu atat de repede ca altele; intai au venit zvonurile despre prapadul din alte parti, apoi decaderea canalelor de stiri, penuria si, in cele din urma, triburile de tineri refugiati. Vestile despre distrugere au fost confirmate odata cu sosirea in oras a armatelor de copiilor orfani plasati pe la familii mai instarite.
Femeia noastra primeste intr-o zi de la un barbat necunoscut o fetita despre care el ii spune ca de-acum e in grija ei. Emily e un copil foarte dulce, foarte cuminte, mereu dornic sa faca pe plac si sa-si castige asa un loc la masa stapanului. Aduce cu ea un animal mic si galben pe nume Hugo; companionul acesta inteligent si iubitor e totusi foarte ciudat: figura ii e o combinatie intre caine si pisica, picioarele ii sunt cam strambe, toarce cand e mangaiat si merge ca un caine.
El va fi insa, pana la urma, personajul central al cartii. Devotamentul lui fara limite, inteligenta remarcabila si felul in care isi exprima emotiile o vor influenta pe Emily mai mult decat orice se intampla in lumea de afara. Tema principala a cartii asta e: dragostea pentru cineva sau ceva e cea care ne poate face oameni; dragostea nu invinge mereu, dar da mereu sens existentei si o imbogateste mai mult decat orice altceva. Partea buna aici e ca povestea nu da niciodata in patetic; e dificil sa nu o faci cand vorbesti despre iubirea dintre un copil si un catel.
Pe masura ce Emily creste, oamenii isi dau seama cat de putin va mai dura modul lor de viata si cat de repede se va prabusi sistemul lor de valori. Cuiul in mormantul acestor chestii invechite e batut de un trib de copii salbaticiti: orfani sau abandonati, foarte tineri, criminali, copiii acestia le demonstreaza celor ramasi in oras faptul ca nu oricine este educabil si deci pasibil de-a fi salvat. Groaza si neputinta unora si lipsa de ratiune si de mila a altora va duce la distrugerea rapida a ultimelor urme ale civilizatiei tehnologice de pe acele meleaguri.
Discutarea psihologiei si-a comportamentului copiilor acestora constituie o a doua tema a cartii; sunt prezente aspecte diverse, de la disputa natura vs. educatie pana la cea a adecvarii la norme. Ultimul lucru care trebuie amintit e relatia dintre fabulatie si realitate. Pazitoarea lui Emily incepe sa aiba pe la inceputul cartii halucinatii de tot felul; ea pare sa treaca din lumea adevarata intr-una de vis, in care timpul si spatiul sunt flexibile si in care descopera intamplari poate adevarate din trecutul pupilei ei, face curatenie in casa acesteia sau vede tot felul de oameni facand tot soiul de activitati ciudate (o copila care tot matura frunzele cazute prin ruinele fostei ei case, dar care e ingropata de ele, si tot asa). Trecerea aceasta din realitate intr-o lume a fanteziei e, intr-un fel, o metafora a modului in care lumea schimba ratiunea pe imaginatie si pe dorinte.
Am asteptat cu nerabdare sa citesc aceasta carte si n-am facut-o degeaba. Lessing scrie SF fara sa se ascunda dupa deget, fara sa considere ca integrarea intr-un gen literar cica mic ar putea sa o impiedice sa scrie literatura mare. Rezultatul e excelent: o poveste completa, complexa, inteligent spusa de un personaj care imbina un soi de nelamurire permanenta in fata vietii cu taria convingerii ca facand bine vei primi bine, o explorare a locurilor intunecate din sufletul oamenilor si a modului in care ele pot distruge o societate.
***
Si daca tot a venit vorba: se apropie anuntul privind castigatorul de la Nobelul literar de anul acesta. Pariurile si discutiile sunt in toi, iar in ultimele zile clasamentul s-a schimbat de cateva ori. Pariorii si fanii stau cu ochii pe lista de la Ladbrokes, pentru ca se stie ca in anii precedenti au existat acolo indicii despre castigator si despre existenta unei surse din interiorul comitetului Nobel.
Pana joi la pranz inca putem discuta despre sansele de anul acesta ale scriitorilor americani (mici, conform unora, pentru ca nu s-au facut inca 25 de ani de cand n-au mai luat premiul), despre canadience, cu sanse bune anul acesta, despre Mario Vargas Llosa si sansele sa mai ia premiul dupa atatia ani si tot asa.
Eu sper, ca in fiecare an, sa iasa castigator unul dintre scriitorii mei preferati; cu Lessing au nimerit-o, apoi mai putin. Favoritul meu de anul acesta este tot Philip Roth, desi presimt ca o sa iasa la sfantul asteapta.
Blog de carti 