Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for aprilie 2011

Poezie de sambata

Vrăbiile mamii

de Tudor Arghezi

Plouă pe voi, în arbori adunate…
V-aş apăra şi nu ştiu cum se poate.
Strigaţi cu toate către cer să stea
Că nu puteţi zbura,
Şi vă e frig şi foame,
Căci în april nu sunt ţânţari, nici poame.
Unde-aş găsi, vai mie, vai de ele,
O mie de mantale de-o palma şi umbrele?
Când le-a făcut cin’ le-a făcut
S-a dovedit croitor nepriceput.
Uituc de timpuri, fără de-ndoială,
Le-a pus să zboare aproape-n pielea goală.

Read Full Post »

Poezie de sambata

Buruiană, nu ştiu care

de Tudor Arghezi

Buruiană, nu ştiu care
Ţi-i porecla de născare
Şi nici nu vreau să ţi-o ştiu.
Ştiu că eşti pământul viu
Şi că, orişicum, tu creşti
Făr-a şti cum te numeşti.
În fieştecare sat
Fetele te-au botezat.
În fiecare urzică
A pus Domnul o mărgică
Şi-a croit tulpini şi floare
După soiuri de tipare
Cu osârdnică migală,
Să nu stea ţărâna goală.

De folos ori nefolos,
El vrea-ntâi lucru frumos.
Dintr-o îngustime-a ştofii
A scos crinii şi cartofii.

Cu acelaşi fir de aţă
Ţese, prinde şi agaţă,
Şi la fel cu-aceeaşi râvnă
Că scoţi floare, că dai ţâfnă.

Omul însă, căpcăun,
Vrea frumos numai ce-i bun,
Împărţind, pe câte toate
Sunt, în feluri de bucate,
Judecata i-o dă gura
Şi-i dă lingura măsura.

Nu-i frumos la el ceva
Care nu se poate bea,
Şi nimic bun şi curat
Nu-i, ce nu e de mâncat.

Buruieni cu fir aprins,
Nu vă caut după lins,
Spicul nu-l aleg cu must
Şi nici ghimpii după gust.

Read Full Post »

Zâtul

Zatul

Autor: Tatiana Tolstaia
Titlu: Zâtul (Кысь, 2000)
Editura: Curtea Veche, Bucuresti, 2006; 300 pagini; 25 RON
Traducere: Luana Schidu
Nota data de mine: *** si jumatate (din 5)

Am citit abia acum aceast roman care a facut o oarecare valva la publicarea lui in romaneste. Tatiana Tolstaia e o autoare contemporana destul de cunoscuta si este, se pare, stranepoata lui Lev Tolstoi. A publicat doua volume de povestiri, unul de eseuri si un roman, iar textele sale au aparut in reviste prestigioase (The New Yorker, New York Review of Books si altele). La Zâtul a lucrat vreme de paisprezece ani.

Romanul e, initial, unul distopic: pe ruinele Moscovei isi duce traiul o comunitate micuta de oameni adusi de un Prapad la stadiul comunei primitive. Prapadul a fost, pare-se, provocat de mania oamenilor de-a se juca prea mult cu armele. Rezultatele sale sunt durabile: la doua sute si ceva de ani de la catastrofa, copiii se nasc inca cu Urmari, variate mutatii genetice mai mult sau mai putin grave. Unii au doar coada, altii cateva urechi in plus, altii creste, care cum a avut noroc.

Oricum nu are foarte multa importanta cum arati, daca te gandesti ca meniul tau zilnic e compus din felurite mancaruri avand la baza carnea de soarece. Soarecii sunt resursa principala a localitatii, alaturi de ruginț (care poate fi mancat, fumat, folosit pentru a obtine cerneala si cate si mai cate), scoarta de mesteacan (pe care se scrie), foculeandrii (rareori letali), cvasul din oua de pasari salbatice sau, in cel mai rau caz, din ruginț, si alte cateva roade ale pamantului.

Se mananca putin si prost, se locuieste in izbe cu acoperis din paie din care vecinii fura mereu cate ceva, se bea mult cvas si tocmai s-a inventat roata. Dar gugustiucii (oamenii simplii) sunt fericiti: viata lor e organizata dupa gandirea guvernamentala. Sunt trimisi la munca, primesc un salariu, platesc taxe, au o Cantina iar bucatarii, fireste, fura, sunt numarati periodic si, daca stiu sa se poarte, sunt rareori luati la suturi de mârzaci – oamenii sus-pusi. La piata gasesc uneori chiar si brosurici (mici romane scrise pe coaja de mesteacan); una mai scurta costa cinci soareci. Chiar si foc au, atata timp cat nu moare fochistul, singurul care stie cum sa il aprinda.

Singurii nemultumiti sunt Fostii, oamenii care au prins vremurile de dinainte de Prapad. Urmarea lor e ca nu mor de batranete, numai din vreun accident, si au astfel ocazia sa vada cum Moscova devine locul de joaca al gugustiucilor abrutizati de cvas. Nemultumiti sunt si Degeneratii, alti vechi moscoviti care suspina mereu dupa vremurile bune si care au ajuns sa mearga pe patru picioare si sa fie folositi ca animale de povara. Cu totii regreta Trecutul Luminos, pierderea culturii si-a carligelor de rufe.

Ghid in romanul acesta ne este Benedikt, un tanar gugustiuc ajuns, prin casatorie, mârzac si apoi un soi de vice-presedinte al comunei. Viata lui simpla si cumpatata, de scrib guvernamental, ia o intorsatura dramatica in momentul in care intra in familia unui om de seama. E indopat cu bucate alese, i se da o sanie si-un Degenerat care sa traga la ea, i se dau carti de citit si timp din belsug sa o faca. Pasiunea lui pentru lectura va duce, in final, la schimbarea dramatica a chipului comunei. In rau.

Mi-au placut in carte o serie de lucruri: prima parte a cartii, cu acumularea treptata a informatiilor despre lumea aceasta imaginata, e pasionanta. Paralelele si aluziile la diverse aspecte din istoria Rusiei sunt interesante si prezente in intreaga carte, care e plina si de referinte literare foarte diverse. Apoi, modul in care personajul principal consuma cartile e o exemplificare foarte limpede a adictiilor: el citeste tot, fara ordine, fara discernamant, e fericit sa aiba cuvinte in fata si innebuneste cand ramane fara ele. Doar cuvintele noi il intereseaza, nu-i pasa de nimic altceva. Citeste cu aceeasi pasiune carti despre tricotat si romane clasice si intelege la fel de putin din toate. Romanul este unul foarte complex, are un limbaj fermecator, redat excelent in romaneste de traducatoare, si creaza imaginea unei lumi decazute in care folclorul, notiunile care-au supravietuit dintr-o lume anterioara, spaimele stravechi si obiceiurile care-au ramas aceleasi de cand e lumea se impletesc pentru a modela o societate socant de familiara.

La minus voi pune trecerea abrupta inspre fantastic din ultimele capitole ale romanului si finalul, deloc convingator din punctul meu de vedere. Impresia mea a fost ca autoarea a cazut ea insisi prada bulimiei de care sufera personajele sale: a inghesuit, inspre final, tot mai multe elemente de stil, tot mai multe artificii postmoderne, pana la saturarea textului si pierderea farmecului din primele capitole. Evident, cartea avea nevoie de o intriga, dar rezolvarea acesteia prin apelarea brusca la fantastic nu mi s-a parut cea mai buna solutie.

Acestea fiind spuse, Zâtul e dupa parerea mea un roman bun, care merita sa fie citit fie si doar pentru a deslusi bogatia de referinte istorice si literare. Exista in carte o sumedenie de fragmente la care m-am distrat, mai ales dintre cele legate de birocratia etern supravietuitoare (caci ne hranim cu soareci, dar organizat) si de relatiile neschimbate dintre cei de sus si bietii mojici.

Fragmentul preferat:

DECRET

Eu, Fiodor Kuzmici Kablukov, slăvit fie-mi numele, Mârzac Suprem, mulţi ani să trăiesc, Secletar, Academist şi Erou, Navigator şi Tâmplar, în grija mea neîntreruptă faţă de popor, decretez:

Mi-am amintit ceva ce uitasem cu totul, prins cu treburile țării.

Ziua de Opt Martie va fi și ea sărbătoare, Ziua Internațională a Femeii.

Această sărbătoare nu va fi zi liberă.

Adică se va merge la lucru, dar se va munci mai relaxat.

Ziua Femeii este un fel de Sărbătoare a Muierii.

În această zi se va arăta stimă și respect tuturor femeilor, fie ele Soții și Mame, Bunici și Nepoate, ori chiar Zgâtii mici – toate trebuie respectate.

În această Zi de Sărbătoare ele nu trebuie bătute ori îmbrâncite, nu trebuie să facă nimic din cele obișnuite, în schimb ele, Soții și Mame, Bunici, Nepoate ori Zgâtii mici, pot să se trezească mai devreme dimineața, să coacă plăcinte și să facă prăjituri ori alte bunătăți, să facă izba lună, să spele podelele, să lustruiască lavițele, să care apă de la fântănă, să spele hainele și lenjeria și, dacă au rogojini ori preșuri, trebuie să le bată bine, că știu eu că la voi în izbe e atâta praf, de trebuie să te ții de nas. Trebuie să taie lemne, să facă focul în baie și să frece peste tot. Să pregătească o masă mai bogată, cu blinele și cu tot felul de gustări; să îngrămădească pe masă tot ce a rămas de la Anul Nou.

La întoarcerea de la muncă vor fi felicitate Soțiile și Mamele, Bunicile, Nepoatele ori Zgâtiile mici cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii.

Li se va spune: „Îți urez ție, Soție și Mamă, Bunică, Nepoată ori Zgâtie mică, fericire în viața personală, succes în muncă și cer senin deasupra capului.”

Oricărei femei, fie ea Vecină ori altceva, i se vor adresa aceleași cuvinte respectuoase.

Mai târziu, beți, veseliți-vă, mâncați ce vreți, distrați-vă, dar cu măsură.

Kablukov

Bonus:

Cateva fragmente din roman pot fi citite aici (in romana).

Cateva recenzii:

Romania Literara
Terorista 1 si 2
Tomata cu scufiță
Bookblog
Radu Gheban
CCLaP Center (in engleza)

Read Full Post »

Poezie de sambata

Ah! Sun-Flower

by William Blake

Ah Sun-flower! weary of time.
Who countest the steps of the Sun;
Seeking after that sweet golden clime
Where the travellers journey is done.

Where the Youth pined away with desire,
And the pale Virgin shrouded in snow:
Arise from their graves and aspire.
Where my Sun-flower wishes to go.

Read Full Post »

Veste buna

De astazi cartile editate de Eagle Publishing House (seria Seniorii Imaginatiei, in primul rand) pot fi cumparate si de pe Elefant.ro. Vestea este foarte buna pentru toti cei care ezitau sa le achizitioneze de pe Amazon sau de pe ImaginaStore.

In seria Seniorii Imaginatiei au aparut pana acum vreo cincisprezece carti SF romanesti de referinta pentru fanii genului, iar seria va continua.

Tot la capitolul vesti, maine se vor lansa la targul de carte BookLand doua volume interesante editate de Eagle Publishing House:

Balaurul si miorita

Balaurul si miorita, culegere de texte fantastice coordonata de Mihail Gramescu si Curtezana onesta si astrologul de Voicu Bugariu.

Read Full Post »

Nuante de cenusiu

Autor: Jasper Fforde
Titlu: Nuante de cenusiu 1. Calatoria spre Inaltul Sofran (Shades of Grey1: The Road to High Saffron, 2010)
Editura: Litera, Bucuresti, 2010; 480 pagini; 55 RON
Traducere: Ruxandra Eugenia Târcă
Nota data de mine: spre **** (din 5)

Am fost foarte curioasa cum e romanul acesta dupa ce am citit Cazul Jane Eyre, care mi-a placut destul de mult. Nuante de cenusiu e prima carte dintr-o trilogie distopica; urmatoarele doua volume nu au fost inca publicate, primul dintre ele fiind asteptat in 2013.

Personajul principal al romanului e tanarul Eddie Russett; el e un Rosu – o persoana care vede bine majoritatea nuantelor de rosu, dar nu vede aproape deloc nuantele mai pale de galben, albastru, verde si asa mai departe. Un soi de daltonist, cum ar veni. In societatea viitoare in care traieste Eddie fiecare persoana este daltonista, intr-o masura sau alta, iar pozitia sa in societate este determinata de nuantele pe care le vede si de valoarea acestora, stabilita cu ajutorul sistemului de culori Munsell. Cei mai loviti de soarta sunt Cenusii, oamenii care vad doar nuante de gri. Cei mai grozavi sunt Purpurii, care vad Rosu si Albastru, doua culori nobile.

In afara de faptul ca fiecare om are un singur destin posibil, stabilit la nastere, societatea lui Russett este si una care slaveste mai presus de toate Staza. Idealul sau este ca nimic sa nu se schimbe niciodata, iar paznicii status-quo-ului sunt numerosi si emit neincetat reguli si regulamente. Cateva dintre ele: producerea de noi linguri este strict interzisa (de-aici rezulta o remarcabila penurie de linguri si transformarea acestora in monede de schimb), barbatii, femeile si copiii trebuie sa poarte haine in functie de sarcinile lor de peste zi, combinatiile posibile fiind identificate de coduri, interactiunile dintre doi oameni trebuie sa fie urmate de feedback, in functie de care se va stabili cate Merite va primi fiecare, ascutirea inutila a creioanelor va fi pedepsita, etc.

Eddie trebuie sa navigheze printre regulile acestea si, mai ales, sa aiba grija sa nu isi piarda din Merite, pentru ca participarea la examenul de maturitate, casatoria si producerea de progenituri sunt, toate, conditionate de acumularea acestora. Viitorul sau pare luminos pana in ziua in care o farsa il costa trimiterea inspre un taram marginas, intru Smerenie si pentru a realiza un recensamant al scaunelor. Totul o ia razna de aici: oamenii de la frontiera sunt ciudati si il atrag in tot felul de incurcaturi. Acestea culmineaza cu trimiterea lui in Inaltul Sofran, o zona locuita cu sute de ani in urma de oamenii cei de demult (Anteriorii, adica noi). Pustie de sute de ani, zona ii inghitise pe toti cei trimisi in explorare, iar zvonurile despre Naluci, oameni salbatici si cate si mai cate grozavii nu-i dau lui Eddie mari sperante ca va mai apuca examenul de maturitate.

Bogatia imaginatiei lui Jasper Fforde m-a uimit si in aceasta carte, in care avem o multime de chestiuni: o catastrofa nenumita care i-a anihilat pe Anteriori si care a produs, pare-se, mutatii genetice care-au facut din toti oamenii viitorului daltonisti, o societate care reglementeaza totul (dar cu bunavointa si insistand asupra faptului ca prin cooperare toata lumea e fericita), apoi cateva revelatii uluitoare asupra laturilor intunecate ale acestei societati, personaje felurite, gradini pictate artificial (pentru ca toti oamenii pot vedea culorile pure – un rosu foarte strident, un galben viu), medicamente cromatice, drumuri carnivore, legende demente despre lebede, scoateri periodice in afara legii a obiectelor care nu mai corespund idealurilor societatii (becurile, de exemplu) si asa mai departe. Toate acestea sunt interesante, la fel ca si consideratiile despre culori si combinarea acestora.

Aventurile personajului principal sunt si ele distractive si bine descrise, chiar daca pana la urma sunt tipice pentru genul acesta de roman. Eddie e la inceput inocent si fericit sa traiasca in lumea lui minunata; problemele create de simtul sau moral il duc, apoi, spre aventuri tot mai ciudate, iar indiciile despre monstruozitatea societatii in care traieste se inmultesc. La sfarsit Eddie e deja un dizident; ramane sa vedem in volumele viitoare daca va reusi sa reformeze sistemul.

Principalul minus al romanului e dupa parerea mea relatia lui Eddie cu o tanara de varsta lui, Jane, o Cenusie care sfideaza cu orice ocazie legea si ordinea. Daca la inceput Jane e feroce, batausa, exagerat de susceptibila, dupa ce Eddie se da pe brazda si trece de partea ei ea devine o mielusea, iubitoare a pacii si-a confortului domestic. Imblanzirile acestea suspecte ale scorpiilor care si-au gasit un suflet pereche mi se par, mereu, suspecte, si ma lasa cu impresia ca autorii care le descriu nu cunosc foarte bine psihologia genului feminin. Tot la minus trec si pretul cam mare al editiei in romana. E drept ca volumul e frumos legat, ca traducerea e buna, ca are o coperta faina si ca am numarat fix doua greseli de tehnoredactare (litere mancate), dar orisicat…

Nuante de cenusiu e, una peste alta, o distopie destul de cuminte. Fara a avea impactul emotional si intelectual al scrierilor clasice ale genului, cartea exploreaza totusi cu destul de mult aplomb problemele legate de societatile rigide si strict controlate. O carte cu putine defecte, distractiva si care incurajeaza subversiunea si gandirea libera; cred ca e recomandabila cititorilor tineri (pentru o prima familiarizare cu distopiile), dar si cititorilor mai maturi in cautare de lecturi simpatice.

Read Full Post »

Astazi aniversam, dragi sefisti, cincizeci de ani de la prima incursiune a unui om in spatiul cosmic. Prilej poate de a ne aminti cat mai este pana cand vom putea, poate, sa ne aventuram pe-afara in obiecte de genul acesta:

starship enterprise

Uimitor este pana la urma faptul ca s-au gasit oameni suficient de curajosi incat sa faca primii pasi inspre stele in vehicule socant de fragile, aparent atat de indepartate de idea noastra despre cum va calatori omul inspre cele zari:

Vostok 1

(lander-ul navetei Vostok 1, cea a primului zbor uman in cosmos, aflat acum la muzeul RKK Energiya din Korolyov; poza de aici)

Voskhod 1

(naveta Voskhod 1, prima care a transportat mai mult de un om; poza de aici)

Soyuz-Apollo

(macheta a primei navete spatiale internationale, Soyuz-Apollo; poza de aici)

Apollo 11

(lander-ul lunar Apollo 11; poza de aici)

ISS

(vedere de pe ISS; poza de aici)

Galopand prin spatiul cosmic)

(bratul robotizat Canadarm2, atasat de ISS; de brat este atasat astronautul Stephen Robinson; poza de aici)

Poate ca ar trebui ca fiecare dintre noi sa le trimita azi un gand bun tuturor celor care si-au riscat (si prea des pierdut) viata pentru a duce mai departe o idee, pentru a le arata oamenilor ca, in ciuda fragilitatii si-a neindemanarii noastre, putem spera sa ajungem intr-o zi sa ne traim visele cele mai frumoase.

Fara a uita de catei: Tsygan, Dezik, Lisa, Ryzhik, Smelaya, Malyshka, ZIB, Otvazhnaya, Snezhinka, Albina, Tsyganka, Damka, Krasavka, Bars, Lisichka, Laika, Belka, Strelka, Pchyolka, Mushka, Chernushka, Zvyozdochka, Veterok si Ugolyok.

Laika

Read Full Post »

Poezie de sambata

Rapsodii de primăvară

de George Topîrceanu

I

Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de mărgăritare
Din panere de argint,

Stol bălai
De îngeraşi,
Cu alai
De toporaşi.

Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le laşi?

II

Se-nalţă abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperişuri veştede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.

Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorţite se deschid,
Să intre-n casă soarele şi vântul.

De prin balcoane
Şi coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuţi ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Şi din covor.

Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creştet, vălul subţirel de floare.

Că s-a trezit aşa de dimineaţă
Cu ramuri albe — şi se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.

Un nor sihastru
Şi-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.

III

Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici…

Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Laşi în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.

Şi porneşti departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Aşternută pe colini…
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îţi îndreaptă an cu an
Pasul tainic şi te mint
Spre ţinutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te opreşti
Şi doar pasul tău uşor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărăteşti
Peste albele stihii…

Primăvară, unde eşti?

Read Full Post »

Scriu din nou pe scurt despre cateva carti la care nu am foarte multe de spus:

Experimentul Dosadi

* Frank Herbert, Experimentul Dosadi, Baricada, 1993; trad. Ion Doru Brana.

Un roman destul de scurt in care Herbert reia sau anticipeaza anumite elemente intalnite si in cartile din seria Dune (modul in care sistemele ecologice influenteaza dezvoltarea societatilor umane, conditionarea soldatilor, distrugerea rapida a unui sistem social de outsideri care s-au format in conditii foarte grele de trai). In Experimentul Dosadi ne e prezentata un soi de republica galactica compusa din cateva rase inteligente (printre care si oamenii), rolul reformatorilor violenti fiind preluat de participantii la un experiment psihologic care a durat cateva generatii.

Herbert e, ca de obicei, generos cu cititorii sai, oferind o bogatie de informatii, interpretari si intamplari cu miez. Cele mai interesante aspecte sunt pentru mine cele legate de sistemul juridic unic al uneia dintre rasele extraterestre. Sfarsitul cartii mi s-a parut insa suparator de romantic, iar stilistica oarecum apasatoare dat fiind materialul pana la urma relativ subtire pe care se sprijina. Nota la aceasta recitire: *** si un pic (din 5).

Magazinul de sinucideri

* Jean Teulé, Magazinul de sinucideri, Allfa, Bucuresti, 2011; trad. Magda Răduță.

Traducerea in romaneste, aparuta in nou-infiintata colectie Strada Fictiunii, a romanului Le magasin des Sucides (2007). Cartea e foarte scurta (un pic peste 100 de pagini) si ne povesteste, cu umor si variate aluzii literare, prabusirea ultimului magazin de sinucideri dintr-un misterios oras viitor. Atmosfera cartii e cea familiara celor care au vizionat macar un film cu Familia Addams: depresia cautata, veselia la vederea morbidului, dragostea cladita pe hidosenia membrilor familiei. Si apoi nasterea exceptiei – un baietel vesel si mereu fericit care taie pe ascuns funiile vandute sinucigasilor si care inlocuieste in seringi serul mortii cu ser fiziologic.

Sfarsitul romanului m-a dezamagit – imi displac ca regula generala povestile care mizeaza pe mediocrizarea cu orice pret a personajelor sinistre sau pitoresti de la marginea societatii. Infaptuita, evident, cu ajutorul iubirii. Structura cartii se preteaza bine interpretarilor teatrale (iar autorul ar intampina cu bucurie una). Mi-au placut destul de mult inventiile si inovatiile care i-au trecut prin cap scriitorului – un exemplu e „kit-ul de sinucidere Alan Turing”, incluzand un mar otravit, o mica panza, doua pensule si cateva tuburi cu vopsea. Nota: spre *** (din 5).

Fundatia Paradis

* Liza Marklund, Fundatia Paradis, Trei, Bucuresti, 2011; trad. Laurențiu Dulman.

Cea de-a treia carte din seria Annika Bengtzon (despre prima am scris o recenzie mai consistenta aici). Liza Marklund e, dupa parerea mea, cea mai recomandabila autoare dintre nordicii cu care ne inunda editura Trei de vreo doi ani incoace, neluandu-l in considerare pe Stieg Larsson.

Romanele ei sunt interesante pentru ca muta atentia dinspre crimele/rapirile/exploziile investigate inspre persoana care le investigheaza – Annika Bengtzon, o ziarista inzestrata cu anumite calitati care o apropie de cititor – interes pentru munca bine facuta, empatie, capacitatea de a-si redobandi speranta. Destinul ei devine principala preocupare a autoarei, care o poarta de-a lungul si de-a latul Suediei si o supune adesea unor incercari dure. Intrepatrunse cu crizele existentei ziaristei sunt anchetele despre subiecte de intens interes – fraude, mafii straine, disparitii. Annika e cea care va aduce lumina asupra mecanismelor acestor crime sau a faptasilor, precum si asupra unor aspecte mai putin cunoscute (sau crezute) ale societatii suedeze. Toate cele trei romane din aceasta serie aparute pana acum in romaneste mi s-au parut palpitante, greu de lasat din mana, informative si foarte bine scrise. Nota: **** (din 5)

Read Full Post »

Poezie de sambata

Talus, remblais, lieux vides, gravats

par Paul Celan

Gain de lumière, mesurable, ressemblant
au chardon :
Un peu
de rouge, en discussion
avec un peu de jaune.

Le voile de l’air devant
ton œil désespéré.
Le dernier grain de sable
chevauchant.
(les
massifs de fleurs, autrefois,
les mots tout sourire du Marchfeld,
de l’herbe des steppes là-bas.
le manège mort, sonne.
Nous tournions encore et encore.)

La chevauchée du grain de sable, l’œil,
à elle habilement lié.

Les portes des heures et
leurs bruissements.

Le monde, avançant
vers nous dans l’heure vide :

Deux
troncs d’arbres, noirs,
sans branche, sans
nœud.

Et dans la traînée du réacteur, coupante,
une pale isolée.

Nous aussi, dans le vide,
nous nous tenons près des drapeaux.

Read Full Post »

Older Posts »