Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 16 octombrie 2010

am ceva sa-ti spun

Autor: Hanif Kureishi
Titlu: Am ceva sa-ti spun (Something to Tell You, 2008)
Editura: Humanitas, Raftul Denisei, Bucuresti, 2010 ; 384 pagini ; 36 RON
Traducere: Ariadna Gradinaru
Nota data de mine: *** si un pic (din 5)

Acesta e cel mai recent roman publicat de Hanif Kureishi, autor recompensat in 1990 cu premiul Whitbread pentru cel mai bun roman de debut (Buddha din suburbie, aparut la noi la Humanitas in 2007). Temele tratate in aceasta carte sunt familiare deja celor care au mai citit ceva de Kureishi: rasism, identitate, islam, sexualitate si pervertirea ei.

Naratorul din Am ceva sa-ti spun se numeste Jamal, e psihanalist si a trecut de 50 de ani; este de origine pakistaneza, dar nu il leaga mai nimic de tara aceea de departe pe care a vizitat-o o singura data, in adolescenta. Ajuns la un soi de varsta a bilantului, Jamal isi povesteste viata intr-un mod destul de dezordonat. Amintirile sunt intrerupte de episoade din prezent: Jamal observa idila dintre sora sa, Miriam, si prietenul sau cel mai bun. Miriam e o femeie care-a trecut dincolo de nonconformism. Nu e o viata neaparat buna – femeia traieste alaturi de nenumarati copii pe care i-a facut cu tot felul de parteneri de ocazie, vinde droguri si obiecte furate, colectioneaza animale de companie, e imens de grasa si are indeajuns de multi cercei infipti peste tot pe fata incat sa isi poata monta pe figura, la nevoie, o perdea de dus.

Partenerul ei, Henry, e un regizor aclamat si iubit care descopera intr-o zi ca il atrag iubitele fiului lui, femei care il considera pe buna dreptate un mosneag. Cautand pe undeva o farama din usurinta tineretii, el da de Miriam si incepe cu ea o calatorie in lumea biciurilor si-a schimburilor de parteneri. Idila ar putea sa fie scabroasa daca nu le-am intelege nelinistea si speranta intr-o oarecare pasuire din partea batranetii si-a sfarsitului vietii. Acest portret al unei idile e, dupa parerea mea, aspectul cel mai reusit din roman; cu finete si simpatie, Kureishi scrie o poveste de dragoste cu siguranta nu preafrumoasa, dar cu atat mai semnificativa.

A doua mare naratiune din roman il priveste in mod mai direct pe Jamal; ea ii bantuie trecutul si ajunge sa ii ameninte si prezentul. In anii ’70 el era student si se intalnise la facultate cu Ajita, o tanara cu o istorie personala asemanatoare cu a sa. Cei doi devenisera iubiti, iar despartirea lor l-a sfasiat pe Jamal, mai ales ca el a fost cel care a provocat-o. Povestea e trista si sordida, implicand un tata abuziv si o crima nepremeditata. Furia in fata prostiei proprii, rusinea, teama de consecinte au amenintat sa distruga psihicul lui Jamal si l-au adus pana la urma la gasirea vocatiei sale de psihanalist. Firea analitica si dorinta de-a intelege mecanismele comportamentului uman si-a incurcaturilor sexuale in care oamenii sunt atrasi fara scapare il ajuta cat de cat sa puna in context proprii demoni, mai ales in momentul in care totul pare sa i se prabuseasca in cap.

Cartea e impanata cu personaje si situatii insolite (a se citi promiscue), de la petreceri are celebritatilor pop pana la comunitatile inchise din Pakistan si la cercurile de studenti anarhisti. Am regretat putin faptul ca naratorul nu intra mai deloc in descrierea Londrei din anii ’70, aveam oarescari sperante. Exista vreo doua referiri la Rolling Stones si vreo doua la Queen, altfel autorul ne da impresia ca muzica rock nu exista inca.

Criticile pe care le pot aduce acestui roman sunt legate de faptul ca autorul pare sa se fi impotmolit in niste teme si situatii despre care a tot scris, neaducand multe lucruri noi cu aceasta carte. Faptul ca in prima jumatate a cartii ea nu prea are nici un fel de intriga nu il ajuta prea mult sa savureze lectura pe cititorul nemotivat sau lipsit de chef. La plus as pune lipsa de insemnatate a naratorului, care, ca adesea in viata, e interesant mai degraba pentru ca povesteste lucrurile fascinante care li s-au intamplat altora. Tot pozitiva mi s-a parut distanta pe care Jamal o ia intre el si evenimentele din lume, preocuparea lui continua pentru lucrurile care ii motiveaza (sau aduc la pamant) pe oameni si acceptarea, in final, a unei concluzii deloc spectaculoase privind rostul tuturor acestor lucruri.

Cateva recenzii in engleza:

*Guardian unu si doi
* New York Times
* Independent

Read Full Post »

Poezie de sambata

Amis soyez toujours

par Henri Tachan

Amis soyez toujours ces veilleuses qui tremblent
Cette fièvre dans l’air comme une onde passant
Laissez fumer longtemps la cendre des paroles
Ne verrouillez jamais la vie à double tour

Je suis là cœur battant dans certains soirs d’été
A vous imaginer, à vous réinventer

Amis soyez toujours ces voix sur l’autre rive
Qui prolongent dans moi la fête et la ferveur
Des fois vous le savez il fait encore si froid
Le voyage est si long jusqu’aux terres promises
Je suis là cœur battant dans tous les trains de nuit
Traversant comme vous tant de gares désertes

Amis soyez toujours l’ombre d’un bateau ivre
Ce vieux rêve têtu qui nous tenait debout
Peut-être vivrons-nous des lambeaux d’avenir
Et puis nous vieillirons comme le veut l’usage
Je suis là cœur battant à tous les carrefours
A vous tendre les mains dans l’axe du soleil.

Read Full Post »