Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 9 martie 2011

Cazuti din cer

Autor: Ray Loriga
Titlu: Cazuti din cer (Caidos del Cielo (La pistola de mi hermano), 1995)
Editura: Curtea Veche, Bucuresti, 2010; 136 pagini; 20 RON
Traducere: Florin Galiș
Nota data de mine: spre *** (din 5)

Ray Loriga este un cunoscut scriitor si regizor spaniol; a publicat pana acum sase romane si doua volume de povestiri. Se bucura de o reputatie spumoasa in tara sa natala, unde e considerat un soi de „star rock al literaturii”.

Cazuti din cer ne e narata de fratele mai mic al unui criminal – un tanar foarte frumos care a impuscat un agent de paza dintr-un magazin si apoi un proprietar de benzinarie. In timp ce fratele criminal fuge cu o masina furata, mezinul ramane alaturi de mama sa si infrunta camerele de luat vederi si realizatorii de emisiuni reality TV. In timp ce politistii si oamenii din presa se intrec in a le crea o imagine de monstri dezmatati, cei doi frati ne apar noua, cititorilor, ca doi tineri absolut normali, cu gusturi simple si pure, preferand picnicurile pe plaja orgiilor de drogati. Singura lor extravaganta e dragostea fata de cizmele din piele de piton.

Romanul e simplu si scurt – mi-a luat mai putin de doua ore sa il citesc. Tema cartii e cea a dezumanizarii celor care ajung in vizorul presei de scandal si-a politiei – paturi ale lui Procust pe care oamenilor li se amputeaza acele aspecte ale personalitatii sau istoriei personale care nu corespund imaginii simpliste despre categoria in care fiecare om e pus – ca-i criminal, frate de criminal, mama singura sau altceva.

Am mai citit carti pe tema aceasta, iar Ray Loriga nu aduce mare lucru nou. Probabil ca interesul major al cartii e mai degraba unul estetic, punct de vedere din care imi cam lipsesc mijloacele sa-l analizez. Autorul foloseste fraze scurte si percutante, grupate in capitole de o pagina-doua si reuseste sa creeze o imagine aproape cinematografica a inocentei urmarite de coruptie. Cartea a fost de altfel ecranizata in 1997 in regia lui Loriga.

Nu pot sa spun ca mi-a placut romanul. Mi s-a parut in primul rand banal – cu o tema ras-discutata, tratata extrem de expeditiv. Singurul lucru pe care o sa il tin minte e criminalul cel atat de frumos plimbandu-se pe plaja inconjurata de politisti. Probabil ca Ray Loriga e un scriitor important, dar pare sa scrie genul de carti (destul de artsy) care pe mine nu ma incanta.

Si, la sfarsit, fragmentul din carte care mi-a placut cel mai mult:

În timp ce așteptam să se pregătească reflectoarele și camerele de filmat și să se așeze lumea ca să afle ce se aștepta de la ei, m-am împrietenit puțin cu o fetiță de zece ani al cărei tată se urcase dezbrăcat pe un acoperiș și incepuse să tragă cu o pușcă în oamenii care treceau pe stradă. Nu a nimerit pe nimeni, dar de atunci era ținut închis într-un azil psihiatric. Ea cu cei doi frați ai ei și mama lor așteptau pe hol.
Noi, care eram principala atracție a emisiunii, aveam o cabină cu băuturi răcoritoare și o tavă cu fructe.
I-am spus fetiței să vină să vadă cabina noastră și, cum a intrat, a rămas uimită de cât era de frumos.
– Voi de ce aveți toate astea și noi nu?
Biata de ea părea foarte decepționată.
– Nu știu, presupun că e datorită faptului că fratele meu țintește mai bine decât tatăl tău.
(pp. 64-65)

Read Full Post »