Autor: Neal Stephenson
Titlu: Snow Crash (Snow Crash, 1992)
Editura: Leda, Bucuresti, 2010; 592 pagini; 50 RON
Traducere: Ana-Veronica Mircea
Nota data de mine: *** (din 5)
Acesta este cel de-al treilea roman SF publicat de Neal Stephenson. A primit nominalizari la premiile British Science Fiction si Arthur C. Clarke. Este un roman cyberpunk, gen care nu imi place in mod deosebit, dar autorul m-a castigat de partea lui cu romanul Anathem, asa ca am pornit la batalie hotarata sa ii dau toate sansele acestei carti.
Primele capitole sunt incantatoare: cititorul plonjeaza intr-o America viitoare in care teritoriul e impartit intre franciulate (mini-state independente organizate pe principiile francizelor), suburbii-stat si autostrazi suverane. Din SUA nu a ramas mare lucru – cateva zone controlate inca de Guvernul Federal si populate de angajatii acestuia. Industria principala a devenit livrarea de pizza la domiciliu, controlata de-o franciza numita simplu Mafia. Livrarea de pizza se face pe principii simple: daca mancarea nu ajunge intr-o jumatate de ora la destinatar atunci Mafia il pedepseste drastic pe sofer, ii ofera despagubiri clientului si il include in programul sau de publicitate (luandu-i astfel orice sansa la o viata linistita).
Personajul principal al cartii e Hiro, un spadasin prezentat noua initial in postura de sofer care livreaza pizza la domiciliu. Masina sa e fantastica: radare, GPS-uri, roti performante, cutii de pizza inteligente, ergonomie deplina. Ca James Bond, Hiro ocoleste cu vitejie obstacolele, improvizeaza trasee, se razboieste cu raufacatorii pentru a isi indeplini misiunea sfanta – maxim 30 de minute intre comanda si livrare.
Totul e cat se poate de amuzant pana cand lucrurile o iau razna si masina aterizeaza intr-o piscina, dar ziua e salvata pana la urma si Hiro isi face si un prieten nou – pe Y. T., o tanara curiera. Pana spre jumatatea cartii urmarim apoi aventurile lui Hiro in lumea virtuala – omul e si hacker si se intalneste adesea in Metavers cu alti profesionisti in ale calculatoarelor. Avem parte de o serie de capitole care descriu functionarea acelei lumi virtuale, in paralel cu altele despre viata din afara (cel mai interesant e unul despre viata angajatilor din Guvernul Federal, sclavi ai unei birocratii demente).
Problemele apar cand in Metavers hackerii incep sa cada prada unui nou drog, numitul Snow Crash, un program care le distruge creierul si ii face sa vorbeasca in limbi necunoscute. Hiro si Y. T. pleaca pe urmele traficantilor si descopera fapte cutremuratoare legate de vechii sumerieni, de modul in care limbajul ne programeaza creierul si de virusii compusi din cuvinte.
Partea aceasta a cartii nu m-a convins deloc. Stephenson afirma ca limbajul ne reprogrameaza creierul (in sensul ca utilizarea unui limbaj sau a altuia duce la reconfigurarea cailor neuronale din creierul nostru) si deci ca anumite cuvinte spuse cuiva care vorbeste o anumita limba vor actiona ca niste virusi, vor distruge creierul respectiv sau il vor determina sa faca anumite lucruri neplacute. Mi se pare ca autorul a trecut prea usor de la metafora la fapt, ignorand ceea ce e posibil in realitate (poti de exemplu sa spui, poetic, ca un motan are ochi de chihlimbar, dar in realitate povestea e alta). Rezultatul e o teorie a conspiratiei demna de acest nume, cu interpretari eronate, fapte istorice denaturate si extrapolari ametitoare care ii confirma lui Hiro faptul ca inca din vremea sumerienilor virusii lingvistici erau de actualitate.
Acesta e genul de literatura speculativa care imi aduce putine satisfactii, pentru ca, desi pot sa accept nevoia de a imi suspenda o vreme neincrederea, rezultatele acestor supozitii ma lasa cel mai adesea rece. Stephenson imi cere sa presupun ca ceea ce da el ca adevarat chiar este, dar chiar si daca accept sa il cred nu ajunge la concluzii care sa merite efortul. De fapt nu ajunge niciunde, pentru ca din momentul in care protagonistii cartii afla ce-i cu virusul romanul devine brusc unul de actiune, cu impuscaturi, urmariri cu elicopterul si o satisfacatoare distrugere (cu ajutorul explozibililor!) a fortelor raului. Si apoi asta e tot.
I-am reprosat lui Stephenson si inainte faptul ca in pasajele de actiune se foloseste cam mult de clisee si de alte aspecte pur comerciale. Mi-a parut rau si acum ca romanul, care incepuse foarte bine, a degenerat intr-un soi de film cu Rambo/Predator/Indiana Jones (dupa ce in primele capitole am spus ca asemanarea cu James Bond este mai degraba menita sa starneasca hilaritatea). Autorul ramane insa unul dintre cei mai buni creatori de lumi SF pe care ii stiu. Snow Crash merita citita pentru fondul extrem de interesant pe care au loc intamplarile, pentru umorul multora dintre situatii si pentru a vedea cum isi imaginau realitatea virtuala scriitorii din anii ’90 (unele lucruri au ramas de actualitate, altele vor avea farmecul fanteziilor SF ale lui Jules Verne). Din pacate actiunea propriu-zisa nu e indeajuns de bine tratata pentru a merita o nota prea buna.
[…] Adina Barvinschi scrie pe blogul său despre Snow Crash, de Neil Stephenson. Cartea a apărut în toamna trecută la editura Leda, în traducerea neobositei Ana-Veronica Mircea. — Citiţi recenzia şi concluziile Adinei, AICI. […]
[…] actorului principal: Channing Tatum (din Step Up). Aflati mai multe despre carte si film aici.Adinab recomanda pentru iubitorii de SF-uri cartea lui Neal Stephenson, Show Crash. Nu sunt eu fana a […]
[…] și sexy! Biblioteca babel. Jonathan Coe despre literatură şi tehnologie Blog de cărți. Snow Crash Shaukis Books. Shauki – ORAŞUL OASELOR, de Cassandra Clare – în curînd la LEDA […]
haha…industrie de pizza…mafia… se livreaza cu masini „dotate”…nu prea imi place cum suna asta…ce bine ca exista blogurile si alti cititori :))))))))))
@kyodnb – realizati economii importante urmarind blogul adinab 😀
in cazul meu e mai degraba economie de timp …ca de luni bune nu am mai cumparat vreo carte 😀 😉
@kyodnb – gosh, cum poti?! 🙂
„limbajul ne programeaza creierul si […] virusii compusi din cuvinte.
Partea aceasta a cartii nu m-a convins deloc. ”
hm. scepticismul asta mi se pare… interesant. n-am citit cartea; am citit ce scrii tu, si gasesc ciudata reluctanta asta, de-a accepta o oarecare plauzibilitate ideii ca informatia vorbita ne poate influenta hmm… substantial.
[ imi amintesc acum de desenele cu linii serpuite din „razboi impotriva rulilor”, a lui van wogt. ]
@gingav – apoi na, tipul zice ca poti gasi cate-un cuvant pe care daca i-l zici unuia care vorbeste o anumita limba o sa ii melt-uie aluia creierul. chestie pe care o dovedesc anumite artefacte sumeriene. i call it bollocks…
pai ma salveaza e-reader-ul… 😀 …si ….portofelul gaurit 😉
@kyodnb – tre’ sa imi iau si eu e-reader, nu se mai poate 🙂