Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 17 februarie 2011

world at the end of time

Autor: Frederik Pohl
Titlu: The World at the End of Time
Editura: Del Ray, US, 1998; 407 pagini; de capatat
Nota data de mine: spre **** (din 5)

Frederik Pohl e din punctul meu de vedere un autor pe care te poti baza: fara a face mari acrobatii stilistice, el reuseste de fiecare data sa creeze situatii si lumi credibile si interesante. The World at the End of Time este, ca multe alte carti ale autorului, incadrabila in categoria hard SF. Cartea ne povesteste aventurile unui grup de colonisti umani trimisi la mare departare de Pamant pe trei nave spatiale care transporta nu doar echipamente de ultima generatie si biblioteci de animale criogenate, ci si cateva mii de oameni capabili si optimisti, criogenati si ei.

Calatoria spre noul leagan al omenirii este intrerupta in momentul in care explodeaza o stea de pe traseul uneia dintre nave. Nu-i vorba de o supernova, ci de un tip de explozie stelara nemaivazut, iar un grup de piloti spatiali si de astronomi e trezit din lungul somn inghetat pentru a aduce corectiile necesare cursului navei si pentru a studia fenomenul neasteptat.

Astfel facem cunostinta cu cel care va deveni cel mai batran om din univers, Viktor, fiul unuia dintre pilotii treziti din staza. Viktor a fost trezit doar pentru ca era in aceeasi cuva cu tatal sau si e dupa scurta vreme adormit inapoi, nu inainte de a se indragosti fara speranta de o femeie matura din echipaj.

A doua lui trezire va fi pe Newmanhome, planeta menita colonizarii. Nava lui Viktor e cea de-a doua dintre cele trei trimise inspre aceasta planeta, iar cei care ajunsesera deja acolo incepusera cu entuziasm construirea noii colonii. Pana aproape de jumatate romanul e unul tipic de colonizare, cu oameni care se lupta pentru a imblanzi o planeta nu chiar salbatica, dar nici deosebit de primitoare. Totul e povestit din perspectiva lui Viktor, care creste incetisor, isi priveste parintii imbatranind, isi alege o meserie, se indragosteste si apoi face cativa copii.

Din pacate insa pentru oamenii de pe Newmanhome cursul normal al evenimentelor e intrerupt de actiunile unei fapturi extraterestre despre care ei nu stiu nici macar ca exista. E vorba de o chestie enorma alcatuita din plasma si care locuieste intr-o stea. O cheama Wan-To, s-a nascut la putin timp dupa Big Bang si e inzestrata cu puterea de-a anihila stele si chiar galaxii intregi.

Wan-To nu stie nici el ca oamenii exista – nu-i pasa, in general vorbind, de fapturile alcatuite din materie. Terenul sau de joaca e cel cuantic, iar problema lui cea mai mare e ca, din plictiseala, a creat fapturi la fel de puternice ca si el care si-au uitat indatoririle filiale si care incearca sa il omoare. Razboiul dintre fiintele acestea pustieste mari zone din univers, dar pana la urma lui Wan-To ii vine ideea de a accelera cateva grupuri de stele pana la viteze foarte apropiate de cea a luminii, gandindu-se ca rivalii sai vor crede fara indoiala ca el insusi se afla intr-un astfel de grup.

Steaua planetei Newmanhome e intr-unul dintre aceste grupuri, iar descoperirea faptului ca se afla brusc in miscare ii ingrozeste pe colonisti. Problema cea mai mare e ca a treia nava de colonizare nu ii va mai ajunge niciodata din urma. Problema aparent mai mica este ca resursele stelei se epuizeaza mult mai rapid decat ar fi fost cazul, iar Newmanhome plonjeaza incet-incet intr-o iarna interminabila.

Viktor este din nou criogenat, pentru a fi inviat intr-o lume stranie si intunecata in care oamenii s-au divizat in colonii organizate pe criterii religioase si traiesc in conditii aproape de nesuportat. Din fericire pentru el pedeapsa pentru disidenta e tot criogenarea, chestie care ii da prilejul sa asiste, dupa o ultima si dureroasa trezire, si la ultimul act al istoriei omenirii: recladirea unei civilizatii avansate tehnologic si spiritual, capabila poate sa-l infrunte in sfarsit de la egal la egal pe Wan-To si sa urmareasca „pe viu” moartea termica a restului universului.

The World at the End of Time e genul meu preferat de SF: exploreaza un viitor cat de cat posibil, nu abuzeaza de legile si teoriile stiintifice cunoscute (le chiar si explica, de fapt, pentru cititorii care au uitat din fizica de liceu), are in centru un personaj bine creat, care pe deasupra nici nu e cel mai brav si mai talentat dintre oameni. Alta chestie care mi-a placut la roman e trecerea lui Viktor prin cateva momente distincte ale viitorului omenirii, fiecare in parte cu tipicurile ei. Cel mai placut lucru este insa optimismul de la sfarsitul cartii: oamenii traiesc in sfarsit intr-o lume blanda, prospera, care nu le-a amortit insa dorinta de-a invata totul despre ceea ce-i inconjoara. O utopie, cum ar veni, si una la care s-a ajuns in ciuda unor secole de incercari dure si de pierderi sfasietoare.

Read Full Post »